Scrisoare catre subconstient

De ce iti este frica, draga subconstient? De ce te temi atat de rau sa fii tu insuti, sa crezi in tine, sa prosperi? Oare nu stii ca tu detii puterea suprema si ca fara tine sunt nimic? De ce tinzi mereu catre negativism si nu vezi si partea pozitiva?

Am incercat zilele acestea sa fac un exercitiu si m-ai surprins, dar nu in bine. Nu puteam credea niciodata ca inauntru poti fi atat de fricos, atat de speriat de schimbare si atat de centrat pe a fi si a deveni un nimic.

De ce vrei ca totul sa se intample dupa cum binevoieste vantul si sa te lasi purtat ca o frunza uscata de vantul rece? Oare nu stii ca tu detii puterea si ca impreuna putem fi de neinvins?

Dar tu, subconstient esti diferit de mine in prezent. Esti o fire timida si ascunsa, care nu are incredere si se clatina la prima amenintare din afara, daca ai putea mi te-ai duce in neant si nu te-ai mai intoarce.

Oare nu stii ca mereu, impreuna am realizat lucruri care numai in vis ni se pareau reale? Mai tii minte cand obisnuiam sa plutim peste realitate si sa imbratisam prezentul ca pe un dar oferit de Dumnezeu?

Sa fiu sincera, nici nu stiu cand mi te-ai schimbat atat de mult, draga subconstient. Ai devenit o latura de-a mea atat de intunecata si inchisa incat uneori imi este greu sa te identific, imi este greu sa te ascult in singuratate.

Se spune ca atragem ceea ce gandim si ca tu, subconstient, ai o putere infinita in a atrage lucrurile spre a deveni realitate. De ce doresti sa imi aduci numai tristete si lucruri negative? De ce vrei sa ne chinuim intr-un viitor sumbru?

Da, am facut greseli si da Dumnezeu stie cat de mult am luptat pana in prezent pentru a ajunge aici. Unele lupte au fost date de Dumnezeu, unele ni le-am creat noi luandu-ne viata in maini.

Uneori adevaratele lupte trebuie duse de Dumnezeu, nu de noi. Si noi, draga subconstient avem de invatat mult din aceasta pilda.

Haide sa nu mai luptam cu morile de vant si sa cerem ghidare de la EL. Haide sa realizam ca nu suntem singuri in aceasta lume rece si ca avem un ajutor nemarginit, tot ceea ce trebuie sa facem este sa credem.

Lucrurile care ne sunt date de SUS sa se intample, ni se vor intampla, cele posibile se vor materializa in timp in functie de ceea ce atragem noi sa se intample. Haide sa nu mai visam la lucruri imposibile deoarece in timp, putem rani sufletul altor persoane din egoismul si dorinta noastra absurda, de moment.

Astazi iti propun sa facem un pact, draga subconstient. Haide sa alegem calea potrivita pentru noi, sa eliminam negativismul si gandurile sumbre, sa privim inspre viitor cu speranta si incredere.

Sa ne propunem idealuri realiste sau chiar nerealiste dar cu scopul de a nu lua niciodata de bun sau sa gandim egoist asupra persoanelor daruite de Dumnezeu in acel moment. Sa avem sufletul pur, si sa gandim cu inima atunci cand luam decizii ce ne-ar putea afecta viata pe termen lung.

Pentru ca doar impreuna putem face o diferenta si ne putem schimba viata si viitorul intr-o secunda. Haide sa fim din nou o echipa si sa lucram impreuna!

(Image Source – Unsplash, Daniel von Appen)

Ganduri lenese de luni

Astazi este din nou, luni. Spun din nou deoarece nu mai stiu cand trece timpul asta, simt ca nu apuc niciodata sa ma bucur pe deplin de momente, sa traiesc zilele care se scurg din calendar.

As mai dormi, m-as mai intinde in pat avand in vedere ca in cateva ore trebuie sa ma pregatesc iar pentru o saptamana nesfarsita de munca cu program incarcat de core hours. Dar nu-mi gasesc starea, simt ca ar trebui sa fac ceva si eu stau.

Asa o stare de neputinta si de nechef imbinata cu o neliniste de mormant nu am mai avut demult, sau chiar niciodata. Consider ca si cei din jurul meu au aceleasi sentimente deoarece ii vad, ii aud cum se freamata si nu isi gasesc locul, ca niste insecte pierdute undeva intr-o primavara timpurie.

Mi-as dori sa ma ridic din pat, sa fiu activa si sa fac o diferenta si astazi. Dar fac asta in fiecare zi, si atunci cand am mai putina dorinta de a realiza ceva parca atunci toate prind sens. Ironic, as spune.

Pisica lenesa, Fifi se intinde mieros pe patura moale si fina iar apoi se asterne din nou intr-un somn lung. Capul ii este asezat pe labute iar nasucul ii este oprit in coada stufoasa. Iar eu, privind-o parca nu m-as ridica din pat ca o pisica lenesa si comoda la randul meu.

E luni din nou si eu parca mi-am pierdut orice urma de chef si de energie, simtind doar nelinistea care ma imbratiseaza precum un sarpe, mult prea strans. Se anunta vreme calda totusi, insa nu as vrea sa ma bucur prea devreme.

In ultima vreme soarele si vremea calda au fost precum o himera, aparand si disparand dupa bunul plac, fara a da de stire cand ajunge sau cand pleaca. Mi-as dori sa ma bucur de razele soarelui si sa ma las mangaiata de adierea calda a vantului, dar e trecator.

Acoper raza de soare ce se iveste din geam cu perdeaua greoaie si neagra si ma asez din nou in pat, motaind si bucurandu-ma de cele cateva minute de somn dulci ramase. Este doar o problema de timp pana cand va suna din nou alarma si va trebui sa dau piept cu ziua de Luni cu ajutorul unei cafele amare.

Dar mai am 30 de minute… .

(Sursa Imaginii – Unsplash, DAVIDCOHEN)

Furie, partea I/Fury, part One

Sunt momente in viata noastra cand pur si simplu ne enervam, reactionand negativ la lucruri neplacute ce apar neasteptat in viata noastra.

Nu stiu alte persoane cum sunt, insa eu, de foarte multe ori tind sa rabufnesc in fata unor situatii iritante. Ma exprim printr-un comportament rece si ostil, fara sa ascult ceea ce mi se relateaza cu lux de amanunte, fara sa analizez ceea ce se intampla cu adevarat.

De foarte multe ori, acest lucru mi se intampla cu familia, cu cei dragi. Sunt constienta ca ar trebui sa ascult mai mult, sa incerc sa inteleg si sa caut o solutie impreuna cu ei, dar uneori acest lucru mi se pare imposibil de realizat.

Familia este liantul suprem al vietii si relatia cu aceste persoane este extrem de importanta. In ciuda insemnatatii acestui nucleu, uneori atitudinea si alegerile persoanelor ce fac parte din ea, ne fac de multe ori sa punem sub semnul intrebarii sentimentele noastre pentru ei.

Adesea incapatinarea, egoismul si indignarea ne pun la incercare in situatii dificile capacitatea de perceptie si afectiunea noastra pentru persoanele iubite.

…………………………………………………………………………………

Voi cum reactionati in asemenea situatii? Cum va exprimati furia si cum reusiti sa canalizati energiile negative in afara sferei de familie?

English version

There are moments in our lives when we simply annoy, reacting negatively to the unpleasant things that appear unexpectedly in our lives.

I do not know other people as they are, but I, many times, tend to rage against irritating situations. I express myself through a cold and hostile behavior without listening to what I am referring to with great detail without looking at what really happens.

This is often the case with my family, my dear ones. I am aware that I should listen to more, try to understand and seek a solution with them, but sometimes this seems impossible to achieve.

Family is the ultimate bond of life and the relationship with these people is extremely important. Despite the importance of this core, sometimes the attitude and the choices of the people who make it, often make us question our feelings for them.

Often stubbornnes, selfishness and indignation put us in difficult situations to test our ability to perceive and our affection for loved ones.

………………………………………….. …………………………………….

How do you react in such situations? How do you express your anger and how do you channel negative energies out of the family sphere?

peter-forster-373964-unsplash
(Image Source – Unsplash)

Ipostaze

I

              29 aprilie 2015. Doar o zi racoroasa de miercuri in plina primavara. O zi in care soarele si razele lui calduroase au disparut din peisaj, lasand ploaia si vantul sa acopere toata bucuria si veselia cu monotonia si reveria. La primul contact cu lumea de afara aerul rece si ploaia isi fac simtite prezenta. O briza de aer rece acompaniata de cateva picuri reci de ploaie iti provoaca o senzatie de trezire mai dura decat efectul amestecului plantei de cafea. Oameni grabiti alearga fiecare in drumul sau dorindu-si parca cu mai multa ardoare sa cuprinda mai mult timp in palma si sa-l manipuleze conform viselor. Se ciocnesc in graba, unul de altul, din greseli intentionate scuzandu-se sfiosi strabatand drumul stiut de atata vreme. O pisica pufoasa neagra isi cauta un loc caldut, ferit de aglomeratie si masini. In graba ei, taie calea unor fiinte la fel de grabite scapand cu greu insultelor aduse din vina superstitiilor; ciori de aceeasi culoare, cu penajul scamosat isi incep reuniunea cu cativa metri mai sus de harababura de la sol, dantuind si ele zapacite acel dans vechi strigand simultan sunetul specific lor.

II

           Dar in clepsidra, nisipul e trecut de jumatate. E dupa amiaza si orele au zburat fara sa intrebe. Lucrurile incep sa se miste in slow motion. Pana si oamenii, pioni pe un joc de sah, par a-si fi incetinit ritmul, ceea ce nu se poate spune si despre atmosfera. Picurii de ploaie au inceput sa curga tot mai des, vijelios spulberate de curentii de aer.

III

           Am zarit-o in multime. Cu pasii marunti si incalciti isi face loc printre trecatori. Timid, usurel paseste pe aleea scorojita de timp si de atatia oameni grabiti strivita inainte cu multi ani. Era usor de observat. Ochii ti se loveau de imaginea ivita instantaneu si te determina sa privesti. Printre atatia trecatori pripiti de timp, rutina si vremea cea urata, ea era singura persoana ce nu se ferea de vantul crud, rece si picaturile spontane de ploaie ce se iveau cand ici cand colo. Trupul fetei se mladia usor in bataia vantului, in incercarea de a merge mai departe. Hainele prea subtiri, agatate de curentii de aer pluteau usor in atmosfera uda si rece. Paru-i lung si matasos dansa gratios odata ce ea inainta in mers. Chipul desenat parca de mari pictori era vizibil doar pe jumatate fiindu-i ascuns de umbrela. O umbrela mare si colorata ii era partenera in aceasta calatorie scurta. Iar ea tinea strans de manerul ei in speranta de a nu-si pierde acoperirea si sustinerea. Pe sub umbrela puteai descoperi insa o cu totul alta poveste. Acea aspectuoasa persoana pe afara era o cu totul alta pe dinauntru. Ochii ei oglindeau o tristete nemaintalnita, fereastra sufletului ei spunea o cu totul alta poveste. Ploaia ii adusese la viata amintiri triste din trecut, ce o macinau de o perioada mai indelungata. Involuntar,i-am citit gandurile:

,,Toate lucrurile care au fost, care s-au intamplat in trecut nu-si mai gaseau locul in prezent erau inutile. Si mai mult decat atat o raneau peste limite si mereu o faceau sa se intoarca inapoi sa isi regandeasca actiunile si faptele facute in trecut. Da si greseli, destul de multe greseli. Amintiri, fapte, ganduri, idei; toate erau acolo, desi ea incercase sa le alunge cat mai mult cu putinta. A incercat pana sa si treaca mai departe, si-a spus ca nu se mai poate asa. Suferinta nu aduce nimic bun, nimic altceva decat lacrimi, dureri de inima si stare de rau. Ea stia asta mai bine decat oricine si totusi uneori nu se putea abtine sa nu retraiasca acele momente. Acele clipe relativ frumoase care o facusera sa zambeasca si sa admita din toata inima ca era fericita. Da,fericita. Scopul ei in viata a fost sa fie fericita, sa traiasca cu zambetul pe buze fiecare zi, cu sufletul deschis fara frica, fara frustrari si fara conditii. Sa fie ea,pur si simplu ea. Sa traiasca vesela in comuniune cu cei de langa ea. Sa nu-i pese daca a esuat intr-o situatie si sa treaca cu usurinta peste greutati, intampinand necunoscutul cu bratele deschise. Sa fie mai presus de toate optimista. Caci o atitudine ca aceasta te ajuta sa primesti fiecare colaps ca pe un pasi inainte. Te invie… . Si in ciuda faptului ca incercase de atatea ori nu isi pierduse speranta. Trist este ca aproape de fiecare data cand a incercat asta, a esuat lamentabil. Increderea in persoane necunoscute, lipsa stimei de sine si atitudinea de copil n-au dus-o nicaieri, ci i-au facut rau, foarte mult rau. Au ranit-o atat de profund incat o posibila ridicare si vindecare era aproape imposibila. In ochii ei mari, nu exista. Era ca un vis de neatins, o himera ce se iveste inaintea ochilor pentru o secunda si dispare fara urma. Un copil pustiit, gol pe dinauntru, cu inima sfasiata si sufletul tandari, asa era ea. Ii venea greu sa mai existe, sa mai respire.”

=

Cu umbrela deoparte, hainele si parul jilav, cu privirea lasata in jos si lacrimile spalate  de ploaie la cativa pasi mai departe, pe aleea gloduroasa aproape de acasa, m-am descoperit pe mine … !Si pe tine, cel ce te regasesti in randurile mele.

da5c9290452b11fbb22797a08d343b40

Scrisoare catre tine, drag prieten

Stii ce? Mereu mi-ai spus ca esti deznadajduita, ca nu stii ce sa faci si ca tot timpul ai probleme in controlarea vietii tale, ca nu gasesti raspunsul la intrebarile tale. Dar te-ai intrebat vreodata, de ce?! De ce cauti fericirea ta in a altora? De ce cauti sa te sprijini de ,,umarul ,, unei persoane mereu, de ce ai nevoie de atata atentie si de ce cauti mai mult decat ai? De ce cauti atat de mult sa iti gasesti acele persoane care stii ca vor valora pentru tine mai mult decat viata ta?

Cand stii ca Dumnezeu iti va oferi totul,doar ca ai nevoie de rabdare. De ce? Chiar crezi ca vei alege ceva mai bun decat iti va oferi EL? De ce cautand fericirea alaturi de Domnul te impleticesti pe drum si ajungi sa suferi la fiecare popas? Oare nu stii ca EL are toate grijile, nevoile, frustrarile, tristetile, ingrijorarile si durerile tale? Chiar consideri ca e orb?! Tot, dar tot ceea ce face EL este pentru binele tau si nimic nu e impotriva ta.

Pana acum mi-ai parut o enigma, sincer. Am incercat sa te descopar si sa te inteleg cat mai mult cu putinta doar ca mi-a venit greu. Esti o persoana complicata, nu stiu daca ai vreo definitie. In fiecare zi ma uimesti cu ceva nou si nu tot timpul cu ceva bun. Incerci sa cauti fericire, prietenie dar nu stii cum sa jonglezi cu situatia. Nu mergi pana la capatul liniei si mereu bajbai cautand raspunsuri.

Acum esti ok, zambitoare… as spune fericita dar nu stiu daca ai fost vreodata, daca ti-ai permis in viata asta dreptul de a fi fericita, de a zambi cu tot sufletul. Cauti raspunsurile in locuri, persoane inaccesibile. Cunosti riscurile mai bine decat oricine, caci stii ca te fac sa suferi mai mult decat orice. Dar nu, tu risti mereu sperand ca va aparea perfectiunea.

Am tot incercat sa iti explic si viata ta a facut-o, nu doar eu, ca perfectiunea nu exista. Fericirea sta in lucrurile marunte, simple nu in cele complicate. Realizeaza ca alergand dupa luna vei rata stelele.Si luna e mereu departe, departe de tine. Pe cand stelele sunt mereu acolo pentru tine, veghind la fiecare miscare si fapta a ta. Ele si-ar da si viata pentru tine, doar ca tu sa vezi asta. O vei face? Doar tu stii raspunsul dar ai grija ca si stelele isi vor pierde din stralucire si nu vor mai luci asupra ta daca mai continui asa.

Adancindu-te in relatii cu alte persoane, uiti de celelalte si iti concentrezi toata atentia pe acea singura relatie care in gandirea ta te face cea mai fericita. Traiesti pentru ea, respiri pentru ea, o simti doar pe ea. Uiti de tine si te daruiesti complet ei, de cei din jur nu mai are rost sa pomenesc ca… nu exista.

Privesti superficial persoanele din jurul tau si le consideri aproape inutile. Persoane ,,idioate,, care nu gandesc, ci doar exista. Persoane care traiesc pentru tine doar cand ai nevoie de un lucru sau ceva. Ajung sa cred ca pana si hug-urile si cuvintele frumoase spuse sunt doar de decor, de dragul situatiei. Arunci la suparare cuvinte care nici nu ai idee ce mult dor.

Ai frustrari, amintiri ce nu te lasa sa inchizi ochii noaptea. Plangi de dorul amintirilor placute si ai vrea sa nu le fi simtit, sa nu fi trecut pe acolo dar nu mai poti schimba trecutul iar acum, Domnul e departe de tine.Ti-e dor de EL, IL cauti in fiece lucru sau carte sau film sau melodie care te poate alina. Fredonezi plangand melodii ce stii ca nu vor mai avea acelasi farmec, ca in timpurile de demult.

Cauti raspunsurile si calea cea dreapta pe drumul cel gresit. Tratezi persoanele din jurul tau cu indiferenta si raceala doar pentru ca nu ai stiut sa te comporti cum doreai cu ,,acea persoana,, ,gandind ca poate asa vei putea fi mai dura cu tine, cu asteptarile tale. Te-ai gandit ca gresesti?!

Ti-am scris aceste randuri nu pentru a te supara, ci pentru a te face sa realizezi ca gresesti, drag prieten si ca drumul pe care ai continuat pana acum nu e cel bun, nu e cel dorit de tine. Raspunsurile, dupa cum ti-am mai spus, sunt in tine. Deschide-ti ochii si sufletul la realitate, trezeste-te si priveste-ti viata asa cum este ea!

Imagineaza-ti doar ce bine si ce frumos ar fi sa poti renunta la toate frustrarile, grijile inutile si gandurile ce te chinuiesc. As putea spune ca ai putea trai si te-ai putea bucura cu adevarat de micile fericiri ale vietii. Priveste viata din prisma unui om bolnav, pe moarte, prin ochii unui orb, abia atunci vei putea realiza cat de norocoasa esti si cu cate lucruri frumoase te-a inzestrat Dumnezeu!

 

display_silhouette-photography-girl-sunset-sea-dark-water

Suflet trist – partea III

Amintirile ii erau inca proaspete. Trecura secunde, ore, zile si luni de la intamplarea nefericita insa fantoma trecutului i se ivea in fiecare zi mai statornica si mai puternica decat in zilele precedente.

Povestea propriu-zisa

„Telefonul suna incontinuu dar ei nu-i pasa; Nu voia sa mai auda de nimeni si nimic. Decizia parintilor ei a fost destul de dura si a venit precum un fulger – neasteptata. Nu putea intelege de ce nu primea consimtamintul lor… era majora acum, putea decide pentru ea, pentru viata ei. Ea le-a respectat deciziile tot timpul si i-a sprijinit in tot; De ce nu puteau si ei macar odata sa ii indeplineasca acea mica dorinta? Nu putea intelege… si la urma urmei nu voia sa inteleaga. Ea reusise in ceea ce isi propuse, terminase liceul cu bine si se gandea si la facultate, le facuse pe placul lor intr-un fel si ii facusera mandri de ea si faptele sale. Nu isi dorea decat sa petreaca cateva saptamani in compania prietenei sale intr-o excursie,ce era atat de grav? … bine poate ca faptul ca acea excursie era la mii de kilometri departare intr-o tara necunoscuta dar ea era capabila sa isi poarte de grija si nu era singura. O avea pe Sam, prietena ei de-o viata, de ce s-ar teme?

Soneria telefonului incepuse sa devina destul de enervanta si din instinct deschise clapita telefonului raspunzand instant la apel.

– Alo?!

– Buna Elena,ce faci?raspunse o voce vesela.

– Ah, tu erai … rau fac.

– Pai de ce rau?

– Nu o pot face Sam. Nu ma lasa ai mei …

– Nici nu trebuie.

– Cum adica?!

– Stii ce zi e azi?

– Marti 26 iulie… si ce daca?

– Ei bine, profesoara noastra draga (Doamna Constantin, diriginta imposibil de enervanta) maine organizeaza o mica excursie de doua saptamani in Ceahlau. Hai sa mergem in excursia asta, macar va fi o excursie probabil in asta te va lasa si la urma urmei e ceva organizat. Nu mergem doar noi de capul nostru …;Ar fi fost o idee buna.

Dar nu se compara cu tot entuziasmul si emotiile pe care le-au avut ele in timp ce planuiau adevarata lor escapada in Londra si apoi Elena nici nu o prea suferea pe profesoara in cauza. Totusi,parca nu-i venea sa creada… cum de si-a schimbat planurile asa subit? Pana ieri era foarte incantata de ideea lor de a merge in o cu totul alta parte decat Romania, tara lor draga (de care erau satule pana peste cap) si acum?! Acum era diferita. Era la fel de incantata de excursia in Ceahlau. Elena nu putea crede …

–          Hey,mai esti acolo?

–          Da… ma gandeam.

–          Nu te mai gandi. Actioneaza! Spune-le alor tai, impacheteaza-ti ce ai nevoie si haide. Maine dimineata la 7 e plecarea. Am fugit sa ma pregatesc si eu. Vorbim, te pup!

–          Ok,dar stai putin … .

Telefonul s-a inchis in timp ce Elena dorea sa mai adauge ceva. Era totul prea in pripa, prea de tot. De ce s-ar fi grabit Sam atat doar pentru o excursie in Ceahlau?! Nu era felul ei de a fi, de a se comporta. Nici nu stia cum sa reactioneze si ce sa faca. Cei 4 ani petrecuti impreuna la aceeasi scoala le-au adus impreuna si le-a conferit sansa de a se cunoaste reciproc insa acum Elena parea sa nu o mai cunoasca pe Sam. Dar trebuia sa faca asta, pentru ea. Nu mai aveau sansa de a ramane mult timp prietene apropiate pentru ca circumstantele le desparteau. Sam trebuia sa plece in alta tara la munca iar Elena e sa isi continuie studiile peste ceva timp. Aceasta mica escapada ar fi ultima lor oportunitate de a-si arata prietenia reciproc si de a mai petrece timp impreuna si Elena nu vru sa o rateze.

Pana la ora 8 seara toate erau infaptuite. Discutasera cu parintii ei despre excursia in Ceahlau si spre surprinderea ei parintii au fost de acord. Li s-a parut o idee mai buna excursia in tara si hotara sa-si lase singurul lor odor sa se bucure de mica vacanta. Isi impachetasera cu drag bagajele si acum ca terminase tot ce avea de facut se retrase in locul ei special – balconul casei.

Se asezase pe fotoliul moale ce era pus in coltul balconului si incepuse sa priveasca in jos, spre intinderea ce i se infatisa inaintea ochilor sai. Soarele disparuse de ceva vreme si acum intunericul acaparase aproape toata lumina puternica ce veghease pe parcursul zilei.

Cativa copii inca se mai jucau pe afara la lumina slaba a unui bec innegrit de vreme si praf localizat in varful unui stalp, adolescentii sedeau pe o banca si discutau de-ale lor, satenii ocupati cu munca cotidiana iesira la o barfa…era o seara obisnuita in satucul ei. Linistea era innabusita de joaca copiilor si cearta unor vecini inflacarati de anumite chestii lipsite de importanta. In aceasta atmosfera tot ceea ce ii mai ramase sa faca era sa mediteze asupra zilei de maine si a celor ce vor urma.

Insa ceva nu i se parea in regula… Sam nu scapase nici un cuvant despre excursia planificata de ele cu cateva luni mai inainte incat acum parea ca actioneaza ca si cum ar sti ce se va petrece si ar avea un cu totul alt plan. Se gandise si regandise de cateva ori incat pana la urma ajunse sa accepte provocarea intinsa de Sam cu ideea ca poate nu va fi chiar atat de rau.

Insa ceva nu se potrivea … .Dar orice ar fi se va descoperi maine, conchise Elena obosita lasandu-si povara gandurilor pe ziua de maine atipind in adierea vantului cald de vara.

Girl-Alone-thinking

Prietenia

,,A avea un prieten este mai vital decât a avea un înger ” spune Nichita Stanescu. E un citat destul de adevarat, avand in vedere unele prietenii ce dureaza mult timp, uneori chiar si o viata.

In ziua de astazi sa ai un prieten bun, o persoana pe care sa te bazezi si la bine si la greu este o raritate. Spun o raritate deoarece in majoritatea cazurilor persoanele pe care le numim prieteni dezamagesc mai devreme sau mai tarziu. Dezamagesc prin faptul ca iti sunt prieteni doar la bine si la greu te parasesc, prin faptul ca nu sunt acolo cand ai nevoie de ei si ca nu au o vorba buna la momentul potrivit, prin faptul ca doresc sa te schimbe, criticand tot ceea ce te-ai straduit sa construiesti pana in momentul de fata.

Sunt foarte multe exemple ce tradeaza acea falsa prietenie ce o afiseaza. Cand esti implicat intr-o prietenie, fie ea si o simpla amicitie esti implicat emotional. Investesti sentimente si ganduri, treci prin diverse intamplari trecand de la o stare la alta in functie de subiect. Devii interesat de acea persoana si cauti motive intemeiate pentru a o / il putea numi prieten. Ignori acele presupuse defecte, consolandu-te cu gandul ca nimeni nu e perfect, nici chiar tu. Incerci sa il/o ajuti cum poti, cu o vorba buna, cu o fapta la locul ei impresionand poate. De asemenea, lucrul cel mai important – esti alaturi de ea/el cand nimeni nu e acolo, incurajand – o sa mearga mai departe indiferent de situatie.

Lucrurile stau la fel in relatii de prietenie, ambele persoane dand tot ce au  pentru a merge mai departe in acea simpla relatie sau alteori, situatiile iau alta forma. Situatia cand doar o persoana lupta pentru viitorul relatiei iar cealalta face exact opusul, neacordand atentie.

Aceste relatii bolnavicioase nu au un viitor prea fericit, de fapt nici prezent ci doar final. Oricat de mult o persoana ar aprecia-o pe alta si oricat de mult s-ar sacrifica pentru binele ei, daca cealalta nu acorda atentia cuvenita si trateaza cu superficialitate eforturile depuse atunci e in zadar. Mai devreme sau mai tarziu, acea persoana ce isi pune sufletul pe tava va sfarsi obosita si va merge mai departe. De aceea un prieten e atat de valoros, pentru ca ar face totul pentru tine.

Nimeni nu stie ce ne rezerva viitorul. Tot ceea ce stim este ca traim in prezent si ca prezentul la un moment dat va deveni trecut. De aceea este bine sa pretuim ce avem langa noi, acordandu-le atentie si timp. Daca alergam dupa persoane indiferente si reci, mai tarziu vom realiza ca timpul petrecut cu acele fiinte este timp pierdut si timpul pierdut nu se mai intoarce. In incercarea noastra de a ne face placuti acelor persoane, calcam in picioare sentimentele celor ce ne iubesc si sunt alaturi de noi.

De ce sa irosim suflete frumoase ce ne iubesc pentru suflete de stanca ce sunt oarbe la toate eforturile noastre? Sa deschidem ochii, privind cu atentie si realizand ceea ce avem langa noi, sa nu culegem spinii in locul trandafirilor.

67caa964c3a7e0acc9b74c7438c323d8