Ramas bun, suflete dragi!

Pana acum, totul a fost cum trebuia sa fie. In copilarie, „la bunici” era refugiul si locul meu de suflet unde ma regaseam mai mereu. Apoi, treptat in timp ce anii s-au scurs din clepsidra timpului minut cu ora, ora cu zile, zile cu luni si luni cu ani vizitele au devenit din ce in ce mai scurte. Prioritatile s-au schimbat, eu am crescut si totul parca s-a mutat in alta lume. Dar cu toate astea, era o magie aparte. Ceva ce ma chema si ma tinea prinsa acolo. Imi reamintesc de acel sentiment de liniste si pace odata ce ajungeam la bunici. Mi-e greu a descrie acea fericire si incantare ce ma invaluia. Acea senzatie de apartenenta si caldura, de familie.

Inca de cand intram in zona respectiva, in apropierea satucului vechi, pastrat in viata de peisajul rural natural si oamenii locului eram fericita. Stiam ca urmeaza sa ma reintalnesc cu persoane dragi mie; Ca o sa ii revad. Pe banca din fata portii, era bunica. Calda, plina de emotie si gingasie ne astepta ca de obicei. Prezenta ei, bucuria cu care ne intampina si mai ales imbratisarea ei afectuoasa era minunata. Apoi, cu rabdare si dragoste ne conducea in casa. Acolo, ii revedeam pe cei dragi mie – unchi, matusi, verisori, si nu in ultimul rand, pe bunicul. Cu fata senina si jucausa cauta mereu sa aduca zambetul pe buze celor prezenti. Mereu avea cate o vorba buna si un sfat demn de urmat. Glumele sale si amintirile din pragul anilor tineretii starneau zambetul si celui mai trist om iar atmosfera era de poveste.

Obisnuiam sa stau cu bunica in mica casuta de vara unde se gatea si sa ii povestesc lucruri neinsemnate din viata unui copil, sa ii cant si sa o fac sa chicoteasca de imaginatia si mintea unui copil nematurizat. Obisnuiam sa mergem impreuna in livada mare sa culegem fructe si sa povestim despre lucruri; Ea imi impartasea din gandurile ei, imi dadea povete bune si ma indrepta inspre ce este bun in viata.

Timpul a fost hain. Firele de timp s-au scurs prea devreme din clepsidra si din pacate s-a ajuns la final. Unul nedorit si urat pe cat posibil. Intai a plecat bunica intr-un sezon de toamna si a venit acum, in pragul primaverii si vremea de plecare a bunicului.

Tot ceea ce am sunt amintiri. Cateva relatate mai sus, cateva pastrate. Fapte si zile dragi petrecute impreuna ce nu le voi da uitarii. Imagini si ganduri ce nu ma vor parasi prea curand in viata asta. Ii multumesc lui Dumnezeu ca mi-a inzestrat viata cu asa oameni frumosi insa sunt trista ca a trebuit sa plecati. O sa imi fie dor de voi si stiu ca mereu veti ramane in inima si in mintea mea. Pentru toate clipele frumoase, pentru momentele de neuitat. Pentru lacrimile de fericire si zambete, pentru emotie si speranta, pentru indrumare si rabdare, pentru voi.

5190079044_c7ccc1fb89_b

Ipostaze

I

              29 aprilie 2015. Doar o zi racoroasa de miercuri in plina primavara. O zi in care soarele si razele lui calduroase au disparut din peisaj, lasand ploaia si vantul sa acopere toata bucuria si veselia cu monotonia si reveria. La primul contact cu lumea de afara aerul rece si ploaia isi fac simtite prezenta. O briza de aer rece acompaniata de cateva picuri reci de ploaie iti provoaca o senzatie de trezire mai dura decat efectul amestecului plantei de cafea. Oameni grabiti alearga fiecare in drumul sau dorindu-si parca cu mai multa ardoare sa cuprinda mai mult timp in palma si sa-l manipuleze conform viselor. Se ciocnesc in graba, unul de altul, din greseli intentionate scuzandu-se sfiosi strabatand drumul stiut de atata vreme. O pisica pufoasa neagra isi cauta un loc caldut, ferit de aglomeratie si masini. In graba ei, taie calea unor fiinte la fel de grabite scapand cu greu insultelor aduse din vina superstitiilor; ciori de aceeasi culoare, cu penajul scamosat isi incep reuniunea cu cativa metri mai sus de harababura de la sol, dantuind si ele zapacite acel dans vechi strigand simultan sunetul specific lor.

II

           Dar in clepsidra, nisipul e trecut de jumatate. E dupa amiaza si orele au zburat fara sa intrebe. Lucrurile incep sa se miste in slow motion. Pana si oamenii, pioni pe un joc de sah, par a-si fi incetinit ritmul, ceea ce nu se poate spune si despre atmosfera. Picurii de ploaie au inceput sa curga tot mai des, vijelios spulberate de curentii de aer.

III

           Am zarit-o in multime. Cu pasii marunti si incalciti isi face loc printre trecatori. Timid, usurel paseste pe aleea scorojita de timp si de atatia oameni grabiti strivita inainte cu multi ani. Era usor de observat. Ochii ti se loveau de imaginea ivita instantaneu si te determina sa privesti. Printre atatia trecatori pripiti de timp, rutina si vremea cea urata, ea era singura persoana ce nu se ferea de vantul crud, rece si picaturile spontane de ploaie ce se iveau cand ici cand colo. Trupul fetei se mladia usor in bataia vantului, in incercarea de a merge mai departe. Hainele prea subtiri, agatate de curentii de aer pluteau usor in atmosfera uda si rece. Paru-i lung si matasos dansa gratios odata ce ea inainta in mers. Chipul desenat parca de mari pictori era vizibil doar pe jumatate fiindu-i ascuns de umbrela. O umbrela mare si colorata ii era partenera in aceasta calatorie scurta. Iar ea tinea strans de manerul ei in speranta de a nu-si pierde acoperirea si sustinerea. Pe sub umbrela puteai descoperi insa o cu totul alta poveste. Acea aspectuoasa persoana pe afara era o cu totul alta pe dinauntru. Ochii ei oglindeau o tristete nemaintalnita, fereastra sufletului ei spunea o cu totul alta poveste. Ploaia ii adusese la viata amintiri triste din trecut, ce o macinau de o perioada mai indelungata. Involuntar,i-am citit gandurile:

,,Toate lucrurile care au fost, care s-au intamplat in trecut nu-si mai gaseau locul in prezent erau inutile. Si mai mult decat atat o raneau peste limite si mereu o faceau sa se intoarca inapoi sa isi regandeasca actiunile si faptele facute in trecut. Da si greseli, destul de multe greseli. Amintiri, fapte, ganduri, idei; toate erau acolo, desi ea incercase sa le alunge cat mai mult cu putinta. A incercat pana sa si treaca mai departe, si-a spus ca nu se mai poate asa. Suferinta nu aduce nimic bun, nimic altceva decat lacrimi, dureri de inima si stare de rau. Ea stia asta mai bine decat oricine si totusi uneori nu se putea abtine sa nu retraiasca acele momente. Acele clipe relativ frumoase care o facusera sa zambeasca si sa admita din toata inima ca era fericita. Da,fericita. Scopul ei in viata a fost sa fie fericita, sa traiasca cu zambetul pe buze fiecare zi, cu sufletul deschis fara frica, fara frustrari si fara conditii. Sa fie ea,pur si simplu ea. Sa traiasca vesela in comuniune cu cei de langa ea. Sa nu-i pese daca a esuat intr-o situatie si sa treaca cu usurinta peste greutati, intampinand necunoscutul cu bratele deschise. Sa fie mai presus de toate optimista. Caci o atitudine ca aceasta te ajuta sa primesti fiecare colaps ca pe un pasi inainte. Te invie… . Si in ciuda faptului ca incercase de atatea ori nu isi pierduse speranta. Trist este ca aproape de fiecare data cand a incercat asta, a esuat lamentabil. Increderea in persoane necunoscute, lipsa stimei de sine si atitudinea de copil n-au dus-o nicaieri, ci i-au facut rau, foarte mult rau. Au ranit-o atat de profund incat o posibila ridicare si vindecare era aproape imposibila. In ochii ei mari, nu exista. Era ca un vis de neatins, o himera ce se iveste inaintea ochilor pentru o secunda si dispare fara urma. Un copil pustiit, gol pe dinauntru, cu inima sfasiata si sufletul tandari, asa era ea. Ii venea greu sa mai existe, sa mai respire.”

=

Cu umbrela deoparte, hainele si parul jilav, cu privirea lasata in jos si lacrimile spalate  de ploaie la cativa pasi mai departe, pe aleea gloduroasa aproape de acasa, m-am descoperit pe mine … !Si pe tine, cel ce te regasesti in randurile mele.

da5c9290452b11fbb22797a08d343b40

Scrisoare catre tine, drag prieten

Stii ce? Mereu mi-ai spus ca esti deznadajduita, ca nu stii ce sa faci si ca tot timpul ai probleme in controlarea vietii tale, ca nu gasesti raspunsul la intrebarile tale. Dar te-ai intrebat vreodata, de ce?! De ce cauti fericirea ta in a altora? De ce cauti sa te sprijini de ,,umarul ,, unei persoane mereu, de ce ai nevoie de atata atentie si de ce cauti mai mult decat ai? De ce cauti atat de mult sa iti gasesti acele persoane care stii ca vor valora pentru tine mai mult decat viata ta?

Cand stii ca Dumnezeu iti va oferi totul,doar ca ai nevoie de rabdare. De ce? Chiar crezi ca vei alege ceva mai bun decat iti va oferi EL? De ce cautand fericirea alaturi de Domnul te impleticesti pe drum si ajungi sa suferi la fiecare popas? Oare nu stii ca EL are toate grijile, nevoile, frustrarile, tristetile, ingrijorarile si durerile tale? Chiar consideri ca e orb?! Tot, dar tot ceea ce face EL este pentru binele tau si nimic nu e impotriva ta.

Pana acum mi-ai parut o enigma, sincer. Am incercat sa te descopar si sa te inteleg cat mai mult cu putinta doar ca mi-a venit greu. Esti o persoana complicata, nu stiu daca ai vreo definitie. In fiecare zi ma uimesti cu ceva nou si nu tot timpul cu ceva bun. Incerci sa cauti fericire, prietenie dar nu stii cum sa jonglezi cu situatia. Nu mergi pana la capatul liniei si mereu bajbai cautand raspunsuri.

Acum esti ok, zambitoare… as spune fericita dar nu stiu daca ai fost vreodata, daca ti-ai permis in viata asta dreptul de a fi fericita, de a zambi cu tot sufletul. Cauti raspunsurile in locuri, persoane inaccesibile. Cunosti riscurile mai bine decat oricine, caci stii ca te fac sa suferi mai mult decat orice. Dar nu, tu risti mereu sperand ca va aparea perfectiunea.

Am tot incercat sa iti explic si viata ta a facut-o, nu doar eu, ca perfectiunea nu exista. Fericirea sta in lucrurile marunte, simple nu in cele complicate. Realizeaza ca alergand dupa luna vei rata stelele.Si luna e mereu departe, departe de tine. Pe cand stelele sunt mereu acolo pentru tine, veghind la fiecare miscare si fapta a ta. Ele si-ar da si viata pentru tine, doar ca tu sa vezi asta. O vei face? Doar tu stii raspunsul dar ai grija ca si stelele isi vor pierde din stralucire si nu vor mai luci asupra ta daca mai continui asa.

Adancindu-te in relatii cu alte persoane, uiti de celelalte si iti concentrezi toata atentia pe acea singura relatie care in gandirea ta te face cea mai fericita. Traiesti pentru ea, respiri pentru ea, o simti doar pe ea. Uiti de tine si te daruiesti complet ei, de cei din jur nu mai are rost sa pomenesc ca… nu exista.

Privesti superficial persoanele din jurul tau si le consideri aproape inutile. Persoane ,,idioate,, care nu gandesc, ci doar exista. Persoane care traiesc pentru tine doar cand ai nevoie de un lucru sau ceva. Ajung sa cred ca pana si hug-urile si cuvintele frumoase spuse sunt doar de decor, de dragul situatiei. Arunci la suparare cuvinte care nici nu ai idee ce mult dor.

Ai frustrari, amintiri ce nu te lasa sa inchizi ochii noaptea. Plangi de dorul amintirilor placute si ai vrea sa nu le fi simtit, sa nu fi trecut pe acolo dar nu mai poti schimba trecutul iar acum, Domnul e departe de tine.Ti-e dor de EL, IL cauti in fiece lucru sau carte sau film sau melodie care te poate alina. Fredonezi plangand melodii ce stii ca nu vor mai avea acelasi farmec, ca in timpurile de demult.

Cauti raspunsurile si calea cea dreapta pe drumul cel gresit. Tratezi persoanele din jurul tau cu indiferenta si raceala doar pentru ca nu ai stiut sa te comporti cum doreai cu ,,acea persoana,, ,gandind ca poate asa vei putea fi mai dura cu tine, cu asteptarile tale. Te-ai gandit ca gresesti?!

Ti-am scris aceste randuri nu pentru a te supara, ci pentru a te face sa realizezi ca gresesti, drag prieten si ca drumul pe care ai continuat pana acum nu e cel bun, nu e cel dorit de tine. Raspunsurile, dupa cum ti-am mai spus, sunt in tine. Deschide-ti ochii si sufletul la realitate, trezeste-te si priveste-ti viata asa cum este ea!

Imagineaza-ti doar ce bine si ce frumos ar fi sa poti renunta la toate frustrarile, grijile inutile si gandurile ce te chinuiesc. As putea spune ca ai putea trai si te-ai putea bucura cu adevarat de micile fericiri ale vietii. Priveste viata din prisma unui om bolnav, pe moarte, prin ochii unui orb, abia atunci vei putea realiza cat de norocoasa esti si cu cate lucruri frumoase te-a inzestrat Dumnezeu!

 

display_silhouette-photography-girl-sunset-sea-dark-water

The rebirth of the colorful butterfly

Intunericul captase totul, inima, suflet si dorinte. Astfel intrebarea era doar una singura: cand va veni lumina? Va dainui mereu in intuneric sau va triumfa victorios in speranta, dragoste si vise?

Ea nu stia, dar voia sa afle. Trecuse atat de mult timp de la cele petrecute incat durerea lasase loc nepasarii, nepasarea loc indiferentei si astfel isi facu loc ura. Dar nu una urata, densa si crunta ci una usoara, dar puternica. Construita in timp prin intermediul oamenilor rai si a persoanei iubite odata, intr-un alt spatiu, intr-o alta dimensiune, un loc ce acum pare ruina.

Plin de culori sumbre si monotone, plin de amaraciune si nefericire. Un loc ce trebuia uitat. Trebuia ca sufletul sa paraseasca acel cocon inchistat in tristete si durere. Trebuia sa infloreasca din nou doar ca prin intermediul urii, a indiferentei si sentimentelor negre. Era ceva nemaintalnit, ceva nou, ceva diferit.

Un fluture cu aripile negre usor pictate in rosu si alb. Aripi marete, solide si reci. Pe interior pline cu dragoste si speranta iar in exterior mazgalite cu nepasare, in treacat cu putina ura, distanta si indiferenta.

Si totusi, exteriorul nu era atat de rau. Daca priveai mai atent acea mantie cu care se acoperise puteai observa ca era inselatoare. Trebuia sa dai deoparte ceata cu care acoperise in mod voluntar decorul. Coloritul aripilor spunea atat de multe… . Negrul reprezinta ura si sentimentele reci aduse in dar, rosul suferinta si sacrificiile, pasiunea si implicarea ei iar albul puritatea si sinceritatea, dragostea si adevarul investite.

Erau atat de multe detalii, atat de multe specificatii, toate legate de ea. Totusi, toate aceste bariere si sentimente, nefericiri nu o facusera treptat decat sa-si doreasca din nou sa posede atitutinea de dinainte.

Sa fie acel fluture frumos de alta data.

tumblr_l1f50vJOjT1qa944oo1_1280

La capatul puterilor

             Era destul de tarziu acum, gandi ea. Toate lucrurile care au fost, care s-au intamplat in trecut nu-si mai gaseau locul in prezent, erau inutile si mai mult decat atat o raneau peste limite si mereu o faceau sa se intoarca inapoi sa isi regandeasca actiunile si faptele facute in trecut.

Da si greseli, destul de multe greseli. Amintiri, fapte, ganduri, idei; toate erau acolo, desi ea incercase sa le alunge cat mai mult cu putinta. A incercat pana sa si treaca mai departe, si-a spus ca nu se mai poate asa.

Suferinta nu aduce nimic bun, nimic altceva decat lacrimi, dureri de inima si stare de rau. Ea stia asta mai bine decat oricine si totusi uneori nu se putea abtine sa nu retraiasca acele momente. Acele clipe relativ frumoase care o facusera sa zambeasca si sa admita din toata inima ca era fericita. Da,fericita.

Scopul ei in viata a fost sa fie fericita, sa traiasca cu zambetul pe buze fiecare zi, cu sufletul deschis fara frica, fara frustrari si fara conditii. Sa fie ea, pur si simplu ea. Sa traiasca vesela, in comuniune cu cei de langa ea. Sa nu-i pese daca a esuat intr-o situatie si sa treaca cu usurinta peste greutati, intampinand necunoscutul cu bratele deschise. Sa fie, mai presus de toate optimista.

Caci o atitudine ca aceasta te ajuta sa primesti fiecare colaps ca pe un pas inainte. Te invie… si in ciuda faptului ca incercase de atatea ori nu isi pierduse speranta. Trist este ca aproape de fiecare data cand a incercat asta, a esuat lamentabil.

Increderea in persoane necunoscute, lipsa stimei de sine si atitudinea de copil n-au dus-o nicaieri, ci i-au facut rau, foarte mult rau. Au ranit-o atat de profund incat o posibila ridicare si vindecare era aproape imposibila. In ochii ei mari, nu exista.

Era ca un vis de neatins, o himera ce se iveste inaintea ochilor pentru o secunda si dispare fara urma. Un copil pustiit, gol pe dinauntru, cu inima sfasiata si sufletul tandari, asa era ea.

Ii venea greu sa mai existe, sa mai respire. Considera fiecare pas inainte ca pe o povara si nu se putea adapta. Cei apropiati ei, putini ramasi, incercau sa o ajute. Insa fiecare incercare de-a lor nu ii faceau altceva decat un mare rau ei. Ea nu intrevedea o schimbare, o iesire din aceasta situatie. Se adancise atat de mult in tristete si amaraciune incat nu voia sa evadeze. Se acomodase cu lacrimile, singuratatea si intunericul.

Era un nou ambient pentru ea ,unul la care nu voia sa renunte asa usor. Nu dorea sa lupte. Isi pierduse toate puterile iar sufletul ei cel slab cedase… .

large

Dragostea ce n-a fost sa fie…

Zilele trecute cercetand internetul – plin de lucruri variate, am descoperit un fir al unei povesti ce mi s-a parut interesante si triste si am decis sa il dezvolt. Sper sa va placa  !

,,Oamenii ce vor citi aceasta poveste vor crede ca am gresit si inteleg acest lucru. Totusi,asta nu m-a oprit sa ma indragostesc de unul dintre studentii mei.

Aveam 25 de ani cand am inceput sa predau in liceu. Predam limba ucraineana. Era primul meu an de profesie, in liceu si eram foarte stresata. Cand am aplicat pentru job mi-au spus ca eram prea tanara si neexperimentata. Oricum ei aveau mare nevoie de un profesor si m-au angajat. In prima zi un grup de baieti au intrat in clasa razand galagios batand palmele (hi5). Le-am spus de cateva ori sa se aseze in timp ce asteptam in fata clasei ca toti sa ajunga si sa se aseze in banci. Cand am repetat a treia oara unul dintre baieti m-a fixat cu privirea si continua sa ma priveasca. Fata sa era plina de surprindere. Apoi a privit la ceilalti baieti si le-a spus sa se aseze. M-am simtit putin cam jenata de modul in care ma privea. Mai tarziu am aflat ca numele sau era Landon. El era un student mai vechi ce trebuia sa participe la un curs de limba straina pentru a absolvi. Landon era unul dintre baietii din echipa de inot si era foarte frumos. Fetele „roiau” in jurul lui. In prima saptamana de scoala am simtit ca il tratez diferit. Era foarte serios la ore si chiar daca fetele din clasa il provocau el nu le dadea atentie si acest lucru m-a uimit.

Timpul a trecut rapid si in curand se sfarseau 2 luni de predat. Intr-o zi a lipsit la un test si a trebuit sa ii dau un test de completare. I l-am dat dupa ore. A stat tacut in banca si a rezolvat testul in 15 minute dupa care s-a oprit si ma privea. L-am intrebat daca s-a intamplat ceva si raspunsul lui m-a socat.

,,Domnisoara S,nu te deranjeaza felul in care acei baieti iti vorbesc?”. Pentru un minut nu am stiut ce sa raspund. Apoi am spus:

,,In ce fel?”

,,Glumele lor.”

Baietii din clasa mereu glumeau cu mine spunandu-mi ca sunt prea tanara pentru a fi o profesoara. Eu nu ma consider frumoasa dar trebuie sa recunosc ca sunt destul de atractiva si foarte diferita de ceilalti profesori. Nu numai ca eram cea mai tanara dar ma imbracam si diferit de asemenea, elegant. Am raspuns spunand:

,,Nu au vorbit serios si nu m-a afectat. Stiu ca se prosteau doar.”

Am continuat sa vorbim pentru o vreme pana mi-am amintit ca el trebuia sa isi termine testul si am spus:

,,Termina-ti testul, se face tarziu.”

Landon a zambit si a spus : ,,Am terminat!”

,,Serios?”Am raspuns eu surprinsa. A luat nota maxima pe acel test.

Dupa acea zi Landon a inceput sa stea dupa ore pentru ajutor in plus, afirmand ca are nevoie de mai multa pregatire. Ramanea ultimul in clasa si plecam impreuna la locul de parcare. Vorbeam despre multe lucruri si adesea glumeam. Dupa acea zi prietenii din clasa lui nu au mai glumit cu mine asa mult.

A trecut ceva timp si intr-o zi primesc un apel de la birou. Mi-au spus ca au ceva pentru mine si m-au rugat sa trimit un student sau doi sa ridice acel ceva .Am spus da si am trimis un baiat si o fata. Fata s-a intors cateva minute mai tarziu zambindu-mi si mi-a spus sa-mi inchid ochii. Am protestat o vreme. Am auzit un zgomotos : „Aduceti inauntru!” si ,,Deschide ochii!” si de asemenea „Waaw,waaw…”.

Cand mi-am deschis ochii am zarit un buchet urias de trandafiri. La acel moment am crezut ca sunt probabil 50 de trandafiri. Dar am aflat mai tarziu ca erau doar 26, pentru ca era aniversarea mea de 26 de ani. Era un plic in varful acesteia si cand l-am deschis am recunoscut scrisul lui Landon de indata. Am rosit si cand m-am uitat la  el zambea si mi-a facut cu ochiul.

A ramas dupa ore si mi-a urat :

,,La multi ani domnisoara S!”.Am rosit din nou si i-am spus:,,De ce ai facut asta?”

,,Pentru ca e ziua ta.”A vrut sa plece inspre usa si am intrebat:,,De ce la scoala?”

El s-a intors, avea un zambet larg pe fata si mi-a raspus:,,Am vrut sa asigur restul baietilor ca tu deja ai pe cineva in viata ta.”Dupa asta a plecat din clasa.

Timpul se scurgea cu repeziciune. El continua sa vina la mine dupa ore si vorbeam. Stiam ca gresesc dar nu ma puteam opri. Cand i-am spus sa nu mai vina pentru ca nu mai avea nevoie de ajutor suplimentar mi-a spus: ,,Dar am nevoie de tine!”

Cumva a reusit sa faca rost de numarul meu de telefon si a inceput sa-mi trimita mesaje. Imi trimitea mesaje in clasa unde se aflau si ceilalti studenti. Odata,am izbucnit in ras cand mi-a trimis ceva amuzant. Studentii m-au privit nauciti.

In curand m-a invitat la o intalnire si am spus da. Am mers in afara orasului la ski si atunci m-a sarutat prima data. Din pacate fericirea nu a durat mult.

Peste putin timp studentii au inceput sa ne barfeasca. Un baiat a spus ca l-am tratat pe Landon diferit. Multe zvonuri au inceput sa zboare prin campus. Ne-a fost foarte greu si pana la urma am mers la directoare si i-am povestit totul. Ea mi-a raspuns:,,De asta m-am temut de la inceput. Nu am vrut sa te angajez din cauza experientei ci din cauza faptului ca esti atat de tanara.”A urmat prin  a spune ca este o modalitate de rezolvare.

Landon a fost schimbat de la orele mele. Intreaga scoala si prietenii sai au inceput sa ma priveasca ciudat. El incerca sa imi vorbeasca. A creat scene ce au cauzat aparitia altor zvonuri. Nu stiam ce sa fac. Am participat la o sedinta recenta la scoala si inainte de a se tine sedinta mi-am spus mie insumi ca voi demisiona. Apoi le-am spus-o si lor chiar daca nu era bine sa plec de la scoala fara un inlocuitor,aceasta era cea mai buna alegere.

Ei au fost multumiti de demisia mea si m-au asigurat multumiti ca nu va fi nici o problema si ca vor gasi imediat pe cineva sa ma inlocuiasca. M-am asteptat la un raspuns de genul. Cativa colegi aveau lacrimi in ochi dar si eu plangeam. Am parasit scoala de indata. Am avut o buna recomandare de la scoala, dar directoarea m-a sfatuit ca o prietena sa incep sa predau la scoala de mijloc – gimnaziul, ca mai apoi sa progresez la celelalte nivele. I-am zambit pur si simplu. M-a imbratisat si a inceput sa planga. Imi spunea ca viata nu e corecta.

In doua saptamani m-am mutat. Landon a incercat sa ma contacteze. Mi-a lasat mesaje si am simtit ca mor cand le stergeam. Nu voiam sa fiu influentata de ele si am refuzat sa ma intalnesc cu el. Dupa ce am plecat, proprietarul casei unde am locuit m-a sunat si mi-a spus ca era o scrisoare in casuta postala pentru mine. I-am dat noua mea adresa si am primit scrisoarea in 3 zile. Era o scrisoare de la Landon. Mainile imi tremurau, dar am continuat sa o deschid si sa o citesc. A scris ca ma iubeste si ca nu va mai iubi niciodata alta persoana cat m-a iubit pe mine, pentru ca inima sa e cu mine pentru totdeauna. Si-a cerut scuze pentru ca mi-a creat probleme si mi-a trimis o poza cu noi zambind in momentele fericite. Am plans zile intregi. Mi-am luat vacanta restul anului si am inceput sa lucrez anul viitor ca o profesoara in gimnaziu.

Anii au trecut. Nu m-am putut intalni cu alt baiat chiar daca erau multi interesati. Am inceput sa devin o persoana rece.

Patru ani au trecut si un prieten vechi de la scoala lui Landon se pregatea sa se casatoreasca. Mi-a cerut sa ma reintorc si sa-i fiu domnisoara de onoare. M-a speriat gandul de a-l reintalni. Totusi,am mers. Cumparam rochiile pentru nunta cand o tanara de 20 de ani ne-a intrebat daca avem nevoie de ajutor. Am privit-o mai atenta si am recunoscut-o. Era una dintre fostele mele eleve. Incercam sa-mi amintesc numele ei in timp ce ma uitam la ea, si ea s-a apropiat spunandu-mi:,,Domnisoara S.?”

Am inceput sa vorbim despre viata ei si eu i-am povestit cateva ceva despre mine. Conversatia s-a oprit dintr-o data si ea m-a intrebat:,,Nu vrei sa stii despre Landon?”Am privit-o si ea a continuat.

,,Dupa ce a fost schimbat de la ora dvs, era foarte stresat si voia sa iti vorbeasca si ne tot ruga sa iti trimitem scrisori. Totusi,au trecut decat doua zile si urmatorul lucru aflat e ca vrei sa pleci. El a fugit catre clasa ta auzind ca esti la scoala si nu te-a gasit, apoi a plecat la birou dupa tine, lucru care a fost in van. Avea o fata atat de trista in timp ce te cauta, nu cred ca voi uita vreodata acea privire… . Dupa aceasta nu a mai mers la ore. Intr-o zi, cativa baieti au inceput sa vorbeasca urat despre tine. A sarit pe ei si i-a batut foarte rau. Singurul lucru ce l-a salvat au fost notele bune de la ore. Am absolvit si am auzit ca s-a inrolat in armata. In timpul verii inainte de a se inrola petrecea foarte mult si a devenit obraznic. A devenit foarte implicat in armata si aproape isi facea o cariera. Cu jumatate de an in urma am aflat ca a fost omorat in Iraq. Ceremonia de ramas bun a fost uriasa si toata lumea plangea si spunea ca le vine greu sa creada ca s-a dus. Cateva persoane vorbeau despre voi. Unul dintre prietenii sai a spus ca Landon a avut dreptate cand a spus ca tu ai fost prima si ultima sa iubire.’’

Fata plangea cand si-a terminat povestea. Lacrimile au inceput a curge pe obrajii mei incontrolabil. Am plans zile intregi si am fost deprimata saptamani. Prietenul meu si-a gasit o alta domnisoara de onoare si m-a sustinut mult.

Doi ani au trecut de cand am intalnit acea fata. Stau singura acum cu 26 de trandafiri si o fotografie de-a lui Landon cu mine. Am simtit nevoia sa plang dar nu mai am lacrimi. Am multe regrete acum pentru ca nu am luptat pentru dragostea mea, ca nu am protejat-o, ca nu am sustinut-o cum a incercat Landon. Pur si simplu am renuntat la el si dragostea noastra. Lacrimile incep a curge necontenit pe obrajii mei pentru ca stiu ca nu voi mai iubi niciodata precum l-am iubit pe el.”

 

Suflet trist – partea II

Ploaia s-a oprit. Frigul si picaturile de ploaie aduse de batalia cereasca a elementelor specifice si a climatului au facut loc astrului luminos pe intinderea boltei ceresti. Fascicolele trimise de stea coloreaza tinutul intr-o simfonie de culori impletite printr-o armonie neinteleasa. Licariri coloristice dau viata tinutului indepartat oferindu-i orasului capacitatea de a respira sub actiunea elementelor componente ale acestuia.

Lichidul transparent si limpede adus de ploaia mult asteptata straluceste in bataia inceata a soarelui lenes ce parca abia isi revine dintr-o hibernare mult prea scurta. Micutele fiinte umane isi scad pasii rapizi mergand cu mai putina graba prin mahalalele prafuite invechite de timp si vreme. Ca intr-un film vechi rulat de alinierea simetrica a fotografiilor zgariate din graba si neatentie ritmul pare ca nu exista. O dezorganizare continua si dizgratioasa loveste taramul determinandu-l sa revina la vechea sa rutina monotona.

Dar ea… . Ea nu mai e fericita. Ploaia s-a oprit si de asemenea si veselia ei si-a gasit sfarsitul. Ochii sai coboara in jos a deznadejde si tristete creandu-i pe chipul sau frumos o amara expresie de dezamagire. Sufletul ei suspina, corpul i se impotriveste dorintei de a merge mai departe. Dar orice ar fi trebuie sa mearga mai departe. Nu isi putea permite sa renunte acum, nu dorea sa isi innece sufletul in nestiinta si durere. Nu putea inceta sa viseze. Visul era viata ei, ceva ce apartinea intru totul ei si nu putea fi luat de nimeni. Chiar daca uneori visurile traite de ea erau cosmaruri traite pe viu gasea puterea sa treaca peste. La urma urmei ploaia i-a inviat niste sentimente si i-a insuflat speranta si vointa de a reusi sa patrunda in viitorul necunoscut.

Ploaia i-a udat vesmintele si parul in intregime astfel incat acum parea precum un copil al strazii, uitat de parinti si lume. Apa i se prelingea de pe par pe chip si mai departe pe corp trimitandu-i fiori reci. Isi scutura parul si isi stoarce hainele mult prea ude pentru a fi uscate de doar o privire atenta a soarelui la malul unui rau murdar aflat in apropiere. Pantofii sai uzati si vechi sunau zgomotos pe betonul turnat in valuri pe pontonul vechi nefolosit de ani intregi. Dar nu putea sta in loc…

Mergea fara tinta. Nu avea idee unde o vor purta picioarele obosite de data aceasta si privea orice drum ca pe o noua cale de supravietuire prin jungla urbana. Dupa cativa kilometri anevoiosi strabatuti prin soarele acum foarte nemilos si arzator oboseala o toropi. Lipsita de vlaga si putere se opri in mijlocul unui parc parasit cazand in genunchi .Lacrimile incepura a-i curge fara incetare umezindu-i buzele si mainile.

Ajunse la capatul asteptarilor iar toate puterile o parasisera, pana si acel mic licar de speranta adus de ploaia precedenta. Se intinse pe iarba proaspat udata de picaturile agere de apa venite de la o fantana arteziana din apropiere si incepuse sa-si adune puterile amintindu-si cu durere cele petrecute in urma cu cateva luni … .