Ganduri gri la pas de seara

Suntem muritori, si avem idei si dorinte, visuri infiripate de demult si ganduri mari, poate ca mai mari decat putem atinge uneori in fiinta noastra firava de oameni fara putere.

Mai urat este atunci cand cineva anume iti da aripi si te porneste pe carari necunoscute, sadindu-ti in suflet dorinta si apoi lasandu-te in aer, fara vreo speranta. Exact ca unui copil caruia i-ai oferit un dulce si l-ai luat imediat, rapindu-i bucuria si emotia din privire.

Recent mi s-a adus in vedere de catre o persoana duhovniceasca faptul ca daca un lucru nu este menit sa ni se intample, nu ni se va intampla. Nu are sens sa ne dorim lucruri ce nu ne sunt destinate, si doar daca Dumnezeu va dori ca noi sa atingem acel lucru dorit, atunci asa se va intampla.

Ironic este ca inca imi suna in cap versurile melodiei: Daca vrei sa-l faci pe Dumnezeu sa rada spune-I despre planurile tale.

……………………………………………………………

Dar atunci totusi, de ce s-a pornit valvataia de la inceput, ce rost au avut toate insistentele si promisiunile daca se stia ca nu va fi asa pana la final… .

Intrebari au fost multe dar in timp, raspunsurile s-au aratat fara a fi cerute specific macar. Iti e usor sa citesti in ochii goi ai persoanelor menite sa fie parte din grupul tau, in zambetul sagalnic si fatarnic, in comentariile acide din spatele tau de indata ce te intorci.

……………………………………………………………

La finalul zilei, trebuie sa realizam ca fiecare etapa din aceasta viata scurta are scopul ei si pana si rautatile, comportamentele ipocrite si lucrurile inexplicabile pe moment isi au rostul, contribuind la dezvoltarea sinelui si a procesului de maturizare.

Iar daca acel lucru dorit nu s-a implinit atunci nu a fost sa fie, pur si simplu. Nu iti pacali inima si mintea cu lucruri nerealizabile pana nu sunt palpabile si reale, adevarate in fata ta. Tu doar pastreaza-ti firea si fii tu pana la sfarsit, sincer cu tine si ceilalti.

(Sursa Imaginii – Unsplash)

Suflet trist – partea III

Amintirile ii erau inca proaspete. Trecura secunde, ore, zile si luni de la intamplarea nefericita insa fantoma trecutului i se ivea in fiecare zi mai statornica si mai puternica decat in zilele precedente.

Povestea propriu-zisa

„Telefonul suna incontinuu dar ei nu-i pasa; Nu voia sa mai auda de nimeni si nimic. Decizia parintilor ei a fost destul de dura si a venit precum un fulger – neasteptata. Nu putea intelege de ce nu primea consimtamintul lor… era majora acum, putea decide pentru ea, pentru viata ei. Ea le-a respectat deciziile tot timpul si i-a sprijinit in tot; De ce nu puteau si ei macar odata sa ii indeplineasca acea mica dorinta? Nu putea intelege… si la urma urmei nu voia sa inteleaga. Ea reusise in ceea ce isi propuse, terminase liceul cu bine si se gandea si la facultate, le facuse pe placul lor intr-un fel si ii facusera mandri de ea si faptele sale. Nu isi dorea decat sa petreaca cateva saptamani in compania prietenei sale intr-o excursie,ce era atat de grav? … bine poate ca faptul ca acea excursie era la mii de kilometri departare intr-o tara necunoscuta dar ea era capabila sa isi poarte de grija si nu era singura. O avea pe Sam, prietena ei de-o viata, de ce s-ar teme?

Soneria telefonului incepuse sa devina destul de enervanta si din instinct deschise clapita telefonului raspunzand instant la apel.

– Alo?!

– Buna Elena,ce faci?raspunse o voce vesela.

– Ah, tu erai … rau fac.

– Pai de ce rau?

– Nu o pot face Sam. Nu ma lasa ai mei …

– Nici nu trebuie.

– Cum adica?!

– Stii ce zi e azi?

– Marti 26 iulie… si ce daca?

– Ei bine, profesoara noastra draga (Doamna Constantin, diriginta imposibil de enervanta) maine organizeaza o mica excursie de doua saptamani in Ceahlau. Hai sa mergem in excursia asta, macar va fi o excursie probabil in asta te va lasa si la urma urmei e ceva organizat. Nu mergem doar noi de capul nostru …;Ar fi fost o idee buna.

Dar nu se compara cu tot entuziasmul si emotiile pe care le-au avut ele in timp ce planuiau adevarata lor escapada in Londra si apoi Elena nici nu o prea suferea pe profesoara in cauza. Totusi,parca nu-i venea sa creada… cum de si-a schimbat planurile asa subit? Pana ieri era foarte incantata de ideea lor de a merge in o cu totul alta parte decat Romania, tara lor draga (de care erau satule pana peste cap) si acum?! Acum era diferita. Era la fel de incantata de excursia in Ceahlau. Elena nu putea crede …

–          Hey,mai esti acolo?

–          Da… ma gandeam.

–          Nu te mai gandi. Actioneaza! Spune-le alor tai, impacheteaza-ti ce ai nevoie si haide. Maine dimineata la 7 e plecarea. Am fugit sa ma pregatesc si eu. Vorbim, te pup!

–          Ok,dar stai putin … .

Telefonul s-a inchis in timp ce Elena dorea sa mai adauge ceva. Era totul prea in pripa, prea de tot. De ce s-ar fi grabit Sam atat doar pentru o excursie in Ceahlau?! Nu era felul ei de a fi, de a se comporta. Nici nu stia cum sa reactioneze si ce sa faca. Cei 4 ani petrecuti impreuna la aceeasi scoala le-au adus impreuna si le-a conferit sansa de a se cunoaste reciproc insa acum Elena parea sa nu o mai cunoasca pe Sam. Dar trebuia sa faca asta, pentru ea. Nu mai aveau sansa de a ramane mult timp prietene apropiate pentru ca circumstantele le desparteau. Sam trebuia sa plece in alta tara la munca iar Elena e sa isi continuie studiile peste ceva timp. Aceasta mica escapada ar fi ultima lor oportunitate de a-si arata prietenia reciproc si de a mai petrece timp impreuna si Elena nu vru sa o rateze.

Pana la ora 8 seara toate erau infaptuite. Discutasera cu parintii ei despre excursia in Ceahlau si spre surprinderea ei parintii au fost de acord. Li s-a parut o idee mai buna excursia in tara si hotara sa-si lase singurul lor odor sa se bucure de mica vacanta. Isi impachetasera cu drag bagajele si acum ca terminase tot ce avea de facut se retrase in locul ei special – balconul casei.

Se asezase pe fotoliul moale ce era pus in coltul balconului si incepuse sa priveasca in jos, spre intinderea ce i se infatisa inaintea ochilor sai. Soarele disparuse de ceva vreme si acum intunericul acaparase aproape toata lumina puternica ce veghease pe parcursul zilei.

Cativa copii inca se mai jucau pe afara la lumina slaba a unui bec innegrit de vreme si praf localizat in varful unui stalp, adolescentii sedeau pe o banca si discutau de-ale lor, satenii ocupati cu munca cotidiana iesira la o barfa…era o seara obisnuita in satucul ei. Linistea era innabusita de joaca copiilor si cearta unor vecini inflacarati de anumite chestii lipsite de importanta. In aceasta atmosfera tot ceea ce ii mai ramase sa faca era sa mediteze asupra zilei de maine si a celor ce vor urma.

Insa ceva nu i se parea in regula… Sam nu scapase nici un cuvant despre excursia planificata de ele cu cateva luni mai inainte incat acum parea ca actioneaza ca si cum ar sti ce se va petrece si ar avea un cu totul alt plan. Se gandise si regandise de cateva ori incat pana la urma ajunse sa accepte provocarea intinsa de Sam cu ideea ca poate nu va fi chiar atat de rau.

Insa ceva nu se potrivea … .Dar orice ar fi se va descoperi maine, conchise Elena obosita lasandu-si povara gandurilor pe ziua de maine atipind in adierea vantului cald de vara.

Girl-Alone-thinking