Dragii nostri parinti

Mă gândeam zilele trecute la cat de importanta este datoria unui parinte. Câtă atenție, câtă grijă, câtă afecțiune și dragoste ne oferă. Cât de dificil le este să ne crească, să ne educe, să ne îngrijească … și totuși în ciuda acestora o fac cu atât de multă dragoste.         Pe cât de greu este acest task, pe atât de ușor il indeplinesc; Doar dragostea face ca toata greutatea să se transforme în ușurință.

Încă din primii ani iși sacrifică timpul,munca și toate țelurile avute până în prezent doar de dragul nostru. Precum am menționat mai sus, atenția, grija, afecțiunea, dragostea nu lipsesc. Mereu sunt acolo și se înmulțesc odata cu un prim surâs, un prim gângurit, un prim cuvânt. Noi copii, reprezentăm universul pentru ei. Soarele răsare odată cu trezirea noastră, ploaia pare mai vesela odata cu dansul nostru încurcat și împiedicat  în mijlocul ei, apusul pare o oază de fericire în care ziua lungă tocmai se scurge însă nu și iubirea ,,gardienilor,, față de noi revărsând șiroaie de sentimente împăturite în lacrimi de fericire și speranță.

Culorile par mai vii,prinzând aripi și zburând liber pe peisajul așternut în fața ochilor. Fiecare clipă e un moment de sărbătoare și bucurie iar fiecare progres înspre treptele numărate ale vieții un motiv de veselie. Momentele nenumărate în care eșuăm lamentabil în realizarea urcării altei trepte sunt aducătoare de lacrimi fierbinți din partea noastra dar și de incurajări puternice și vorbe frumoase, care pentru noi la acea vreme nu inseamnă decât sunete încâlcite fără sens. De îndată ce descoperim și alte universuri noi apare curiozitatea ce ne sfâșie pe interior și ne dă dorința absurdă de a ști mai multe, cât mai multe lucruri.

Astfel în călătoria noastră de inițiere dorim să avem independență absolută, să mergem cu primii noștri pași înspre lumea cea întoarsă cu susul în jos, să luăm la ,,puricat,, fiecare element ce ni se pare mai interesant dar apoi să ne întoarcem cu capul plecat la dragii noștri părinți cerând ghidare și ajutor. Iar ei, ei ne privesc cu dragoste și zâmbesc încântați de îndârjirea, curajul si avântul nostru sprijinindu-ne la fiecare pas si scăldându-ne în afecțiune și pasiune. Ar face orice pentru fericirea și liniștea noastră.

Odată cu trecerea nisipului din clepsidră se învârt și acele ceasornicului. Astfel în ochii părinților creștem intr-o zi cât alții în 10. Dar din păcate odată cu creșterea se naște și distanțarea noastră. Confuzia stârnește indiferență apoi apare judecata – că de ce nu am avut copilăria prietenului meu, mi-aș fi dorit mai mult … . Apoi ura, ura pentru imposibilitatea realizării tuturor viselor copilului din pricina situației de acasă. Obișnuim să vedem toate lucrurile rele, neluând în calcul și cele pozitive – care domină mai mereu dar la care suntem orbi.

,,Dupa ce puiul crește,părăsește cuibul”. Acesta este momentul cel mai trist in care părinții se găsesc neputincioși și realizează că este momentul când puii lor au devenit maturi și pot trăi fără dragostea lor, atât de importantă … .

Noi suntem lumina ochilor pentru ei, retina ce le permite să distingă detaliile vieții și care le aduce culoare în micul lor mediu. Pentru a intreține asta fac tot posibilul ca lumina lor să rămână aprinsă în cel mai strălucitor mod cu putință. Și trudesc săracii, din zi și până în noapte. Doar cel de sus știe câte lanțuri și valuri de sudoare au vărsat ei pentru noi, câte nopti nedormite și zile petrecute în nesomn și osteneală, doar pentru noi.

În această zi,mi-aș dori să ne facem puțin timp pentru ei. Să nu mai fim egoiști adăugând acea scuză demult expirată, cum că nu mai este timp. Căci actele noastre nu vor putea răsplati niciodată dragostea lor, eforturile și faptele frumoase dăruite; Haideți să le oferim câteva momente acum, cât putem pentru a-i asculta și intelege.

Haideți să răsplătim cadoul lor in schimbul a câteva minute din călătoria aceasta scurtă numită viață. Iar cei a căror părinți sunt plecați departe, iremediabil si pentru totdeauna … măcar o rugăciune.

Suflet trist – partea III

Amintirile ii erau inca proaspete. Trecura secunde, ore, zile si luni de la intamplarea nefericita insa fantoma trecutului i se ivea in fiecare zi mai statornica si mai puternica decat in zilele precedente.

Povestea propriu-zisa

„Telefonul suna incontinuu dar ei nu-i pasa; Nu voia sa mai auda de nimeni si nimic. Decizia parintilor ei a fost destul de dura si a venit precum un fulger – neasteptata. Nu putea intelege de ce nu primea consimtamintul lor… era majora acum, putea decide pentru ea, pentru viata ei. Ea le-a respectat deciziile tot timpul si i-a sprijinit in tot; De ce nu puteau si ei macar odata sa ii indeplineasca acea mica dorinta? Nu putea intelege… si la urma urmei nu voia sa inteleaga. Ea reusise in ceea ce isi propuse, terminase liceul cu bine si se gandea si la facultate, le facuse pe placul lor intr-un fel si ii facusera mandri de ea si faptele sale. Nu isi dorea decat sa petreaca cateva saptamani in compania prietenei sale intr-o excursie,ce era atat de grav? … bine poate ca faptul ca acea excursie era la mii de kilometri departare intr-o tara necunoscuta dar ea era capabila sa isi poarte de grija si nu era singura. O avea pe Sam, prietena ei de-o viata, de ce s-ar teme?

Soneria telefonului incepuse sa devina destul de enervanta si din instinct deschise clapita telefonului raspunzand instant la apel.

– Alo?!

– Buna Elena,ce faci?raspunse o voce vesela.

– Ah, tu erai … rau fac.

– Pai de ce rau?

– Nu o pot face Sam. Nu ma lasa ai mei …

– Nici nu trebuie.

– Cum adica?!

– Stii ce zi e azi?

– Marti 26 iulie… si ce daca?

– Ei bine, profesoara noastra draga (Doamna Constantin, diriginta imposibil de enervanta) maine organizeaza o mica excursie de doua saptamani in Ceahlau. Hai sa mergem in excursia asta, macar va fi o excursie probabil in asta te va lasa si la urma urmei e ceva organizat. Nu mergem doar noi de capul nostru …;Ar fi fost o idee buna.

Dar nu se compara cu tot entuziasmul si emotiile pe care le-au avut ele in timp ce planuiau adevarata lor escapada in Londra si apoi Elena nici nu o prea suferea pe profesoara in cauza. Totusi,parca nu-i venea sa creada… cum de si-a schimbat planurile asa subit? Pana ieri era foarte incantata de ideea lor de a merge in o cu totul alta parte decat Romania, tara lor draga (de care erau satule pana peste cap) si acum?! Acum era diferita. Era la fel de incantata de excursia in Ceahlau. Elena nu putea crede …

–          Hey,mai esti acolo?

–          Da… ma gandeam.

–          Nu te mai gandi. Actioneaza! Spune-le alor tai, impacheteaza-ti ce ai nevoie si haide. Maine dimineata la 7 e plecarea. Am fugit sa ma pregatesc si eu. Vorbim, te pup!

–          Ok,dar stai putin … .

Telefonul s-a inchis in timp ce Elena dorea sa mai adauge ceva. Era totul prea in pripa, prea de tot. De ce s-ar fi grabit Sam atat doar pentru o excursie in Ceahlau?! Nu era felul ei de a fi, de a se comporta. Nici nu stia cum sa reactioneze si ce sa faca. Cei 4 ani petrecuti impreuna la aceeasi scoala le-au adus impreuna si le-a conferit sansa de a se cunoaste reciproc insa acum Elena parea sa nu o mai cunoasca pe Sam. Dar trebuia sa faca asta, pentru ea. Nu mai aveau sansa de a ramane mult timp prietene apropiate pentru ca circumstantele le desparteau. Sam trebuia sa plece in alta tara la munca iar Elena e sa isi continuie studiile peste ceva timp. Aceasta mica escapada ar fi ultima lor oportunitate de a-si arata prietenia reciproc si de a mai petrece timp impreuna si Elena nu vru sa o rateze.

Pana la ora 8 seara toate erau infaptuite. Discutasera cu parintii ei despre excursia in Ceahlau si spre surprinderea ei parintii au fost de acord. Li s-a parut o idee mai buna excursia in tara si hotara sa-si lase singurul lor odor sa se bucure de mica vacanta. Isi impachetasera cu drag bagajele si acum ca terminase tot ce avea de facut se retrase in locul ei special – balconul casei.

Se asezase pe fotoliul moale ce era pus in coltul balconului si incepuse sa priveasca in jos, spre intinderea ce i se infatisa inaintea ochilor sai. Soarele disparuse de ceva vreme si acum intunericul acaparase aproape toata lumina puternica ce veghease pe parcursul zilei.

Cativa copii inca se mai jucau pe afara la lumina slaba a unui bec innegrit de vreme si praf localizat in varful unui stalp, adolescentii sedeau pe o banca si discutau de-ale lor, satenii ocupati cu munca cotidiana iesira la o barfa…era o seara obisnuita in satucul ei. Linistea era innabusita de joaca copiilor si cearta unor vecini inflacarati de anumite chestii lipsite de importanta. In aceasta atmosfera tot ceea ce ii mai ramase sa faca era sa mediteze asupra zilei de maine si a celor ce vor urma.

Insa ceva nu i se parea in regula… Sam nu scapase nici un cuvant despre excursia planificata de ele cu cateva luni mai inainte incat acum parea ca actioneaza ca si cum ar sti ce se va petrece si ar avea un cu totul alt plan. Se gandise si regandise de cateva ori incat pana la urma ajunse sa accepte provocarea intinsa de Sam cu ideea ca poate nu va fi chiar atat de rau.

Insa ceva nu se potrivea … .Dar orice ar fi se va descoperi maine, conchise Elena obosita lasandu-si povara gandurilor pe ziua de maine atipind in adierea vantului cald de vara.

Frumusetea primaverii

Ma gandeam zilele precedente la cum s-a scurs timpul,si in ce mod. Anul ce tocmai a plecat a devenit o poveste uitata undeva prin trecut. Mai avem si amintiri ce ne leaga de el insa le stergem pentru a face loc noilor momente ce la randul lor vor lasa amintiri si trairi si tot asa, intr-un ciclu continuu.

Nu stiu cum sunt alte persoane insa eu pe langa atentia ce o ofer aproapelui meu, mai sunt concentrata si asupra mediului in care traiesc. Imi place sa urmaresc activitatea  vietatilor ce o populeaza si a naturii in toate ipostazele specifice (anotimpurile), fiind fascinata de asemenea si de peisajele minunate ale acestei planete. Sunt imagini superbe pe care ni le asterne aceasta lume,tot ceea ce trebuie sa facem este sa fim mai deschisi cu noi insine acceptand faptul ca mai sunt si lucruri frumoase ce merita atentia noastra si nu ar trebui ratate. Sa luam ca exemplu anotimpurile recente ce au trecut si cele ce au sosit.

Dupa iarna tarzie ce parca ne-a luat pe nepregatite, infiorandu-ne si provocandu-ne sa ne scoatem din dulapuri hainele groase iata ca si-a facut loc, mai greu, ce-I drept si primavara. Sfioasa, cu o usoara adiere de vant  si soare somnoros impreuna cu oaspetii mult asteptati si gingasii ghiocei patrunse cu drag in sufletele oamenilor, determinandu-I sa lase deoparte pe langa hainele groase si sufletul greu si impietrit transformandu-l intr-unul bun, plin de sperante si dragastos. Copiilor reinviindu-le bucuria si veselia parca imbiindu-I la joaca si necunoscut, dezvoltandu-le curiozitatea crescanda.

Cerul senin si fara nori este brazdat de cocostarci si ciocarlii iar soarele bland zambeste cu dragoste si bucurie impartindu-si razele sale pretutindeni incalzind atmosfera de unde vantul lin de primavara racoreste putin aerul mangaind frunzulitele primelor plante ce se trezesc din pamantul roditor.

Micile vietati se misca rar, dezmortindu-se si ele din lunga perioada de “somn”. Harnicile furnici isi incep activitatea, paianjenii isi dezmortesc piciorusele pentru a se putea descurca la tesutul panzei, cateva muste zboara aiurite prin multime, micii gandacei pasesc amortiti pe poteca creata de iarba proaspat iesita… .

Pasarile ciripesc zburand din creanga in creanga impartasind cu noi cantecul glasurilor lor melodioase si rasunatoare mangaindu-ne auzul si desfatandu-ne privirea.

Este un  amalgam de culori, o simfonie de privelisti si peisaje ce ne ies in cale. Ar fi pacat, dupa cum spuneam mai sus, sa trecem  cu vederea sau sa nu observam ce ne-a  oferit natura. Am fi mai orbi decat orbii, mai surzi decat surzii. Persoane ce desi avem posibilitatea de a distinge frumosul de urat,tratam cu indiferenta ceea ce avem.

Nu pe degeaba se spune ca cele mai bune lucruri in viata sunt gratis 🙂 .

 

O privire in timp la sarbatorile de iarna

Dupa cum stim cu totii sarbatorile de iarna – Craciunul, Anul Nou, Sfantul Vasile, Boboteaza sunt sarbatorile mult asteptate de peste an. De ce? Raspunsul e simplu. In primul rand avem nevoie de o pauza de la rutina zilnica si munca iar in al doilea rand pentru ca sarbatorim Nasterea Domnului alaturi de cei dragi noua si incheiem inca un an din existenta noastra. Sunt cateva motive solide, dupa mine.

Imi amintesc cu drag sarbatorile din trecut cand asteptam cu voiosie si drag venirea Craciunului. Cand toti eram uniti, unul alaturi de altul; Fie ca era vorba de pregatirea dinaintea sarbatorilor – curatenia generala, pregatitul mancarii, ornatul camerelor,in special al bradului sau de traditionala bataie cu zapada de la care nu ne dadeam in laturi.

Eram vrajiti de albul imaculat al zapezii si de sclipirea ghirlandelor luminate de minusculele beculete colorate din pom. Desi nu observam, era o magie ciudata care ne tinea impreuna. Era o lume a noastra, a copiilor. Unde nu tineam cont de statutul social al celui de langa noi sau de ce haine poarta si il faceam sa se simta ca unul din fratii nostri inconjurandu-l cu atentie si dragoste.

Au fost momente frumoase insa care din pacate s-au scurs ca nisipul in bataia vantului. Timpul n-a asteptat pe nimeni, oamenii s-au schimbat, noi am crescut. Insa crescand si schimbandu-ne am fost interesati doar de propria persoana si am uitat de sentimentele profunde pentru ceilalti oferindu-le in loc distanta si nepasare. Trecem unii pe langa altii ca niste turisti grabiti, necunoscuti, ignorand in totalitate atmosfera calda de sarbatori, dar hei! E craciunul si suntem mai buni!

Obiceiuri care in trecut erau mai mult decat prezente si care imi erau foarte dragi treptat s-au diminuat. S-a pierdut interesul fata de pastrarea traditiilor si acea familiriatate fara margini ce nu ne facea sa ne simtim straini fata de ai nostri. Acum, privesc in jur si nimic nu mai e cum a fost. Totul s-a schimbat. Cel putin sarbatorile anului acesta au fost aproape neobservabile. Singurele lucruri ce ne-au amintit ca este sarbatoare au fost “vacanta” elevilor si a unor muncitori si reclamele televizate cu Mos Craciun. De parca l-am sarbatori  numai pe Mos Craciun nu si pe Domnul Iisus Hristos.

In schimb, zapada – factorul ce ne aminteste ca sunt sarbatorile de iarna a lipsit cu desavarsire. Ceata si vremea rece ne-a tinut companie; obiceiuri – cativa copilasi colindau la cate o casuta si colindatorii din corul bisericii ne-au servit cu prezenta. N-a fost nimic special sau minunat. Insa stim ca e Craciunul si sarbatorile iernii –  cand toti suntem “mai buni”, mai minunati … .

Ar fi bine daca am lasa aceasta “masca de sarbatori” sa fie prezenta in tot anul si sa lasam egoismul, vanitatea si zgarcenia in urma privind cu alti ochi aceasta lume si dandu-I o alta sansa celui de langa noi interesandu-ne mereu de nevoile si grijile sarmanilor, oferindu-le macar o vorba buna.