Este vineri seara. Printre apeluri cu clienții și notificări care nu se mai opresc, am simțit nevoia să iau o pauză și să scriu. De mult timp nu am mai postat în română, așa că astăzi îi voi onora pe cei care citesc din țară și, de ce nu, poate îi inspir și pe cei din afară să învețe câteva cuvinte noi.
Săptămâna aceasta a fost… una a redescoperirii. Printre mici dureri de stomac cauzate de cafea, băuturi acidulate și alte alegeri mai puțin inspirate, și printre gândurile care încă dor legate de plecarea mamei, am reușit să ies încet-încet la suprafață. Am respirat mai adânc. M-am ridicat.
A fost o săptămână plină de agende încărcate, de liste interminabile, dar în mijlocul haosului am simțit că m-am regăsit pe mine. Și, mai ales, L-am regăsit pe Dumnezeu. Am reușit să fiu mai prezentă în fiecare zi, să meditez, să fac exerciții, să ies afară, să râd. Da, și râsul ar trebui trecut pe listă – e un exercițiu pentru suflet.
La începutul săptămânii cineva mi-a spus să nu mai iau totul atât de în serios. Recunosc, m-a provocat această idee. Mai ales lunea, când zilele par mai gri și greoaie după weekend, și apoi marțea, miercurea… când parcă tot universul ne testează răbdarea.
Printre clienți supărați, colegi stresați de program, haine de spălat și călcat, gătitul zilnic și toate responsabilitățile care nu se termină niciodată, ne uităm prea des pe noi înșine. Ne punem pe ultimul loc, convinși că tot ce „trebuie” făcut e mai important decât liniștea noastră.
Dar adevărul este că noi suntem prioritatea numărul unu. Și nu, nu mă refer doar la mersul la medic sau bifarea obligațiilor de bază. E vorba și despre a ne oferi timp să ne relaxăm, să ne bucurăm de un apus, să mirosim un trandafir. Pentru că liniștea interioară nu se negociază.
Când înțelegem că noi suntem sursa propriului echilibru, viața devine mai blândă, iar oamenii – mai ușor de înțeles. Așa că, la final de săptămână, după tot ce ai avut de făcut, amintește-ți să te oprești. Să te odihnești. Să te plimbi. Să respiri adânc și să te bucuri că ești aici. Ziua de mâine va veni oricum, cu ajutorul Bunului Dumnezeu. Dar astăzi, fii blând cu tine.
Am primit un alt reminder săptămâna aceasta: nu suntem meniți să muncim până cădem la pământ. Corpul ne spune, oamenii din jur ne spun, situațiile dificile pe care le atragem ne spun. Poate că e momentul să lăsăm jos poverile inutile pe care le cărăm după noi și să le încredințăm Lui. Dumnezeu nu ne lasă niciodată.
Așa că hai să zâmbim către cei care ne privesc încruntați. Să dansăm în loc să stăm înțepeniți într-un loc. Să oferim dragoste unde ni se oferă ură. Să spunem o vorbă bună cuiva care are zi grea.
Tot ce trebuie este să ne deschidem inima și să fim dispuși să primim schimbarea. Pentru că ne va duce exact acolo unde sufletul nostru vrea să ajungă.
Katherine's Blog 