Dureri de masele si disperare

Cu totii avem acele mici frici ascunse de care nu putem scapa cu usurinta. Evitam sa vorbim despre ele, nu le oferim importanta, credibilitate si continuam sa mergem mai departe ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat. Dar ce facem atunci cand din cauza fricii suferim? Cand frica devine dusmanul nostru si piedica ce ne tine in loc?

Poate ca va intrebati despre ce vreau sa vorbesc astazi de fapt, ei bine, ma refer la durerea de masele/dinti. Aceasta durere este una dintre cele mai agonizante si nedorite dureri intalnite de om. Multi ar asimila durerea de masele – dinti, cu durerea nasterii sau alte dureri tari ce seaca fiecare farama de viata din noi.

Dupa cum am scris si mai sus, cu totii avem frici. Una dintre fricile noastre ascunse o reprezinta frica de dentist. Acel personaj initial prietenos si sociabil care ne vrea doar binele si vindeca raul provocat de carii si bacterii. Ok, la prima vedere pare totul in regula. Si totusi, de ce aceasta frica si rezervare cand vine vorba de acesti doctori? Raspunsul e simplu – din cauza durerii provocate de dentist in timpul operatiei efectuate. Acele mici ustensile si aparatura utilizata de ei tind sa infioreze majoritatea populatiei astfel tinand oamenii la distanta in ciuda durerilor provocate de maselele/dintii afectati.

Una dintre persoanele afectate de aceasta frica nebuna de dentisti sunt si eu. Inca din copilarie m-au infiorat vizitele la dentist, si am incercat pe cat posibil sa evit vizitele la cabinet. Obisnuiam sa merg doar atunci cand era absoluta nevoie si cand durerea devenea insuportabila. Ei bine, acest narav, daca ii pot spune asa, ma urmareste si astazi. Desi am 21 de ani recunosc ca am o frica inexplicabila de dentisti si toate procedurile urmate de ei. Pana acum am pasit doar in cabinetele a trei medici, si asta doar pentru trei vizite vitale – pentru extractii de masele. Acum am 2 maselute extrem de cariate care imi provoaca o durere extrem de mare si insuportabila. Din cauza curentului prezent la serviciu, acesti mici monstri-acum deranjati, imi cauzeaza nopti albe si zile negre. Noptile nu pot atipi deloc, durerea o resimt pe toata zona afectata de curent(jumatate de fata), si micii monstri imi zvacnesc si ma chinuie continuu. Ziua nu pot manca corespunzator, nu pot vorbi articulat si normal ca nu imi pot gasi starea.

Intr-un final am decis sa fac programare la doctor, doar ca acea blestemata programare e peste 3 saptamani. Fiind la capatul puterilor si secatuita de durerile crunte am incercat totul. De la simpla amortire cu alcool a zonelor afetate la clatirea cu apa de gura, am pus vata in urechi cu spirt, am luat si medicamente – Piafen, Aulin, Parasinus… si sincera sa fiu nu mai stiu ce remediu as putea gasi. Ma simt ca o leguma vesteda, fiind incapabila sa fac lucruri banale si simple ce sunt necesare pentru traiul de zi cu zi.

Voi ce ma sfatuiti? Ce ar trebui sa mai incerc pana la vizita domnului stomatolog?

abc016e20396d3ae392f3ccdef339fb7--dental-hygienist-dental-assistant

Suflet trist – partea II

Ploaia s-a oprit. Frigul si picaturile de ploaie aduse de batalia cereasca a elementelor specifice si a climatului au facut loc astrului luminos pe intinderea boltei ceresti. Fascicolele trimise de stea coloreaza tinutul intr-o simfonie de culori impletite printr-o armonie neinteleasa. Licariri coloristice dau viata tinutului indepartat oferindu-i orasului capacitatea de a respira sub actiunea elementelor componente ale acestuia.

Lichidul transparent si limpede adus de ploaia mult asteptata straluceste in bataia inceata a soarelui lenes ce parca abia isi revine dintr-o hibernare mult prea scurta. Micutele fiinte umane isi scad pasii rapizi mergand cu mai putina graba prin mahalalele prafuite invechite de timp si vreme. Ca intr-un film vechi rulat de alinierea simetrica a fotografiilor zgariate din graba si neatentie ritmul pare ca nu exista. O dezorganizare continua si dizgratioasa loveste taramul determinandu-l sa revina la vechea sa rutina monotona.

Dar ea… . Ea nu mai e fericita. Ploaia s-a oprit si de asemenea si veselia ei si-a gasit sfarsitul. Ochii sai coboara in jos a deznadejde si tristete creandu-i pe chipul sau frumos o amara expresie de dezamagire. Sufletul ei suspina, corpul i se impotriveste dorintei de a merge mai departe. Dar orice ar fi trebuie sa mearga mai departe. Nu isi putea permite sa renunte acum, nu dorea sa isi innece sufletul in nestiinta si durere. Nu putea inceta sa viseze. Visul era viata ei, ceva ce apartinea intru totul ei si nu putea fi luat de nimeni. Chiar daca uneori visurile traite de ea erau cosmaruri traite pe viu gasea puterea sa treaca peste. La urma urmei ploaia i-a inviat niste sentimente si i-a insuflat speranta si vointa de a reusi sa patrunda in viitorul necunoscut.

Ploaia i-a udat vesmintele si parul in intregime astfel incat acum parea precum un copil al strazii, uitat de parinti si lume. Apa i se prelingea de pe par pe chip si mai departe pe corp trimitandu-i fiori reci. Isi scutura parul si isi stoarce hainele mult prea ude pentru a fi uscate de doar o privire atenta a soarelui la malul unui rau murdar aflat in apropiere. Pantofii sai uzati si vechi sunau zgomotos pe betonul turnat in valuri pe pontonul vechi nefolosit de ani intregi. Dar nu putea sta in loc…

Mergea fara tinta. Nu avea idee unde o vor purta picioarele obosite de data aceasta si privea orice drum ca pe o noua cale de supravietuire prin jungla urbana. Dupa cativa kilometri anevoiosi strabatuti prin soarele acum foarte nemilos si arzator oboseala o toropi. Lipsita de vlaga si putere se opri in mijlocul unui parc parasit cazand in genunchi .Lacrimile incepura a-i curge fara incetare umezindu-i buzele si mainile.

Ajunse la capatul asteptarilor iar toate puterile o parasisera, pana si acel mic licar de speranta adus de ploaia precedenta. Se intinse pe iarba proaspat udata de picaturile agere de apa venite de la o fantana arteziana din apropiere si incepuse sa-si adune puterile amintindu-si cu durere cele petrecute in urma cu cateva luni … .