Against all odds

Astazi va voi relata o poveste ce m-a emotionat teribil,sper sa va placa si sa imi impartasiti parerea dupa ce o cititi.

Impotriva tuturor

S-au cunoscut in primavara anului 1986,cand au fost amandoi admisi in spitalul prezbiterian din Dallas in partea aripii de fibroza chistica.Kimberley Marshall avea 16 ani,micuta,palida si frumoasa ,roscata cu parul lung ce ii cadea pana in talie.David Crenshaw avea 18 ani.David astepta la capatul holului,sperand ca ,Kim sa apara in celalalt capat.

„Nu se poate.”Spunea terapeutul.”Nu se va uita la tine.”

In aripa chistica a spitalului prezbiterian,la etajul 3, o gramada de adulti si adolescenti locuiesc in camere private.De-a lungul zilei primesc cantitati mari de antibiotice prin injectii intravenoase.Cativa au tuburi mici de oxigen in nasuri;altii folosesc masini mai elaborate pentru a deschide pasajele bronhiale.Terapeutii respiratorii apasa usor pe piepturile si spatele lor sperand sa disloce mucusul din plamanii lor.Si este mereu sunetul de tuse seaca,tuse pietroasa si sunetul spasmelor de tuse.Sunetul se aude precum un motor vechi de masina ce incearca sa porneasca.Ca un criminal in serie,fibroza chistica este de neoprit.Chiar daca sunt tratamente si medicamente ce permit pacientilor sa traiasca mai mult,in vieti nedureroase,putini supravietuiesc pana la varsta de 30 de ani.

Este destul de greu sa iti imaginezi o poveste de dragoste ce se dezvolta intre doi pacienti bolnavi ca David si Kim.Dar asta este si magia din povestea lor.

Cand Kim Marshall a venit la prezbiterian, in mijlocul anilor 1980,stia ca e norocoasa ca traieste.Doctorii s-au asteptat sa moara inca de cand s-a nascut pe 10 Iulie 1969,iar cand a incercat sa respire pentru prima data si a inceput sa vomite un mucus negru-verzui.Dar doctorul Kramer,ce era pe atunci un tanar doctor pediatru a informat parintii fetei ca este doar o repriza temporara.In vremea respectiva din lipsa medicamentelor evoluate,50 % din copii nascuti cu fibroza chistica mureau cam la 10 ani;18% mureau in adolescenta.

„Asta nu ni se intampla noua.”A spus Down,mama fetei doctorului.

Dawn,o sotie frumoasa si sotul ei,un inginer de aeronautica Bill Marshall, erau un cuplu destul de cunoscut printre lumea buna a societatii din Dallas,aparand chiar in reviste.

„Dintr-o data,”isi aminteste,“era ca si cum vietile noastre s-ar fi oprit si nu mai puteam s-o luam de la capat.”

Disperata sa o tina pe fiica ei in viata,Dawn o tinea pe o pernuta si o punea intr-un patut mic.Cam trei ore pe zi,apasa pe pieptul si spatele ei.Pielea lui Kim era alba ca a unui porumbel si oasele mainii ii erau atat de proeminente incat parea ca ar fi facut acupunctura.Spre uimirea doctorilor a reusit sa termine scoala elementara si s-a alaturat intr-o echipa de fotbal feminin.

Dar apoi veneau zile cand corpul fetei parea sa se dezumfle ca o jucarie de guma cu o gaura in ea.Si Dawn o ducea la spital,intrebandu-se daca de data asta nu e prea bolnava pentru a se vindeca.Rutina a devenit familiara – erau cateva luni petrecute acasa apoi se intorcea la spital.

Kim isi aducea cu ea animalutele de plus,patura ei preferata si jurnalul sau.Cand mureau copii din camere alaturate ei,unul dupa altul,Kim isi scria impresiile.(Wendy Winkles a murit la 8.10 in dimineata aceasta!A suferit toata noaptea.E mai bine asa.Saraca faptura” )

„Kim era mereu atat de optimistica,dornica de a zambi.”spunea Dawn.

„Cred ca jurnalul era felul ei de a se pregati pentru ceea ce stia ca i se va intampla.”

Pentru o vreme Kim a facut tot ce a putut sa fie ca si cei „normali”(numele ei pentru copii ce nu aveau fibroza chistica).In liceu,avea doar note de A si B(echivalenta cu 10 si 9) si mereu se imbraca superb,purtand rochii lungi pentru a-si ascunde picioarele slabute.Daca colegii intrebau de ce are crize de tuse raspundea ca suferea de astm.Dar desigur,nu putea ignora realitatea vietii ei.

In sfarsit, in ultimul sau an a devenit atat de slaba incat a trebuit sa nu mai participe la ore si sa isi desfasoare activitatea scolara acasa.Din pacate nu a putut merge la banchet.

Kim a devenit obraznica.Revedea mereu si mereu o caseta cu filmul – Laguna albastra,povestea unui baiat adolescent si a unei fete ce s-au indragostit pe o insula indepartata.A trecut printr-o perioada de razvratire,fumand tigari,doua pachete de Marlboro pe noapte,chiar daca stia ca fumatul ii face rau plamanilor ei deja prea afectati.Se furisa cu masina mamei sale noaptea,facand intreceri periculoase.

Intr-o noapte,la capatul disperarii,Dawn a strigat intr-un final la ea: „ Ce se intampla cu tine?De ce incerci sa te distrugi?”

Kim si-a ingropat fata in lacrimi si a inceput sa planga.

„Stii care e problema.”a spus ea.„Nu am nici o viata.Stii ca nu voi avea o viata.”

Dawn care mereu incerca sa aiba un raspuns linistitor pentru fiica ei,nu stia ce sa spuna.

David Crenshaw era un fel de legenda a spitalului.Galagios si atletic,era faimos pentru ca incerca sa impresioneze fetele cu glume crude.Nimeni n-a auzit de vreun pacient de fibroza chistica sa faca lucrurile ce le facea el.Cand nu era in spital mergea la intreceri de masini.

„Scopul nostru a fost sa-l crestem ca si cum n-ar fi fost bolnav.”Spune tatal lui David.

„Ne-am gandit ca poate daca era curajos,rezista mai mult”

De fapt ,David niciodata nu s-a purtat ca si un bolnav.Era un farsor,conducea curse in carucioare si competitii de aruncat rosii in holul spitalul.Intr-o noapte a luat cativa pacienti de fibroza chistica sa mearga la competitii afara pe o vreme de -32 de grade celsius.

„Avea simtul de imortalitate.”Isi aminteste doctorul Kramer.

Timp de doi ani David a urmarit-o pe Kim.Mereu mergea prin holul camerei ei de spital,incercand sa-si faca curaj sa o salute.Kim il privea – el purta adidasi,blugi albastri si un tricou alb impreuna cu ochelarii legati cu o bucata de banda ; ea ii zambea usor si se intorcea la citit cartea ei.

David era neinfricat.

„Cand ea era in spital si el era acasa”,isi aminteste doctorul”ma suna sa ma intrebe cum se simte si ce a mai facut pe parcursul zilei.”

Pentru luni si luni,David a asteptat rabdator in timp ce Kim era curtata de alti baieti de la etajul trei  – baieti blonzi,sofisticati,bogati.

Apoi,in primavara anului 1989,cand el si Kim au iesit din spital,David a facut miscarea. A chemat-o acasa si a invitat-o sa ia cina impreuna.

Chiar daca ea a spus nu,David a declarat „Voi fi acolo la 8.00 p.m,si fara comentarii”,apoi a plecat.

Speriata,Kim si-a adus o prietena,pe care a pus-o sa stea in fata cu David in timp ce ea statea in spate refuzand sa vorbeasca.De asemenea nu a spus nimic in timpul mesei si i-a oferit lui David o privire ucigatoare cand el a sugerat sa mearga la discoteca. Cand a adus-o acasa,Kim a iesit din masina si s-a indreptat catre camera ei trantind usa.Dar David tot aparea la casa lui Kim.A dus-o la „Sound Warehouse” pentru a cumpara casete.A dus-o la bowling.A dus-o sa priveasca cum facea el curse in timp ce ea statea nervoasa pe scaune.

„Vai ,Doamne!” a spus unuia dintre cei prezenti la curse,”Va muri!”

David s-a intors cu masina si dupa cursa i-a suflat un sarut prin aer.

In ciuda circumstantelor imposibile,dragostea a inflorit.Pe 17 noiembrie 1989 dupa scrierile ei obisnuite din jurnal despre moartea prietenilor sai,Kim a scris:

„In seara aceasta,David si eu am mers in spatele meselor de picnic din spital si ne-am sarutat pentru prima data.Am sentimente atat de adanci pentru el,pentru ca imi este si prieten, ma sustine si ma iubeste cat il iubesc si eu.Te rog Doamne,fa ca relatia aceasta sa mearga.”

Inspre socul familiilor,prietenilor si a doctorilor,Kim si David si-au anuntat logodna.

„Amandoi sunteti bolnavi.”I-a spus tatal lui David,implorandu-l pe fiul sau sa se razgandeasca:”Esti bolnav!Voi nu puteti avea grija unul de celalalt.”

„Realizezi ce se va intampla?”A intrebat mama lui Kim in lacrimi.

„Realizezi ca veti muri unul in bratele celuilalt?”

„Cred ca Kim a realizat ca e prima si ultima data cand va putea experimenta dragostea.”Spune Dawn.

Inca cred ca a fost o nebunie.Aveam toate intrebarile posibile: cum vor putea sa-si coordoneze finantele si asigurarile,cum vor avea grija de ei ,daca amandoi sunt bolnavi.Dar intr-o zi preotul de la prezbiterian mi-a spus”Dawn ,ei nu mai au mult de trait pe pamant.Cel putin lasa-i sa fie fericiti atat cat se au unul pe celalalt”

Si am spus : „Ai dreptate!”

La nunta lui Kim si David ,biserca era plina de sunetul tusei,toata comunitatea bolnavilor de fibroza chistica au fost prezenti,vrand sa ii vada cum jura sa fie alaturi la bine si rau.

Au avut pregatite doua scaune pentru Kim si David in caz ca aveau nevoie sa stea jos,insa dupa cum au spus toti dupa eveniment,Kim n-a aratat niciodata mai sanatoasa sau mai frumoasa.Buretelele de la rochia de nunta ii dadeau corpului ei un look atragator.Avea chiar si rosu in obraji.

Dupa ce s-au inregistrat la hotelul local,unde si-au petrecut noaptea nuntii,David l-a rugat pe servitorul de la hotel sa le care sticlele cu oxigen in camera.

„S-ar putea sa avem nevoie de ele,”a spus cu un zambet larg.

Apartamentul lor semana cu un spital.Era plin cu sticle de oxigen si cutii cu seringi si medicamente si refrigeratorul era plin cu sticle IV.Treburile domestice erau facute cu dificultate din cauza ca ei nu puteau sa se miste normal.Aveau nevoie de o zi intreaga pentru a curata apartamentul si a spala hainele.Kim era prea slabita pentru a schimba asternuturile si a ridica salteaua.

La magazin,pasea usor de culoar carand sticla portabila de oxigen cu tubusoarele blocate in narile ei.Pe timp de noapte erau obositi.Kim statea pe canapea in timp ce David se lasa usor pe ea stand in scaunul sau cu rotile.

Si totusi au continuat sa reziste.Erau mai fericiti decat si-ar fi imaginat.El ii cumpara mereu felicitari colorate,cu cat mai multe , cu atat mai bine.Ea in schimb,ii scria lungi scrisori de dragoste.

„Vom concura cu inconcurabilul.”

Prin 1992,starea lui Kim s-a inrautatit.Din pacate s-a blocat cu ace IV  de atatea sute de ori ca venele ei au cedat.Sistemul ei digestiv cauza diaree.Nu mai avea putere nici sa vorbeasca.

Pentru ca corpul ei era incapabil de a absorbi mancarea,pierdea in greutate.A inceput sa-i fie rusine sa se arate in public.

David i-a scris o scrisoare in care a spus : „ Iti iubesc corpul asa cum este.Corpul tau perfect il intrece pe al meu!Esti cea mai frumoasa femeie pe inauntru si afara pe care o cunosc.Te iubesc din toata inima si sufletul meu,te rog sa ma crezi!”

David n-a parasit-o niciodata pe Kim in lungile excursii spre spital.Noaptea dormea pe un scaun in camera ei.Pentru ca ea era atat de slaba el ii tinea feonul pentru a-i usca parul.Pentru a o distra o conducea pana la sectia de maternitate de unde putea privi nou nascutii.Daca dorea caramel in mijlocul noptii ,el conducea pana la magazin si ii cumpara.

Dar in 1993,ceva s-a schimbat.Tusea lui David devenea mai intensa si adanca.Fata lui devenea portocalie  si venele din gatul sau ieseau in afara.Intr-o dupa masa,o asistenta numita Dana Thompson s-a oprit sa ii vada.Kim vedea o telenovela in timp ce David statea tacut in scaunul sau.Dana a observat ca David n-o mai necajea cum obisnuia.Se tot uita la unul dintre actorii de la Tv.In final a spus:”Imi doresc sa fi fost asa de frumos.”

„Am spus, David , dar tu esti frumos.”Isi aminteste Dana.

„Dar m-am  uitat la el si am realizat ca se schimba.Fata lui se lungea din cauza retentiei de lichide.Obisnuia sa ridice greutati si acum toti muschii din bratele sale disparura.Kim m-a privit foarte trista si apoi mi-am spus … Doamne,David va muri primul!”

David a incercat s-o asigure pe Kim ca nu avea de ce sa isi faca griji de ce i-a spus doctorul dupa o verificare recenta.Boala,care era inactiva in majoritatea timpului,l-a pedepsit.Plamanii sai deveneau blocati cu tesut mucos.Lobii sai branhiali se inchideau.Inima sa nu mai pompa destul sange oxigenat.Daca asaltul continua ,David ar fi pierdut mai mult si mai mult oxigen,incepand usurel sa se sufoce pana la moarte.Era o cursa impotriva timpului.David si-a spus ca nu trebuie sa piarda timpul: In Iulie,pentru a sarbatori zilele lor de nastere,David 26 si Kim 24, a insistat sa mearga intr-o vacanta in Florida.

„Doar odata s-au simtit destul de bine incat sa mearga la plaja”,spune sora lui Kim ,Mandy,ce a calatorit cu ei.

Amandoi purtau tuburile cu oxigen.Kim nu a putut intra prea adanc in apa din cauza problemelor sale cu echilibrul si David n-a reusit din cauza lipsei de putere.In final au stat pe plaja lasand apa sa treaca peste picioarele lor.Stiau ca e ultima data cand pot fi singuri impreuna.Oamenii treceau,se uitau dar lui Kim si David nu le pasa,se uitau unul la altul strangandu-si mainile.”

Trei luni mai tarziu,David si Kim au fost sa-l vada pe doctorul Kramer pentru o verificare.In timp ce Kim astepta in alta camera,doctorul Kramer i-a studiat nivelurile de oxigen ale lui David.El nu putea spune macar doua cuvinte fara a respira puternic.

„Trebuie sa te internez.”A spus doctorul Kramer.„Si de data asta nu vei mai iesi.”

David a reusit sa spuna doar atat : „Ai grija de Kim.”

Doctorul Kramer s-a plimbat pe hol vrand sa-i spuna.Dupa o lunga tacere,l-a intrebat daca David ar putea merge acasa pentru o singura noapte in apartamentul lor de o singura camera,unde ar putea sa-i gateasca.Cand doctorul a spus nu,Kim a lasat capul in jos,incercand sa nu planga.

„Sa nu-l lasi sa sufere.”A spus ea.

In timpul a 30 de ani ca un specialist in fibroza chistica,Dr Kramer a vazut sute de pacienti murind.Insa pentru sanatatea sa emotionala,s-a distantat emotional de cazuri ca ale lui David.Dar in momentul de fata a strans-o pe Kim in brate si a plans impreuna cu ea.David a fost admis la spital in dupa masa unei miercuri ,pe 21 octombrie.Prin toata zapaceala,Kim a ramas de partea lui David.Pe luni,buzele si degetele lui David au devenit albastre,si asistentele au pus masti de oxigen pe fata sa.Cand au adus o masina cu morfina pentru a mai  reduce din durere,Kim stia ca s-a terminat.

„David,nu inca.”A spus ea,dar el nu putea vorbi.

Tot ce a putut face a fost sa mormaie : „Te iubesc” tinerei sale sotii si sa-i sufle un sarut.In timp ce afara era sunetul specific de spital – carucioare trecand,oameni trecand grabiti,doctori vorbind in fraze pe jumatate.Dar in pat,Kim si David se uitau unul la altul in liniste schimband priviri intense de durere si dragoste.

El a murit la 5.50 pe 26 octombrie.Kim a fost singura in camera.I-a sters fata cu un servetel si a chemat asistenta.

Ea a spus mamei ei,doctorilor si tuturor din spital ca vrea sa traiasca.A spus ca ea stia ca David voia ca ea sa nu renunte.Dar dupa 24 de ore dupa funeraliile lui David,Kim se prabusea in timp ce dorea sa faca un dus.S-a ridicat, a mers pana in bucatarie si a cazut din nou.Dawn a reusit s-o puna pe Kim in pat unde a stat in semi-intuneric privind la poza cu David in bratele ei.

„Se intampla totul prea repede.A fost prea crud.”Crede Dawn.

Kim abia incepea sa isi planga moarta sotului ei si acum trebuia sa aiba de a face cu a ei.Dawn si-a pus fiica in masina si a dus-o la spital in camasa ei preferata de noapte cu inimioare albe si patura ei roz.

Cei care o cunosteau pe Kim au spus ca se intampla ceva misterios cu ea in ultimele zile.Dupa ce Dr Kramer s-a oprit sa o vada pe Kim pentru ultima ora,i-a condus parintii ei si a lui David in hol si i-a dat un diagnostit non-medical.

„Corpul ei renunta,e ca si cum ar muri de inima rea…”

Cand prietenii si rudele au venit sa isi ia adio,Kim a soptit ca se simte mai bine.De fapt ochii ei aveau culoare inchisa si ajunsese la 20 de kg.

„Mama”,i-a spus lui Dawn.„Imi pare rau ca imi ia asa mult.”

Dawn s-a dus intr-un colt al camerei ,s-a n-o vada fiica ei plangand.

In ultimele ei zile Kim era in semi-coma.

Singurul sunet din camera ei era fasaitul masinii de oxigen.Nu se stie cu siguranta de ce unul dintre prietenii ei s-a trezit dintr-o data la ora trei in dimineata de 11 noiembrie chemand asistenta.

„Simt ca se intampla ceva.”a spus prietenul ei speriat.

Cateva minute mai tarziu,Kim si-a recapatat cunostinta,si-a deschis ochii si a inceput sa vorbeasca intr-un fel, ca si cum ar mormai,un sunet linistit pe care nimeni nu l-a inteles.O asistenta din camera a spus ca suna ca si cum ar fi vorbit cu David.

„Kim ce se intampla?” A spus Dawn care se odihnea pe un colt de pat.

Dar Kim si-a inchis ochii si a murit,strangand in mana paturica ei roz.

A fost inmormantata in rochia ei de mireasa.Pe mana sa era un ceas ce David i l-a oferit de Craciun.Purta cercei de rubin,tot un cadou de la David.A fost pusa langa sotul ei in noua sectiune a cimitirului „Restland”.

In ciuda venitului lor mic,David a reusit sa plateasca 47 $ pe luna pentru un loc de moarte inca de cand ei au fost casatoriti.Se spune ca era important pentru el sa stie ca au un loc de veci impreuna.

Pe crucea lor scria :

„David S(Ursuletul) Crenshaw si Kimberley(Tigroaica) Crenshaw.Impreuna pentru totdeauna.Casatoriti de trei ani”.

Cu cateva saptamani dupa funeralii,cu inima franta,Dawn s-a decis ce sa pastreze si ce sa dea din lucrurile fetei sale.A dat de ultima felicitare pe care David i-a cumparat-o  lui Kim .Pe felicitare scria asa:

„Suntem aproape chiar daca suntem despartiti.”Pe fata scria „Doar priveste.Suntem amandoi sub acelasi cer instelat.”

Anunțuri

2 gânduri despre “Against all odds

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s