S-a mai stins un suflet…

In viata aceasta scurta cunoastem persoane speciale, deosebite care aduc un plus de culoare si veselie, care improspateaza trairea zilei.

Ma refer de fapt, la bunici. Dupa ce dragii mei bunici au decedat mi-am indreptat afectiunea catre bunicii sotului meu, care la fel ca si ai mei, au fost oameni buni cu suflet sfant si drept.

Sunt de parere ca bunicii, de oriunde ar fi sau trai, sunt aceeiasi. Dragostea si respectul catre bunicii de pretutindeni ar trebui sa fie similara ca cea pentru ai nostri.

Bunicii…

Vorbesc despre acele persoane care au crescut generatii si generatii, care au trait indestul de mult incat sa poata povesti nepotilor cu dor si patima de acele vremuri gri.

Acele persoane care au cunoscut adevaratul sens al cuvantului „a munci”, tragand din zori si pana noapte, fara pauza si oboseala, impreuna pentru familie si bunastare.

Acelor suflete dragi care si-au dedicat viata muncii la tara, care au iubit truda si bogatiile pamantului daruite de la bunul Dumnezeu pana la ultima suflare.

Cei care si-au petrecut decenii intregi unul la bratul celuilalt, bucurandu-se impreuna de zile bune si zile rele. Acele persoane care nu si-au spus ramas bun dupa prima cearta, ci care si-au zambit timid dupa cateva momente de tacere, s-au luat in brate si au continuat calatoria vietii ca un tot unitar.

Acele persoane care se bucurau de prima ceasca de cafea in pragul diminetii, sorbind cu nesat si discutand impreuna despre familie, vecini si viata.

Cei care nu s-au ofilit dupa ani intregi de casnicie ci au dovedit ca precum o pasare Phoenix mariajul trebuie sa reinvie in fiecare moment al vietii, in ciuda tuturor imprejurarilor nefavorabile.

Acele persoane care au iubit Biserica si cuvantul Domnului, care au urmat regulile grupului din sat, postind posturi intregi, iubind viata fara de pacat.

Cateva cuvinte de ramas bun…

Ieri am condus pe ultimul drum o persoana draga mie si familiei, pe bunica sotului meu. O femeie blanda, calma si calculata, o femeie iubitoare de familie si oameni buni, o femeie minunata.

Cerul a plans plecarea ei din aceasta lume, scaldand tot satul intr-o mare de lacrimi reci si acide. Oamenii veniti din sat, rude, prieteni si cunoscuti cu totii ne-am adunat pentru a o conduce pe ultimul drum pe bunica, cum o stim noi sau pe draga Aurica.

Ea a mers sa fie intr-un final impreuna cu cel pe care l-a iubit toata viata ei, cu partenerul alaturi de care si-a petrecut toata viata. Pas cu pas, rugaciune cu rugaciune, ne indreptam catre locul de veci, cum este datina intr-o caruta trasa de cai, prin noroi si drum neasfaltat.

Desi lumea striga si plangea plecarea ei, Bunica nu mai raspundea ca odinioara, avand trupul inmarmurit si greu, prins in cosciugul de lemn. Doar cerul raspundea la reactiile celor din jur, stergand lacrimi calde si pline de dor.

Acum familia este mai saraca fara cei doi membri iubiti, bunica si bunicul. Nu va mai fi nimeni la tara care sa ne intampine la poarta cu cuvintele: „Eei, dragii bunicului” sau „Puii mamii dragi”. Nu ne va mai face nimeni bors de pui cum doar bunica stia sa faca, friptura sau alte bunataturi.

Ne vor ramane in suflet si in amintire, acele doua persoane minunate care ne-au facut copilaria mai frumoasa, care ne-au invatat si ne-au adus pe calea cea buna in viata. La sfarsitul zilei suntem recunoscatori Domnului ca ne-a imbogatit viata cu asa persoane frumoase, am fost norocosi ca i-am avut.

Ramas bun, suflete dragi! Odihniti-va in pace!

photo-1508963493744-76fce69379c0

(Sursa Imaginii – Unsplash)

Amintiri vestede si trairi in plina toamna

Acum cateva secunde am dat peste un articol foarte special despre toamna, scris de un anume blogger, Calator prin viata. M-am legat de acest articol deoarece m-a inspirat si mi-a trezit amintiri din primii ani de viata.

Calator prin viata m-a adus inapoi in copilarie, in amintiri nascute in plina toamna pe vremea recoltei. Cum am putut uita asa usor acele momente nu pot sa imi explic. Probabil din cauza rutinei, din cauza stresului care se aduna in fiecare zi din prea multe activitati ce necesita atentia si concentrarea mea deplina.

Imi aduc aminte ca in septembrie incepea adevarata munca a recoltei. Momentele in care veneam ostenita de la scoala de ore lungi si materii greoaie si trebuia sa imi ajut parintii la stransul de pe camp sunt inca vii.

Incepand cu stransul fanului proaspat cosit toamna de-a doua oara, cu culesul merelor si a prunelor, pana la stransul cartofilor murdari si a porumbului uscat de pe camp.

In fiecare zi imi petreceam timpul alaturi de dragii mei parinti ajutand dupa putinta, cu drag si spor. Bine, probabil nu cu atat de mult drag deoarece imi doream sa ma odihnesc dupa ore, insa acum, privind inapoi mi-as dori sa vin acasa de la jobul obositor psihic sa ajut la cel fizic.

Culesul cartofilor murdari de pe camp, statul in genunchi si lupta cu micii gandacei asupriti de faptul ca le stricam munca construita de-a lungul verii. Ridicatul sacilor mult prea grei pentru trupul si varsta mea, si totusi indarjirea de a continua activitatea si excesul de zel.

Adusul acasa a porumbului copt aramiu de pe camp, „desfacarea stiuletilor”, curatenia panuselor uscate de pe pamantul sfaramat sub greutatea acestora. Pisicii veseli si jucausi trantindu-se intentionat in marea de foi vestede de porumb, printre stiuleti si strujeni incalciti. Apoi stransul strujenilor grei la un loc si stivuirea acestora de gardul vechi de lemn.

Toate aceste activitati se desfasurau pe temperaturi scazute, cu sufletul ascuns sub baticul imbotit si invechit de timp, cu trupul acoperit de o „boanda” veche de lana groasa cusuta de mama.

…………………………………………………………………………..

Am ajuns la concluzia ca in aceasta viata scurta vrem sa facem atat de multe lucruri in acelasi timp, incat de la prea multe task-uri ajungem sa uitam sa ne bucuram de magia momentului. Dam uitarii motivul pentru care realizam acel task si ne invalmasim in mai multe lucruri deodata, ca apucatii.

De asemenea nu realizam ca odata ce facem mai multe lucruri in acelasi timp nu vor mai fi atat de calitative. Nu vor reprezenta pentru noi ceea ce ar putea reprezenta mai putine task-uri, ordonate si gandite corespunzator.

Ne bucuram cu sufletul la gura de sfarsitul de saptamana ca mai apoi sa ajungem sa uram zilele de luni deoarece revenim din nou la marea de atributii saptamanale. Si nu o singura persoana este afectata, ci noi toti. Nu suntem atenti la cei din jurul nostru si trantim cuvinte urate fara sa le gandim macar o secunda.

Suntem: aglomerati, incarcati, suparati, iritati, enervati si agitati. Dar daca am invata sa traim din nou?

Odata, in pragul copilariei ne-am bucurat de adevaratele daruri ale vietii, de frumusetea din jur, de oameni imperfecti, de simplitate. Atunci cand poate ca nu fiecare zi a fost buna intru totul, insa in fiecare zi ceva bun s-a intamplat, ca si in prezent. Singurul lucru ce s-a schimbat astazi este modalitatea noastra de a privi lucrurile.

priscilla-du-preez-vBJj49qM7mQ-unsplash

(Image Source – Unsplash)

1000 de urmaritori, Va multumesc!

20190607_130743

1000 de Urmaritori? Cine ar fi crezut. Nu mi-as fi imaginat niciodata ca gandurile mele simple pot fi urmarite de atat de multe persoane in acelasi timp.

Au trecut exact 6 anisori de cand acest blog a fost conceput, cu idei marunte si modeste, creat mai mult pentru destainuirea sufletului si impartasirea conceptiilor personale despre lume si viata in general.

Pe scurt, pot admite ca am crescut odata cu blogul, blogul s-a maturizat odata cu mine. Aceasta pagina a fost creata pe cand eu aveam doar 18 ani.

La 18 ani nu stiam prea multe, ma pregateam sa ies in lume, sa cunosc persoane noi si intrigante, sa ma descopar.

La 18 ani am finalizat liceul si m-am indreptat catre facultate, parasind casa parinteasca. Atunci am iubit pentru prima data sincer si adevarat, desi inima mi-a fost franta. Tot la 18 ani am cunoscut o alta lume, mi-am format personalitatea si am trecut catre o alta etapa.

La 18 ani am intrat in campul muncii cu carte de munca, invatand pe mainile mele ce inseamna truda, osteneala si valoarea banilor, care se castiga atat de greu dar care se cheltuiesc foarte usor.

Viata m-a purtat prin atat de multe locuri, prin atat de multe stari si emotii in toti acesti ani incat imi este greu sa le descriu pe toate intr-un singur articol. Insa majoritatea starilor emotionale, a dezvoltarilor personale si profesionale se afla intr-un singur loc, pe acest blog.

Voi, dragi cititori, ati fost mereu alaturi de mine cand am avut nevoie de un sfat, o parere sau pur si simplu de prezenta voastra. Blogul era si este locul meu preferat unde ma pot retrage pentru a fi pur si simplu „EU” in lumea mea, cu persoanele mele.

Va multumesc ca sunteti aici si transformati mica mea lume intr-un univers deosebit si minunat!

lizzie-A4YhZ3Fe6rA-unsplash

(Sursa Imaginii – Unsplash)

De Craciunul acesta, salveaza o viata!

Copilaria este cadoul pe care ni-l ofera viata, asa spune un citat binecunoscut. Dar ce se intampla cand acel cadou ne este rapit din fata ochilor? Ce se intampla cand suntem pusi in fata unor evenimente si fapte pentru care nu suntem pregatiti inca?

Ei bine, din pacate acest lucru i s-a intamplat si Cristinei Romanescu. Aceasta mica fetita, la o varsta frageda de doar 7 anisori a fost pusa in fata unui fapt ingrozitor.

Povestea sfasietoare a Cristinei Romanescu

Vesela, cu gingasie in suflet si privire, fetita se bucura de zapada alba si pufoasa din iarna anului 2018 la sanius impreuna cu alti copii de varsta ei. Din neatentie, din cauza zapezii depuse si a razelor soarelui ce in timp au creat polei, Cristina Romanescu a cazut pe burtica, acest lucru cauzandu-i dureri insuportabile.

Parintii copilei au dus-o de urgenta la spital, sperand sa salveze situatia. Din pacate, in urma vizitei, conform rezultatelor ecografiei efectuate, Cristina Romanescu fost diagnosticata cu Hepatoblastom de gradul 4, cancer la ficat. Din acel moment a fost transferata de urgență la Iasi, unde a urmat 11 sedințe de chimioterapie.

Ce este Hepatoblastomul si cum se manifesta?

Hepatoblastomul este o tumoare hepatica foarte rara care apare la copii incepand cu varsta de 2 anisori. Cauzele aparitiei acestui tip de cancer sunt incerte, boala caracterizandu-se printr-o dezvoltare anormala, necontrolata a celulelor hepatice tinere, imature.

Hepatoblastomul prezinta o rata extrem de mica de supravietuire deoarece nu determina simptome in stadiile incipiente. Bolnavii sunt descoperiti accidental, in stadii avansate, precum este si cazul Cristinei Romanescu.

Hepatoblastomul/cancerul se manifesta prin: scadere in greutate, durere abdominala, varsaturi, icter, febra, anemie, dureri de spate, fracturi etc.

Tratamentul consta in extirparea unei portiuni de ficat afectat de cancer, dupa care urmeaza sedintele de chimioterapie.

Din pacate, tumoarea depistata in cazul Cristinei Romanescu este foarte dezvoltata si voluminoasa, extinzandu-se si la plamani iar sansele de supravietuire ale acestei fetite sunt foarte scazute, si acestea in cazul in care respecta cu strictete tratamentele costisitoare recomandate de medici.

De Craciun, adu-i un zambet pe fata Cristinei Romanescu

poza-site1

De Craciunul acesta, haideti sa ii aducem pe fata un zambet acestei fetite. Spre deosebire de noi, care suntem sanatosi si intr-o situatie favorabila, Cristina Romanescu se lupta sa traiasca.

In mirosul de spital, prin coridoare imbacsite cu oameni ingreunati de durere si lacrimi se afla si Cristina Romanescu. Un suflet tanar si nevinovat care nu a apucat sa afle de bucuriile vietii, nu le-a gustat inca.

Pentru Cristina Romanescu fiecare zi reprezinta un pas inainte spre o noua viata, si pentru a trai inca o zi trebuie sa respecte tratamentele de chimioterapie si operatiile care sunt extrem de costisitoare si dureroase.

Poți fi și tu alături de Cristina Romanescu dacă donezi 2 euro prin SMS la numărul 8832 cu textul Cristina; campania de susținere a Cristinei este organizată de către Asociația Salvează o Inimă, cu sprijinul magazinului online DAVIDAC.

Fundatia Salveaza o Inima sprijina acest caz deosebit, in cadrul careia si tu poti fi un bun samaritean!

salveaza3

Pentru a o ajuta Asociația Salvează o Inimă a demarat o campanie de strângere de fonduri ce se va desfășura până pe 15 decembrie 2018. Astfel, orice om poate dona 2 euro prin SMS la numărul 8832 cu mesajul „Cristina” pentru a contribui la susținerea cazului fetei.

Este important ca din putinul nostru sa aducem impreuna speranta si lumina acestei familii impovarate de Craciun. Asadar, dragi cititori si dragi bloggeri va provoc la un act umanitar!

Poți fi și tu alături de Cristina Romanescu dacă donezi 2 euro prin SMS la numărul 8832 cu textul Cristina; campania de susținere a Cristinei este organizată de către Asociația Salvează o Inimă, cu sprijinul magazinului online DAVIDAC.

Am facut si eu o donatie, si membrii familiei mele si te provoc si pe tine, drag cititor, indiferent de situatia ta. Inainte de a ezita gandeste-te ca tu esti binecuvantat cu o viata, cu sanatate, in timp ce acest copil nevinovat se zbate intre viata si moarte pentru a apuca ziua de maine.

Si, mai gandeste-te la ceva! Chiar in timp ce tu citesti acest articol, in organismul micutei Cristina Romanescu, celulele canceroase se extind nemiloase cu repeziciune cuprinzand toate organele functionale.

Ziua de ieri a trecut si maine s-ar putea sa nu mai fie pentru Cristina Romanescu, acorda astazi o sansa!

Ramas bun, suflete dragi!

Pana acum, totul a fost cum trebuia sa fie. In copilarie, „la bunici” era refugiul si locul meu de suflet unde ma regaseam mai mereu. Apoi, treptat in timp ce anii s-au scurs din clepsidra timpului minut cu ora, ora cu zile, zile cu luni si luni cu ani vizitele au devenit din ce in ce mai scurte. Prioritatile s-au schimbat, eu am crescut si totul parca s-a mutat in alta lume. Dar cu toate astea, era o magie aparte. Ceva ce ma chema si ma tinea prinsa acolo. Imi reamintesc de acel sentiment de liniste si pace odata ce ajungeam la bunici. Mi-e greu a descrie acea fericire si incantare ce ma invaluia. Acea senzatie de apartenenta si caldura, de familie.

Inca de cand intram in zona respectiva, in apropierea satucului vechi, pastrat in viata de peisajul rural natural si oamenii locului eram fericita. Stiam ca urmeaza sa ma reintalnesc cu persoane dragi mie; Ca o sa ii revad. Pe banca din fata portii, era bunica. Calda, plina de emotie si gingasie ne astepta ca de obicei. Prezenta ei, bucuria cu care ne intampina si mai ales imbratisarea ei afectuoasa era minunata. Apoi, cu rabdare si dragoste ne conducea in casa. Acolo, ii revedeam pe cei dragi mie – unchi, matusi, verisori, si nu in ultimul rand, pe bunicul. Cu fata senina si jucausa cauta mereu sa aduca zambetul pe buze celor prezenti. Mereu avea cate o vorba buna si un sfat demn de urmat. Glumele sale si amintirile din pragul anilor tineretii starneau zambetul si celui mai trist om iar atmosfera era de poveste.

Obisnuiam sa stau cu bunica in mica casuta de vara unde se gatea si sa ii povestesc lucruri neinsemnate din viata unui copil, sa ii cant si sa o fac sa chicoteasca de imaginatia si mintea unui copil nematurizat. Obisnuiam sa mergem impreuna in livada mare sa culegem fructe si sa povestim despre lucruri; Ea imi impartasea din gandurile ei, imi dadea povete bune si ma indrepta inspre ce este bun in viata.

Timpul a fost hain. Firele de timp s-au scurs prea devreme din clepsidra si din pacate s-a ajuns la final. Unul nedorit si urat pe cat posibil. Intai a plecat bunica intr-un sezon de toamna si a venit acum, in pragul primaverii si vremea de plecare a bunicului.

Tot ceea ce am sunt amintiri. Cateva relatate mai sus, cateva pastrate. Fapte si zile dragi petrecute impreuna ce nu le voi da uitarii. Imagini si ganduri ce nu ma vor parasi prea curand in viata asta. Ii multumesc lui Dumnezeu ca mi-a inzestrat viata cu asa oameni frumosi insa sunt trista ca a trebuit sa plecati. O sa imi fie dor de voi si stiu ca mereu veti ramane in inima si in mintea mea. Pentru toate clipele frumoase, pentru momentele de neuitat. Pentru lacrimile de fericire si zambete, pentru emotie si speranta, pentru indrumare si rabdare, pentru voi.

5190079044_c7ccc1fb89_b

Dragii nostri parinti

Mă gândeam zilele trecute la cat de importanta este datoria unui parinte. Câtă atenție, câtă grijă, câtă afecțiune și dragoste ne oferă. Cât de dificil le este să ne crească, să ne educe, să ne îngrijească … și totuși în ciuda acestora o fac cu atât de multă dragoste.         Pe cât de greu este acest task, pe atât de ușor il indeplinesc; Doar dragostea face ca toata greutatea să se transforme în ușurință.

Încă din primii ani iși sacrifică timpul,munca și toate țelurile avute până în prezent doar de dragul nostru. Precum am menționat mai sus, atenția, grija, afecțiunea, dragostea nu lipsesc. Mereu sunt acolo și se înmulțesc odata cu un prim surâs, un prim gângurit, un prim cuvânt. Noi copii, reprezentăm universul pentru ei. Soarele răsare odată cu trezirea noastră, ploaia pare mai vesela odata cu dansul nostru încurcat și împiedicat  în mijlocul ei, apusul pare o oază de fericire în care ziua lungă tocmai se scurge însă nu și iubirea ,,gardienilor,, față de noi revărsând șiroaie de sentimente împăturite în lacrimi de fericire și speranță.

Culorile par mai vii,prinzând aripi și zburând liber pe peisajul așternut în fața ochilor. Fiecare clipă e un moment de sărbătoare și bucurie iar fiecare progres înspre treptele numărate ale vieții un motiv de veselie. Momentele nenumărate în care eșuăm lamentabil în realizarea urcării altei trepte sunt aducătoare de lacrimi fierbinți din partea noastra dar și de incurajări puternice și vorbe frumoase, care pentru noi la acea vreme nu inseamnă decât sunete încâlcite fără sens. De îndată ce descoperim și alte universuri noi apare curiozitatea ce ne sfâșie pe interior și ne dă dorința absurdă de a ști mai multe, cât mai multe lucruri.

Astfel în călătoria noastră de inițiere dorim să avem independență absolută, să mergem cu primii noștri pași înspre lumea cea întoarsă cu susul în jos, să luăm la ,,puricat,, fiecare element ce ni se pare mai interesant dar apoi să ne întoarcem cu capul plecat la dragii noștri părinți cerând ghidare și ajutor. Iar ei, ei ne privesc cu dragoste și zâmbesc încântați de îndârjirea, curajul si avântul nostru sprijinindu-ne la fiecare pas si scăldându-ne în afecțiune și pasiune. Ar face orice pentru fericirea și liniștea noastră.

Odată cu trecerea nisipului din clepsidră se învârt și acele ceasornicului. Astfel în ochii părinților creștem intr-o zi cât alții în 10. Dar din păcate odată cu creșterea se naște și distanțarea noastră. Confuzia stârnește indiferență apoi apare judecata – că de ce nu am avut copilăria prietenului meu, mi-aș fi dorit mai mult … . Apoi ura, ura pentru imposibilitatea realizării tuturor viselor copilului din pricina situației de acasă. Obișnuim să vedem toate lucrurile rele, neluând în calcul și cele pozitive – care domină mai mereu dar la care suntem orbi.

,,Dupa ce puiul crește,părăsește cuibul”. Acesta este momentul cel mai trist in care părinții se găsesc neputincioși și realizează că este momentul când puii lor au devenit maturi și pot trăi fără dragostea lor, atât de importantă … .

Noi suntem lumina ochilor pentru ei, retina ce le permite să distingă detaliile vieții și care le aduce culoare în micul lor mediu. Pentru a intreține asta fac tot posibilul ca lumina lor să rămână aprinsă în cel mai strălucitor mod cu putință. Și trudesc săracii, din zi și până în noapte. Doar cel de sus știe câte lanțuri și valuri de sudoare au vărsat ei pentru noi, câte nopti nedormite și zile petrecute în nesomn și osteneală, doar pentru noi.

În această zi,mi-aș dori să ne facem puțin timp pentru ei. Să nu mai fim egoiști adăugând acea scuză demult expirată, cum că nu mai este timp. Căci actele noastre nu vor putea răsplati niciodată dragostea lor, eforturile și faptele frumoase dăruite; Haideți să le oferim câteva momente acum, cât putem pentru a-i asculta și intelege.

Haideți să răsplătim cadoul lor in schimbul a câteva minute din călătoria aceasta scurtă numită viață. Iar cei a căror părinți sunt plecați departe, iremediabil si pentru totdeauna … măcar o rugăciune.

baby-with-parents

Ipostaze

I

              29 aprilie 2015. Doar o zi racoroasa de miercuri in plina primavara. O zi in care soarele si razele lui calduroase au disparut din peisaj, lasand ploaia si vantul sa acopere toata bucuria si veselia cu monotonia si reveria. La primul contact cu lumea de afara aerul rece si ploaia isi fac simtite prezenta. O briza de aer rece acompaniata de cateva picuri reci de ploaie iti provoaca o senzatie de trezire mai dura decat efectul amestecului plantei de cafea. Oameni grabiti alearga fiecare in drumul sau dorindu-si parca cu mai multa ardoare sa cuprinda mai mult timp in palma si sa-l manipuleze conform viselor. Se ciocnesc in graba, unul de altul, din greseli intentionate scuzandu-se sfiosi strabatand drumul stiut de atata vreme. O pisica pufoasa neagra isi cauta un loc caldut, ferit de aglomeratie si masini. In graba ei, taie calea unor fiinte la fel de grabite scapand cu greu insultelor aduse din vina superstitiilor; ciori de aceeasi culoare, cu penajul scamosat isi incep reuniunea cu cativa metri mai sus de harababura de la sol, dantuind si ele zapacite acel dans vechi strigand simultan sunetul specific lor.

II

           Dar in clepsidra, nisipul e trecut de jumatate. E dupa amiaza si orele au zburat fara sa intrebe. Lucrurile incep sa se miste in slow motion. Pana si oamenii, pioni pe un joc de sah, par a-si fi incetinit ritmul, ceea ce nu se poate spune si despre atmosfera. Picurii de ploaie au inceput sa curga tot mai des, vijelios spulberate de curentii de aer.

III

           Am zarit-o in multime. Cu pasii marunti si incalciti isi face loc printre trecatori. Timid, usurel paseste pe aleea scorojita de timp si de atatia oameni grabiti strivita inainte cu multi ani. Era usor de observat. Ochii ti se loveau de imaginea ivita instantaneu si te determina sa privesti. Printre atatia trecatori pripiti de timp, rutina si vremea cea urata, ea era singura persoana ce nu se ferea de vantul crud, rece si picaturile spontane de ploaie ce se iveau cand ici cand colo. Trupul fetei se mladia usor in bataia vantului, in incercarea de a merge mai departe. Hainele prea subtiri, agatate de curentii de aer pluteau usor in atmosfera uda si rece. Paru-i lung si matasos dansa gratios odata ce ea inainta in mers. Chipul desenat parca de mari pictori era vizibil doar pe jumatate fiindu-i ascuns de umbrela. O umbrela mare si colorata ii era partenera in aceasta calatorie scurta. Iar ea tinea strans de manerul ei in speranta de a nu-si pierde acoperirea si sustinerea. Pe sub umbrela puteai descoperi insa o cu totul alta poveste. Acea aspectuoasa persoana pe afara era o cu totul alta pe dinauntru. Ochii ei oglindeau o tristete nemaintalnita, fereastra sufletului ei spunea o cu totul alta poveste. Ploaia ii adusese la viata amintiri triste din trecut, ce o macinau de o perioada mai indelungata. Involuntar,i-am citit gandurile:

,,Toate lucrurile care au fost, care s-au intamplat in trecut nu-si mai gaseau locul in prezent erau inutile. Si mai mult decat atat o raneau peste limite si mereu o faceau sa se intoarca inapoi sa isi regandeasca actiunile si faptele facute in trecut. Da si greseli, destul de multe greseli. Amintiri, fapte, ganduri, idei; toate erau acolo, desi ea incercase sa le alunge cat mai mult cu putinta. A incercat pana sa si treaca mai departe, si-a spus ca nu se mai poate asa. Suferinta nu aduce nimic bun, nimic altceva decat lacrimi, dureri de inima si stare de rau. Ea stia asta mai bine decat oricine si totusi uneori nu se putea abtine sa nu retraiasca acele momente. Acele clipe relativ frumoase care o facusera sa zambeasca si sa admita din toata inima ca era fericita. Da,fericita. Scopul ei in viata a fost sa fie fericita, sa traiasca cu zambetul pe buze fiecare zi, cu sufletul deschis fara frica, fara frustrari si fara conditii. Sa fie ea,pur si simplu ea. Sa traiasca vesela in comuniune cu cei de langa ea. Sa nu-i pese daca a esuat intr-o situatie si sa treaca cu usurinta peste greutati, intampinand necunoscutul cu bratele deschise. Sa fie mai presus de toate optimista. Caci o atitudine ca aceasta te ajuta sa primesti fiecare colaps ca pe un pasi inainte. Te invie… . Si in ciuda faptului ca incercase de atatea ori nu isi pierduse speranta. Trist este ca aproape de fiecare data cand a incercat asta, a esuat lamentabil. Increderea in persoane necunoscute, lipsa stimei de sine si atitudinea de copil n-au dus-o nicaieri, ci i-au facut rau, foarte mult rau. Au ranit-o atat de profund incat o posibila ridicare si vindecare era aproape imposibila. In ochii ei mari, nu exista. Era ca un vis de neatins, o himera ce se iveste inaintea ochilor pentru o secunda si dispare fara urma. Un copil pustiit, gol pe dinauntru, cu inima sfasiata si sufletul tandari, asa era ea. Ii venea greu sa mai existe, sa mai respire.”

=

Cu umbrela deoparte, hainele si parul jilav, cu privirea lasata in jos si lacrimile spalate  de ploaie la cativa pasi mai departe, pe aleea gloduroasa aproape de acasa, m-am descoperit pe mine … !Si pe tine, cel ce te regasesti in randurile mele.

da5c9290452b11fbb22797a08d343b40