Un nou inceput

Buna dragi cititori. A trecut multa vreme de cand nu am mai scris nimic. Iar s-a repetat istoria. De la examenul de bacalaureat toata atentia si concentrarea mea s-au dus pe invatat, apoi in timpul ramas dupa pe munca,apoi pe studiat din nou la facultate… si tot asa. Au fost destule lucruri ce mi-au captat timpul si m-au tinut departe de voi si de mine. Lucruri si persoane ce au primit mai mult decat era necesar si nu au meritat efortul. Stiu, acestea nu sunt motive solide si nu sunt demne de voi, cititorii mei.

Trebuie sa recunosc ca mi-a lipsit acest loc, foarte mult. Din cauza faptului ca nu am mai notat aici nimic, am reusit sa ma inchid in mine mai mult si asta nu e o reusita. Dar ma aflu astazi aici deoarece ceva in mine ma impulsioneaza sa scriu din nou si sa incep un nou capitol in spatiul virtual. Si de data aceasta voi fi sincera.

Nu stiu exact cat de des imi voi asterne gandurile aici, piedici sunt felurite si nu contenesc sa apara mereu si mereu altele insa voi incerca cat voi putea sa imi mentin postarile daca nu la zi, atunci la saptamana. Pentru ca am nevoie sa ma regasesc din nou, sa ma avant intr-o noua calatorie a gandurilor si cuvintelor, a povestilor si a unei lumi noi, cine stie … .

Insa pentru a pasi intr-o alta dimensiune si pentru a avea succes am nevoie de voi. Pana in prezent am inteles si am aflat prin intermediul propriilor mele experiente ca impreuna totu-i mai usor. Sper ca si de acuma sa ma bucur de prezenta voastra ca si pana in momentul de fata si cu ajutorul vostru  sa depasesc tot ce-i mai dificil.

Va multumesc!

sad-doll-blonde-big-eyes-t2

Suflet trist – partea II

Ploaia s-a oprit. Frigul si picaturile de ploaie aduse de batalia cereasca a elementelor specifice si a climatului au facut loc astrului luminos pe intinderea boltei ceresti. Fascicolele trimise de stea coloreaza tinutul intr-o simfonie de culori impletite printr-o armonie neinteleasa. Licariri coloristice dau viata tinutului indepartat oferindu-i orasului capacitatea de a respira sub actiunea elementelor componente ale acestuia.

Lichidul transparent si limpede adus de ploaia mult asteptata straluceste in bataia inceata a soarelui lenes ce parca abia isi revine dintr-o hibernare mult prea scurta. Micutele fiinte umane isi scad pasii rapizi mergand cu mai putina graba prin mahalalele prafuite invechite de timp si vreme. Ca intr-un film vechi rulat de alinierea simetrica a fotografiilor zgariate din graba si neatentie ritmul pare ca nu exista. O dezorganizare continua si dizgratioasa loveste taramul determinandu-l sa revina la vechea sa rutina monotona.

Dar ea… . Ea nu mai e fericita. Ploaia s-a oprit si de asemenea si veselia ei si-a gasit sfarsitul. Ochii sai coboara in jos a deznadejde si tristete creandu-i pe chipul sau frumos o amara expresie de dezamagire. Sufletul ei suspina, corpul i se impotriveste dorintei de a merge mai departe. Dar orice ar fi trebuie sa mearga mai departe. Nu isi putea permite sa renunte acum, nu dorea sa isi innece sufletul in nestiinta si durere. Nu putea inceta sa viseze. Visul era viata ei, ceva ce apartinea intru totul ei si nu putea fi luat de nimeni. Chiar daca uneori visurile traite de ea erau cosmaruri traite pe viu gasea puterea sa treaca peste. La urma urmei ploaia i-a inviat niste sentimente si i-a insuflat speranta si vointa de a reusi sa patrunda in viitorul necunoscut.

Ploaia i-a udat vesmintele si parul in intregime astfel incat acum parea precum un copil al strazii, uitat de parinti si lume. Apa i se prelingea de pe par pe chip si mai departe pe corp trimitandu-i fiori reci. Isi scutura parul si isi stoarce hainele mult prea ude pentru a fi uscate de doar o privire atenta a soarelui la malul unui rau murdar aflat in apropiere. Pantofii sai uzati si vechi sunau zgomotos pe betonul turnat in valuri pe pontonul vechi nefolosit de ani intregi. Dar nu putea sta in loc…

Mergea fara tinta. Nu avea idee unde o vor purta picioarele obosite de data aceasta si privea orice drum ca pe o noua cale de supravietuire prin jungla urbana. Dupa cativa kilometri anevoiosi strabatuti prin soarele acum foarte nemilos si arzator oboseala o toropi. Lipsita de vlaga si putere se opri in mijlocul unui parc parasit cazand in genunchi .Lacrimile incepura a-i curge fara incetare umezindu-i buzele si mainile.

Ajunse la capatul asteptarilor iar toate puterile o parasisera, pana si acel mic licar de speranta adus de ploaia precedenta. Se intinse pe iarba proaspat udata de picaturile agere de apa venite de la o fantana arteziana din apropiere si incepuse sa-si adune puterile amintindu-si cu durere cele petrecute in urma cu cateva luni … .