Drumul spre acumularea cunostintelor

Inca din primii ani ai vietii – reprezentati de copilarie, acea varsta fara de cusur ce ne da sansa de a visa si explora lumea pasim pe treptele scolii. Entuziasmati, nerabdatori si curiosi ne avantam cu stiinta, indrumati de parinti, prieteni si rude spre prima etapa a vietii noastre intelectuale.

La inceput din pricina furtunii de informatii curajul pare a ne pieri din intensitate si tindem sa ne interiorizam mai mult decat este necesar dar intr-un final suntem scosi la liman cu ajutorul indrumatorilor nostri.

Acesti indrumatori – educatori, invatatori, profesori – toti sunt situati intr-o scara ierarhica, schimband nivelul de la an la an cu prilejul cresterii si dezvoltarii noastre. Fiecare etapa are magia ei – daca in primii ani suntem invatati lucruri elementare de catre educator si avem inca sansa de a mai copilari prin elemente caracteristice ei, atunci in etapa urmatoare suntem prinsi in mreaja educatiei si a invataturii asidue – atunci descoperim sensul adevarat al informatiilor ce pana in momentul trecut ne pareau de nedescifrat iar aceasta reprezinta o provocare si mai mare pentru indrumator ce de data asta devine invatatorul.

Apoi, ultima etapa este reprezentata de momentul final al calatoriei cand mintile noastre sunt iluminate cu ajutorul profesorilor. Deschizatori de drumuri ce ne calauzesc pasii spre viitorul apropiat, ei sunt cei care ne definitiveaza nivelul nostru educational, cei care dau un sens, o insemnatate informatiilor acumulate pana in prezent.

De asemenea ei sunt cei care ne invata ca nestiinta poate fi vindecata in timp prin invatare impletita cu seriozitate si perseverenta. Ne dovedesc ca slabiciunea nu este punctul nostru forte si ca pentru a reusi in viata trebuie sa fim puternici si nu trebuie sa lasam obstacolele sa ne influenteze prin intermediul actiunilor lor – in ciuda faptului ca sunt descurajati de atatea ori de atitudinea si actiunile elevilor trec cu vederea si lupta in continuare cu demnitate si tarie sperand ca toata lupta si eforturile depuse nu sunt in zadar.

Exemple de rabdare si prietenie rar intalnite, profesorii, sunt cei care ne sprijinesc moral si spiritual indrumandu-ne catre ceea ce este bine fiindu-ne alaturi in momente de cumpana cand testarile, tezele si toate lucrarile complicate ne pun in dificultate.

Parerea mea este ca nu oricine are acest dar – aceasta rabdare, intelegere si compasiune si ca ar trebui sa privim cu respect orice persoana in cauza. Deoarece nu toata lumea isi daruieste intreaga viata in scopul indrumarii, instructiei si invatarii unui elev – care la o oarecare privire ar putea fi un strain, o persoana necunoscuta, investind dupa cum am spus si mai sus rabdare, intelegere, prietenie si timp, foarte mult timp. O viata de om daruita noua, elevilor, studentilor.

patrick-tomasso-71909-unsplash

Un nou inceput

Buna dragi cititori. A trecut multa vreme de cand nu am mai scris nimic. Iar s-a repetat istoria. De la examenul de bacalaureat toata atentia si concentrarea mea s-au dus pe invatat, apoi in timpul ramas dupa pe munca,apoi pe studiat din nou la facultate… si tot asa. Au fost destule lucruri ce mi-au captat timpul si m-au tinut departe de voi si de mine. Lucruri si persoane ce au primit mai mult decat era necesar si nu au meritat efortul. Stiu, acestea nu sunt motive solide si nu sunt demne de voi, cititorii mei.

Trebuie sa recunosc ca mi-a lipsit acest loc, foarte mult. Din cauza faptului ca nu am mai notat aici nimic, am reusit sa ma inchid in mine mai mult si asta nu e o reusita. Dar ma aflu astazi aici deoarece ceva in mine ma impulsioneaza sa scriu din nou si sa incep un nou capitol in spatiul virtual. Si de data aceasta voi fi sincera.

Nu stiu exact cat de des imi voi asterne gandurile aici, piedici sunt felurite si nu contenesc sa apara mereu si mereu altele insa voi incerca cat voi putea sa imi mentin postarile daca nu la zi, atunci la saptamana. Pentru ca am nevoie sa ma regasesc din nou, sa ma avant intr-o noua calatorie a gandurilor si cuvintelor, a povestilor si a unei lumi noi, cine stie … .

Insa pentru a pasi intr-o alta dimensiune si pentru a avea succes am nevoie de voi. Pana in prezent am inteles si am aflat prin intermediul propriilor mele experiente ca impreuna totu-i mai usor. Sper ca si de acuma sa ma bucur de prezenta voastra ca si pana in momentul de fata si cu ajutorul vostru  sa depasesc tot ce-i mai dificil.

Va multumesc!

sad-doll-blonde-big-eyes-t2

Long time no see 2

Buna dragi cititori! A trecut foarte mult timp de cand nu am mai postat nimic si imi recunosc vina. Am zabovit asupra examenului final de bacalaureat si am neglijat blogul. M-am neglijat pe mine… .Timpul a zburat atat de subit incat nici nu am realizat cand au trecut secunde, minute, ore, zile, luni.

Pe cat de apasator parea  procesul de invatare pe atat de rapid isi intindea aripile timpul. Trebuie sa recunosc ca nici nu am idee cand s-a scurs. Parca mai ieri eram stresata si nelinistita din pricina acestui examen, uitand de mine, de nevoile mele spirituale si dedicandu-i tot timpul acestui „test”,iar astazi …astazi ma simt in final linistita. Linistita, impacata cu starea mea de spirit, fara griji. In fine, destul de potrivita pentru a-mi relua activitatea mea de aici, din locusorul meu preferat – Camera mea plina de ganduri si idei, momente, trairi.

Am dus teribil dorul scrierii pe blog. Simteam ca nu ma regasesc, doream din tot sufletul sa imi impartasesc cu voi simtirile si momentele de cumpana si nefericirile. Insa m-am determinat sa nu fac asta si mi-a fost greu. De fiecare data cand zaream laptopul sau computerul imi aminteam de blog.

In acelasi timp imi aparea in minte faptul ca mai e putin timp si voi avea examenul de bacalaureat, examenul vietii. Imi doream din tot sufletul sa pot trece de acest „hop”, acest pas ce poate ma va putea ridica la urmatorul nivel al existentei si al dezvoltarii mele intelectuale; ca sa pot face asta a trebuit sa renunt la tot ce ma lega de mine si de activitatile mele extrascolare, sa-mi dedic tot timpul meu liber invatatului.

Asa petreceam ore in sir repetand termeni, explicand relatii, coreland idei …si asa mai departe. Uneori simteam ca nu mai rezist. Corpul meu ceda in pofida stresului, cafelelor si timpului oferit invatatatului. Imi reamintesc ca odata am iesit in gradina sa ma linistesc, sa ii confer mintii mele putin ragaz, putina relaxare pana a o lua din nou de la capat si … spre surprinderea mea natura scapase de privirile mele agere in observarea ei.

Daca la inceputul primaverii fiecare fir de verdeata imi lumina privirea si ma facea sa zambesc, acum zarisem fructe date in copt, flori inflorite frumos, poteca plina de arbori verzi …scoala imi rapise mult timp. Imi doream din tot sufletul sa pot scapa de acest „chin” si sa trec mai departe insa nu s-a putut. Nu fara munca.

In pragul examenelor emotiile imi erau de nestavilit. Simteam ca toata greutatea lumii apasa pe umerii mei iar eu nu aveam voie sa dezamagesc. Rude, prieteni, amici… toti aveau asteptari iar eu… eu simteam ca nu fac fata. Tremuram din toate incheieturile, inima imi batea puternic in piept declasandu-mi o usoara ameteala, nu-mi trebuia mancare insa pentru a putea acumula energie trebuia sa ma hranesc. Daca era sa ma impinga cineva, cu siguranta as fi cazut.

Treptat,emotiile au scazut. Am avut langa mine o prietena ce m-a facut sa uit de ele si sa le anulez. Sa ma concentrez asupra examenului si nu asupra emotiilor. Unul dupa altul, examenele au trecut. Mai usoare, mai dificile toate si-au facut drum in aleea trecutului, transformandu-se in amintiri. Amintiri ce cu siguranta nu le voi da uitarii niciodata.

Ma regasesc astazi, dupa examenul de bacalaureat linistita. Am reusit sa trec si de acest nivel. Chiar maine trebuie sa merg sa imi pregatesc dosarul pentru admitere la facultate… .

,,Atata timp cat nu incetezi sa urci, treptele nu se vor termina; sub pasii tai care urca, ele se vor inmulti la nesfarsit.’’

 

 

Inceperea unui nou drum

A trecut mult timp de cand n-am mai postat nimic, stiu. M-am afundat in rutina cotidiana si am uitat cu desavarsire de acest mic locas unde imi impartasesc gandurile, ideile, intamplarile cu voi, cititorii mei virtuali. Astazi va voi povesti despre scoala – mai precis, despre liceul si clasa mea.

Dupa cum stiti scoala a inceput de ceva timp si eu fiind eleva in clasa a 12, ultimul an, am inceput sa privesc mai cu seriozitate acest aspect oferindu-I mai multa atentie decat in anii precedenti  incercand sa devin un elev mai perseverent. Spun mai perseverent pentru ca trebuie sa ma pregatesc pentru pasul cel mare – Examenul de bacalaureat si apoi ceilalti pasi. Plecarea spre o noua calatorie si despartirea de colegi. Trebuie sa recunosc ca timpul petrecut impreuna cu clasa mea nu a fost un timp pierdut, ci castigat.

Pe parcursul acestor ani am invatat lucruri necunoscute mie, atat la nivelul scolii cat si al vietii, mi-am facut prieteni adevarati si am invatat lectii de viata ce probabil nu le voi uita niciodata. Am petrecut clipe fericite impreuna ce vor ramane mereu inscriptionate in mintea mea si poate si in ale colegilor .Clipe triste si mohorate a caror ameliorare au fost incercarile repetate ale colegilor apropiati noua de a ne face sa zambim si sa trecem peste.

Am luat note bune cu ajutorul colegilor dar si pe propriile noastre puteri. Au fost si note proaste spre dezamagirea profesorilor si a noastra dar care ne-au determinat sa luptam pentru unele exemplare izbutind sa trecem cu brio peste greutati. Profesorii ne-au fost alaturi cum au putut, mai aclamandu-ne pentru reusitele noastre insa mai si certandu-ne pentru micile escapade daca le pot zice asa.

Ironic este ca nu reusesc sa-mi dau seama cand s-au scurs atatia ani. Mai ieri paseam incantata spre o noua calatorie alaturi de persoane necunoscute iar astazi simt ca parasesc o adevarata familie. Cand, unde si cum au plecat asa rapid anii nu pot spune. E descurajant daca stai sa te gandesti la timpul petrecut impreuna, pentru ca cu cat intri mai profund in amintiri cu atat te intristezi mai mult dorindu-ti sa nu se fi sfarsit aici si poate sa mai fie inca alti 4 ani alaturi de colegii dragi.

Insa din pacate nu putem stapani timpul cum am dori si fie ca vrem sau nu trebuie sa mergem mai departe. Unii catre alte calatorii (scoli) iar altii pe traseul necunoscut al vietii. Dumnezeu stie cum ne va fi si cum ne vom descurca dar cu totii suntem recunoscatori faptului ca am facut parte dintr-un colectiv timp de 4 ani si ca am reusit sa ne cunoastem, poate nu pe deplin dar destul cat sa ne formam o parere unii despre altii.

Poate credeti ca exagerez si ca grabesc putin lucrurile, pentru ca la urma urmei mai sunt inca 7 luni pana la sfarsit. Dar in sufletul meu stiu ca timpul va trece la fel de repede cum a mai trecut si ca imi va fi dor de tot, de toti. Stiti, e amuzant. Daca dupa doar 3 luni de vacanta ne napastuieste dorul de scoala, de colegi ce vom face cand se va fi terminat? Sunt constienta de faptul ca poate nu ne vom mai intalni toti in aceeasi forma in care am fost odata si ca ne vom lipsi unii altora.

De aceea spun ca mai avem putin timp de petrecut impreuna si ca timpul ce pare acum ingrozitor de lung pentru unii va deveni teribil de scurt pentru altii. Sa pretuim prezenta fiecaruia si sa ne bucuram de aceste cateva putine momente petrecute impreuna!

04183355mkc1