Gandul zilei 19#/Thought of the day 19#

Este seara si tarziu. Mult prea tarziu pentru a concluziona elementele importante ale zilei, mult prea obositor. Mintea este incarcata de notiuni nemaintalnite iar picioarele se simt greoaie si obosite, trupul este istovit. Dar cine mai sta sa numere orele si minutele scurse? La urma urmei timpul este facut sa treaca.

Afara e intuneric. Seara s-a lasat pe nesimtite, cuprinzand lumea intr-o manta neagra si umeda. Pe drum se zaresc faruri aprinse ale unor masini ratacite intr-o intersectie mult prea ingusta si becuri ce lumineaza slab soseaua.

Pe trotuar poti asculta pasii incalciti si grabiti ai trecatorilor osteniti adancindu-se in belti formate de sezonul ce tocmai a trecut. Lumea este agitata si se grabeste, fiecare la randul lui asteptand sa ajunga la adapost, intr-un loc cald si primitor, ferit de intemperii si tristeti, intr-un loc numit acasa.

In statia de microbuz, bancile de lemn sunt umede si mult prea reci. Stropii ascutiti de apa trec fulgeratori prin adapostul temporar, iar vantul arunca furios cu valuri de frig si neputinta. Fire subtiri si albe se ivesc de nicaieri pe cer, luminand pentru un moment intinderea pamanteasca.

……………………………………………………………………………..

Dar este abia luni si este ora 9 seara. Se arata o saptamana intreaga in fata plina de provocari si incercari, o saptamana intensa si lunga. La sfarsitul zilei ma simt amortita si mult prea obosita pentru a mai putea descrie si alte lucruri, lucruri vazute si simtite, lucruri care pot fi spuse si lucruri care trebuie tinute in adancul sufletului.

La sfarsitul zilei vreau doar sa tac si sa ascult ploaia, sa simt picaturile de ploaie pe piele contopindu-se cu sudoarea unei zile prelungite.

English version

It’s evening and late. Far too late to conclude the important elements of the day, far too exhausting. The mind is loaded with unimaginable notions and the legs feel awkward and tired, the body is exhausted. But who else can count the hours and minutes spent? After all, time is gone.

Outside it’s dark. The evening was left unmoved, encompassing the world in a black and wet mantle. On the way there are light beams of lost cars in a too narrow intersection, and light bulbs illuminating the road.

On the sidewalk you can listen to the hurried footsteps of the wandering passers by deepening into puddle formed by the season that has just passed. The world is agitated and hurrying, each in turn waiting to go to shelter, in a warm and welcoming place, away from the weather and sadness, in a place called home.

In the minibus station, wood benches are damp and too cold. Sparkling water splashes are flashing through the temporary shelter, and the wind blows furiously with cold waves and powerlessness. Thin and white threads rise out of the sky, lighting up for a moment the earthly stretch.

But it’s only Monday and it’s 9 o’clock in the evening. It will be a full week full of challenges and trials, a long and intense week. At the end of the day I feel numb and too tired to be able to describe other things, things seen and felt, things that can be said and things to be kept deep in the soul.

At the end of the day I just want to hear the silence and listen to the rain, to feel the drops of rain on the skin merging with the sweat of a prolonged day.

Reclame

Toamna gri, nu credeam c-o sa mai vii …

In ultima vreme timpul s-a mai racit. Caldurile toropitoare si soarele arid au lasat loc aerului mai rece, reamintindu-ne de toamna cea gri. Usor, usor, fila cu fila, parca si calendarul ne face sa realizam ca s-au sfarsit lunile de vara, de huzur si relaxare.

Diminetile sunt mai aspre si mai racoroase insotite de vanturi suieratoare. Amiezile sunt incetosate de ploi lungi si dese iar serile sunt mai reci decat pana acum. Soarele ce odinioara stralucea falnic pe cerul albastru senin, acum sta ascuns dupa nori mari si involburati. Culorile verii se duc usor si ele, lasand in urma lor ramasite galbene, ruginii specifice sezonului tomnatic. Frunzele parasesc copacii rand pe rand, aliniindu-se haotic pe pamant formand un covor multicolor vestejindu-se treptat.

La tara, locuitorii harnici isi strang recolta anului ce tocmai se sfarseste, pregatindu-se cu drag si spor, precum furnicile, de anotimpurile reci ce vor sosi. Strangand merindele rezultate in urma trudei si nu in ultimul rand aprovizionandu-se cu combustibil – lemn, oamenii muncesc pentru o toamna dar si o iarna linistita si fara griji.

Animalele si micutele vietati, simt si ele prezenta frigului ce se apropie cu pasi repezi. Astfel fiecare vietate – de la cele mai mici la cele mai mari,  isi consolideaza casuta si isi aduna ultimele resurse pentru a putea supravietui viforului ce va sa vina. Pasarile isi parasesc cuiburile fugind de vremuri rele in zone mai calde, unde toamna si iarna nu poposesc.

……………………………………………………………………………………………………………………………………………………..

Picaturi mari de ploaie lovesc cu sete pamantul sufocat de caldura verii ce dispare in neant. In cateva secunde toata intinderea pamanteasca este scaldata in apa rece de ploaie, suflata de vantul puternic si rece specific toamnei. Oamenii se ascund sub incaperi reci, trepte de magazine. In surdina se aud spitele unei umbrele vechi deschizandu-se. In privirea persoanelor infrigurate se zareste mahnirea – s-a stins anotimpul cald! …

Dar va mai fi vara la anul … .

bedfcc4b0f2794bf3b3c046f012575ac--rain-go-away-rain-fall

Ipostaze

I

              29 aprilie 2015. Doar o zi racoroasa de miercuri in plina primavara. O zi in care soarele si razele lui calduroase au disparut din peisaj, lasand ploaia si vantul sa acopere toata bucuria si veselia cu monotonia si reveria. La primul contact cu lumea de afara aerul rece si ploaia isi fac simtite prezenta. O briza de aer rece acompaniata de cateva picuri reci de ploaie iti provoaca o senzatie de trezire mai dura decat efectul amestecului plantei de cafea. Oameni grabiti alearga fiecare in drumul sau dorindu-si parca cu mai multa ardoare sa cuprinda mai mult timp in palma si sa-l manipuleze conform viselor. Se ciocnesc in graba, unul de altul, din greseli intentionate scuzandu-se sfiosi strabatand drumul stiut de atata vreme. O pisica pufoasa neagra isi cauta un loc caldut, ferit de aglomeratie si masini. In graba ei, taie calea unor fiinte la fel de grabite scapand cu greu insultelor aduse din vina superstitiilor; ciori de aceeasi culoare, cu penajul scamosat isi incep reuniunea cu cativa metri mai sus de harababura de la sol, dantuind si ele zapacite acel dans vechi strigand simultan sunetul specific lor.

II

           Dar in clepsidra, nisipul e trecut de jumatate. E dupa amiaza si orele au zburat fara sa intrebe. Lucrurile incep sa se miste in slow motion. Pana si oamenii, pioni pe un joc de sah, par a-si fi incetinit ritmul, ceea ce nu se poate spune si despre atmosfera. Picurii de ploaie au inceput sa curga tot mai des, vijelios spulberate de curentii de aer.

III

           Am zarit-o in multime. Cu pasii marunti si incalciti isi face loc printre trecatori. Timid, usurel paseste pe aleea scorojita de timp si de atatia oameni grabiti strivita inainte cu multi ani. Era usor de observat. Ochii ti se loveau de imaginea ivita instantaneu si te determina sa privesti. Printre atatia trecatori pripiti de timp, rutina si vremea cea urata, ea era singura persoana ce nu se ferea de vantul crud, rece si picaturile spontane de ploaie ce se iveau cand ici cand colo. Trupul fetei se mladia usor in bataia vantului, in incercarea de a merge mai departe. Hainele prea subtiri, agatate de curentii de aer pluteau usor in atmosfera uda si rece. Paru-i lung si matasos dansa gratios odata ce ea inainta in mers. Chipul desenat parca de mari pictori era vizibil doar pe jumatate fiindu-i ascuns de umbrela. O umbrela mare si colorata ii era partenera in aceasta calatorie scurta. Iar ea tinea strans de manerul ei in speranta de a nu-si pierde acoperirea si sustinerea. Pe sub umbrela puteai descoperi insa o cu totul alta poveste. Acea aspectuoasa persoana pe afara era o cu totul alta pe dinauntru. Ochii ei oglindeau o tristete nemaintalnita, fereastra sufletului ei spunea o cu totul alta poveste. Ploaia ii adusese la viata amintiri triste din trecut, ce o macinau de o perioada mai indelungata. Involuntar,i-am citit gandurile:

,,Toate lucrurile care au fost, care s-au intamplat in trecut nu-si mai gaseau locul in prezent erau inutile. Si mai mult decat atat o raneau peste limite si mereu o faceau sa se intoarca inapoi sa isi regandeasca actiunile si faptele facute in trecut. Da si greseli, destul de multe greseli. Amintiri, fapte, ganduri, idei; toate erau acolo, desi ea incercase sa le alunge cat mai mult cu putinta. A incercat pana sa si treaca mai departe, si-a spus ca nu se mai poate asa. Suferinta nu aduce nimic bun, nimic altceva decat lacrimi, dureri de inima si stare de rau. Ea stia asta mai bine decat oricine si totusi uneori nu se putea abtine sa nu retraiasca acele momente. Acele clipe relativ frumoase care o facusera sa zambeasca si sa admita din toata inima ca era fericita. Da,fericita. Scopul ei in viata a fost sa fie fericita, sa traiasca cu zambetul pe buze fiecare zi, cu sufletul deschis fara frica, fara frustrari si fara conditii. Sa fie ea,pur si simplu ea. Sa traiasca vesela in comuniune cu cei de langa ea. Sa nu-i pese daca a esuat intr-o situatie si sa treaca cu usurinta peste greutati, intampinand necunoscutul cu bratele deschise. Sa fie mai presus de toate optimista. Caci o atitudine ca aceasta te ajuta sa primesti fiecare colaps ca pe un pasi inainte. Te invie… . Si in ciuda faptului ca incercase de atatea ori nu isi pierduse speranta. Trist este ca aproape de fiecare data cand a incercat asta, a esuat lamentabil. Increderea in persoane necunoscute, lipsa stimei de sine si atitudinea de copil n-au dus-o nicaieri, ci i-au facut rau, foarte mult rau. Au ranit-o atat de profund incat o posibila ridicare si vindecare era aproape imposibila. In ochii ei mari, nu exista. Era ca un vis de neatins, o himera ce se iveste inaintea ochilor pentru o secunda si dispare fara urma. Un copil pustiit, gol pe dinauntru, cu inima sfasiata si sufletul tandari, asa era ea. Ii venea greu sa mai existe, sa mai respire.”

=

Cu umbrela deoparte, hainele si parul jilav, cu privirea lasata in jos si lacrimile spalate  de ploaie la cativa pasi mai departe, pe aleea gloduroasa aproape de acasa, m-am descoperit pe mine … !Si pe tine, cel ce te regasesti in randurile mele.

da5c9290452b11fbb22797a08d343b40

Suflet trist. Partea V.

Panoul de control anunta intoarcerea trenului 258 in gara. Era trenul lor, cel care le deschidea portile inspre calatoria vietii si necunoscut. Era momentul.

Sam isi insfaca bucuroasa gentile si porni catre tren alaturi de Elena. Insa trenul acesta arata diferit… diferit de cel care si-l inchipuise ele. Era mai ponosit, mai invechit si chiar murdar. Ele aveau rezervate compartimentul I si spre surprinderea lor in acel tren erau doar 5 compartimente. Ignorara acest lucru si se urcara in tren fericite dar apoi, de ce sa faca nazuri? Ce mai conteaza mijlocul de transport cand de fapt el va fi cel care le va conduce catre necunoscut?

Ziua care parea sa inceapa bine s-a posomorat, devenind mai monotona si mai racoroasa. Picaturi mari de apa incepura sa cada zgomotos pe trenul ruginit imitand batai ale focurilor de arma trantite in peretii duri si batrani al mijocului de transport pe linii ferate. Lacrimile ploii se scurgeau pe geamurile prafuite acoperite de o perdea gri imbibata in pamant. Un miros sinistru plutea in aer raspandind teroare si greata.

Scaunele mari si rigide ce intrau in alcatuirea compartimentului erau acoperite de o fasie de material inchis la culoare cu motive ciudate brodate circular. Se pare ca scaunele erau cele care imbunatateau atmosfera compartimentului conferindu-i un aer mai putin grotesc si mai mult gotic. Timpul parea sa treaca greu, acele ceasornicului stagnand in miscari lente si neritmate iar sunetele scoase de aceasta masinarie erau deranjante, zgariind timpanul la auz. Geamul ilustra in fata fetelor o adevarata lucrare video in genul anilor 80.

Fereastra era sparta intr-un colt, o perdea ponosita acoperea o pata rosie sangerie cu firele sale desirate, neimpletite corespunzator si de asemenea asternea prin pragul ei un film – filmul peisajelor. Erau peisaje acoperite de verdeata, de plante si arbori datatoare de miresme si culoare si de asemenea cu parcurgerea drumului puteai observa si peisaje monotone, galbejite de soarele arzator, dogorite de caldura prea puternica si de cruzimea soarelui.

Erau nenumarate imagini de felurite forme si dimensiuni care furara atentia si privirea fetelor. Insa ele, ele erau obosite… emotiile si fericirea ce le-au insotit pana acum se diminuara treptat lasand loc oboselii si meditatiei. Ambele gandeau in particular la ce se va intampla. Orele se scurgeau, una dupa alta in ciuda poftei de viata si a dorintei de cunoastere a tinerelor. O grea apasare pusera stapanire pe pleoapele lor facandu-le sa devina mai grele, mai irezistibile in pofida somnului ce se intrezarea de departe. Dintr-o data cedara. Greutatea ce apasara pe organismele lor slabite le smulse si cea mai mica farama de putere si luciditate. Pleoapele devenisera precum talgerele si le era aproape imposibil sa tina ochii deschisi.

In bataia vantului lin de vara si racoarea persistenta adusa de ploaia recenta, in compartimentul I din trenul 258 fetele adormira.

snow_trains_thigh_highs_sleeping_scarf_anime_girls_1500x1061_wallpaper_Wallpaper_1600x1200_www.wallpaperswa.com

Suflet trist – partea II

Ploaia s-a oprit. Frigul si picaturile de ploaie aduse de batalia cereasca a elementelor specifice si a climatului au facut loc astrului luminos pe intinderea boltei ceresti. Fascicolele trimise de stea coloreaza tinutul intr-o simfonie de culori impletite printr-o armonie neinteleasa. Licariri coloristice dau viata tinutului indepartat oferindu-i orasului capacitatea de a respira sub actiunea elementelor componente ale acestuia.

Lichidul transparent si limpede adus de ploaia mult asteptata straluceste in bataia inceata a soarelui lenes ce parca abia isi revine dintr-o hibernare mult prea scurta. Micutele fiinte umane isi scad pasii rapizi mergand cu mai putina graba prin mahalalele prafuite invechite de timp si vreme. Ca intr-un film vechi rulat de alinierea simetrica a fotografiilor zgariate din graba si neatentie ritmul pare ca nu exista. O dezorganizare continua si dizgratioasa loveste taramul determinandu-l sa revina la vechea sa rutina monotona.

Dar ea… . Ea nu mai e fericita. Ploaia s-a oprit si de asemenea si veselia ei si-a gasit sfarsitul. Ochii sai coboara in jos a deznadejde si tristete creandu-i pe chipul sau frumos o amara expresie de dezamagire. Sufletul ei suspina, corpul i se impotriveste dorintei de a merge mai departe. Dar orice ar fi trebuie sa mearga mai departe. Nu isi putea permite sa renunte acum, nu dorea sa isi innece sufletul in nestiinta si durere. Nu putea inceta sa viseze. Visul era viata ei, ceva ce apartinea intru totul ei si nu putea fi luat de nimeni. Chiar daca uneori visurile traite de ea erau cosmaruri traite pe viu gasea puterea sa treaca peste. La urma urmei ploaia i-a inviat niste sentimente si i-a insuflat speranta si vointa de a reusi sa patrunda in viitorul necunoscut.

Ploaia i-a udat vesmintele si parul in intregime astfel incat acum parea precum un copil al strazii, uitat de parinti si lume. Apa i se prelingea de pe par pe chip si mai departe pe corp trimitandu-i fiori reci. Isi scutura parul si isi stoarce hainele mult prea ude pentru a fi uscate de doar o privire atenta a soarelui la malul unui rau murdar aflat in apropiere. Pantofii sai uzati si vechi sunau zgomotos pe betonul turnat in valuri pe pontonul vechi nefolosit de ani intregi. Dar nu putea sta in loc…

Mergea fara tinta. Nu avea idee unde o vor purta picioarele obosite de data aceasta si privea orice drum ca pe o noua cale de supravietuire prin jungla urbana. Dupa cativa kilometri anevoiosi strabatuti prin soarele acum foarte nemilos si arzator oboseala o toropi. Lipsita de vlaga si putere se opri in mijlocul unui parc parasit cazand in genunchi .Lacrimile incepura a-i curge fara incetare umezindu-i buzele si mainile.

Ajunse la capatul asteptarilor iar toate puterile o parasisera, pana si acel mic licar de speranta adus de ploaia precedenta. Se intinse pe iarba proaspat udata de picaturile agere de apa venite de la o fantana arteziana din apropiere si incepuse sa-si adune puterile amintindu-si cu durere cele petrecute in urma cu cateva luni … .

Ploaia – suflet trist – partea I

Cerul e intunecat. Nori mari cenusii si plumburii brazdeaza intinderea cereasca neinfinita. Insa dintr-o data, cerul parca renunta la lupta asidua impotriva norilor furiosi cedand glorios. Picaturi cristaline, stralucitoare si limpezi cad lin peste oraselul tulburat. La inceput mai incet dand impresia unei ploite de primavara ca mai apoi sa-si inteteasca puterile lovind zgomotos si zglobiu peisajul urban. Ritmul alert al jocului lacrimilor cerului pune in miscare fiintele pamantane determinandu-le sa isi grabeasca pasii spre cautarea unui loc ferit de bataia ploii care sa le ofere caldura si adapost.

Insa ea nu e asa … . Danseaza prin ploaie ca si cum ar fi in mediul ei, strabatand orasul in pasi lenti si melodiosi  neratand micile balti formate de minusculele cratere din asfaltul prafuit. Picurii mari si uzi ii patrund in tesaturile hainelor relativ subtiri si de asemenea spalandu-i tenul si parul transpirat de caldura ucigatoare ce cotropise mai devreme tinutul. Ploaia o face fericita. Se simte renascuta in dusul dorit venit pe neasteptate tocmai in plina strada; sare prin balti ca un copil mic furand privirile iscoditoare si mirate ale trecatorilor grabiti. Dar ea nu baga in seama reactia celorlalti, continuandu-si mica demonstratie ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat.

O femeie mai in varsta isi croieste drum inspre ea dorind sa ii ofere o umbrela, un paravan contra apei cazatoare ce pare a fi de necontenit. Zambitoare ii multumeste femeii pentru gestul frumos infaptuit si ii inmaneaza inapoi umbrela in gest de respect spunandu-i ca batrana are mai multa nevoie de umbrela decat are ea si se indeparteaza.

Parea un strain intr-o mare de necunoscuti curiosi ce nu ii intelegeau comportamentul. Nici nu trebuia. Ea isi facea drum prin ploaie pentru a se relaxa si a uita de cele ce o apasau. Era singurul lucru ce o facea sa uite de probleme si sa paseasca spre o noua lume – cea a fericirii. Daca pana in prezent zambetul si veselia ii erau umbrite de problemele cauzate de ceilalti si de reactiile dure ale strainilor presarate cu vremea inabusitor de fierbinte astazi a simtit nevoia sa evadeze. Dorea ca ploaia sa ii spele pana si ultima farama de regret si tristete din suflet sadindu-i  cel mai frumos sentiment in inima – speranta. Avea nevoie de acest sentiment pentru a putea merge mai departe in ciuda tuturor nesanselor si piedicilor ce i se iveau din neant. Ea nu putea sa renunte, era o luptatoare. Avusese curajul de a supravietui in acest razboi al intereselor, egoismului si lacomiei timp de 18 ani … nu putea renunta tocmai acum. Pentru a putea razbate avea nevoie de speranta. Culegea acest sentiment de oriunde putea – din faptele ce o inaltau, din putinele aprecieri ale celorlalti si nu in ultimul rand din aceste mici escapade ce ii reiinviau pofta de viata si zambetul.

Din pacate ziua era pe sfarsite si la fel si evadarea ei. Dar va mai ploua ….

 

girl-with-her-bunny-in-the-rain-2716

Pictura, o meserie sau doar o pasiune ?

Sunt o parte din oameni care sunt talentati la mai multe lucruri, de exemplu in domeniul muzicii, al sculpturii, al teatrului etc. Insa cel mai important – lucrul despre care doresc sa discut astazi – acele persoane ce sunt talentate la desen. Exista o intreaga industrie in urma talentului acestor persoane si ca exemplu stau marii pictori romani: Nicolae Tonita, Nicolae Grigorescu, Camil Resu, Stefan Luchian, Ion Andreescu si multi altii ce au contribuit intr-o buna masura la imbunatatirea imaginii tarii noastre, Romania.

Talentul de a manui creionul sau pensula la unele persoane este innascut [provenit de la parinti sau rude] sau descoperit pe parcursul timpului. Desi desenul nu este promovat sau apreciat de unele categorii de oameni sunt persoane ce ar da o avere pe anumite piese de arta, mai ales daca au o vechime relativa. Aici stau ca dovada expozitiile de pictura desfasurate de catre autori sau de grupuri de autori, dupa caz de unde pot fi si achizitionate tablouri de cei interesati de arta – lucru ce nu se intampla prea des.

Iar acum sa revin la vechea problema ce nu isi gaseste locul doar in industria picturii daca pot zice asa, lipsa fondurilor din partea autoritatilor tarii noastre dragi ce nu isi permite ,,a irosi ” resurse financiare pe pictori fie ei si descoperiti. Dupa cum ar zice un articol al siteului http://www.pictat.ro,iata si linkul catre pagina respectiva -> http://tablouri-si-picturi.blogspot.ro/2012/03/pictura-o-meserie-costisitoare-facuta.html , o meserie costisitoare realizata de oameni fara bani.

Este un articol destul destul de bun ce scoate la lumina viata pictorului roman. O viata plina de incercari si nereusite as zice eu. Costurile pentru aceasta pasiune ce devine in timp meseria dintr-o viata a unui om sunt exorbitante, timpul acordat devinind din ce in ce mai lung. Sunt destule persoane ce renunta la aceasta pasiune din cauza costurilor si din cauza adevarului sinistru, acela ca nu se pot descurca financiar.

Desenele realizate de aceste persoane talentate necesita dupa cum am spus timp, rabdare si suflet ori pretul pus de autori nu se va putea compara niciodata cu munca depusa. Si totusi, sunt destule exceptii ce par a face abstractie la ceea ce am descris mai sus. De exemplu in tara sunt expozitii de pictura ce apar in fiecare luna, daca nu saptamana scotand la iveala talentul nebanuit al locuitorilor tarii noastre.

In cazul marilor pictori ce nu au fost recunoscuti in vremea razboiului si au ramas asimilati tarii in care au fost exilati din simplul fapt ca tara noastra nu a dorit sa-i accepte e o duritate. Nicu Enea un pictor bacauan al carui talent uimeste publicul strain, castigator al unui premiu important in Paris, dupa care fiind scos din viata artistica de catre comunisti in urma pictarii unor palate regale nu este apreciat de catre locuitorii tarii noastre si sunt destule exemple ce reflecta ceea ce tocmai am descris. Oare cat timp vom mai ignora si inlatura adevaratele talente,culegand ,,spinii si nu trandafirii”?

2131951188_2ff5c0e466_b