Nobila Casa – decor deosebit in camin si dragoste in inimi

Orologiul pamantului numara zilele pana la marea sarbatoare a iernii, Craciunul. Din fericire, afara cerul cerne deja fulgi mari si siguri de nea, cu toate ca ne aflam abia in luna noiembrie.

Sarbatorile de iarna aduc pe langa imensa bucurie si emotie in suflet si foarte multa pregatire si munca, in special in ceea ce priveste decorarea casei.

Foarte multe persoane ne trec pragul cu prilejul sarbatorilor de iarna, si ne dorim ca interiorul caminului nostru sa fie cald si primitor, sa fie apreciat sincer de cei dragi.

De sfintele sarbatori, interiorul caminului ar trebui sa reflecte frumusetea si curatenia launtrica a fiecareia dintre noi; in modul in care postim inainte de sarbatori pentru a ne curati sufletele, asa trebuie sa procedam si cu interiorul locuintei.

Nobila Casa ma ajuta sa creez un Craciun de Poveste

pozancbun11

De Craciunul acesta, Nobila Casa ma ajuta sa decorez interiorul casei cu elemente de decor specifice sezonului rece.

Pentru mine, sarbatorile iernii reprezinta o noua modalitate de a-i conferi stralucire si caldura caminului pe care il impart in fiecare zi cu familia si cei dragi.

Cand vine vorba de decor, un lucru important pentru mine este alegerea unui element caracteristic pentru pat/canapea. Anul acesta am optat pentru perne de decor marca Nobila Casa . Le consider foarte deosebite datorita materialului de calitate si a culorilor vii specifice iernii.

Masa de Craciun la care ne asezam cu totii are, de asemenea, un rol important. Craciunul acesta aleg sa asez o fata de masa speciala, peste care voi potrivi o traversa din cadrul aceleasi game marca Nobila Casa .

La servirea mesei imbelsugate de Craciun invitatii mei vor folosi servetele de masa Snow White in Red, care sunt perfecte pentru crearea unei atmosfere calduroase de Craciun prin impaturire corespunzatoare.

De asemenea, voi servi bunataturile dulci pregatite cu grija si satisfactie pentru Sfanta Sarbatoare a Craciunului in platouri festive, din sticla rezistenta.

La finalul serii voioase vom discuta despre peripetiile anului 2018 la un pahar de sampanie delicat si ne vom propune noi idealuri realiste pentru anul 2019 privind artificiile colorate si zgomotoase.

Deoarece stiu ca voi fi intrebata de sursa de provenienta a acestor elemente deosebite de decor de catre familie si cei dragi, voi recomanda cu caldura in suflet magazinul Nobila Casa ce se afla in incinta Iulius Mall Cluj-Napoca precum si in alte locatii.

In final, pot admite multumita si lipsita de griji ca sarbatorile acestea de iarna vor fi speciale, datorita prezentei familiei si a interventiei magazinului Nobila Casa.

Washington Irving spunea : Craciunul este perioada in care aprindem focul ospitalitatii in casa si cel al dragostei in inimi. Multumesc, Nobila Casa!

Nobila-Casa

Drumul catre acasa

Este ora 9 dimineata. Picaturi mari de ploaie izbesc furios geamul treptat acompaniate de fulgere si tunete. Intunericul se intinde incet peste peisajul observat prin mica fereastra. Curioasa, fata deschide geamul sa simta aceste manifestari ale timpului de afara. La prima atingere a geamului, vantul patrunse furios in odaie aducand cu sine picuri agitati de ploaie … si frig. Da, acum e frig. Toamna a ajuns, inevitabil precum orice sezon, spaland orice urma de soare, caldura si bucurie a verii.

In ciuda vremii involburate, fata avea treaba azi. Era o zi destinata vizitei la parinti, la tara. In locul unde s-a nascut, in locul unde a cunoscut lumea asa cum e ea, in locul in care a crescut. In graba, isi impacheteaza cateva lucruri intr-o geanta, se schimba de haine, se aranjeaza si vru sa iese pe usa alaturi de sotul ei. In viteza ei, uita de pisica. De Fifi, de motanul adus de la parinti in urma cu cateva luni, un Ragdoll obtinut ditr-o imperechere fericita cu un motan din vecini. Era o frumusete de pisoi, inzestrat cu o blana pufoasa si moale, scaldata in culori de alb si cafeniu inchis si deschis. Insa pe cat era de frumos pe atat era de obraznic. Obisnuia sa doarma ziua si sa fie activ noaptea, deranjand lucruri de prin casa, izbind si facand zgomote felurite. Ii placea sa patrunda noaptea in dormitor, sa se aseze pe pieptul stapanilor si sa toarca necontenit – nu de putine ori ii trezi in acest fel, mieunand mieros la glasul obosit si adormit al oamenilor. Dar era odrasla lor si cu toate ca Fifi era obraznic, fata si baiatul iubeau motanul precum pe copilul lor. Fata impinse pisica pe hol, incuie usa si pornira la drum.

Afara, vremea era mai rea decat parea prin prisma geamului. Fire aspre de vant infasurau picaturile de ploaie lovind cu putere fata impiedicand pana sa si priveasca calea pe unde mergea. In pasi mari, incalciti, fata ajunsera la masina. In interiorul autoturismului era frig dar macar nu mai ploua asa dur. Usor, usor, kilometru cu kilometru, strabatand prin timpul crunt de septembrie, cei doi parasira orasul ajungand la tara. Acolo vremea era putin mai linistita. Vantul era mai lin, iar ploaia mult mai marunta si frigul mai putin intens. Odata ajunsi acolo, cei doi fura intampinati de parinti.

Fata fu incantata de reintalnire. Isi stranse cu iubire parintii in brate, le saruta mainile si se oprira la vorba. Ce ciudat este si timpul… schimbase totul. Parintii erau mai obositi decat de obicei, mai imbatraniti de timp si de griji. Anii trecuti erau vizibili acum pe pielea lor. Chipul parintilor frumos, lipsit de riduri si ganduri era acum incarcat cu linii adanci, brazdate de sprancene albe si par usor carunt. Nici starea lor fizica numai era ca in trecut, munca le-a taiat din avant. Ajungeau mai greu dintr-un loc in altul, drumul li s-a lungit… . Un lucru neschimbat a ramas glasul lor duios si lin, rabdarea cu care actionau, amintirea de ACASA.

Dupa o discutie lunga si mult asteptata, fata isi gasi drumul ei catre iesire. Privi cu jind la locurile unde a copilarit. Era dur… atatea amintiri ii apareau in suflet si in gand, fiecare mai speciala ca alta. Balconul construit de tatal ei, era mereu loc de reverie si de visare, loc de joaca si relaxare cu copii de varsta ei. Curtea s-a pastrat aceeasi. Mai plina de flori tomnatice si iarba uscata numai ca era foarte incarcata de reminiscenta. Fata isi mai dorea sa isi piarda vremea citind carti pe treapta casei, sa se rostogoleasca cu pisicii si catelul, sa se mai joace cu copii vecinilor … . Timpul insa a trecut, anii s-au scurs. Fata a crescut atat de repede incat nu a realizat cand … cand a plecat de acasa, cand a terminat facultatea, cand s-a casatorit.

Privind cu dor inapoi, fata parasi casa parinteasca alaturi de sotul ei. Facuse cu mana parintilor, salutasera cu nostalgie si pornira spre noua casa. O lacrima se scurse pe obrazul fetei … .

Fata – Mariana – autorul, ar da orice pentru a se intoarce in timp la acei ani. Insa este imposibil, asa ca impreuna cu ea sa pretuim ce mai avem ramas acum, in momentul acesta. Casa unde am crescut, parintii sunt totul. Singurele amintiri care ne raman – lucruri care spun cine am fost si cine suntem, persoane care ne iubesc pentru ceea ce suntem si care ar da totul pentru fericirea si linistea noastra.

Bucurati-va de locurile parintesti, admirati-le. Iubiti-va parintii cat ii mai aveti, iar daca sunteti departe sunati-i, reamintitile ce mult inseamna pentru voi. Iar daca sunt plecati departe, pentru totdeauna, rugati-va pentru ei.

 

 

 

Dragii nostri parinti

Mă gândeam zilele trecute la cat de importanta este datoria unui parinte. Câtă atenție, câtă grijă, câtă afecțiune și dragoste ne oferă. Cât de dificil le este să ne crească, să ne educe, să ne îngrijească … și totuși în ciuda acestora o fac cu atât de multă dragoste.         Pe cât de greu este acest task, pe atât de ușor il indeplinesc; Doar dragostea face ca toata greutatea să se transforme în ușurință.

Încă din primii ani iși sacrifică timpul,munca și toate țelurile avute până în prezent doar de dragul nostru. Precum am menționat mai sus, atenția, grija, afecțiunea, dragostea nu lipsesc. Mereu sunt acolo și se înmulțesc odata cu un prim surâs, un prim gângurit, un prim cuvânt. Noi copii, reprezentăm universul pentru ei. Soarele răsare odată cu trezirea noastră, ploaia pare mai vesela odata cu dansul nostru încurcat și împiedicat  în mijlocul ei, apusul pare o oază de fericire în care ziua lungă tocmai se scurge însă nu și iubirea ,,gardienilor,, față de noi revărsând șiroaie de sentimente împăturite în lacrimi de fericire și speranță.

Culorile par mai vii,prinzând aripi și zburând liber pe peisajul așternut în fața ochilor. Fiecare clipă e un moment de sărbătoare și bucurie iar fiecare progres înspre treptele numărate ale vieții un motiv de veselie. Momentele nenumărate în care eșuăm lamentabil în realizarea urcării altei trepte sunt aducătoare de lacrimi fierbinți din partea noastra dar și de incurajări puternice și vorbe frumoase, care pentru noi la acea vreme nu inseamnă decât sunete încâlcite fără sens. De îndată ce descoperim și alte universuri noi apare curiozitatea ce ne sfâșie pe interior și ne dă dorința absurdă de a ști mai multe, cât mai multe lucruri.

Astfel în călătoria noastră de inițiere dorim să avem independență absolută, să mergem cu primii noștri pași înspre lumea cea întoarsă cu susul în jos, să luăm la ,,puricat,, fiecare element ce ni se pare mai interesant dar apoi să ne întoarcem cu capul plecat la dragii noștri părinți cerând ghidare și ajutor. Iar ei, ei ne privesc cu dragoste și zâmbesc încântați de îndârjirea, curajul si avântul nostru sprijinindu-ne la fiecare pas si scăldându-ne în afecțiune și pasiune. Ar face orice pentru fericirea și liniștea noastră.

Odată cu trecerea nisipului din clepsidră se învârt și acele ceasornicului. Astfel în ochii părinților creștem intr-o zi cât alții în 10. Dar din păcate odată cu creșterea se naște și distanțarea noastră. Confuzia stârnește indiferență apoi apare judecata – că de ce nu am avut copilăria prietenului meu, mi-aș fi dorit mai mult … . Apoi ura, ura pentru imposibilitatea realizării tuturor viselor copilului din pricina situației de acasă. Obișnuim să vedem toate lucrurile rele, neluând în calcul și cele pozitive – care domină mai mereu dar la care suntem orbi.

,,Dupa ce puiul crește,părăsește cuibul”. Acesta este momentul cel mai trist in care părinții se găsesc neputincioși și realizează că este momentul când puii lor au devenit maturi și pot trăi fără dragostea lor, atât de importantă … .

Noi suntem lumina ochilor pentru ei, retina ce le permite să distingă detaliile vieții și care le aduce culoare în micul lor mediu. Pentru a intreține asta fac tot posibilul ca lumina lor să rămână aprinsă în cel mai strălucitor mod cu putință. Și trudesc săracii, din zi și până în noapte. Doar cel de sus știe câte lanțuri și valuri de sudoare au vărsat ei pentru noi, câte nopti nedormite și zile petrecute în nesomn și osteneală, doar pentru noi.

În această zi,mi-aș dori să ne facem puțin timp pentru ei. Să nu mai fim egoiști adăugând acea scuză demult expirată, cum că nu mai este timp. Căci actele noastre nu vor putea răsplati niciodată dragostea lor, eforturile și faptele frumoase dăruite; Haideți să le oferim câteva momente acum, cât putem pentru a-i asculta și intelege.

Haideți să răsplătim cadoul lor in schimbul a câteva minute din călătoria aceasta scurtă numită viață. Iar cei a căror părinți sunt plecați departe, iremediabil si pentru totdeauna … măcar o rugăciune.

baby-with-parents

Iubire târzie

E dimineaţă din nou. Altă zi a început să treacă ca şi celelalte, în rând. A trecut mult timp de când incidentul s-a întâmplat dar nu înţeleg de ce simt să fi plecat atât de puţine clipe. În mintea mea, amintirile au rămas mai vii decât oricând şi oricât de mult aş încerca să le alung, să le fac să dispară nu pot.

Îmi forţez creierul şi mintea şi imaginaţia şi tot doar să pleci, să nu te mai simt. Pe moment, ideea de a fi puternică şi de a trece peste îmi pare mai bună că niciodată. Şi mă agăţ de ea cu disperare, disipând orice clipă petrecută împreună, de la una care mi-a adus zâmbete până la cea care m-a făcut să plâng zile întregi.

Jocul îmi merge bine o zi, o săptămâna, o luna … poate şi mai mult. Până când revii iar. De ce? De ce n-ai plecat încă?! De ce după atâta timp tot mai am momente când vărs lacrimi pentru tine?! Nu pot să mă înţeleg. Încerc cu tot posibilul să fac cum pot să te alung dar tu rămâi mereu. Şi când pleci din gândurile mele cotidiene şi din imaginaţia mea apari în vise. Toate te strigă, te vor înapoi şi ar da orice să te aibă din nou. Pline de amărăciune, tristeţe şi monotonie.
Însă realitatea e alta. Raţiunea e alta. Tot la fel de sumbră şi grea dar una care te respinge. Una care e conştientă că trebuie să lupte, să realizeze ceea ce trebuie în viaţă şi să treacă peste persoanele care m-au făcut să sufăr.Să le uite. Una care n-a acceptat trădarea şi faptele tale rele, lacrimile aduse şi vorbele urâte. Ci le-a făcut loc în centru, făcând să dispară cele bune.

Una care e conştientă de răul adus de ţine şi care ar da orice să nu mai exişti în ea. Să pleci şi să o laşi să îşi continue drumul în viaţă,f ără tine. E acea parte care nu mai oferă o a două şansă şi nu suportă lacrimile. E acea parte care s-a ridicat când tu m-ai făcut să cad. O parte ce ascunde în ea o suferinţă fără margini dar care o înfăşoară frumos într-o răutate şi într-un egoism inexplicabil.

O parte care nu înţelege de ce m-am implicat în asta şi care ar fi vrut să nu fi trecut pe aici. O parte care mă mustră pentru toată greşelile mele şi care nu are loc de iertare, cuvinte frumoase sau sentimente. Una matură, cu planuri, idei şi noi speranţe. Una care nu se lasă de la un prim colaps, ci se ridică ştergându-se de praf mergând mai departe.

Una care calcă în picioare răutăţile şi care nu cedează uşor. Una care a învăţat să culeagă binele din rău întorcându-l în favoarea ei. Una în care tu, tu nu eşti de fapt! Şi dacă sufletul e trist acum, din cauza viselor de peste noapte, în timp se va regenera. Am încredere în el, căci el a fost mereu cu mine. Nu persoanele pasagere … .

Sufletul ascunde partea mai fină, mai sensibilă, mai slabă care nu ştie să lupte. Dar care împreună cu raţiunea fac echipa bună si care în timp, vor aduce zâmbete şi bucurii, de asta sunt sigură. Bucurii şi zâmbete care se vor naşte din simplitate, din speranţa şi bunătate şi nu vor fi dependente de tine.

broken_heart_by_sethpda-d4bhjlk

Scrisoare catre tine, drag prieten

Stii ce? Mereu mi-ai spus ca esti deznadajduita, ca nu stii ce sa faci si ca tot timpul ai probleme in controlarea vietii tale, ca nu gasesti raspunsul la intrebarile tale. Dar te-ai intrebat vreodata, de ce?! De ce cauti fericirea ta in a altora? De ce cauti sa te sprijini de ,,umarul ,, unei persoane mereu, de ce ai nevoie de atata atentie si de ce cauti mai mult decat ai? De ce cauti atat de mult sa iti gasesti acele persoane care stii ca vor valora pentru tine mai mult decat viata ta?

Cand stii ca Dumnezeu iti va oferi totul,doar ca ai nevoie de rabdare. De ce? Chiar crezi ca vei alege ceva mai bun decat iti va oferi EL? De ce cautand fericirea alaturi de Domnul te impleticesti pe drum si ajungi sa suferi la fiecare popas? Oare nu stii ca EL are toate grijile, nevoile, frustrarile, tristetile, ingrijorarile si durerile tale? Chiar consideri ca e orb?! Tot, dar tot ceea ce face EL este pentru binele tau si nimic nu e impotriva ta.

Pana acum mi-ai parut o enigma, sincer. Am incercat sa te descopar si sa te inteleg cat mai mult cu putinta doar ca mi-a venit greu. Esti o persoana complicata, nu stiu daca ai vreo definitie. In fiecare zi ma uimesti cu ceva nou si nu tot timpul cu ceva bun. Incerci sa cauti fericire, prietenie dar nu stii cum sa jonglezi cu situatia. Nu mergi pana la capatul liniei si mereu bajbai cautand raspunsuri.

Acum esti ok, zambitoare… as spune fericita dar nu stiu daca ai fost vreodata, daca ti-ai permis in viata asta dreptul de a fi fericita, de a zambi cu tot sufletul. Cauti raspunsurile in locuri, persoane inaccesibile. Cunosti riscurile mai bine decat oricine, caci stii ca te fac sa suferi mai mult decat orice. Dar nu, tu risti mereu sperand ca va aparea perfectiunea.

Am tot incercat sa iti explic si viata ta a facut-o, nu doar eu, ca perfectiunea nu exista. Fericirea sta in lucrurile marunte, simple nu in cele complicate. Realizeaza ca alergand dupa luna vei rata stelele.Si luna e mereu departe, departe de tine. Pe cand stelele sunt mereu acolo pentru tine, veghind la fiecare miscare si fapta a ta. Ele si-ar da si viata pentru tine, doar ca tu sa vezi asta. O vei face? Doar tu stii raspunsul dar ai grija ca si stelele isi vor pierde din stralucire si nu vor mai luci asupra ta daca mai continui asa.

Adancindu-te in relatii cu alte persoane, uiti de celelalte si iti concentrezi toata atentia pe acea singura relatie care in gandirea ta te face cea mai fericita. Traiesti pentru ea, respiri pentru ea, o simti doar pe ea. Uiti de tine si te daruiesti complet ei, de cei din jur nu mai are rost sa pomenesc ca… nu exista.

Privesti superficial persoanele din jurul tau si le consideri aproape inutile. Persoane ,,idioate,, care nu gandesc, ci doar exista. Persoane care traiesc pentru tine doar cand ai nevoie de un lucru sau ceva. Ajung sa cred ca pana si hug-urile si cuvintele frumoase spuse sunt doar de decor, de dragul situatiei. Arunci la suparare cuvinte care nici nu ai idee ce mult dor.

Ai frustrari, amintiri ce nu te lasa sa inchizi ochii noaptea. Plangi de dorul amintirilor placute si ai vrea sa nu le fi simtit, sa nu fi trecut pe acolo dar nu mai poti schimba trecutul iar acum, Domnul e departe de tine.Ti-e dor de EL, IL cauti in fiece lucru sau carte sau film sau melodie care te poate alina. Fredonezi plangand melodii ce stii ca nu vor mai avea acelasi farmec, ca in timpurile de demult.

Cauti raspunsurile si calea cea dreapta pe drumul cel gresit. Tratezi persoanele din jurul tau cu indiferenta si raceala doar pentru ca nu ai stiut sa te comporti cum doreai cu ,,acea persoana,, ,gandind ca poate asa vei putea fi mai dura cu tine, cu asteptarile tale. Te-ai gandit ca gresesti?!

Ti-am scris aceste randuri nu pentru a te supara, ci pentru a te face sa realizezi ca gresesti, drag prieten si ca drumul pe care ai continuat pana acum nu e cel bun, nu e cel dorit de tine. Raspunsurile, dupa cum ti-am mai spus, sunt in tine. Deschide-ti ochii si sufletul la realitate, trezeste-te si priveste-ti viata asa cum este ea!

Imagineaza-ti doar ce bine si ce frumos ar fi sa poti renunta la toate frustrarile, grijile inutile si gandurile ce te chinuiesc. As putea spune ca ai putea trai si te-ai putea bucura cu adevarat de micile fericiri ale vietii. Priveste viata din prisma unui om bolnav, pe moarte, prin ochii unui orb, abia atunci vei putea realiza cat de norocoasa esti si cu cate lucruri frumoase te-a inzestrat Dumnezeu!

 

display_silhouette-photography-girl-sunset-sea-dark-water

The rebirth of the colorful butterfly

Intunericul captase totul, inima, suflet si dorinte. Astfel intrebarea era doar una singura: cand va veni lumina? Va dainui mereu in intuneric sau va triumfa victorios in speranta, dragoste si vise?

Ea nu stia, dar voia sa afle. Trecuse atat de mult timp de la cele petrecute incat durerea lasase loc nepasarii, nepasarea loc indiferentei si astfel isi facu loc ura. Dar nu una urata, densa si crunta ci una usoara, dar puternica. Construita in timp prin intermediul oamenilor rai si a persoanei iubite odata, intr-un alt spatiu, intr-o alta dimensiune, un loc ce acum pare ruina.

Plin de culori sumbre si monotone, plin de amaraciune si nefericire. Un loc ce trebuia uitat. Trebuia ca sufletul sa paraseasca acel cocon inchistat in tristete si durere. Trebuia sa infloreasca din nou doar ca prin intermediul urii, a indiferentei si sentimentelor negre. Era ceva nemaintalnit, ceva nou, ceva diferit.

Un fluture cu aripile negre usor pictate in rosu si alb. Aripi marete, solide si reci. Pe interior pline cu dragoste si speranta iar in exterior mazgalite cu nepasare, in treacat cu putina ura, distanta si indiferenta.

Si totusi, exteriorul nu era atat de rau. Daca priveai mai atent acea mantie cu care se acoperise puteai observa ca era inselatoare. Trebuia sa dai deoparte ceata cu care acoperise in mod voluntar decorul. Coloritul aripilor spunea atat de multe… . Negrul reprezinta ura si sentimentele reci aduse in dar, rosul suferinta si sacrificiile, pasiunea si implicarea ei iar albul puritatea si sinceritatea, dragostea si adevarul investite.

Erau atat de multe detalii, atat de multe specificatii, toate legate de ea. Totusi, toate aceste bariere si sentimente, nefericiri nu o facusera treptat decat sa-si doreasca din nou sa posede atitutinea de dinainte.

Sa fie acel fluture frumos de alta data.

tumblr_l1f50vJOjT1qa944oo1_1280

Drumul spre acumularea cunostintelor

Inca din primii ani ai vietii – reprezentati de copilarie, acea varsta fara de cusur ce ne da sansa de a visa si explora lumea pasim pe treptele scolii. Entuziasmati, nerabdatori si curiosi ne avantam cu stiinta, indrumati de parinti, prieteni si rude spre prima etapa a vietii noastre intelectuale.

La inceput din pricina furtunii de informatii curajul pare a ne pieri din intensitate si tindem sa ne interiorizam mai mult decat este necesar dar intr-un final suntem scosi la liman cu ajutorul indrumatorilor nostri.

Acesti indrumatori – educatori, invatatori, profesori – toti sunt situati intr-o scara ierarhica, schimband nivelul de la an la an cu prilejul cresterii si dezvoltarii noastre. Fiecare etapa are magia ei – daca in primii ani suntem invatati lucruri elementare de catre educator si avem inca sansa de a mai copilari prin elemente caracteristice ei, atunci in etapa urmatoare suntem prinsi in mreaja educatiei si a invataturii asidue – atunci descoperim sensul adevarat al informatiilor ce pana in momentul trecut ne pareau de nedescifrat iar aceasta reprezinta o provocare si mai mare pentru indrumator ce de data asta devine invatatorul.

Apoi, ultima etapa este reprezentata de momentul final al calatoriei cand mintile noastre sunt iluminate cu ajutorul profesorilor. Deschizatori de drumuri ce ne calauzesc pasii spre viitorul apropiat, ei sunt cei care ne definitiveaza nivelul nostru educational, cei care dau un sens, o insemnatate informatiilor acumulate pana in prezent.

De asemenea ei sunt cei care ne invata ca nestiinta poate fi vindecata in timp prin invatare impletita cu seriozitate si perseverenta. Ne dovedesc ca slabiciunea nu este punctul nostru forte si ca pentru a reusi in viata trebuie sa fim puternici si nu trebuie sa lasam obstacolele sa ne influenteze prin intermediul actiunilor lor – in ciuda faptului ca sunt descurajati de atatea ori de atitudinea si actiunile elevilor trec cu vederea si lupta in continuare cu demnitate si tarie sperand ca toata lupta si eforturile depuse nu sunt in zadar.

Exemple de rabdare si prietenie rar intalnite, profesorii, sunt cei care ne sprijinesc moral si spiritual indrumandu-ne catre ceea ce este bine fiindu-ne alaturi in momente de cumpana cand testarile, tezele si toate lucrarile complicate ne pun in dificultate.

Parerea mea este ca nu oricine are acest dar – aceasta rabdare, intelegere si compasiune si ca ar trebui sa privim cu respect orice persoana in cauza. Deoarece nu toata lumea isi daruieste intreaga viata in scopul indrumarii, instructiei si invatarii unui elev – care la o oarecare privire ar putea fi un strain, o persoana necunoscuta, investind dupa cum am spus si mai sus rabdare, intelegere, prietenie si timp, foarte mult timp. O viata de om daruita noua, elevilor, studentilor.

patrick-tomasso-71909-unsplash