Publicat în Povesti de viata/Life stories

De Craciunul acesta, salveaza o viata!

Copilaria este cadoul pe care ni-l ofera viata, asa spune un citat binecunoscut. Dar ce se intampla cand acel cadou ne este rapit din fata ochilor? Ce se intampla cand suntem pusi in fata unor evenimente si fapte pentru care nu suntem pregatiti inca?

Ei bine, din pacate acest lucru i s-a intamplat si Cristinei Romanescu. Aceasta mica fetita, la o varsta frageda de doar 7 anisori a fost pusa in fata unui fapt ingrozitor.

Povestea sfasietoare a Cristinei Romanescu

Vesela, cu gingasie in suflet si privire, fetita se bucura de zapada alba si pufoasa din iarna anului 2018 la sanius impreuna cu alti copii de varsta ei. Din neatentie, din cauza zapezii depuse si a razelor soarelui ce in timp au creat polei, Cristina Romanescu a cazut pe burtica, acest lucru cauzandu-i dureri insuportabile.

Parintii copilei au dus-o de urgenta la spital, sperand sa salveze situatia. Din pacate, in urma vizitei, conform rezultatelor ecografiei efectuate, Cristina Romanescu fost diagnosticata cu Hepatoblastom de gradul 4, cancer la ficat. Din acel moment a fost transferata de urgență la Iasi, unde a urmat 11 sedințe de chimioterapie.

Ce este Hepatoblastomul si cum se manifesta?

Hepatoblastomul este o tumoare hepatica foarte rara care apare la copii incepand cu varsta de 2 anisori. Cauzele aparitiei acestui tip de cancer sunt incerte, boala caracterizandu-se printr-o dezvoltare anormala, necontrolata a celulelor hepatice tinere, imature.

Hepatoblastomul prezinta o rata extrem de mica de supravietuire deoarece nu determina simptome in stadiile incipiente. Bolnavii sunt descoperiti accidental, in stadii avansate, precum este si cazul Cristinei Romanescu.

Hepatoblastomul/cancerul se manifesta prin: scadere in greutate, durere abdominala, varsaturi, icter, febra, anemie, dureri de spate, fracturi etc.

Tratamentul consta in extirparea unei portiuni de ficat afectat de cancer, dupa care urmeaza sedintele de chimioterapie.

Din pacate, tumoarea depistata in cazul Cristinei Romanescu este foarte dezvoltata si voluminoasa, extinzandu-se si la plamani iar sansele de supravietuire ale acestei fetite sunt foarte scazute, si acestea in cazul in care respecta cu strictete tratamentele costisitoare recomandate de medici.

De Craciun, adu-i un zambet pe fata Cristinei Romanescu

poza-site1

De Craciunul acesta, haideti sa ii aducem pe fata un zambet acestei fetite. Spre deosebire de noi, care suntem sanatosi si intr-o situatie favorabila, Cristina Romanescu se lupta sa traiasca.

In mirosul de spital, prin coridoare imbacsite cu oameni ingreunati de durere si lacrimi se afla si Cristina Romanescu. Un suflet tanar si nevinovat care nu a apucat sa afle de bucuriile vietii, nu le-a gustat inca.

Pentru Cristina Romanescu fiecare zi reprezinta un pas inainte spre o noua viata, si pentru a trai inca o zi trebuie sa respecte tratamentele de chimioterapie si operatiile care sunt extrem de costisitoare si dureroase.

Poți fi și tu alături de Cristina Romanescu dacă donezi 2 euro prin SMS la numărul 8832 cu textul Cristina; campania de susținere a Cristinei este organizată de către Asociația Salvează o Inimă, cu sprijinul magazinului online DAVIDAC.

Fundatia Salveaza o Inima sprijina acest caz deosebit, in cadrul careia si tu poti fi un bun samaritean!

salveaza3

Pentru a o ajuta Asociația Salvează o Inimă a demarat o campanie de strângere de fonduri ce se va desfășura până pe 15 decembrie 2018. Astfel, orice om poate dona 2 euro prin SMS la numărul 8832 cu mesajul „Cristina” pentru a contribui la susținerea cazului fetei.

Este important ca din putinul nostru sa aducem impreuna speranta si lumina acestei familii impovarate de Craciun. Asadar, dragi cititori si dragi bloggeri va provoc la un act umanitar!

Poți fi și tu alături de Cristina Romanescu dacă donezi 2 euro prin SMS la numărul 8832 cu textul Cristina; campania de susținere a Cristinei este organizată de către Asociația Salvează o Inimă, cu sprijinul magazinului online DAVIDAC.

Am facut si eu o donatie, si membrii familiei mele si te provoc si pe tine, drag cititor, indiferent de situatia ta. Inainte de a ezita gandeste-te ca tu esti binecuvantat cu o viata, cu sanatate, in timp ce acest copil nevinovat se zbate intre viata si moarte pentru a apuca ziua de maine.

Si, mai gandeste-te la ceva! Chiar in timp ce tu citesti acest articol, in organismul micutei Cristina Romanescu, celulele canceroase se extind nemiloase cu repeziciune cuprinzand toate organele functionale.

Ziua de ieri a trecut si maine s-ar putea sa nu mai fie pentru Cristina Romanescu, acorda astazi o sansa!

Reclame
Publicat în Ganduri/Thoughts, Povesti de viata/Life stories

Ramas bun, suflete dragi!

Pana acum, totul a fost cum trebuia sa fie. In copilarie, „la bunici” era refugiul si locul meu de suflet unde ma regaseam mai mereu. Apoi, treptat in timp ce anii s-au scurs din clepsidra timpului minut cu ora, ora cu zile, zile cu luni si luni cu ani vizitele au devenit din ce in ce mai scurte. Prioritatile s-au schimbat, eu am crescut si totul parca s-a mutat in alta lume. Dar cu toate astea, era o magie aparte. Ceva ce ma chema si ma tinea prinsa acolo. Imi reamintesc de acel sentiment de liniste si pace odata ce ajungeam la bunici. Mi-e greu a descrie acea fericire si incantare ce ma invaluia. Acea senzatie de apartenenta si caldura, de familie.

Inca de cand intram in zona respectiva, in apropierea satucului vechi, pastrat in viata de peisajul rural natural si oamenii locului eram fericita. Stiam ca urmeaza sa ma reintalnesc cu persoane dragi mie; Ca o sa ii revad. Pe banca din fata portii, era bunica. Calda, plina de emotie si gingasie ne astepta ca de obicei. Prezenta ei, bucuria cu care ne intampina si mai ales imbratisarea ei afectuoasa era minunata. Apoi, cu rabdare si dragoste ne conducea in casa. Acolo, ii revedeam pe cei dragi mie – unchi, matusi, verisori, si nu in ultimul rand, pe bunicul. Cu fata senina si jucausa cauta mereu sa aduca zambetul pe buze celor prezenti. Mereu avea cate o vorba buna si un sfat demn de urmat. Glumele sale si amintirile din pragul anilor tineretii starneau zambetul si celui mai trist om iar atmosfera era de poveste.

Obisnuiam sa stau cu bunica in mica casuta de vara unde se gatea si sa ii povestesc lucruri neinsemnate din viata unui copil, sa ii cant si sa o fac sa chicoteasca de imaginatia si mintea unui copil nematurizat. Obisnuiam sa mergem impreuna in livada mare sa culegem fructe si sa povestim despre lucruri; Ea imi impartasea din gandurile ei, imi dadea povete bune si ma indrepta inspre ce este bun in viata.

Timpul a fost hain. Firele de timp s-au scurs prea devreme din clepsidra si din pacate s-a ajuns la final. Unul nedorit si urat pe cat posibil. Intai a plecat bunica intr-un sezon de toamna si a venit acum, in pragul primaverii si vremea de plecare a bunicului.

Tot ceea ce am sunt amintiri. Cateva relatate mai sus, cateva pastrate. Fapte si zile dragi petrecute impreuna ce nu le voi da uitarii. Imagini si ganduri ce nu ma vor parasi prea curand in viata asta. Ii multumesc lui Dumnezeu ca mi-a inzestrat viata cu asa oameni frumosi insa sunt trista ca a trebuit sa plecati. O sa imi fie dor de voi si stiu ca mereu veti ramane in inima si in mintea mea. Pentru toate clipele frumoase, pentru momentele de neuitat. Pentru lacrimile de fericire si zambete, pentru emotie si speranta, pentru indrumare si rabdare, pentru voi.

5190079044_c7ccc1fb89_b

Publicat în Ganduri/Thoughts, Povesti de viata/Life stories

Dragii nostri parinti

Mă gândeam zilele trecute la cat de importanta este datoria unui parinte. Câtă atenție, câtă grijă, câtă afecțiune și dragoste ne oferă. Cât de dificil le este să ne crească, să ne educe, să ne îngrijească … și totuși în ciuda acestora o fac cu atât de multă dragoste.         Pe cât de greu este acest task, pe atât de ușor il indeplinesc; Doar dragostea face ca toata greutatea să se transforme în ușurință.

Încă din primii ani iși sacrifică timpul,munca și toate țelurile avute până în prezent doar de dragul nostru. Precum am menționat mai sus, atenția, grija, afecțiunea, dragostea nu lipsesc. Mereu sunt acolo și se înmulțesc odata cu un prim surâs, un prim gângurit, un prim cuvânt. Noi copii, reprezentăm universul pentru ei. Soarele răsare odată cu trezirea noastră, ploaia pare mai vesela odata cu dansul nostru încurcat și împiedicat  în mijlocul ei, apusul pare o oază de fericire în care ziua lungă tocmai se scurge însă nu și iubirea ,,gardienilor,, față de noi revărsând șiroaie de sentimente împăturite în lacrimi de fericire și speranță.

Culorile par mai vii,prinzând aripi și zburând liber pe peisajul așternut în fața ochilor. Fiecare clipă e un moment de sărbătoare și bucurie iar fiecare progres înspre treptele numărate ale vieții un motiv de veselie. Momentele nenumărate în care eșuăm lamentabil în realizarea urcării altei trepte sunt aducătoare de lacrimi fierbinți din partea noastra dar și de incurajări puternice și vorbe frumoase, care pentru noi la acea vreme nu inseamnă decât sunete încâlcite fără sens. De îndată ce descoperim și alte universuri noi apare curiozitatea ce ne sfâșie pe interior și ne dă dorința absurdă de a ști mai multe, cât mai multe lucruri.

Astfel în călătoria noastră de inițiere dorim să avem independență absolută, să mergem cu primii noștri pași înspre lumea cea întoarsă cu susul în jos, să luăm la ,,puricat,, fiecare element ce ni se pare mai interesant dar apoi să ne întoarcem cu capul plecat la dragii noștri părinți cerând ghidare și ajutor. Iar ei, ei ne privesc cu dragoste și zâmbesc încântați de îndârjirea, curajul si avântul nostru sprijinindu-ne la fiecare pas si scăldându-ne în afecțiune și pasiune. Ar face orice pentru fericirea și liniștea noastră.

Odată cu trecerea nisipului din clepsidră se învârt și acele ceasornicului. Astfel în ochii părinților creștem intr-o zi cât alții în 10. Dar din păcate odată cu creșterea se naște și distanțarea noastră. Confuzia stârnește indiferență apoi apare judecata – că de ce nu am avut copilăria prietenului meu, mi-aș fi dorit mai mult … . Apoi ura, ura pentru imposibilitatea realizării tuturor viselor copilului din pricina situației de acasă. Obișnuim să vedem toate lucrurile rele, neluând în calcul și cele pozitive – care domină mai mereu dar la care suntem orbi.

,,Dupa ce puiul crește,părăsește cuibul”. Acesta este momentul cel mai trist in care părinții se găsesc neputincioși și realizează că este momentul când puii lor au devenit maturi și pot trăi fără dragostea lor, atât de importantă … .

Noi suntem lumina ochilor pentru ei, retina ce le permite să distingă detaliile vieții și care le aduce culoare în micul lor mediu. Pentru a intreține asta fac tot posibilul ca lumina lor să rămână aprinsă în cel mai strălucitor mod cu putință. Și trudesc săracii, din zi și până în noapte. Doar cel de sus știe câte lanțuri și valuri de sudoare au vărsat ei pentru noi, câte nopti nedormite și zile petrecute în nesomn și osteneală, doar pentru noi.

În această zi,mi-aș dori să ne facem puțin timp pentru ei. Să nu mai fim egoiști adăugând acea scuză demult expirată, cum că nu mai este timp. Căci actele noastre nu vor putea răsplati niciodată dragostea lor, eforturile și faptele frumoase dăruite; Haideți să le oferim câteva momente acum, cât putem pentru a-i asculta și intelege.

Haideți să răsplătim cadoul lor in schimbul a câteva minute din călătoria aceasta scurtă numită viață. Iar cei a căror părinți sunt plecați departe, iremediabil si pentru totdeauna … măcar o rugăciune.

baby-with-parents

Publicat în Ganduri II/Thoughts II, Ganduri/Thoughts, Povesti de viata/Life stories

Ipostaze

I

              29 aprilie 2015. Doar o zi racoroasa de miercuri in plina primavara. O zi in care soarele si razele lui calduroase au disparut din peisaj, lasand ploaia si vantul sa acopere toata bucuria si veselia cu monotonia si reveria. La primul contact cu lumea de afara aerul rece si ploaia isi fac simtite prezenta. O briza de aer rece acompaniata de cateva picuri reci de ploaie iti provoaca o senzatie de trezire mai dura decat efectul amestecului plantei de cafea. Oameni grabiti alearga fiecare in drumul sau dorindu-si parca cu mai multa ardoare sa cuprinda mai mult timp in palma si sa-l manipuleze conform viselor. Se ciocnesc in graba, unul de altul, din greseli intentionate scuzandu-se sfiosi strabatand drumul stiut de atata vreme. O pisica pufoasa neagra isi cauta un loc caldut, ferit de aglomeratie si masini. In graba ei, taie calea unor fiinte la fel de grabite scapand cu greu insultelor aduse din vina superstitiilor; ciori de aceeasi culoare, cu penajul scamosat isi incep reuniunea cu cativa metri mai sus de harababura de la sol, dantuind si ele zapacite acel dans vechi strigand simultan sunetul specific lor.

II

           Dar in clepsidra, nisipul e trecut de jumatate. E dupa amiaza si orele au zburat fara sa intrebe. Lucrurile incep sa se miste in slow motion. Pana si oamenii, pioni pe un joc de sah, par a-si fi incetinit ritmul, ceea ce nu se poate spune si despre atmosfera. Picurii de ploaie au inceput sa curga tot mai des, vijelios spulberate de curentii de aer.

III

           Am zarit-o in multime. Cu pasii marunti si incalciti isi face loc printre trecatori. Timid, usurel paseste pe aleea scorojita de timp si de atatia oameni grabiti strivita inainte cu multi ani. Era usor de observat. Ochii ti se loveau de imaginea ivita instantaneu si te determina sa privesti. Printre atatia trecatori pripiti de timp, rutina si vremea cea urata, ea era singura persoana ce nu se ferea de vantul crud, rece si picaturile spontane de ploaie ce se iveau cand ici cand colo. Trupul fetei se mladia usor in bataia vantului, in incercarea de a merge mai departe. Hainele prea subtiri, agatate de curentii de aer pluteau usor in atmosfera uda si rece. Paru-i lung si matasos dansa gratios odata ce ea inainta in mers. Chipul desenat parca de mari pictori era vizibil doar pe jumatate fiindu-i ascuns de umbrela. O umbrela mare si colorata ii era partenera in aceasta calatorie scurta. Iar ea tinea strans de manerul ei in speranta de a nu-si pierde acoperirea si sustinerea. Pe sub umbrela puteai descoperi insa o cu totul alta poveste. Acea aspectuoasa persoana pe afara era o cu totul alta pe dinauntru. Ochii ei oglindeau o tristete nemaintalnita, fereastra sufletului ei spunea o cu totul alta poveste. Ploaia ii adusese la viata amintiri triste din trecut, ce o macinau de o perioada mai indelungata. Involuntar,i-am citit gandurile:

,,Toate lucrurile care au fost, care s-au intamplat in trecut nu-si mai gaseau locul in prezent erau inutile. Si mai mult decat atat o raneau peste limite si mereu o faceau sa se intoarca inapoi sa isi regandeasca actiunile si faptele facute in trecut. Da si greseli, destul de multe greseli. Amintiri, fapte, ganduri, idei; toate erau acolo, desi ea incercase sa le alunge cat mai mult cu putinta. A incercat pana sa si treaca mai departe, si-a spus ca nu se mai poate asa. Suferinta nu aduce nimic bun, nimic altceva decat lacrimi, dureri de inima si stare de rau. Ea stia asta mai bine decat oricine si totusi uneori nu se putea abtine sa nu retraiasca acele momente. Acele clipe relativ frumoase care o facusera sa zambeasca si sa admita din toata inima ca era fericita. Da,fericita. Scopul ei in viata a fost sa fie fericita, sa traiasca cu zambetul pe buze fiecare zi, cu sufletul deschis fara frica, fara frustrari si fara conditii. Sa fie ea,pur si simplu ea. Sa traiasca vesela in comuniune cu cei de langa ea. Sa nu-i pese daca a esuat intr-o situatie si sa treaca cu usurinta peste greutati, intampinand necunoscutul cu bratele deschise. Sa fie mai presus de toate optimista. Caci o atitudine ca aceasta te ajuta sa primesti fiecare colaps ca pe un pasi inainte. Te invie… . Si in ciuda faptului ca incercase de atatea ori nu isi pierduse speranta. Trist este ca aproape de fiecare data cand a incercat asta, a esuat lamentabil. Increderea in persoane necunoscute, lipsa stimei de sine si atitudinea de copil n-au dus-o nicaieri, ci i-au facut rau, foarte mult rau. Au ranit-o atat de profund incat o posibila ridicare si vindecare era aproape imposibila. In ochii ei mari, nu exista. Era ca un vis de neatins, o himera ce se iveste inaintea ochilor pentru o secunda si dispare fara urma. Un copil pustiit, gol pe dinauntru, cu inima sfasiata si sufletul tandari, asa era ea. Ii venea greu sa mai existe, sa mai respire.”

=

Cu umbrela deoparte, hainele si parul jilav, cu privirea lasata in jos si lacrimile spalate  de ploaie la cativa pasi mai departe, pe aleea gloduroasa aproape de acasa, m-am descoperit pe mine … !Si pe tine, cel ce te regasesti in randurile mele.

da5c9290452b11fbb22797a08d343b40

Publicat în Ganduri II/Thoughts II, Povesti de viata/Life stories

Scrisoare catre tine, drag prieten

Stii ce? Mereu mi-ai spus ca esti deznadajduita, ca nu stii ce sa faci si ca tot timpul ai probleme in controlarea vietii tale, ca nu gasesti raspunsul la intrebarile tale. Dar te-ai intrebat vreodata, de ce?! De ce cauti fericirea ta in a altora? De ce cauti sa te sprijini de ,,umarul ,, unei persoane mereu, de ce ai nevoie de atata atentie si de ce cauti mai mult decat ai? De ce cauti atat de mult sa iti gasesti acele persoane care stii ca vor valora pentru tine mai mult decat viata ta?

Cand stii ca Dumnezeu iti va oferi totul,doar ca ai nevoie de rabdare. De ce? Chiar crezi ca vei alege ceva mai bun decat iti va oferi EL? De ce cautand fericirea alaturi de Domnul te impleticesti pe drum si ajungi sa suferi la fiecare popas? Oare nu stii ca EL are toate grijile, nevoile, frustrarile, tristetile, ingrijorarile si durerile tale? Chiar consideri ca e orb?! Tot, dar tot ceea ce face EL este pentru binele tau si nimic nu e impotriva ta.

Pana acum mi-ai parut o enigma, sincer. Am incercat sa te descopar si sa te inteleg cat mai mult cu putinta doar ca mi-a venit greu. Esti o persoana complicata, nu stiu daca ai vreo definitie. In fiecare zi ma uimesti cu ceva nou si nu tot timpul cu ceva bun. Incerci sa cauti fericire, prietenie dar nu stii cum sa jonglezi cu situatia. Nu mergi pana la capatul liniei si mereu bajbai cautand raspunsuri.

Acum esti ok, zambitoare… as spune fericita dar nu stiu daca ai fost vreodata, daca ti-ai permis in viata asta dreptul de a fi fericita, de a zambi cu tot sufletul. Cauti raspunsurile in locuri, persoane inaccesibile. Cunosti riscurile mai bine decat oricine, caci stii ca te fac sa suferi mai mult decat orice. Dar nu, tu risti mereu sperand ca va aparea perfectiunea.

Am tot incercat sa iti explic si viata ta a facut-o, nu doar eu, ca perfectiunea nu exista. Fericirea sta in lucrurile marunte, simple nu in cele complicate. Realizeaza ca alergand dupa luna vei rata stelele.Si luna e mereu departe, departe de tine. Pe cand stelele sunt mereu acolo pentru tine, veghind la fiecare miscare si fapta a ta. Ele si-ar da si viata pentru tine, doar ca tu sa vezi asta. O vei face? Doar tu stii raspunsul dar ai grija ca si stelele isi vor pierde din stralucire si nu vor mai luci asupra ta daca mai continui asa.

Adancindu-te in relatii cu alte persoane, uiti de celelalte si iti concentrezi toata atentia pe acea singura relatie care in gandirea ta te face cea mai fericita. Traiesti pentru ea, respiri pentru ea, o simti doar pe ea. Uiti de tine si te daruiesti complet ei, de cei din jur nu mai are rost sa pomenesc ca… nu exista.

Privesti superficial persoanele din jurul tau si le consideri aproape inutile. Persoane ,,idioate,, care nu gandesc, ci doar exista. Persoane care traiesc pentru tine doar cand ai nevoie de un lucru sau ceva. Ajung sa cred ca pana si hug-urile si cuvintele frumoase spuse sunt doar de decor, de dragul situatiei. Arunci la suparare cuvinte care nici nu ai idee ce mult dor.

Ai frustrari, amintiri ce nu te lasa sa inchizi ochii noaptea. Plangi de dorul amintirilor placute si ai vrea sa nu le fi simtit, sa nu fi trecut pe acolo dar nu mai poti schimba trecutul iar acum, Domnul e departe de tine.Ti-e dor de EL, IL cauti in fiece lucru sau carte sau film sau melodie care te poate alina. Fredonezi plangand melodii ce stii ca nu vor mai avea acelasi farmec, ca in timpurile de demult.

Cauti raspunsurile si calea cea dreapta pe drumul cel gresit. Tratezi persoanele din jurul tau cu indiferenta si raceala doar pentru ca nu ai stiut sa te comporti cum doreai cu ,,acea persoana,, ,gandind ca poate asa vei putea fi mai dura cu tine, cu asteptarile tale. Te-ai gandit ca gresesti?!

Ti-am scris aceste randuri nu pentru a te supara, ci pentru a te face sa realizezi ca gresesti, drag prieten si ca drumul pe care ai continuat pana acum nu e cel bun, nu e cel dorit de tine. Raspunsurile, dupa cum ti-am mai spus, sunt in tine. Deschide-ti ochii si sufletul la realitate, trezeste-te si priveste-ti viata asa cum este ea!

Imagineaza-ti doar ce bine si ce frumos ar fi sa poti renunta la toate frustrarile, grijile inutile si gandurile ce te chinuiesc. As putea spune ca ai putea trai si te-ai putea bucura cu adevarat de micile fericiri ale vietii. Priveste viata din prisma unui om bolnav, pe moarte, prin ochii unui orb, abia atunci vei putea realiza cat de norocoasa esti si cu cate lucruri frumoase te-a inzestrat Dumnezeu!

 

display_silhouette-photography-girl-sunset-sea-dark-water

Publicat în Dulciuri, Kitchen recipes

Clatite si zapada

Se pare ca dupa atata vreme rea, astazi a mai iesit putin si soarele. Cerul a fost mai senin si temperaturile au mai crescut. A fost un inceput de primavara frumos, desi primavara e putin cam departe. E abia 11 ianuarie… dar macar partea buna e ca pot visa 😀 !

Ceea ce parea o zi posomorata si lipsita de insemnatate s-a dovedit a fi una plina. Am avut musafiri, mi-am facut curatenie in camera si am fost la cumparaturi alaturi de o prietena. Nici nu am simtit cand a trecut ziua!

Mai spre seara am avut pofta de niste clatite. Si am lasat relaxarea si invatatul ( ca deh,vine sesiunea) si mi-am satisfacut pofta. M-am echipat, mi-am pregatit cele necesare gatitului si am pus niste muzica mai vesela pe fundal, imi era dor sa ascult si altceva decat piese monotone. Asadar, cu melodii pline de viata pe fundal am gatit clatite. Cred ca la un moment dat eram prea cuprinsa de atmosfera melodiei caci dansam in timp ce gateam… si am observat cam vreo 3 vecini din blocul de vis-a-vis privindu-ma cam fix. Am inchis geamul si mi-am continuat activitatea.

Am depasit portia mea si am facut pentru toata lumea ceva bun.

DSC04968

Rezultatul a fost unul asteptat iar fetele au fost incantate.

DSC04978

Mai spre seara, cand obosisem de la atatea clatite si m-am hotarat sa reduc putin volumul la muzica am zarit ca afara cerul cernea fulgi marisori de zapada. S-a zis cu primavara mea … .

P.S – Postarile mai serioase revin dupa sesiune. Va pup!

Publicat în Plasmuiri ale imaginatiei

The rebirth of the colorful butterfly

Intunericul captase totul, inima, suflet si dorinte. Astfel intrebarea era doar una singura: cand va veni lumina? Va dainui mereu in intuneric sau va triumfa victorios in speranta, dragoste si vise?

Ea nu stia, dar voia sa afle. Trecuse atat de mult timp de la cele petrecute incat durerea lasase loc nepasarii, nepasarea loc indiferentei si astfel isi facu loc ura. Dar nu una urata, densa si crunta ci una usoara, dar puternica. Construita in timp prin intermediul oamenilor rai si a persoanei iubite odata, intr-un alt spatiu, intr-o alta dimensiune, un loc ce acum pare ruina.

Plin de culori sumbre si monotone, plin de amaraciune si nefericire. Un loc ce trebuia uitat. Trebuia ca sufletul sa paraseasca acel cocon inchistat in tristete si durere. Trebuia sa infloreasca din nou doar ca prin intermediul urii, a indiferentei si sentimentelor negre. Era ceva nemaintalnit, ceva nou, ceva diferit.

Un fluture cu aripile negre usor pictate in rosu si alb. Aripi marete, solide si reci. Pe interior pline cu dragoste si speranta iar in exterior mazgalite cu nepasare, in treacat cu putina ura, distanta si indiferenta.

Si totusi, exteriorul nu era atat de rau. Daca priveai mai atent acea mantie cu care se acoperise puteai observa ca era inselatoare. Trebuia sa dai deoparte ceata cu care acoperise in mod voluntar decorul. Coloritul aripilor spunea atat de multe… . Negrul reprezinta ura si sentimentele reci aduse in dar, rosul suferinta si sacrificiile, pasiunea si implicarea ei iar albul puritatea si sinceritatea, dragostea si adevarul investite.

Erau atat de multe detalii, atat de multe specificatii, toate legate de ea. Totusi, toate aceste bariere si sentimente, nefericiri nu o facusera treptat decat sa-si doreasca din nou sa posede atitutinea de dinainte.

Sa fie acel fluture frumos de alta data.

tumblr_l1f50vJOjT1qa944oo1_1280