De la 22 la 23, am mai imbatranit cu un an!/ From 22 to 23, I got older!

Buna ziua dragilor! Imi cer scuze din suflet ca nu am mai avut postari recente.

Am avut niste zile foarte incarcate si timpul nu mi-a permis sa imi mai astern gandurile si emotiile aici, in lumea Catalinei sau in Katherine’s world, cum ii mai zic eu.

Unul dintre faptele care, pe mine m-au marcat este inaintarea in varsta. Saptamana aceasta, pe 6 septembrie am implinit 23 de ani!

Pe data de 6 septembrie, in 1995, intr-o zi ploioasa de toamna la maternitatea din Falticeni, judetul Suceava, o oarecare graviduta, pe numele Georgeta a nascut o fetita de 3.200 kg cu nota 10, pe numele de Mariana Catalina.

Acea fetita eram eu, si retraiesc in fiecare an momentele venirii mele pe lume, alaturi de mama mea.

„Cataalinoo, daca ai sti tu… . Ziua in care te-am nascut, si acum o tin minte! La ora 4 si jumatate dimineata te-am nascut, imi relateaza ea cu lacrimi in ochi si privirea tintuita in pamant.

Asistentele nici macar nu ma bagau in seama, erau reci si nesimtite. Simteam ca imi dau duhul acolo pe scaun, in timp ce alte femei nasteau usor si rapid.

Incepand cu ora 5 dupa masa pana la 4 dimineata am asteptat sa vii pe lume. M-ai lovit cu picioarele si erai agitata, voiai sa vii cu orice pret. Si eu voiam, ca nu mai suportam durerea.

Am plans pe holuri, am tipat din toti rarunchii dar degeaba. Calmantele erau scumpe, si la fel si bunatatea personalului maternitatii.

Dimineata, pe la 4 jumatate ai aparut in aceasta lume nebuna, galagioasa si agitata. Plangeai din tot sufletul dar nu auzeam, eram surda la zgomot, durere si cele din jurul meu, te vedeam doar pe tine… .”

Nu ai cum sa nu asculti, sau sa nu te sensibilizezi la momente ca acestea. Povestea unei mame, indiferent de dialect sau accent ramane in suflet, o traiesti odata cu ea, mai ales daca este vorba despre nasterea ta.

Acum in pragul tineretii, la varsta de 23 de ani simt ca sunt implinita. Am o familie frumoasa, parinti dedicati si iubitori, persoane ce ar da orice sa ma stie fericita si satisfacuta. Am reusit sa imi finalizez studiile si acum lucrez in domeniul studiat de mine, Ingineria Alimentara.

Acum simt ca merg in viata pe calea dreapta si ca in viitor lucrurile vor merge inspre bine, ca si acum. Le multumesc parintilor pentru buna educatie, si pentru buna crestere, sotului meu pentru rabdare si afectiune, si tuturor prietenilor si cunostintelor ce sunt alaturi de mine pentru momentele frumoase petrecute impreuna; Va multumesc pentru ca ati facut sa infloresc in toti acesti ani, si nu sa imbatranesc!

English Version

Hello my dearest ones! I apologize for not having posted recent posts.

I had some very busy days and time did not allow me to put my thoughts and emotions back here, in the Catalina world or in Katherine’s world, as I call it.

One of the facts that I have marked is the aging. This week, on September 6, I turned 23!

On September 6, 1995, on a rainy day at the maternity hospital in Falticeni, Suceava County, somewhat pregnant, on the name of Georgeta, she gave birth to a girl of 3,200 kg with the 10th grade, Mariana Catalina.

That little girl was me, and I retreat every year the moments of my coming to the world with my mother.

„Cataalinoo, if you just knew … The day I gave birth to you, even now I remember it! At 4am, I give birth to you, said my mother with tears in her eyes gazing at the ground.

The nurses did not even notice me, they were cold and jerks. I felt like I was giving the spirit there in the chair, while other women were giving birth fast and easy.

Starting at 5 o’clock in the evening until 4 o’clock in the morning, I expected you to come into the world. You hit me with your feet and you were agitated, you wanted to come at any price. And I wanted it too, I could not bear the pain anymore.

I cried in hallways, I shouted but in vain. The painkillers were expensive, and so was the goodness of the maternity staff.

In the morning, at about four-thirty you appeared in this mad and agitated world. You were crying but I did not hear, I was deaf to the noise, the pain and those around me, I was just seeing you … ”

There’s no way you can not listen, or not be aware of at times like these. The story of a mother, regardless of dialect or accent remains in your heart, you live with her, especially if it is your own birth.

Now at the brink of my youth, at the age of 23, I feel like I am fulfilled. I have a beautiful family, devoted and loving parents, people who would give anything to see me happy and satisfied. I’ve been able to finalize my studies, and now I’m working in the field I’m studying, Food Engineering.

Now I feel like I’m living in the right path, and in the future things will go well, as they are now. I thank my parents for the good education and wisdom, my husband for patience and affection and all the friends and acquaintances that are with me for the beautiful moments spent together; Thank you for making me bloom all these years and not getting older!

10955533_1419678961679278_7428435501461202911_n

Complexitatea unei femei si notiuni

Femeia este o fiinta complexa si puternica. Organismul nostru, al femeilor, spre deosebire de cel al barbatilor este mult mai elaborat si complicat.

Organismul  unei femei

ronaldo-oliveira-559439-unsplash

Imunitatea noastra este puternica, avem pielea calda si de 10 ori mai sensibila decat a barbatilor. Clipim de doua ori mai des datorita nivelului ridicat de estrogen.

Inima noastra este mai mica si astfel tensiunea arteriala este scazuta; inimile bat cu putere la 78 de batai pe minut in medie.

Avem soldurile mai late cu 8 cm decat la barbati; dam viata minunatelor fapturi – copiilor, iubim necontenit si suntem umile. In timpul sarcinii avem pofte extrem de ciudate dorindu-ne sa consumam lucruri ce nu au legatura cu alimentele precum sapun, tencuiala sau carbune.

Nu avem capacitatea de a consuma cantitati mari de alcool (si nici nu dorim) resimtind efectele din cauza cantitatii mici de apa din organism, spre deosebire de organismul barbatilor.

Detinem pe limba mai multi receptori pentru gustul dulce decat barbatii si suntem adevarate gurmande; de aici si pasiunea pentru gatit.

Avem mirosul fin inca de la nastere datorita bulbilor olfactivi mai bogati in celule, distingem diferit culorile si suntem sensibile la toate elementele din jurul nostru.

Nu avem atat de multa toleranta la durere, din cauza faptului ca avem mai multi receptori nervosi si ranile noastre se vindeca mai greu decat la barbati.

Hormonii si sensibilitatea

kristina-flour-185595-unsplash

De obicei gandim cu inima si nu cu creierul, lasam sentimentele sa decida in locul neuronilor si din aceasta cauza suferim de migrene si intram in depresii, plangem des si mult, suntem emotive si delicate.

Cu cateva zile inaintea menstruatiei vom fi extrem de sensibile si afective. Devenind mai vulnerabile din punct de vedere emotional decat in alte zile, corpul ne dicteaza sa reactionam mai intens la lucrurile ce se intampla in jurul nostru.

Mereu suntem ingrijorate despre un lucru sau o persoana. Tindem sa ne framantam inaintea unui eveniment si punem raul inaintea binelui, dorind sa eliminam orice element negativ din jurul nostru.

Sanatatea, reputatia, cariera, modul in care aratam constituie si ele piese importante ale unui ansamblu ce ne defineste.

Familia este pe primul loc si confortul lor este prioritatea noastra; vrem sa oferim tot ceea ce ne dorim noua: afectiune, suport emotional si nu in ultimul rand fericirea lor.

 

Această prezentare necesită JavaScript.

Femeia este o creatura menita sa fie iubita, nu INTELEASA.

Acnee si suferinta

Inca din scoala generala m-am confruntat cu probleme ale tenului. Copil fiind, nu am acordat prea multa atentie acestei probleme si am continuat sa imi traiesc copilaria fara griji.  Era un element nesemnificativ al vietii mele pe atunci, deoarece tenul meu inca era curat si il tineam sub control.

Insa apoi a venit o alta etapa din viata mea, liceul. Da, liceul acea perioada in care esti important pentru tine insuti, perioada in care te descoperi, cunosti persoane si iti faci prietenii ce pot dura o viata.

Ei bine, pentru mine a insemnat ceva cu totul diferit din cauza unei intamplari nefaste – aparitia acneei severe. La inceput situatia nu a fost prea grava, cateva cosuri pe care, credeam eu, daca le acopar cu fond de ten vor disparea si nimeni nu va observa.

Din pacate, fondul de ten a inrautatit situatia si in doar cateva saptamani s-a intamplat inevitabilul – aveam tenul complet acoperit de acnee dureroasa, rosie si respingatoare. Am intrat in panica in acel moment, nu stiam ce sa fac. Fondul de ten nu mai era prietenul meu pentru ca nu aveam cum sa acopar acele pustule infectate care pareau sa erupa in orice moment.

De atunci, am incercat totul. Impreuna cu parintii mei am cautat solutii, care de care mai eficiente la acea vreme. In primul rand am apelat la ajutorul unui dermatolog specializat si am urmat un tratament medicamentos cu pastile Roaccutane  pentru partea interna, in timp ce extern ma tratam cu creme Avene. Am facut analize, teste felurite pentru a descoperi cauza aparitiei acneei si spre fericirea mea nu aveam infectie in sange.

Daca am invatat ceva in acea perioada atunci acel fapt a fost rabdarea. Ia foarte mult timp ca o acnee severa ca a mea de atunci sa se vindece. Dupa 1 an de rabdare, acneea s-a mai retras in urma tratamentului dar nu definitiv. Si atunci, am zis sa incerc alte tratamente… am incercat  Brevoxyl, Isotretinoin, sapun cu sulf. Am incercat masti cu miere de albine si bicarbonat de sodiu, ceaiuri, orice doar sa ma vindec. Am cazut si in plasa ,,trendului,, – ,, SCAPA DE COSURI IN TREI ZILE,,.  Am comandat ,,produsul,, de pe internet si mi-a ajuns prin posta o mare minciuna… un cd piratat de pe internet cu remedii pe care deja le stiam si deja le incercasem, dar pentru care am platit o suma destul de consistenta.

Eram disperata, cazusem intr-o depresie atat de adanca incat nici parintii mei nu stiau cum sa ma mai ajute. Multa lume imi spunea ca problema mea nu e grava si ca ar trebui sa ma bucur ca sunt sanatoasa. Adevarata problema salasluia in interiorul meu, in sufletul meu, in mintea mea si eu la momentul respectiv, din punctul meu de vedere, nu eram sanatoasa. Colegii la scoala imi radeau in spate, faceau grimase si ma strigau cu felurite nume. In fata lor eram doar tocilara cu acnee care nu prezinta importanta. Singurele persoane de care eram luata in serios erau profesorii care in ciuda ,,afectiunii,, mele credeau in mine si ma considerau o eleva model. Lumea pe strada se oprea si ma privea intens, uneori cu scarba, alteori cu mila, erau straini care se opreau sa imi dea sugestii privind felurite tratamente impotriva acneei severe. Dar, inutil… imi spuneau ceva ce deja stiam si incercasem.

Cand te afli intr-o situatie de genul trebuie sa fii foarte stapana pe tine si mai ales sa ai incredere in tine, trebuie sa inveti sa fii puternica si indiferenta cu cei din jurul tau. Sunt momente in care trebuie sa ai atitudine pentru ceea ce crezi, sa te aperi singura. Tu esti stalpul tau si tu esti singura persoana care te poate ajuta.

Sunt ani de zile de cand am tot luptat cu aceasta problema. Acum singurele urme care ma mai fac sa privesc inapoi sunt cateva mici cicatrici neobservabile de obraz ce seamana cu pistruii. In timp, am aflat ca am un ten foarte sensibil si ca trebuie sa il protejez si sa il tin sub control.

Astazi pot tine capul sus si pot spune cu usurare ca am trecut de acea furtuna din viata mea. Niciodata nu o sa rad, sa privesc cu jena sau sa critic o persoana ce s-a aflat in situatia mea, pentru ca privind acea persoana imi vad reflexia mea, a Catalinei de odinioara ce a suferit.

5972959638_a70c934594_b

Drumul catre acasa

Este ora 9 dimineata. Picaturi mari de ploaie izbesc furios geamul treptat acompaniate de fulgere si tunete. Intunericul se intinde incet peste peisajul observat prin mica fereastra. Curioasa, fata deschide geamul sa simta aceste manifestari ale timpului de afara. La prima atingere a geamului, vantul patrunse furios in odaie aducand cu sine picuri agitati de ploaie … si frig. Da, acum e frig. Toamna a ajuns, inevitabil precum orice sezon, spaland orice urma de soare, caldura si bucurie a verii.

In ciuda vremii involburate, fata avea treaba azi. Era o zi destinata vizitei la parinti, la tara. In locul unde s-a nascut, in locul unde a cunoscut lumea asa cum e ea, in locul in care a crescut. In graba, isi impacheteaza cateva lucruri intr-o geanta, se schimba de haine, se aranjeaza si vru sa iese pe usa alaturi de sotul ei. In viteza ei, uita de pisica. De Fifi, de motanul adus de la parinti in urma cu cateva luni, un Ragdoll obtinut ditr-o imperechere fericita cu un motan din vecini. Era o frumusete de pisoi, inzestrat cu o blana pufoasa si moale, scaldata in culori de alb si cafeniu inchis si deschis. Insa pe cat era de frumos pe atat era de obraznic. Obisnuia sa doarma ziua si sa fie activ noaptea, deranjand lucruri de prin casa, izbind si facand zgomote felurite. Ii placea sa patrunda noaptea in dormitor, sa se aseze pe pieptul stapanilor si sa toarca necontenit – nu de putine ori ii trezi in acest fel, mieunand mieros la glasul obosit si adormit al oamenilor. Dar era odrasla lor si cu toate ca Fifi era obraznic, fata si baiatul iubeau motanul precum pe copilul lor. Fata impinse pisica pe hol, incuie usa si pornira la drum.

Afara, vremea era mai rea decat parea prin prisma geamului. Fire aspre de vant infasurau picaturile de ploaie lovind cu putere fata impiedicand pana sa si priveasca calea pe unde mergea. In pasi mari, incalciti, fata ajunsera la masina. In interiorul autoturismului era frig dar macar nu mai ploua asa dur. Usor, usor, kilometru cu kilometru, strabatand prin timpul crunt de septembrie, cei doi parasira orasul ajungand la tara. Acolo vremea era putin mai linistita. Vantul era mai lin, iar ploaia mult mai marunta si frigul mai putin intens. Odata ajunsi acolo, cei doi fura intampinati de parinti.

Fata fu incantata de reintalnire. Isi stranse cu iubire parintii in brate, le saruta mainile si se oprira la vorba. Ce ciudat este si timpul… schimbase totul. Parintii erau mai obositi decat de obicei, mai imbatraniti de timp si de griji. Anii trecuti erau vizibili acum pe pielea lor. Chipul parintilor frumos, lipsit de riduri si ganduri era acum incarcat cu linii adanci, brazdate de sprancene albe si par usor carunt. Nici starea lor fizica numai era ca in trecut, munca le-a taiat din avant. Ajungeau mai greu dintr-un loc in altul, drumul li s-a lungit… . Un lucru neschimbat a ramas glasul lor duios si lin, rabdarea cu care actionau, amintirea de ACASA.

Dupa o discutie lunga si mult asteptata, fata isi gasi drumul ei catre iesire. Privi cu jind la locurile unde a copilarit. Era dur… atatea amintiri ii apareau in suflet si in gand, fiecare mai speciala ca alta. Balconul construit de tatal ei, era mereu loc de reverie si de visare, loc de joaca si relaxare cu copii de varsta ei. Curtea s-a pastrat aceeasi. Mai plina de flori tomnatice si iarba uscata numai ca era foarte incarcata de reminiscenta. Fata isi mai dorea sa isi piarda vremea citind carti pe treapta casei, sa se rostogoleasca cu pisicii si catelul, sa se mai joace cu copii vecinilor … . Timpul insa a trecut, anii s-au scurs. Fata a crescut atat de repede incat nu a realizat cand … cand a plecat de acasa, cand a terminat facultatea, cand s-a casatorit.

Privind cu dor inapoi, fata parasi casa parinteasca alaturi de sotul ei. Facuse cu mana parintilor, salutasera cu nostalgie si pornira spre noua casa. O lacrima se scurse pe obrazul fetei … .

Fata – Mariana – autorul, ar da orice pentru a se intoarce in timp la acei ani. Insa este imposibil, asa ca impreuna cu ea sa pretuim ce mai avem ramas acum, in momentul acesta. Casa unde am crescut, parintii sunt totul. Singurele amintiri care ne raman – lucruri care spun cine am fost si cine suntem, persoane care ne iubesc pentru ceea ce suntem si care ar da totul pentru fericirea si linistea noastra.

Bucurati-va de locurile parintesti, admirati-le. Iubiti-va parintii cat ii mai aveti, iar daca sunteti departe sunati-i, reamintitile ce mult inseamna pentru voi. Iar daca sunt plecati departe, pentru totdeauna, rugati-va pentru ei.

 

 

 

Dragii nostri parinti

Mă gândeam zilele trecute la cat de importanta este datoria unui parinte. Câtă atenție, câtă grijă, câtă afecțiune și dragoste ne oferă. Cât de dificil le este să ne crească, să ne educe, să ne îngrijească … și totuși în ciuda acestora o fac cu atât de multă dragoste.         Pe cât de greu este acest task, pe atât de ușor il indeplinesc; Doar dragostea face ca toata greutatea să se transforme în ușurință.

Încă din primii ani iși sacrifică timpul,munca și toate țelurile avute până în prezent doar de dragul nostru. Precum am menționat mai sus, atenția, grija, afecțiunea, dragostea nu lipsesc. Mereu sunt acolo și se înmulțesc odata cu un prim surâs, un prim gângurit, un prim cuvânt. Noi copii, reprezentăm universul pentru ei. Soarele răsare odată cu trezirea noastră, ploaia pare mai vesela odata cu dansul nostru încurcat și împiedicat  în mijlocul ei, apusul pare o oază de fericire în care ziua lungă tocmai se scurge însă nu și iubirea ,,gardienilor,, față de noi revărsând șiroaie de sentimente împăturite în lacrimi de fericire și speranță.

Culorile par mai vii,prinzând aripi și zburând liber pe peisajul așternut în fața ochilor. Fiecare clipă e un moment de sărbătoare și bucurie iar fiecare progres înspre treptele numărate ale vieții un motiv de veselie. Momentele nenumărate în care eșuăm lamentabil în realizarea urcării altei trepte sunt aducătoare de lacrimi fierbinți din partea noastra dar și de incurajări puternice și vorbe frumoase, care pentru noi la acea vreme nu inseamnă decât sunete încâlcite fără sens. De îndată ce descoperim și alte universuri noi apare curiozitatea ce ne sfâșie pe interior și ne dă dorința absurdă de a ști mai multe, cât mai multe lucruri.

Astfel în călătoria noastră de inițiere dorim să avem independență absolută, să mergem cu primii noștri pași înspre lumea cea întoarsă cu susul în jos, să luăm la ,,puricat,, fiecare element ce ni se pare mai interesant dar apoi să ne întoarcem cu capul plecat la dragii noștri părinți cerând ghidare și ajutor. Iar ei, ei ne privesc cu dragoste și zâmbesc încântați de îndârjirea, curajul si avântul nostru sprijinindu-ne la fiecare pas si scăldându-ne în afecțiune și pasiune. Ar face orice pentru fericirea și liniștea noastră.

Odată cu trecerea nisipului din clepsidră se învârt și acele ceasornicului. Astfel în ochii părinților creștem intr-o zi cât alții în 10. Dar din păcate odată cu creșterea se naște și distanțarea noastră. Confuzia stârnește indiferență apoi apare judecata – că de ce nu am avut copilăria prietenului meu, mi-aș fi dorit mai mult … . Apoi ura, ura pentru imposibilitatea realizării tuturor viselor copilului din pricina situației de acasă. Obișnuim să vedem toate lucrurile rele, neluând în calcul și cele pozitive – care domină mai mereu dar la care suntem orbi.

,,Dupa ce puiul crește,părăsește cuibul”. Acesta este momentul cel mai trist in care părinții se găsesc neputincioși și realizează că este momentul când puii lor au devenit maturi și pot trăi fără dragostea lor, atât de importantă … .

Noi suntem lumina ochilor pentru ei, retina ce le permite să distingă detaliile vieții și care le aduce culoare în micul lor mediu. Pentru a intreține asta fac tot posibilul ca lumina lor să rămână aprinsă în cel mai strălucitor mod cu putință. Și trudesc săracii, din zi și până în noapte. Doar cel de sus știe câte lanțuri și valuri de sudoare au vărsat ei pentru noi, câte nopti nedormite și zile petrecute în nesomn și osteneală, doar pentru noi.

În această zi,mi-aș dori să ne facem puțin timp pentru ei. Să nu mai fim egoiști adăugând acea scuză demult expirată, cum că nu mai este timp. Căci actele noastre nu vor putea răsplati niciodată dragostea lor, eforturile și faptele frumoase dăruite; Haideți să le oferim câteva momente acum, cât putem pentru a-i asculta și intelege.

Haideți să răsplătim cadoul lor in schimbul a câteva minute din călătoria aceasta scurtă numită viață. Iar cei a căror părinți sunt plecați departe, iremediabil si pentru totdeauna … măcar o rugăciune.

baby-with-parents

Jurnalul lui Chris

A tot plouat de o saptamana, atat de multa ploaie a facut fiecare zi sa para nelinistita si posomorata. Ea a sunat si a anuntat ca va veni. Era a treia oara cand a venit sa ma vada in saptamana aceea. I-am acceptat scuza – venise de la o distanta relativ lunga la ora 7 jumatate dimineata sa ne intalnim. Statea intr-un colt singura, carandu-si umbrela rosie dupa ea. Amicul ei a lasat-o intr-un loc ferit de ploaie. Ploua iar ea tremura. Parea slaba si fragila in ploaia dura, purtand cateva haine subtiri ce nu-i tineau de cald.

M-am dus inspre ea si i-am spus: „N-ar trebui sa vii sa ma vezi”si lucruri de genul cum ca n-ar trebui sa fim impreuna.

Ea a spus : „Mi-e dor de tine”.

I-am spus rece : „Haide sa mergem. Te voi duce acasa.”

Ea nu si-a deschis umbrela, stiam ca voia sa o deschid eu pe a mea. I-am spus:”Deschideti umbrela, sa mergem.”

Fara voia ei si-a deschis umbrela si a mers cu mine pana la masina. Ea a spus ca nu a luat micul dejun si nici cina si a intrebat daca putem sa oprim in vreun loc sa mancam.

Am raspuns cu inima impietrita :”Nu!”

Dezamagita m-a rugat sa o conduc la statia de tren, spunand ca va lua trenul pana acasa.

Poate ca era din cauza ploii, toate trenurile erau pline de oameni cu umbrele si valize care erau nerabdatori sa ajunga acasa nepasandu-le de cine trecea pe langa ei. Am asteptat si am asteptat iar ea ma privea atat de inocent… . Faptul ca am fost impreuna pentru asa mult timp, bineinteles ca o stiam si ii intelegeam privirea. Inteleg cum trebuie sa se fi simtit cand a venit de la asa mare distanta pe o vreme ca aceasta sa ma vada si faptul ca eu o tratam in felul acesta. Era dureros. Am privit-o in ochii ei mari, gandindu-ma la faptul ca nu ar trebui sa o las sa plece, simtindu-ma vinovat… m-am gandit ca as fi putut s-o invit sa stea la mine peste noapte.

Insa realitatea a lovit din nou si i-am spus rece :”Hai sa mergem la statia de tren.”

Locuiam in aceeasi cladire de apartament, la acelasi etaj. In urma cu ceva timp eram patru persoane si ne intelegem bine. Mancam cina impreuna, priveam filme impreuna si cateodata mergeam si in camping. Eram ca o familie insa nu stiu cum am sfarsit indragostindu-ma de ea. Poate ca s-a intamplat in timpul ultimului an de colegiu… iar faptul ca am trait impreuna pentru 2 ani a fost ceva. Ambii am dezvoltat in timp sentimente reciproce. Dupa ce a absolvit, a mers acasa si eu am mai ramas un an pentru a-mi termina studiile.

In timpul acelui an mergeam s-o vad doar in vacantele din timpul scolii insa nu pentru mult timp. Asa ne-am petrecut acel an.

Mergeam pe o parte a strazii. Ea era in fata mea si eu eram in spatele ei. Umbrelei ei i se rupse o spita. Arata ca un soldat ranit, carandu-si carabina ruginita dupa ea, mergand rar. De foarte multe ori intra adanc in ganduri si mergea aproape pe mijlocul strazii. Era cat pe ce sa fie lovita de masinile ce erau in trecere. Am vrut sa o iau in brate insa cu toata dragostea ce i-o purtam si durerea constanta din stomacul meu nu am putut face nimic. Pe drum am trecut pe langa parcul prin care mergeam de obicei impreuna.

M-a rugat si a spus: „Haide sa mergem in parc pentru o vreme, te rog. Promit ca voi merge acasa dupa aceasta.”

Inima mea impietrita s-a inmuiat la rugamintea ei insa totusi mi-am pus o fata de om nervos si am mers spre parc. Stateam pe banca aratand ca si cum as vrea sa plec. S-a apropiat de stejarul cel mai apropiat de ea si cauta ceva. Stiam ce cauta. Era ceea ce am scris impreuna pe acel stejar cu stilou anul trecut. Daca imi amintesc bine scria :

Chris si Susan beau ciocolata calda. Sa speram ca Susan si Chris isi vor aminti aceasta zi, iubindu-se mereu, pentru totdeauna.”

S-a tot uitat pentru o vreme, apoi s-a intors cu lacrimi in ochi. A spus :”Chris ,nu pot sa gasesc ce am scris, nu mai e nimic acolo.”

M-am simtit atat de rau la auzirea vestii, era ca un curent de durere ce zbura catre inima mea, durere ce n-am mai simtit inainte.

Dar tot ceea ce am putut face a fost sa ma prefac ca nu-mi pasa si sa spun:”Putem sa plecam acum?”

Mi-am deschis umbrela mea neagra mare in timp ce ea statea acolo, nedorindu-si sa plece inca sperand ca tot mai este o sansa.

Mi-a spus:”Tu ai inventat povestea despre tine si cealalta fata, nu? Stiu ca te deranjez din cand in cand insa nu putem sa incepem de la capat relatia?”

Nu am spus nici un cuvant, m-am uitat uitat in jos si am dat din cap. Dupa care, am continuat sa mergem pana la statia de tren, nespunandu-ne nici un cuvant.

Cu patru ani in urma doctorul mi-a spus ca am cancer dar s-a descoperit devreme, asadar era inca vindecabil. M-am gandit ca eram ok și am continuat sa-mi traiesc viata obisnuita din nou, uitand despre cancer. Nu m-am gandit la cancer si nici nu m-am mai intors la doctor. Pana acum o luna, cand stomacul meu ma durea de doua saptamani necontenit si cosmarul a luat amploare. Prima data am crezut ca durerea va disparea dar a devenit mai puternica pana am ajuns sa nu mai suport. M-am intors la doctor si mi-am facut o raza. Fotografia a aparut. Era  o pata mare neagra ce dovedea adevarul ce eu nu-l puteam accepta. Eram la cea mai frumoasa perioada a vietii, cand totul incepea sa se sfarseasca. Am vrut ca eu si cei din jurul meu sa nu treaca printr-o durere mare, asa ca m-am decis sa ma sinucid. Dar nu puteam sa-i las sa afle despre intentiile mele, in special pe Susan, persoana pe care o iubesc cel mai mult din lume, care inca nu stie adevarul. Susan era inca tanara, nu trebuia sa treaca prin asa ceva.

Asadar am inventat cateva povesti si am mintit-o. Era un lucru crud si i-am frant inima insa era cel mai rapid mod de a sterge 3 ani de sentimente. Nu aveam mult timp pentru ca in curand incepeam sa pierd par si ea avea sa afle in cele din urma. Dar acum sunt aproape de reusita. Aceasta drama se va sfarsi in curand. Inca 30 de minute si totul se va intampla, tot ce aveam in minte. Trenul a incetat sa mearga si am chemat un taxi pentru ea. Stateam acolo si asteptam pierdandu-ne ultimele momente in tacere. Am vazut taxiul de la distanta. Mi-am retinut lacrimile si i-am spus :”Ai grija de tine, ai multa grija de tine.”

Ea nu a raspuns, m-a privit adanc si apoi si-a deschis umbrela stricata in timp ce pasea inspre strada. In strada, am devenit doua forme de viata singuratice, una rosie si una neagra indepartate una de alta. Am deschis usa pentru ea iar ea s-a urcat apoi am inchis portalul ce ne va separa pentru totdeauna. Am stat langa masina, privind prin fereasta intunecata la prima si ultima dragoste din viata mea. Masina a iesit in strada. In sfarsit nu am mai putut sa-mi mentin tristetea si minciunile innodate in inima mai mult timp. Am facut din mana rapid si am fugit dupa taxi, pentru ca stiam ca va fi ultima data cand o voi vedea. Voiam ca ea sa stie ca o iubesc. Am vrut sa-i spun atat de mult asta. Oricum taxi-ul deja s-a intors catre un colt. Lacrimi calde au inceput sa-mi cada pe fata, amestecate cu picaturi reci de ploaie. Nu eram rece din cauza ploii. Eram rece inauntru.

Ea a plecat si nu am mai primit apeluri de la ea. Nici macar azi. Stiu ca nu mi-a vazut lacrimile pentru ca au fost spalate de ploaie. Am plecat fara regrete. Dar nu sunt Chris … sunt Susan, folosindu-mi memoria si acest jurnal pe care l-am gasit la un an dupa ce el a plecat scriind aceste ultime cuvinte.

1000+ Images About Rain On Pinterest | Rain Photography, The Rain

Prietenia

,,A avea un prieten este mai vital decât a avea un înger ” spune Nichita Stanescu. E un citat destul de adevarat, avand in vedere unele prietenii ce dureaza mult timp, uneori chiar si o viata.

In ziua de astazi sa ai un prieten bun, o persoana pe care sa te bazezi si la bine si la greu este o raritate. Spun o raritate deoarece in majoritatea cazurilor persoanele pe care le numim prieteni dezamagesc mai devreme sau mai tarziu. Dezamagesc prin faptul ca iti sunt prieteni doar la bine si la greu te parasesc, prin faptul ca nu sunt acolo cand ai nevoie de ei si ca nu au o vorba buna la momentul potrivit, prin faptul ca doresc sa te schimbe, criticand tot ceea ce te-ai straduit sa construiesti pana in momentul de fata.

Sunt foarte multe exemple ce tradeaza acea falsa prietenie ce o afiseaza. Cand esti implicat intr-o prietenie, fie ea si o simpla amicitie esti implicat emotional. Investesti sentimente si ganduri, treci prin diverse intamplari trecand de la o stare la alta in functie de subiect. Devii interesat de acea persoana si cauti motive intemeiate pentru a o / il putea numi prieten. Ignori acele presupuse defecte, consolandu-te cu gandul ca nimeni nu e perfect, nici chiar tu. Incerci sa il/o ajuti cum poti, cu o vorba buna, cu o fapta la locul ei impresionand poate. De asemenea, lucrul cel mai important – esti alaturi de ea/el cand nimeni nu e acolo, incurajand – o sa mearga mai departe indiferent de situatie.

Lucrurile stau la fel in relatii de prietenie, ambele persoane dand tot ce au  pentru a merge mai departe in acea simpla relatie sau alteori, situatiile iau alta forma. Situatia cand doar o persoana lupta pentru viitorul relatiei iar cealalta face exact opusul, neacordand atentie.

Aceste relatii bolnavicioase nu au un viitor prea fericit, de fapt nici prezent ci doar final. Oricat de mult o persoana ar aprecia-o pe alta si oricat de mult s-ar sacrifica pentru binele ei, daca cealalta nu acorda atentia cuvenita si trateaza cu superficialitate eforturile depuse atunci e in zadar. Mai devreme sau mai tarziu, acea persoana ce isi pune sufletul pe tava va sfarsi obosita si va merge mai departe. De aceea un prieten e atat de valoros, pentru ca ar face totul pentru tine.

Nimeni nu stie ce ne rezerva viitorul. Tot ceea ce stim este ca traim in prezent si ca prezentul la un moment dat va deveni trecut. De aceea este bine sa pretuim ce avem langa noi, acordandu-le atentie si timp. Daca alergam dupa persoane indiferente si reci, mai tarziu vom realiza ca timpul petrecut cu acele fiinte este timp pierdut si timpul pierdut nu se mai intoarce. In incercarea noastra de a ne face placuti acelor persoane, calcam in picioare sentimentele celor ce ne iubesc si sunt alaturi de noi.

De ce sa irosim suflete frumoase ce ne iubesc pentru suflete de stanca ce sunt oarbe la toate eforturile noastre? Sa deschidem ochii, privind cu atentie si realizand ceea ce avem langa noi, sa nu culegem spinii in locul trandafirilor.

67caa964c3a7e0acc9b74c7438c323d8