Gandul zilei/ Thought of the day 9#

Un vis ciudat m-a trezit noaptea trecuta. M-am visat in locuri necunoscute de mine, la tara, intr-un anotimp rece si intunecat, cu oameni straini.

M-am visat intr-o familie de oameni simpli, cu nevoi si griji elementare dar care ma iubeau ca pe fiica lor. Am visat ca aveam o bunica frumoasa si atenta, iubitoare si harnica ce ma proteja ca pe un trandafir.

M-am visat din nou in anii tineretii, pe cand inca eram in pragul studiilor, mi-am visat caiete si cursuri, notiuni si informatii. Am stat din nou langa fantana impodobita de brazi falnici din curtea scolii si am admirat-o in toata splendoarea.

M-am vazut din nou langa tineri studenti si oameni de o varsta cu mine, m-am visat cu zambetul pe buze, m-am visat descoperind lumea.

Si am mai visat ca am finalizat scoala, m-am visat indragostita. Am trait fiorii momentelor puerile cand bunica iti interzice sa iesi noaptea cu tinerii la ore mult prea tarzii pentru varsta ta, am trait sentimente.

M-am visat mai indragostita decat am fost vreodata in aceasta viata, de parca inima mi-ar fi sarit din piept, si corpul ar fi fost martor. Am visat ca ma intalneam pe furis cu un necunoscut chipes, si ca de fiecare data in momentul in care apucam sa schimbam doua priviri, cineva intervinea intrerupand toata povestea, separandu-ne temporar.

Am visat ca am primit prajituri de la familia persoanei necunoscute fata de care aveam sentimente, un platou intreg de prajituri moi, fine si delicioase.


Dintr-o data o alarma asurzitoare ma arunca din vis in prezent, la ora trezirii, 7.

Cu corpul beat parca de aroma somnului si ochii in lacrimi, ma aplec catre alarma si o inchid. Inima imi bate puternic si imi apasa dureros pe atrii, generand o durere surda. Un tinitus venit de nicaieri imi fura auzul si echilibrul facandu-ma sa ma prabusesc din nou, in asternutul moale. Insa creierul lucreaza si mintea e treaza. Ce a insemnat tot acel vis? Si de ce am sentimente profunde pentru persoane nemaintalnite?!…


(Sursa Unsplash)

English version

A strange dream woke me up last night. I dreamed myself in places unknown to myself, to the countryside, in a cold and dark season, with strange people.

I dreamed of a family of simple people, with basic needs and worries, but who loved me as their daughter. I dreamed that I had a beautiful and loving grandmother, loving and hardworking that protected me like a rose.

I dreamed again in the years of my youth, while I was still on the brink of studies, I dreamed of notebooks and courses, notions and informations. I stood next to the fountain adorned by towering trees in the courtyard of the school and admired her in all splendor.

I saw myself again with young students and people of an age with me, I dreamed with a smile on my lips, I dreamed of discovering the world.

And I dreamed of finishing school, I dreamed that I was in love. I felt the horror of the baby moments when your grandmother forbids you to go out with the young people at an hour too late for your age, I have felt feelings.

I dreamed myself more in love than I ever had in this life, as if my heart had jumped out of my chest, and my body would have been a witness. I dreamed that I met with a charming man, and that every time we started to change looks, someone was interrupting the whole story, temporarily separating us.

I dreamed that I had cakes from the unknown person’s family to whom I had feelings, a whole platter of soft, delicate and delicious cakes.

                               ………………………………………….. …………………………………..

Suddenly a deafening alarm is throwing me out of my dream at the moment of awakening, 7.

With a drunk body with sleeping aroma and eyes in tears, I lean toward the alarm and close it. My heart is beating hard and painfully pushing my arteries, generating deafening pain. A tinnitus coming from nowhere steals my hearing and balance, making me crash again in my soft bed.

But the brain works and the mind is awake. What did that dream mean? And why do I have deep feelings for people I have never met? …


(Unsplash source)

Banii in bataia vantului/ Money in the wind

Ma gandeam astazi la un lucru banal, putin observat de noi toti.

Indiferent ce limba ai vorbi, banii au acelasi inteles si vorbesc mai bine decat oricine sau orice.

Situatia tragicomica aici, este ca de obicei persoanele ce au bani nu detin fericirea, si sunt fiinte dificil de perceput, complexe in timp ce persoanele ce NU au banii detin fericirea suprema, bucurandu-se de lucrurile mici; sunt fiinte simple, usor de inteles, transparente.

Avem nenumarate visuri, ne dorim lucruri scumpe, si muncim atat de mult pentru a ajunge undeva.

De foarte multe ori drumul inspre succes este pavat cu costuri neprevazute, banii zburand pe fereastra inainte de a fi ajuns la destinatie, la visul neindeplinit.


(Sursa fotografiei – Unsplash)

Trudim din zi si pana in noapte pentru a ne asigura salariul de maine deoarece asa am fost invatati; asa am vazut la parintii nostri… am simtit oboseala din ochi si neputinta din trupul lor istovit, am atins firicelele subtiri de sudoare de la tamplele imbatranite de vreme si am decis ca si noi vom da tot ce avem, ca si ei. Dar totusi diferit, sperand la o munca mai usoara si simpla.

Rulajul banilor este uimitor. Citim pe fetele bancnotelor nume mari ce au insemnat ceva pentru poporul din care provenim, insa nu deosebim si persoana ce a trudit sa ii obtina ca mai apoi sa ii trimita mai departe.

Din jobul de casier practicat in urma cu cativa ani am inteles ca banii sunt instrumente murdare de lucru, ca indiferent cati bani or sa imi treaca prin mana niciodata nu o sa ii posed, si ca niciodata nu or sa ramana la mine sau ca o sa imi confere vreo valoare.

La sfarsitul zilei realizez ca banii primiti nu o sa se masoare niciodata cu munca depusa, si ca toata aceasta harababura, tot acest rulaj al banilor nu o sa ia sfarsit niciodata.

Important este sa stii ca muncesti pentru tine in primul rand, pentru familie si cei dragi, si la final pentru bani. La urma urmei, fericirea sta in lucrurile marunte ce nu pot fi cumparate, in zambete si fericire, in iubire si sinceritate.

In cele 4 scanduri prinse in cuie nu vom lua niciodata nimic cu noi, indiferent cata avere si bani acumulam in decursul vietii.

Asadar dragi prieteni si dragi cititori, haideti sa strangem cu totii in aceasta scurta calatorie denumita viata mai multe suflete oneste, mai multe fapte bune si mai putini bani.

English version

I was thinking today of a trivial thing, a little noticeable to us all.

No matter what language you speak, money has the same meaning and speaks better than anyone or anything.

The tragicomic situation here is that people who have money do not usually have happiness, and they are difficult to perceive, complex while those who DO NOT have money have the ultimate happiness, enjoying little things; are simple, easy to understand, transparent beings.

We have countless dreams, we want expensive things, and we work so hard to get somewhere.

Very often the road to success is paved with unexpected costs, the money fleeing on the window before it arrives at the destination, to the unfulfilled dream.

We work day and night to get our salary tomorrow because that’s how we were taught; that’s how we saw at our parents… the way we felt the fatigue in the eyes and the helplessness of their exhausted body, we touched the thin strands of sweat from the aged forehead and we decided we would give everything we had as well. But still different, hoping for a simpler and easier job.

The money turnover is amazing. We read on the faces of banknotes big names that meant something for the people from where we come from, but we do not distinguish the person who worked hard to get them in order to send them further.
john-moeses-bauan-601691-unsplash(Photo source – Unsplash)

From the cashier job that I was doing a few years ago, I understood that money are dirty work tools, and that no matter how much money would pass through my hand, I would never have them, and that they would never stay with me and that it won’t give me any value.

At the end of the day I realize that the money you receive will never be measured by the work you’ve done, and that all this harassment, all this money turnover will never end.

It is important to know that you work for yourself first and foremost for your family and loved ones, and finally for the money. After all, happiness lies in small things that can not be bought, in smiles and happiness, in love and sincerity.

In the four nailed boards when we die we will never take anything with us, no matter how much wealth and money we accumulate in the course of our lives.

So dear friends and dear readers, let’s all get together in this short journey called life more honest souls, more good deeds and less money.



              29 aprilie 2015. Doar o zi racoroasa de miercuri in plina primavara. O zi in care soarele si razele lui calduroase au disparut din peisaj, lasand ploaia si vantul sa acopere toata bucuria si veselia cu monotonia si reveria. La primul contact cu lumea de afara aerul rece si ploaia isi fac simtite prezenta. O briza de aer rece acompaniata de cateva picuri reci de ploaie iti provoaca o senzatie de trezire mai dura decat efectul amestecului plantei de cafea. Oameni grabiti alearga fiecare in drumul sau dorindu-si parca cu mai multa ardoare sa cuprinda mai mult timp in palma si sa-l manipuleze conform viselor. Se ciocnesc in graba, unul de altul, din greseli intentionate scuzandu-se sfiosi strabatand drumul stiut de atata vreme. O pisica pufoasa neagra isi cauta un loc caldut, ferit de aglomeratie si masini. In graba ei, taie calea unor fiinte la fel de grabite scapand cu greu insultelor aduse din vina superstitiilor; ciori de aceeasi culoare, cu penajul scamosat isi incep reuniunea cu cativa metri mai sus de harababura de la sol, dantuind si ele zapacite acel dans vechi strigand simultan sunetul specific lor.


           Dar in clepsidra, nisipul e trecut de jumatate. E dupa amiaza si orele au zburat fara sa intrebe. Lucrurile incep sa se miste in slow motion. Pana si oamenii, pioni pe un joc de sah, par a-si fi incetinit ritmul, ceea ce nu se poate spune si despre atmosfera. Picurii de ploaie au inceput sa curga tot mai des, vijelios spulberate de curentii de aer.


           Am zarit-o in multime. Cu pasii marunti si incalciti isi face loc printre trecatori. Timid, usurel paseste pe aleea scorojita de timp si de atatia oameni grabiti strivita inainte cu multi ani. Era usor de observat. Ochii ti se loveau de imaginea ivita instantaneu si te determina sa privesti. Printre atatia trecatori pripiti de timp, rutina si vremea cea urata, ea era singura persoana ce nu se ferea de vantul crud, rece si picaturile spontane de ploaie ce se iveau cand ici cand colo. Trupul fetei se mladia usor in bataia vantului, in incercarea de a merge mai departe. Hainele prea subtiri, agatate de curentii de aer pluteau usor in atmosfera uda si rece. Paru-i lung si matasos dansa gratios odata ce ea inainta in mers. Chipul desenat parca de mari pictori era vizibil doar pe jumatate fiindu-i ascuns de umbrela. O umbrela mare si colorata ii era partenera in aceasta calatorie scurta. Iar ea tinea strans de manerul ei in speranta de a nu-si pierde acoperirea si sustinerea. Pe sub umbrela puteai descoperi insa o cu totul alta poveste. Acea aspectuoasa persoana pe afara era o cu totul alta pe dinauntru. Ochii ei oglindeau o tristete nemaintalnita, fereastra sufletului ei spunea o cu totul alta poveste. Ploaia ii adusese la viata amintiri triste din trecut, ce o macinau de o perioada mai indelungata. Involuntar,i-am citit gandurile:

,,Toate lucrurile care au fost, care s-au intamplat in trecut nu-si mai gaseau locul in prezent erau inutile. Si mai mult decat atat o raneau peste limite si mereu o faceau sa se intoarca inapoi sa isi regandeasca actiunile si faptele facute in trecut. Da si greseli, destul de multe greseli. Amintiri, fapte, ganduri, idei; toate erau acolo, desi ea incercase sa le alunge cat mai mult cu putinta. A incercat pana sa si treaca mai departe, si-a spus ca nu se mai poate asa. Suferinta nu aduce nimic bun, nimic altceva decat lacrimi, dureri de inima si stare de rau. Ea stia asta mai bine decat oricine si totusi uneori nu se putea abtine sa nu retraiasca acele momente. Acele clipe relativ frumoase care o facusera sa zambeasca si sa admita din toata inima ca era fericita. Da,fericita. Scopul ei in viata a fost sa fie fericita, sa traiasca cu zambetul pe buze fiecare zi, cu sufletul deschis fara frica, fara frustrari si fara conditii. Sa fie ea,pur si simplu ea. Sa traiasca vesela in comuniune cu cei de langa ea. Sa nu-i pese daca a esuat intr-o situatie si sa treaca cu usurinta peste greutati, intampinand necunoscutul cu bratele deschise. Sa fie mai presus de toate optimista. Caci o atitudine ca aceasta te ajuta sa primesti fiecare colaps ca pe un pasi inainte. Te invie… . Si in ciuda faptului ca incercase de atatea ori nu isi pierduse speranta. Trist este ca aproape de fiecare data cand a incercat asta, a esuat lamentabil. Increderea in persoane necunoscute, lipsa stimei de sine si atitudinea de copil n-au dus-o nicaieri, ci i-au facut rau, foarte mult rau. Au ranit-o atat de profund incat o posibila ridicare si vindecare era aproape imposibila. In ochii ei mari, nu exista. Era ca un vis de neatins, o himera ce se iveste inaintea ochilor pentru o secunda si dispare fara urma. Un copil pustiit, gol pe dinauntru, cu inima sfasiata si sufletul tandari, asa era ea. Ii venea greu sa mai existe, sa mai respire.”


Cu umbrela deoparte, hainele si parul jilav, cu privirea lasata in jos si lacrimile spalate  de ploaie la cativa pasi mai departe, pe aleea gloduroasa aproape de acasa, m-am descoperit pe mine … !Si pe tine, cel ce te regasesti in randurile mele.