Primavara pierduta/ The lost springtime

Este monoton. Mi se pare ca iarna aceasta este foarte nehotarata… suntem in ajun de aprilie si inca simt fiorii reci ai sezonului precedent. Un vant rece si dur strabate aerul mult prea rece pentru primavara anului 2019, si gradele din termometru sunt foarte modeste.

Imi este dor sa simt razele soarelui vesel si adierea calda a aerului linistit de primavara, sa simt pasii timizi ai verii apropiindu-se alene. Imi lipseste ciripitul melodios al pasarilor de primavara si zumzetul albinelor in plin sezon, parfumul florilor de aprilie si culorile proaspete ale anotimpului cald.

Dar, din pacate realitatea reflecta o imagine diferita spre deosebire de ceea ce imi doresc sa simt eu, si probabil majoritatea oamenilor. Afara persista un tablou inghetat de primavara cu nuante vestede si umede, ramase inchistate parca in amintirea iernii trecute.

Pe ici-colo rasar obosite din covorul pamantesc minusculi vestitori ai primaverii, inveliti in straturi groase de frunze, infiorate parca de temperatura scazuta si vantul crud ce strabat tinutul. Albine ratacite, lipsite de putere zumzaie haotic prin incaperile oamenilor si cauta o sursa de hrana, un fir de polen prafuit prin florile ascunse in balconul mult prea rece.

Pasari primavaratice reintoarse din marea calatorie a iernii se aduna in grupuri si privesc resemnate la vremea incerta ce le-a jucat anul acesta o gluma proasta. Porumbei colorati viu se aglomereaza in ramurile copacilor ce au pastrat din pinii anului precedent, construindu-si mici casute ca adapost pentru frigul neasteptat.

…………………………………………………………………………………………….

Inlauntrul oamenilor, sezonul nemilos sadeste sentimente gri si neplacute, irita starea de spirit si intensifica nervozitatea aparuta parca de nicaieri. La sfarsitul zilei, dupa obisnuitul program de serviciu, oboseala se resimte parca mai statornica decat in ziua precedenta.

Timpul pare a nu mai avea masura, iar in clepsidra vietii firele de nisip par a se evapora in stratul gros de sticla. Astfel, ceea ce inseamna azi, devine maine, iar maine poimaine. Dar ziua de dupa poimaine va aduce soare si poate, speranta in suflet.

English version

It’s monotonous. It seems to me that this winter is very undecided … we are on the eve of April and still feel the cold thrill of the previous season. A cold and tough wind blows the air too cold for the spring of 2019, and the degrees of the thermometer are very modest.

I miss to feel the bright sunshine and the warm air of the quiet spring air, to feel the shady steps of the summer coming nearer. I miss the melodious chirping of the spring birds and the buzz of the bees in the full season, the perfume of the April flowers and the fresh colors of the warm season.

But, unfortunately, reality reflects a different image, unlike what I, and probably most people, want me to feel. Outside, there is a frozen spring painting with dazzling and humid nuances, which remained as if in memory of the past winter.

Around here, spring flowers tired of the tiny ground floor carpets are covered in thick layers of leaves, and also are faded by the low temperature and the cruel wind that crossed the land. Lost bees humorously hurl through people’s balcony’s and search for a source of food, a dust pollen wire blossoming through the flowers hidden in the far too cold balcony.

First spring birds return from the great winter trip gathering in groups and look resigned at the uncertain weather that this year played a bad joke. Colorful live pigeons clutter in the branches of the trees that kept the pines of the previous year, building small houses as a shelter for the unexpected cold.

………………………………………….. ………………………………………….. ……

Within people, the ruthless season sets up gray and unpleasant feelings, irritates the mood and intensifies the nervousness that appears from nowhere. At the end of the day, after the usual service schedule, fatigue seems more stable than the previous day.

Time seems to be out of the question, and in the hourglass of life the wires seem to evaporate into the thick layer of glass. So, what it means today is tomorrow, and tomorrow the day after tomorrow. But the day after dawn will bring the sun and maybe, hope in the soul.

dan-whale-155992-unsplash

(Image Source – Unsplash)

Reclame

Vinerea cea tacuta/The quiet friday (Quote of the day 18#)

Imi place sa privesc cerul. Si uneori sa tac. Sa stau in monotonia gandirii ascultand sentimentele cele mai ascunse si emotii mult prea traite.

Prea multa vorbarie uneori este in zadar, obosesti la un moment dat. Asadar, prefer sa stau, sa ascult, sa interpretez, sa las persoanele din jurul meu sa se exprime. Si cele mai sociabile persoane au nevoie uneori de o pauza, de tacere.

Ma pierd in multime, alaturi de oameni necunoscuti si curiosi, cu priviri iscoditoare si critice. Atitudinea pastrata este aceeasi mereu, pasiva si indiferenta. De ce mi-ar pasa ce gandesc persoane pe care nici macar nu le cunosc?… .

Firicele de vant subtiri gadila pielea si transmit fiori reci in corp. Haina de iarna apasa adanc pe corp si ghetele grele incetinesc pasii. Dar afara este inca frig si februarie, si sufletul vrea sa se ascunda dupa un anotimp rece, jucandu-se cu o realitate fragila. Oboseala este omniprezenta si sufletul incarcat.

Dupa nori fumurii si grei, pare a se ivi si soarele cu dinti, domnind precum un rege maiestos si puternic. Ciori negre incoltesc cerul in semn primejdios cu sunete morbide si reci, intr-un peisaj de iarna tarzie.

English version

I like to look at the sky. And sometimes keep quiet. To Stay in the monotony of thinking, listening to the most hidden feelings and emotions way too lived.

Too much talk sometimes is in vain, you get tired at some point. So I prefer to stand, listen, interpret, let the people around me express themselves. And the most sociable people sometimes need a break, to enjoy the silence.

I lose myself in the crowd, with strange and curious people with curious and critical looks. Attained attitude is always the same, passive and indifferent. Why would I care what people think if I do not even know them?

The thin wind gadgets the skin and transmit cold creeps into the body. Winter clothes press deep on the body and heavy boots slow down the steps. But outside is still cold and February, and the soul wants to hide behind a cold season, playing with a fragile reality. Fatigue is omnipresent and the soul loaded.

After the smoky and heavy clouds, it appears the cold sun, reigning like a majestic and mighty king. Black crows embody the sky in a dangerous sign with morbid and cold sounds, in a late winter landscape.

aron-visuals-349272-unsplash
(Image Source – Unsplash)

Ipostaze

I

              29 aprilie 2015. Doar o zi racoroasa de miercuri in plina primavara. O zi in care soarele si razele lui calduroase au disparut din peisaj, lasand ploaia si vantul sa acopere toata bucuria si veselia cu monotonia si reveria. La primul contact cu lumea de afara aerul rece si ploaia isi fac simtite prezenta. O briza de aer rece acompaniata de cateva picuri reci de ploaie iti provoaca o senzatie de trezire mai dura decat efectul amestecului plantei de cafea. Oameni grabiti alearga fiecare in drumul sau dorindu-si parca cu mai multa ardoare sa cuprinda mai mult timp in palma si sa-l manipuleze conform viselor. Se ciocnesc in graba, unul de altul, din greseli intentionate scuzandu-se sfiosi strabatand drumul stiut de atata vreme. O pisica pufoasa neagra isi cauta un loc caldut, ferit de aglomeratie si masini. In graba ei, taie calea unor fiinte la fel de grabite scapand cu greu insultelor aduse din vina superstitiilor; ciori de aceeasi culoare, cu penajul scamosat isi incep reuniunea cu cativa metri mai sus de harababura de la sol, dantuind si ele zapacite acel dans vechi strigand simultan sunetul specific lor.

II

           Dar in clepsidra, nisipul e trecut de jumatate. E dupa amiaza si orele au zburat fara sa intrebe. Lucrurile incep sa se miste in slow motion. Pana si oamenii, pioni pe un joc de sah, par a-si fi incetinit ritmul, ceea ce nu se poate spune si despre atmosfera. Picurii de ploaie au inceput sa curga tot mai des, vijelios spulberate de curentii de aer.

III

           Am zarit-o in multime. Cu pasii marunti si incalciti isi face loc printre trecatori. Timid, usurel paseste pe aleea scorojita de timp si de atatia oameni grabiti strivita inainte cu multi ani. Era usor de observat. Ochii ti se loveau de imaginea ivita instantaneu si te determina sa privesti. Printre atatia trecatori pripiti de timp, rutina si vremea cea urata, ea era singura persoana ce nu se ferea de vantul crud, rece si picaturile spontane de ploaie ce se iveau cand ici cand colo. Trupul fetei se mladia usor in bataia vantului, in incercarea de a merge mai departe. Hainele prea subtiri, agatate de curentii de aer pluteau usor in atmosfera uda si rece. Paru-i lung si matasos dansa gratios odata ce ea inainta in mers. Chipul desenat parca de mari pictori era vizibil doar pe jumatate fiindu-i ascuns de umbrela. O umbrela mare si colorata ii era partenera in aceasta calatorie scurta. Iar ea tinea strans de manerul ei in speranta de a nu-si pierde acoperirea si sustinerea. Pe sub umbrela puteai descoperi insa o cu totul alta poveste. Acea aspectuoasa persoana pe afara era o cu totul alta pe dinauntru. Ochii ei oglindeau o tristete nemaintalnita, fereastra sufletului ei spunea o cu totul alta poveste. Ploaia ii adusese la viata amintiri triste din trecut, ce o macinau de o perioada mai indelungata. Involuntar,i-am citit gandurile:

,,Toate lucrurile care au fost, care s-au intamplat in trecut nu-si mai gaseau locul in prezent erau inutile. Si mai mult decat atat o raneau peste limite si mereu o faceau sa se intoarca inapoi sa isi regandeasca actiunile si faptele facute in trecut. Da si greseli, destul de multe greseli. Amintiri, fapte, ganduri, idei; toate erau acolo, desi ea incercase sa le alunge cat mai mult cu putinta. A incercat pana sa si treaca mai departe, si-a spus ca nu se mai poate asa. Suferinta nu aduce nimic bun, nimic altceva decat lacrimi, dureri de inima si stare de rau. Ea stia asta mai bine decat oricine si totusi uneori nu se putea abtine sa nu retraiasca acele momente. Acele clipe relativ frumoase care o facusera sa zambeasca si sa admita din toata inima ca era fericita. Da,fericita. Scopul ei in viata a fost sa fie fericita, sa traiasca cu zambetul pe buze fiecare zi, cu sufletul deschis fara frica, fara frustrari si fara conditii. Sa fie ea,pur si simplu ea. Sa traiasca vesela in comuniune cu cei de langa ea. Sa nu-i pese daca a esuat intr-o situatie si sa treaca cu usurinta peste greutati, intampinand necunoscutul cu bratele deschise. Sa fie mai presus de toate optimista. Caci o atitudine ca aceasta te ajuta sa primesti fiecare colaps ca pe un pasi inainte. Te invie… . Si in ciuda faptului ca incercase de atatea ori nu isi pierduse speranta. Trist este ca aproape de fiecare data cand a incercat asta, a esuat lamentabil. Increderea in persoane necunoscute, lipsa stimei de sine si atitudinea de copil n-au dus-o nicaieri, ci i-au facut rau, foarte mult rau. Au ranit-o atat de profund incat o posibila ridicare si vindecare era aproape imposibila. In ochii ei mari, nu exista. Era ca un vis de neatins, o himera ce se iveste inaintea ochilor pentru o secunda si dispare fara urma. Un copil pustiit, gol pe dinauntru, cu inima sfasiata si sufletul tandari, asa era ea. Ii venea greu sa mai existe, sa mai respire.”

=

Cu umbrela deoparte, hainele si parul jilav, cu privirea lasata in jos si lacrimile spalate  de ploaie la cativa pasi mai departe, pe aleea gloduroasa aproape de acasa, m-am descoperit pe mine … !Si pe tine, cel ce te regasesti in randurile mele.

da5c9290452b11fbb22797a08d343b40

The rebirth of the colorful butterfly

Intunericul captase totul, inima, suflet si dorinte. Astfel intrebarea era doar una singura: cand va veni lumina? Va dainui mereu in intuneric sau va triumfa victorios in speranta, dragoste si vise?

Ea nu stia, dar voia sa afle. Trecuse atat de mult timp de la cele petrecute incat durerea lasase loc nepasarii, nepasarea loc indiferentei si astfel isi facu loc ura. Dar nu una urata, densa si crunta ci una usoara, dar puternica. Construita in timp prin intermediul oamenilor rai si a persoanei iubite odata, intr-un alt spatiu, intr-o alta dimensiune, un loc ce acum pare ruina.

Plin de culori sumbre si monotone, plin de amaraciune si nefericire. Un loc ce trebuia uitat. Trebuia ca sufletul sa paraseasca acel cocon inchistat in tristete si durere. Trebuia sa infloreasca din nou doar ca prin intermediul urii, a indiferentei si sentimentelor negre. Era ceva nemaintalnit, ceva nou, ceva diferit.

Un fluture cu aripile negre usor pictate in rosu si alb. Aripi marete, solide si reci. Pe interior pline cu dragoste si speranta iar in exterior mazgalite cu nepasare, in treacat cu putina ura, distanta si indiferenta.

Si totusi, exteriorul nu era atat de rau. Daca priveai mai atent acea mantie cu care se acoperise puteai observa ca era inselatoare. Trebuia sa dai deoparte ceata cu care acoperise in mod voluntar decorul. Coloritul aripilor spunea atat de multe… . Negrul reprezinta ura si sentimentele reci aduse in dar, rosul suferinta si sacrificiile, pasiunea si implicarea ei iar albul puritatea si sinceritatea, dragostea si adevarul investite.

Erau atat de multe detalii, atat de multe specificatii, toate legate de ea. Totusi, toate aceste bariere si sentimente, nefericiri nu o facusera treptat decat sa-si doreasca din nou sa posede atitutinea de dinainte.

Sa fie acel fluture frumos de alta data.

tumblr_l1f50vJOjT1qa944oo1_1280

La capatul puterilor

             Era destul de tarziu acum, gandi ea. Toate lucrurile care au fost, care s-au intamplat in trecut nu-si mai gaseau locul in prezent, erau inutile si mai mult decat atat o raneau peste limite si mereu o faceau sa se intoarca inapoi sa isi regandeasca actiunile si faptele facute in trecut.

Da si greseli, destul de multe greseli. Amintiri, fapte, ganduri, idei; toate erau acolo, desi ea incercase sa le alunge cat mai mult cu putinta. A incercat pana sa si treaca mai departe, si-a spus ca nu se mai poate asa.

Suferinta nu aduce nimic bun, nimic altceva decat lacrimi, dureri de inima si stare de rau. Ea stia asta mai bine decat oricine si totusi uneori nu se putea abtine sa nu retraiasca acele momente. Acele clipe relativ frumoase care o facusera sa zambeasca si sa admita din toata inima ca era fericita. Da,fericita.

Scopul ei in viata a fost sa fie fericita, sa traiasca cu zambetul pe buze fiecare zi, cu sufletul deschis fara frica, fara frustrari si fara conditii. Sa fie ea, pur si simplu ea. Sa traiasca vesela, in comuniune cu cei de langa ea. Sa nu-i pese daca a esuat intr-o situatie si sa treaca cu usurinta peste greutati, intampinand necunoscutul cu bratele deschise. Sa fie, mai presus de toate optimista.

Caci o atitudine ca aceasta te ajuta sa primesti fiecare colaps ca pe un pas inainte. Te invie… si in ciuda faptului ca incercase de atatea ori nu isi pierduse speranta. Trist este ca aproape de fiecare data cand a incercat asta, a esuat lamentabil.

Increderea in persoane necunoscute, lipsa stimei de sine si atitudinea de copil n-au dus-o nicaieri, ci i-au facut rau, foarte mult rau. Au ranit-o atat de profund incat o posibila ridicare si vindecare era aproape imposibila. In ochii ei mari, nu exista.

Era ca un vis de neatins, o himera ce se iveste inaintea ochilor pentru o secunda si dispare fara urma. Un copil pustiit, gol pe dinauntru, cu inima sfasiata si sufletul tandari, asa era ea.

Ii venea greu sa mai existe, sa mai respire. Considera fiecare pas inainte ca pe o povara si nu se putea adapta. Cei apropiati ei, putini ramasi, incercau sa o ajute. Insa fiecare incercare de-a lor nu ii faceau altceva decat un mare rau ei. Ea nu intrevedea o schimbare, o iesire din aceasta situatie. Se adancise atat de mult in tristete si amaraciune incat nu voia sa evadeze. Se acomodase cu lacrimile, singuratatea si intunericul.

Era un nou ambient pentru ea ,unul la care nu voia sa renunte asa usor. Nu dorea sa lupte. Isi pierduse toate puterile iar sufletul ei cel slab cedase… .

large

Dragostea ce n-a fost sa fie…

Zilele trecute cercetand internetul – plin de lucruri variate, am descoperit un fir al unei povesti ce mi s-a parut interesante si triste si am decis sa il dezvolt. Sper sa va placa  !

,,Oamenii ce vor citi aceasta poveste vor crede ca am gresit si inteleg acest lucru. Totusi,asta nu m-a oprit sa ma indragostesc de unul dintre studentii mei.

Aveam 25 de ani cand am inceput sa predau in liceu. Predam limba ucraineana. Era primul meu an de profesie, in liceu si eram foarte stresata. Cand am aplicat pentru job mi-au spus ca eram prea tanara si neexperimentata. Oricum ei aveau mare nevoie de un profesor si m-au angajat. In prima zi un grup de baieti au intrat in clasa razand galagios batand palmele (hi5). Le-am spus de cateva ori sa se aseze in timp ce asteptam in fata clasei ca toti sa ajunga si sa se aseze in banci. Cand am repetat a treia oara unul dintre baieti m-a fixat cu privirea si continua sa ma priveasca. Fata sa era plina de surprindere. Apoi a privit la ceilalti baieti si le-a spus sa se aseze. M-am simtit putin cam jenata de modul in care ma privea. Mai tarziu am aflat ca numele sau era Landon. El era un student mai vechi ce trebuia sa participe la un curs de limba straina pentru a absolvi. Landon era unul dintre baietii din echipa de inot si era foarte frumos. Fetele „roiau” in jurul lui. In prima saptamana de scoala am simtit ca il tratez diferit. Era foarte serios la ore si chiar daca fetele din clasa il provocau el nu le dadea atentie si acest lucru m-a uimit.

Timpul a trecut rapid si in curand se sfarseau 2 luni de predat. Intr-o zi a lipsit la un test si a trebuit sa ii dau un test de completare. I l-am dat dupa ore. A stat tacut in banca si a rezolvat testul in 15 minute dupa care s-a oprit si ma privea. L-am intrebat daca s-a intamplat ceva si raspunsul lui m-a socat.

,,Domnisoara S,nu te deranjeaza felul in care acei baieti iti vorbesc?”. Pentru un minut nu am stiut ce sa raspund. Apoi am spus:

,,In ce fel?”

,,Glumele lor.”

Baietii din clasa mereu glumeau cu mine spunandu-mi ca sunt prea tanara pentru a fi o profesoara. Eu nu ma consider frumoasa dar trebuie sa recunosc ca sunt destul de atractiva si foarte diferita de ceilalti profesori. Nu numai ca eram cea mai tanara dar ma imbracam si diferit de asemenea, elegant. Am raspuns spunand:

,,Nu au vorbit serios si nu m-a afectat. Stiu ca se prosteau doar.”

Am continuat sa vorbim pentru o vreme pana mi-am amintit ca el trebuia sa isi termine testul si am spus:

,,Termina-ti testul, se face tarziu.”

Landon a zambit si a spus : ,,Am terminat!”

,,Serios?”Am raspuns eu surprinsa. A luat nota maxima pe acel test.

Dupa acea zi Landon a inceput sa stea dupa ore pentru ajutor in plus, afirmand ca are nevoie de mai multa pregatire. Ramanea ultimul in clasa si plecam impreuna la locul de parcare. Vorbeam despre multe lucruri si adesea glumeam. Dupa acea zi prietenii din clasa lui nu au mai glumit cu mine asa mult.

A trecut ceva timp si intr-o zi primesc un apel de la birou. Mi-au spus ca au ceva pentru mine si m-au rugat sa trimit un student sau doi sa ridice acel ceva .Am spus da si am trimis un baiat si o fata. Fata s-a intors cateva minute mai tarziu zambindu-mi si mi-a spus sa-mi inchid ochii. Am protestat o vreme. Am auzit un zgomotos : „Aduceti inauntru!” si ,,Deschide ochii!” si de asemenea „Waaw,waaw…”.

Cand mi-am deschis ochii am zarit un buchet urias de trandafiri. La acel moment am crezut ca sunt probabil 50 de trandafiri. Dar am aflat mai tarziu ca erau doar 26, pentru ca era aniversarea mea de 26 de ani. Era un plic in varful acesteia si cand l-am deschis am recunoscut scrisul lui Landon de indata. Am rosit si cand m-am uitat la  el zambea si mi-a facut cu ochiul.

A ramas dupa ore si mi-a urat :

,,La multi ani domnisoara S!”.Am rosit din nou si i-am spus:,,De ce ai facut asta?”

,,Pentru ca e ziua ta.”A vrut sa plece inspre usa si am intrebat:,,De ce la scoala?”

El s-a intors, avea un zambet larg pe fata si mi-a raspus:,,Am vrut sa asigur restul baietilor ca tu deja ai pe cineva in viata ta.”Dupa asta a plecat din clasa.

Timpul se scurgea cu repeziciune. El continua sa vina la mine dupa ore si vorbeam. Stiam ca gresesc dar nu ma puteam opri. Cand i-am spus sa nu mai vina pentru ca nu mai avea nevoie de ajutor suplimentar mi-a spus: ,,Dar am nevoie de tine!”

Cumva a reusit sa faca rost de numarul meu de telefon si a inceput sa-mi trimita mesaje. Imi trimitea mesaje in clasa unde se aflau si ceilalti studenti. Odata,am izbucnit in ras cand mi-a trimis ceva amuzant. Studentii m-au privit nauciti.

In curand m-a invitat la o intalnire si am spus da. Am mers in afara orasului la ski si atunci m-a sarutat prima data. Din pacate fericirea nu a durat mult.

Peste putin timp studentii au inceput sa ne barfeasca. Un baiat a spus ca l-am tratat pe Landon diferit. Multe zvonuri au inceput sa zboare prin campus. Ne-a fost foarte greu si pana la urma am mers la directoare si i-am povestit totul. Ea mi-a raspuns:,,De asta m-am temut de la inceput. Nu am vrut sa te angajez din cauza experientei ci din cauza faptului ca esti atat de tanara.”A urmat prin  a spune ca este o modalitate de rezolvare.

Landon a fost schimbat de la orele mele. Intreaga scoala si prietenii sai au inceput sa ma priveasca ciudat. El incerca sa imi vorbeasca. A creat scene ce au cauzat aparitia altor zvonuri. Nu stiam ce sa fac. Am participat la o sedinta recenta la scoala si inainte de a se tine sedinta mi-am spus mie insumi ca voi demisiona. Apoi le-am spus-o si lor chiar daca nu era bine sa plec de la scoala fara un inlocuitor,aceasta era cea mai buna alegere.

Ei au fost multumiti de demisia mea si m-au asigurat multumiti ca nu va fi nici o problema si ca vor gasi imediat pe cineva sa ma inlocuiasca. M-am asteptat la un raspuns de genul. Cativa colegi aveau lacrimi in ochi dar si eu plangeam. Am parasit scoala de indata. Am avut o buna recomandare de la scoala, dar directoarea m-a sfatuit ca o prietena sa incep sa predau la scoala de mijloc – gimnaziul, ca mai apoi sa progresez la celelalte nivele. I-am zambit pur si simplu. M-a imbratisat si a inceput sa planga. Imi spunea ca viata nu e corecta.

In doua saptamani m-am mutat. Landon a incercat sa ma contacteze. Mi-a lasat mesaje si am simtit ca mor cand le stergeam. Nu voiam sa fiu influentata de ele si am refuzat sa ma intalnesc cu el. Dupa ce am plecat, proprietarul casei unde am locuit m-a sunat si mi-a spus ca era o scrisoare in casuta postala pentru mine. I-am dat noua mea adresa si am primit scrisoarea in 3 zile. Era o scrisoare de la Landon. Mainile imi tremurau, dar am continuat sa o deschid si sa o citesc. A scris ca ma iubeste si ca nu va mai iubi niciodata alta persoana cat m-a iubit pe mine, pentru ca inima sa e cu mine pentru totdeauna. Si-a cerut scuze pentru ca mi-a creat probleme si mi-a trimis o poza cu noi zambind in momentele fericite. Am plans zile intregi. Mi-am luat vacanta restul anului si am inceput sa lucrez anul viitor ca o profesoara in gimnaziu.

Anii au trecut. Nu m-am putut intalni cu alt baiat chiar daca erau multi interesati. Am inceput sa devin o persoana rece.

Patru ani au trecut si un prieten vechi de la scoala lui Landon se pregatea sa se casatoreasca. Mi-a cerut sa ma reintorc si sa-i fiu domnisoara de onoare. M-a speriat gandul de a-l reintalni. Totusi,am mers. Cumparam rochiile pentru nunta cand o tanara de 20 de ani ne-a intrebat daca avem nevoie de ajutor. Am privit-o mai atenta si am recunoscut-o. Era una dintre fostele mele eleve. Incercam sa-mi amintesc numele ei in timp ce ma uitam la ea, si ea s-a apropiat spunandu-mi:,,Domnisoara S.?”

Am inceput sa vorbim despre viata ei si eu i-am povestit cateva ceva despre mine. Conversatia s-a oprit dintr-o data si ea m-a intrebat:,,Nu vrei sa stii despre Landon?”Am privit-o si ea a continuat.

,,Dupa ce a fost schimbat de la ora dvs, era foarte stresat si voia sa iti vorbeasca si ne tot ruga sa iti trimitem scrisori. Totusi,au trecut decat doua zile si urmatorul lucru aflat e ca vrei sa pleci. El a fugit catre clasa ta auzind ca esti la scoala si nu te-a gasit, apoi a plecat la birou dupa tine, lucru care a fost in van. Avea o fata atat de trista in timp ce te cauta, nu cred ca voi uita vreodata acea privire… . Dupa aceasta nu a mai mers la ore. Intr-o zi, cativa baieti au inceput sa vorbeasca urat despre tine. A sarit pe ei si i-a batut foarte rau. Singurul lucru ce l-a salvat au fost notele bune de la ore. Am absolvit si am auzit ca s-a inrolat in armata. In timpul verii inainte de a se inrola petrecea foarte mult si a devenit obraznic. A devenit foarte implicat in armata si aproape isi facea o cariera. Cu jumatate de an in urma am aflat ca a fost omorat in Iraq. Ceremonia de ramas bun a fost uriasa si toata lumea plangea si spunea ca le vine greu sa creada ca s-a dus. Cateva persoane vorbeau despre voi. Unul dintre prietenii sai a spus ca Landon a avut dreptate cand a spus ca tu ai fost prima si ultima sa iubire.’’

Fata plangea cand si-a terminat povestea. Lacrimile au inceput a curge pe obrajii mei incontrolabil. Am plans zile intregi si am fost deprimata saptamani. Prietenul meu si-a gasit o alta domnisoara de onoare si m-a sustinut mult.

Doi ani au trecut de cand am intalnit acea fata. Stau singura acum cu 26 de trandafiri si o fotografie de-a lui Landon cu mine. Am simtit nevoia sa plang dar nu mai am lacrimi. Am multe regrete acum pentru ca nu am luptat pentru dragostea mea, ca nu am protejat-o, ca nu am sustinut-o cum a incercat Landon. Pur si simplu am renuntat la el si dragostea noastra. Lacrimile incep a curge necontenit pe obrajii mei pentru ca stiu ca nu voi mai iubi niciodata precum l-am iubit pe el.”

 

Sunete pe banda –> Bruno Mars – When I was your man

Zilele precedente mi-am aruncat o privire pe youtube, cautand ceva melodii noi. Privirea mi s-a oprit pe o noua piesa de-a lui Bruno Mars – When I was your man (Cand eram barbatul tau) .

Este o melodie linistita, armonioasa si usor trista. In ea se regaseste o poveste relativ sfasietoare, intensa. Cuprinde regretele unui baiat ce a esuat lamentabil in dragoste si care acum isi dezvaluie sentimentele, trairile in fata lumii si mai ales in fata Ei.

Pe ritmul lent al operei el isi expune „intamplarea amara” cu ajutorul vocii sale usor tremurande, pline de pasiune si suferinta. E o adevarata simfonie de note ce se imbina perfect cu sunetul glasului artistului trecand de pe un portativ pe altul intr-o stare anosta.

Protagonistul este profund implicat in discursul melodios oferit ei, explicand clar motivele ce l-au impiedicat in a-i fi alaturi si in a o iubi, ajungand in anumite pasaje ale cantecului chiar sa isi adune toate fortele intr-un strigat de durere, ca mai apoi sa sfarseasca printr-o voce calma, amplificandu-si starea de agonie.

La o prima ascultare nu pare o melodie atat de frumoasa incat sa iti capteze atentia si sa te determine sa o reasculti. Insa daca zabovesti putin asupra ei si asculti cu atentie linia melodica si versurile sigur vei fi prins in firul melodiei.

Parerea mea?!

Imi pare un cantec superb si consider ca ar trebui sa-l ascultati si voi, merita!  🙂

Versurile in ROMANA :

Acelasi pat, doar ca acum pare mai mare
Cantecul nostru e la radio, dar nu mai este la fel
Cand prietenii nostri vorbesc despre tine nu fac decat sa ma sfaşie
Pentru ca mi se rupe sufletul cand iţi aud numele
Cam asta este povestea noastra, uh, uh, uh …

Hmmm, prea tanar, prea prost sa realizez
Ca ar fi trebuit să-ţi cumpar flori, sa te ţin de mana,
Ca trebuia sa-ţi daruiesc tot timpul din lume cand am avut ocazia,
Sa te iau la orice petrecere pentru ca tot ceea ce vroiai sa faci era sa dansezi,
Acum puiul meu danseaza, dar cu altcineva…

Mandria, egoul, nevoile mele şi egoismul
Te-au făcut atat de puternica incat sa vrei sa ma paraseşti
Niciodata, niciodata nu voi sterge mesajele noastre din arhiva
Care ma bantuie de fiecare data cand inchid ochii
Cam asta este povestea noastra, uh, uh, uh …

Hmmm, prea tanar, prea prost sa realizez
Ca ar fi trebuit sa-ţi cumpar flori, sa te ţin de mana
Ca trebuia sa-ţi daruiesc tot timpul din lume cand am avut ocazia,
Sa te iau la orice petrecere pentru ca tot ceea ce vroiai sa faci era sa dansezi
Acum puiul meu danseaza, dar cu altcineva…

Desi doare, am sa fiu primul care va spune ca a greşit
Oh, ştiu ca probabil acum este prea tarziu
Sa încerc sa-mi cer scuze pentru toate greşelile pe care le-am facut,
Dar as vrea sa ştii ca
Sper ca el să-ţi cumpere flori, sper sa te ţina de mana,
Sa-ţi acorde tot timpul din lume cand are ocazia,
Sper ca te ia cu el la orice petrecere, pentru că imi amintesc cât de mult iţi placea sa dansezi
Sper ca face toate lucrurile pe care ar fi trebuit sa le fac când eram al tau…
Sper ca face toate lucrurile pe care ar fi trebuït să le fac cand eram al tau…


31 octombrie, toamna si monotonie

Astazi este 31 octombrie, mai concret sfarsitul unei luni de toamna.O zi ca toate celelalte cu aproape nimic deosebit inafara de celebra sarbatoare de Halloween imprumutata de la engleji; O zi in care rutina zilnica nu lipseste si stresul si munca nici atat. As zice o zi ca toate celelalte in viziunea cotidiana a lumii. Insa astazi mi-am propus sa fiu mai atenta la detaliile trecute cu vederea pana acum si sa observ mai prudent neobservabilul.

Ultima zi a lunii a fost cam posomorata si mohorata, mai rece decat de obicei. Cerul a fost brazdat de nori involburati si grei acompaniati in mod bizar de sunetul vantului suierator lent si de aerul rece ce te infioara facand simtita prezenta frigului. Vantul sufla inviorator frunzele vestejite ale copacilor determinandu-le sa danseze pe trotuarul crapat incurcand traseul trecatorilor grabiti. Croncanitul ciorilor asurzitor rasuna in aer urmat de sunetele obisnuite ale unui oras de pronvincie – cateva masini ale caror soferi grabiti gonesc in drumul lor, urmate de claxoane deranjante si sa nu uitam lunga sporovaiala a copiilor si adolescentilor ce se indreapta spre scoala.

Treptat norii incep sa dispara lasand cerul gri ,gol. Frigul incepe sa isi intenteasca asprimea iar vantul sa bata mai puternic. E o atmosfera de toamna tarzie, monotona si anosta. Aceasta schimbare a vremii provoaca si o alternare in starea oamenilor ce devin aspri, indiferenti si tristi. Chipuri mahnite si emfatice te lovesc din plin determinandu-te sa iti lasi zambetul fals deoparte si sa porti aceeasi masca ca a lor – serioasa, obosita si ganditoare.

Aerul devine din ce in ce mai greu de respirat, sufocant chiar. Neasteptate isi fac loc picaturi de apa iuti si sporadice ce te fac sa te grabesti. Iti faci loc printre lumea grabita si te indrepti catre scoala, ca in fiecare zi de joi. Ambianta era cea din fiecare zi – de somnolenta, oboseala si nervozitate. Orele se scurg pe nesimtite in timp ce profesorii se straduiesc sa predea cat mai coerent si clar, evitand biletelul aproape neobservabil infipt in jacheta lor ce sugereaza ca sunt in greva japoneza.

Pauzele scurte devin insuportabile datorita galagiei provocate de febra sarbatorii de Halloween. Elevi agitati si aprinsi se transforma – parerea lor – in monstri groaznici si infricosatori , de fapt in personaje ironice ale unui serial cotidian al scolii. Secventele mai nepotrivite colectivului – cele de Halloween, se sfarsesc odata cu terminarea orelor cand din lasitate renunta la machiajul strident si trec la vechea situatie de monotonie si plictiseala redevenind pioni ai unui sistem defect – elevi decenti si respectabili ce urmeaza rutina zilnica ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat.

Si, ca in fiecare zi te indrepti spre masina pentru a merge acasa din nou. Pasesti rar si lent, vrand sa nu stai in calea populatiei repezite si a nu-I incurca fara rost. Insa eforturile tale nu trebuiesc depuse prea mult. Vremea anosta si-a intins bine mrejele asupra micului orasel ce pare a fi inghetat in timp. Lumea a disparut din calea frigului si s-a adapostit intr-un loc caldut, ferit de intemperii. Peisajul pare inmarmurit, singurele obiecte in miscare sunt cateva hartii aruncate la intamplare ce par sa se intreaca in bataia vantului.

Copacii isi misca crengile anevoios luptand contra fortei curentilor de aer in timp ce frunzele au parasit complet ramurile. Te afunzi mai adanc in hainele relativ calduroase incercand sa mai alungi din fiorii frigului. Pe parcursul drumului ignori vorbaria fara rost a colegilor din clasele mai mici, concentrandu-te la tabloul fugitiv ce ti se asterne prin pragul geamului. Privelistile toamnei se transpun unele peste altele in plan cu masinaria pe 4 roti fiind incapabila sa prinzi tot “filmul” agasant. Scurta calatorie inspre casa a fost linistitoare si tihnita, pot sa spun mai buna decat toata ziua petrecuta.

Cei 200 de metri care trebuiesc parcursi pana acasa devin parca mai scurti fapt ce nu devine chiar atat de suparator,putina odihna e bine venita. In momentul parcurgerii curbei drumului soarele se inalta falnic deasupra satucului uitat de lume. Razele sale indulcind tabloul pitoresc conferindu-I o aliura aparte, deosebita. La capatul sau se zarea neclar un curcubeu minuscul indicand o posibila ameliorare a vremii capricioase. Satula de rutina si natura impozanta in felul ei te indrepti spre casa, fara a mai face pauze. Poate ca totusi, ziua de joi va deveni mai pozitiva decat pana acum !

Leaf-Leaves-Orange-Grass-Nature-Macro-3000-x-2000

Viata sau calatoria in care poti da gres

Asemeni unei calatorii scurte, viata este trecatoare. Zilele, lunile, anii se scurg cu repeziciune incat pur si simplu nu realizezi cand si cum au plecat. Clipele petrecute cu parintii in cel mai frumos anotimp al vietii – copilaria, sunt nepretuite. Ardoarea cu care doream sa trecem prin toate, sa descoperim lucruri necunoscute noua, ideea de a pasi spre o noua aventura era uimitoare. Energia si veselia pe care o posedam era de nestavilit.

Insa timpul nu iarta pe nimeni. Parca mai ieri invatam lucrurile elementare vietii si rostul ei alaturi de persoanele dragi noua iar astazi am devenit persoana ce nu credeam vreodata ca vom fi. Un om matur, cu ganduri si idei proprii cu griji si greutati. Trecand prin bune si prin rele descoperim adevaratul chip al lumii si realitatea dura – ca lumea nu e asa cum ne-am inchipuit-o noi si ca trebuie sa trecem singuri prin greutati.

Petrecem ani buni pe bancile scolii cizelandu-ne si invatand lucruri noi necesare vietii, ca mai apoi sa ne gasim un loc de munca respectabil. Considerand ca munca e pe primul loc dam la o parte toate relatiile si legaturile inchegate cu greu pana in prezent. Devenim indiferenti si nepasatori si mai mult decat toate – abovnici dupa mai mult. Amintirile se inmultesc pe zi ce trece cumulandu-se intr-un dosar imens analog unui album foto prafuit uitat intr-un colt.

Si asa,delasatori, cum ne-am invatat a fi mergem mai departe pierzand cate o persoana draga noua treptat. Iar la final ne gasim singuri, epuizati de rutina zilnica si monotonie incercand sa regasim tardiv in acel album vechi al mintii cateva momente ce ne fac sa zambim si sa ne amintim de momentele frumoase petrecute impreuna cu acele persoane ce poate acum nu mai sunt.

Tristi si ingandurati, realizam ca e prea tarziu pentru a mai face ceva. Viata a nins grav peste fizicul si interiorul nostru impodobindu-ne cu plete albe, riduri si probleme de sanatate. Mai mult decat atat durerea ne macina pe interior, realizand ca am muncit in van, ca nu avem copii care sa se bucure de ceea ce am cladit si de faptul ca nu luam nimic cu noi.

Constienti de greseala iminenta mergem mai departe,cu gandul ca poate acolo sus nu vom mai fi singuri si siguri pe faptul ca daca am mai avea o viata am trai cum se cuvine si am respecta si pretui persoanele din jurul nostru. Cu mersul taraganat si incetisor ne facem loc printre multimea agitata indreptandu-ne catre un restaurant pentru a ne servi ultima ceasca de ceai… .

Ironia zilelor de astazi a aproape fiecarei persoane este ca se pierde in rutina zilnica si  acorda importanta lucrurilor cu adevarat deosebite. Ca se afunda in munca si in stres, ca uita de persoanele care ii iubesc si le sunt alaturi indiferent de situatie. Pana si de sufletelul mic lasat acasa – catelul, pisica sau animalele de companie – au nevoie de atentia si grija lor. Problema este ca realizeaza prea tarziu si ca nu acorda importanta necesara acestui aspect. Ca lasa sa treaca timpul fara a spune un : ,,Te iubesc” , un “Mi-ai lipsit foarte mult”, un “Multumesc “ si asa mai departe.

Par lucruri neinsemnate dar spuse la timpul lor fac cat o mie de cuvinte !

silent-feature-940x420

Ganduri gri de toamna

Exista in viata si momente cand totul e sumbru, mohorat si trist. Momente in care nu iti doresti  altceva decat sa stai sa meditezi la necunoscut sau pur si simplu sa iti petreci timpul facand nimic, in timp ce vremea si rutina zilnica sa lase de dorit. E o stare generala chiar ce te afecteaza pe neasteptate, vrand-nevrand.

Stropii de ploaie lovesc nervos in geam, fulgerele si tunetele facand mai simtita prezenta vremii ce tinde a se “strica”. Animalutele se adapostesc de vremea capricioasa  iar frigul  si vantul nu se lasa asteptat  biciund fara mila tot ce prinde in cale. E sfarsit de august si se simte. Poate ca mai mult decat in ceilalti ani cand toamna isi facea mai tarziu aparitia  lasand soarele si vremea calda sa ne mai incante simturile.

Treptat timpul cald si vremea buna lasa loc vremii mohorate si reci, prevestind urmatorul anotimp. Copacii isi scutura frunzele pe campia vestejita, ramanand goi si tristi. Iazul in care odata se reflectau razele soarelui si florile arborilor infloriti este acum acoperit de frunze ruginii. Cerul este plin de nori mari, cenusii brazdat de stoluri de cocori.

Oamenii se pregatesc pentru strangerea recoltei cultivata cu mult timp in urma, pasarile calatoare isi parasesc cuiburile pentru a pleca in regiuni mai calde, copii se indreapta veseli spre un nou an scolar, spre un nou necunoscut plin de peripetii… ce sa mai spun, viata isi urmeaza cursul cum era de asteptat.

Stand la umbra focului, acoperit cu o patura si sorbind dintr-un ceai fierbinte gandurile te poarta catre toate activitatile desfasurate pana in prezent. Mereu anotimpurile reci iti insufla nostalgie chiar tristete. Toamna te determina sa te gandesti la cat de repede s-a scurs timpul, cum mai ieri paseai inspre un nou an, cu ganduri bune si planuri felurite  iar astazi te indrepti inspre altul,  fiind sigur de un lucru – ca va trece la fel de repede.

Te gandesti si la persoanele cu care ti-ai umplut clipele fericite si triste din decursul anului, la cele noi ce te-au surprins in mod placut sau mai putin placut. Sunt foarte multe ganduri ce nu le pot surprinde doar intr-un articol, ganduri ce  iti trezesc amintiri placute sau ganduri ce te macina.

Omul este trecator si timpul este martor. Uneori ramanem surprinsi de cat de repede se scurge, neputand tine evidenta minutelor si orelor. Ne place sa estimam, sa afirmam – Este destul timp ! – … insa mai devreme sau mai tarziu ne trezim ca ne suna ceasul si noi nu suntem inca pregatiti de drum.

what_remains_of_grey_autumn____by_blackrugiada-d4g2d61