Dogs in our life

I managed to speak with a person about happy souls that were at a moment present in our lives, about pets and their presence in our souls.

Being separated from people, having to work remotely from home on this period with Corona Virus just brings old feelings back to life, memories about moments in life that already passed, but left a mark.

Memories and feelings

We are so blessed by God with such surprising animals since the beginning of life. In my case, for example, I had many amazing souls that I can remember.

In my childhood, in the early years of life, at the age of 2, a crazy shepherd dog was just adopted in our family. He was not brought in our life as a pet, but more as a guardian, his purpose is to protect the house.

I, like a curious child at that time, wanted to play with the dog and tried to hug and to throw things, while playing at him. The dog, in his mind, took my attempt to play as a threat and tried to bite me.

He did not manage to bite me though, as my family arrived in time and took me away from the dog. In time, this beautiful white and black colored dog proved to be more than a guardian to the home and protected it with his last powers.

I do remember, as I have grown up playing with him, petting him and giving him food. It’s like I can see his kind look and playful manner always trying to greet and protect his loved ones. He is a dog that I will not forget in this life.

I also remember wanting to have small dogs, trying to adopt them in the family. But whenever I tried to get out of the house or go grocery shopping or school, they always got involved in some trouble and ended either dead in a car accident or being taken by somebody else.

A new hope

When we had to move to the other house, my dad managed to get us a new dog, Shogun. A white and orange big dog used to guard the ships at the sheepfold. I remember his strong presence since I got to know him.

Shogun was so strong and beautiful, had a powerful voice and everybody was afraid of his barking and was just mesmerized by his attitude. I remember one time when I arrived from school and he was let loose as the belt was broken and he just jumped around me, wanting to play and have fun.

At that time I was so scared and wanted to hide somewhere, thinking that maybe he wants to bite me, but it was not the case. The neighbors were afraid of him and did not want to enter the yard, colleagues were amazed and we were just happy and thought that we were lucky to have him.

I was 8 when he arrived at the new house and 18 when we had to let him go. Unfortunately, due to old age and sickness, Shogun died in the garden. It is hard to describe the pain and the empty spot that he left behind, we knew that he was our best dog, the most beautiful gift that God could offer.

(Image Source – Unsplash)

Old hopes bring new souls

When I had to leave at the college my parents adopted another dog, a white and black breed between a wolf and a rottweiler. I did not have enough time to get familiarized and get to know this dog so well, as I was most of the time away for college and always working.

My parents decided to give this new dog the same name as the old one had, Shogun. He had a strong attitude as well and was more powerful and different from the other. Even if his presence was intimidating, in time he got to love the family and became a part of it, protecting it and giving his best to be the best guardian of the house.

I remember him when going home in his last years, always jumping around, cheerful to meet us, wanting to play and at times it was like you can see him smile. He was happy with the family and knew that this was his place to be. But, unfortunately, he died a few days ago.

My mother called me in tears and announced to me that Shogun has died, again. For us, the dog is a guardian and a symbol of protection, a friend and more than that, a part of the family.

(Image Source – Unsplash)

Last thoughts

The guardians of the new home are now buried in the garden, both in the same place. Now, an apricot tree has raised in the place where these beautiful souls have died, and whenever we go home we visit the garden and take a moment to remember and to honor these souls.

Now, our home is empty and does not have the mesmerizing presence of the missing guardians, as now they rest in the garden and guard us from above.

I thank God for sending these beautiful souls and for their unlimited gifts that they offered. They filled the exact empty spot that it was missing and completed the family, at its best.

I want to also say thank you to God for the pets that we have at the moment in our lives, for the many curious cats that now reside at the country in the new house and for Fifi. And I am sure that shortly a new guardian will bless the family at home and will fill it again with joy and barks.

(Image Source – Unsplash)

Sunday thoughts wrapped in a beautiful „YOU”

Hello, guys!

It’s been a while since I could not find the time to write my thoughts in here, on my personal page, in Kate’s World. I am really sorry, in front of you and in front of me. I am saying this because it’s been so long and I so much longed to be in here, to be writing again.

As you might think, the last few months were really busy for me. I was caught struggling between work and family, between a break and me. But, to be 100% fair, there was no ME lately, and no break as you might guess.

It took me a while to figure it out, to understand. In this big, crazy world we always concern about work&about tasks, about people and their reactions, about what they might think or feel about us.

But when should we be concerned about ourselves, when should we be on the first place?

When was the last time you asked yourself if you enjoyed your company, when was the last time you asked yourself if you liked that movie, or if you really liked that nasty food? When did you really felt comfortable enough to laugh out loud, when was the last time you were true to yourself?

Good questions you may say. But do we know the answers to these realities? Yes we do. And within ourselves we regret the choices that we made in the past and maybe today.

Be the change that you want to see in others

My idea would be that in every single week we should chose a time to be frank to ourselves, to do something that we love, to be our best version of „ME” that is hidden somewhere inside us.

Start with baby steps, chose an easier task which is convenient for the moment and for you. Do exactly the thing that defines you and says „This is me” better than anything.

Do you like singing in a cold shower early in the morning? Then do it. Do you enjoy listening to slow jazz music with a glass of sweet wine and a good book in your lap? What is stopping you?  Do you love taking small walks on the road with loud music in your headphones? Then do it.

Take 5-10 minutes of your time and do something that you really love doing, something that really satisfies you and makes you happy. Forget about what people think or talk, because they will never stop.

So what if the neighbors will be awake earlier in the morning from the noises of your crazy song and the drops of clear water? They aren’t going to stop late in the night that Dem drill anyway.

So what if there will be persons who will make funny faces at you while you walk to nowhere in your life’s voyage with noisy rock music in your ears? It is your choice not their and they don’t have any right to tell you what is better to do or not to do.

Each and every one of us has a cross to bear and a path to follow in this short life. Take what is rightfully yours and enjoy your time while you can. Stop thinking about what people will say or think, because people are people and you can’t come to an end with them.

The only person who you should think often, love and cherish is yourself. At the end of the day, what really matters is what you accomplished and how happy YOU are. The rest is just dust in the wind.

Think about that. Think About YOU!


(Image source – Unsplash)

Thought of the day 6#

Do you know those days? When you smile and joke with those around you, but inside is something of an endless sadness?

Sometimes I can not explain it. I feel my saturated and disappointed heart, I want something today, but I do not know why I have the feeling that it does not belong to me; or at least it’s mine though it should not be.

I long after smiles, emotions and affection, but I do not understand why … that someone should be my unlimited and infinite, there are moments, events spent together and years of coexistence.

I give everything I have, I give my heart on this person’s tray and I want it next to me 24 out of 24. For me time has not gone, it has flourished, added moments and emotions, feelings and memories.

Only if that person next to me would think the same … I see him every day, staring at a certain „fairy”, like looking for another one. Initially, I did not notice it, drawing attention to other things, looking for a thread of hope and trust, believing in what once united us.

Irrelevant, uninteresting. He is attentive elsewhere, distracted. And me? I’m lost somewhere in the middle, I just require little attention and a little affection, just a little involvement.

I’m not like him, I’m not looking for other princes, I’ve already found the king. It’s just he’s embarrassed, impregnated in strangers, black or blonde ones, one seemingly more captivating than another.

Today I chose to leave the guard down, not to get involved. I’ve come to think of what it would be if …. I saw independence, with 2 jobs, more attentive to one’s own person and personal development.

I do not know why, but when they adopt this „position” they draw people to me. Curious, intriguing and conquering people try to hurt me with their personality, try to be close to me.

And me? I’m no longer fascinated by this kind of thing. My heart is fragile and mature, she received her love of the outside, now she wants family and involvement. My heart wants him, her king …. Let’s hope, however, that it will come back from this whirlwind of youth and realize what’s next to it until it’s too late.

Song of the day – Melodia zilei

Stiti momentul ala cand va treziti dis de dimineata cu o melodie in cap? Ei bine, asa am patit si eu astazi.

Nancy Mulligan este o compoziție a cantaretului englez Ed Sheeran si a fost inclusa in albumul de lux din 2017.

Nancy Mulligan este una dintre cele mai personale melodii ale albumului, povestind povestea despre modul în care bunicii lui, William Sheeran, protestant din Belfast, Irlanda de Nord, și Nancy Mulligan, un catolic din Irlanda, s-au întâlnit, s-au îndrăgostit al doilea război mondial și sa căsătorit la granița cu Wexford.  Sheeran a spus: „S-au logodit și nimeni nu sa întors la nunta lor, a furat toate dinții de aur în cabinetul său dentar și le-a topit într-un inel de nuntă și purtau haine împrumutate pentru a se căsători și tocmai de fapt au acest tip din romantismul Romeo și Julieta, care este cel mai romantic lucru.

Partea buna la aceasta melodie e ca ma umple de energie si imi da un vibe pozitiv. Merită ascultata!



              29 aprilie 2015. Doar o zi racoroasa de miercuri in plina primavara. O zi in care soarele si razele lui calduroase au disparut din peisaj, lasand ploaia si vantul sa acopere toata bucuria si veselia cu monotonia si reveria. La primul contact cu lumea de afara aerul rece si ploaia isi fac simtite prezenta. O briza de aer rece acompaniata de cateva picuri reci de ploaie iti provoaca o senzatie de trezire mai dura decat efectul amestecului plantei de cafea. Oameni grabiti alearga fiecare in drumul sau dorindu-si parca cu mai multa ardoare sa cuprinda mai mult timp in palma si sa-l manipuleze conform viselor. Se ciocnesc in graba, unul de altul, din greseli intentionate scuzandu-se sfiosi strabatand drumul stiut de atata vreme. O pisica pufoasa neagra isi cauta un loc caldut, ferit de aglomeratie si masini. In graba ei, taie calea unor fiinte la fel de grabite scapand cu greu insultelor aduse din vina superstitiilor; ciori de aceeasi culoare, cu penajul scamosat isi incep reuniunea cu cativa metri mai sus de harababura de la sol, dantuind si ele zapacite acel dans vechi strigand simultan sunetul specific lor.


           Dar in clepsidra, nisipul e trecut de jumatate. E dupa amiaza si orele au zburat fara sa intrebe. Lucrurile incep sa se miste in slow motion. Pana si oamenii, pioni pe un joc de sah, par a-si fi incetinit ritmul, ceea ce nu se poate spune si despre atmosfera. Picurii de ploaie au inceput sa curga tot mai des, vijelios spulberate de curentii de aer.


           Am zarit-o in multime. Cu pasii marunti si incalciti isi face loc printre trecatori. Timid, usurel paseste pe aleea scorojita de timp si de atatia oameni grabiti strivita inainte cu multi ani. Era usor de observat. Ochii ti se loveau de imaginea ivita instantaneu si te determina sa privesti. Printre atatia trecatori pripiti de timp, rutina si vremea cea urata, ea era singura persoana ce nu se ferea de vantul crud, rece si picaturile spontane de ploaie ce se iveau cand ici cand colo. Trupul fetei se mladia usor in bataia vantului, in incercarea de a merge mai departe. Hainele prea subtiri, agatate de curentii de aer pluteau usor in atmosfera uda si rece. Paru-i lung si matasos dansa gratios odata ce ea inainta in mers. Chipul desenat parca de mari pictori era vizibil doar pe jumatate fiindu-i ascuns de umbrela. O umbrela mare si colorata ii era partenera in aceasta calatorie scurta. Iar ea tinea strans de manerul ei in speranta de a nu-si pierde acoperirea si sustinerea. Pe sub umbrela puteai descoperi insa o cu totul alta poveste. Acea aspectuoasa persoana pe afara era o cu totul alta pe dinauntru. Ochii ei oglindeau o tristete nemaintalnita, fereastra sufletului ei spunea o cu totul alta poveste. Ploaia ii adusese la viata amintiri triste din trecut, ce o macinau de o perioada mai indelungata. Involuntar,i-am citit gandurile:

,,Toate lucrurile care au fost, care s-au intamplat in trecut nu-si mai gaseau locul in prezent erau inutile. Si mai mult decat atat o raneau peste limite si mereu o faceau sa se intoarca inapoi sa isi regandeasca actiunile si faptele facute in trecut. Da si greseli, destul de multe greseli. Amintiri, fapte, ganduri, idei; toate erau acolo, desi ea incercase sa le alunge cat mai mult cu putinta. A incercat pana sa si treaca mai departe, si-a spus ca nu se mai poate asa. Suferinta nu aduce nimic bun, nimic altceva decat lacrimi, dureri de inima si stare de rau. Ea stia asta mai bine decat oricine si totusi uneori nu se putea abtine sa nu retraiasca acele momente. Acele clipe relativ frumoase care o facusera sa zambeasca si sa admita din toata inima ca era fericita. Da,fericita. Scopul ei in viata a fost sa fie fericita, sa traiasca cu zambetul pe buze fiecare zi, cu sufletul deschis fara frica, fara frustrari si fara conditii. Sa fie ea,pur si simplu ea. Sa traiasca vesela in comuniune cu cei de langa ea. Sa nu-i pese daca a esuat intr-o situatie si sa treaca cu usurinta peste greutati, intampinand necunoscutul cu bratele deschise. Sa fie mai presus de toate optimista. Caci o atitudine ca aceasta te ajuta sa primesti fiecare colaps ca pe un pasi inainte. Te invie… . Si in ciuda faptului ca incercase de atatea ori nu isi pierduse speranta. Trist este ca aproape de fiecare data cand a incercat asta, a esuat lamentabil. Increderea in persoane necunoscute, lipsa stimei de sine si atitudinea de copil n-au dus-o nicaieri, ci i-au facut rau, foarte mult rau. Au ranit-o atat de profund incat o posibila ridicare si vindecare era aproape imposibila. In ochii ei mari, nu exista. Era ca un vis de neatins, o himera ce se iveste inaintea ochilor pentru o secunda si dispare fara urma. Un copil pustiit, gol pe dinauntru, cu inima sfasiata si sufletul tandari, asa era ea. Ii venea greu sa mai existe, sa mai respire.”


Cu umbrela deoparte, hainele si parul jilav, cu privirea lasata in jos si lacrimile spalate  de ploaie la cativa pasi mai departe, pe aleea gloduroasa aproape de acasa, m-am descoperit pe mine … !Si pe tine, cel ce te regasesti in randurile mele.


Dragostea ce n-a fost sa fie…

Zilele trecute cercetand internetul – plin de lucruri variate, am descoperit un fir al unei povesti ce mi s-a parut interesante si triste si am decis sa il dezvolt. Sper sa va placa  !

,,Oamenii ce vor citi aceasta poveste vor crede ca am gresit si inteleg acest lucru. Totusi,asta nu m-a oprit sa ma indragostesc de unul dintre studentii mei.

Aveam 25 de ani cand am inceput sa predau in liceu. Predam limba ucraineana. Era primul meu an de profesie, in liceu si eram foarte stresata. Cand am aplicat pentru job mi-au spus ca eram prea tanara si neexperimentata. Oricum ei aveau mare nevoie de un profesor si m-au angajat. In prima zi un grup de baieti au intrat in clasa razand galagios batand palmele (hi5). Le-am spus de cateva ori sa se aseze in timp ce asteptam in fata clasei ca toti sa ajunga si sa se aseze in banci. Cand am repetat a treia oara unul dintre baieti m-a fixat cu privirea si continua sa ma priveasca. Fata sa era plina de surprindere. Apoi a privit la ceilalti baieti si le-a spus sa se aseze. M-am simtit putin cam jenata de modul in care ma privea. Mai tarziu am aflat ca numele sau era Landon. El era un student mai vechi ce trebuia sa participe la un curs de limba straina pentru a absolvi. Landon era unul dintre baietii din echipa de inot si era foarte frumos. Fetele „roiau” in jurul lui. In prima saptamana de scoala am simtit ca il tratez diferit. Era foarte serios la ore si chiar daca fetele din clasa il provocau el nu le dadea atentie si acest lucru m-a uimit.

Timpul a trecut rapid si in curand se sfarseau 2 luni de predat. Intr-o zi a lipsit la un test si a trebuit sa ii dau un test de completare. I l-am dat dupa ore. A stat tacut in banca si a rezolvat testul in 15 minute dupa care s-a oprit si ma privea. L-am intrebat daca s-a intamplat ceva si raspunsul lui m-a socat.

,,Domnisoara S,nu te deranjeaza felul in care acei baieti iti vorbesc?”. Pentru un minut nu am stiut ce sa raspund. Apoi am spus:

,,In ce fel?”

,,Glumele lor.”

Baietii din clasa mereu glumeau cu mine spunandu-mi ca sunt prea tanara pentru a fi o profesoara. Eu nu ma consider frumoasa dar trebuie sa recunosc ca sunt destul de atractiva si foarte diferita de ceilalti profesori. Nu numai ca eram cea mai tanara dar ma imbracam si diferit de asemenea, elegant. Am raspuns spunand:

,,Nu au vorbit serios si nu m-a afectat. Stiu ca se prosteau doar.”

Am continuat sa vorbim pentru o vreme pana mi-am amintit ca el trebuia sa isi termine testul si am spus:

,,Termina-ti testul, se face tarziu.”

Landon a zambit si a spus : ,,Am terminat!”

,,Serios?”Am raspuns eu surprinsa. A luat nota maxima pe acel test.

Dupa acea zi Landon a inceput sa stea dupa ore pentru ajutor in plus, afirmand ca are nevoie de mai multa pregatire. Ramanea ultimul in clasa si plecam impreuna la locul de parcare. Vorbeam despre multe lucruri si adesea glumeam. Dupa acea zi prietenii din clasa lui nu au mai glumit cu mine asa mult.

A trecut ceva timp si intr-o zi primesc un apel de la birou. Mi-au spus ca au ceva pentru mine si m-au rugat sa trimit un student sau doi sa ridice acel ceva .Am spus da si am trimis un baiat si o fata. Fata s-a intors cateva minute mai tarziu zambindu-mi si mi-a spus sa-mi inchid ochii. Am protestat o vreme. Am auzit un zgomotos : „Aduceti inauntru!” si ,,Deschide ochii!” si de asemenea „Waaw,waaw…”.

Cand mi-am deschis ochii am zarit un buchet urias de trandafiri. La acel moment am crezut ca sunt probabil 50 de trandafiri. Dar am aflat mai tarziu ca erau doar 26, pentru ca era aniversarea mea de 26 de ani. Era un plic in varful acesteia si cand l-am deschis am recunoscut scrisul lui Landon de indata. Am rosit si cand m-am uitat la  el zambea si mi-a facut cu ochiul.

A ramas dupa ore si mi-a urat :

,,La multi ani domnisoara S!”.Am rosit din nou si i-am spus:,,De ce ai facut asta?”

,,Pentru ca e ziua ta.”A vrut sa plece inspre usa si am intrebat:,,De ce la scoala?”

El s-a intors, avea un zambet larg pe fata si mi-a raspus:,,Am vrut sa asigur restul baietilor ca tu deja ai pe cineva in viata ta.”Dupa asta a plecat din clasa.

Timpul se scurgea cu repeziciune. El continua sa vina la mine dupa ore si vorbeam. Stiam ca gresesc dar nu ma puteam opri. Cand i-am spus sa nu mai vina pentru ca nu mai avea nevoie de ajutor suplimentar mi-a spus: ,,Dar am nevoie de tine!”

Cumva a reusit sa faca rost de numarul meu de telefon si a inceput sa-mi trimita mesaje. Imi trimitea mesaje in clasa unde se aflau si ceilalti studenti. Odata,am izbucnit in ras cand mi-a trimis ceva amuzant. Studentii m-au privit nauciti.

In curand m-a invitat la o intalnire si am spus da. Am mers in afara orasului la ski si atunci m-a sarutat prima data. Din pacate fericirea nu a durat mult.

Peste putin timp studentii au inceput sa ne barfeasca. Un baiat a spus ca l-am tratat pe Landon diferit. Multe zvonuri au inceput sa zboare prin campus. Ne-a fost foarte greu si pana la urma am mers la directoare si i-am povestit totul. Ea mi-a raspuns:,,De asta m-am temut de la inceput. Nu am vrut sa te angajez din cauza experientei ci din cauza faptului ca esti atat de tanara.”A urmat prin  a spune ca este o modalitate de rezolvare.

Landon a fost schimbat de la orele mele. Intreaga scoala si prietenii sai au inceput sa ma priveasca ciudat. El incerca sa imi vorbeasca. A creat scene ce au cauzat aparitia altor zvonuri. Nu stiam ce sa fac. Am participat la o sedinta recenta la scoala si inainte de a se tine sedinta mi-am spus mie insumi ca voi demisiona. Apoi le-am spus-o si lor chiar daca nu era bine sa plec de la scoala fara un inlocuitor,aceasta era cea mai buna alegere.

Ei au fost multumiti de demisia mea si m-au asigurat multumiti ca nu va fi nici o problema si ca vor gasi imediat pe cineva sa ma inlocuiasca. M-am asteptat la un raspuns de genul. Cativa colegi aveau lacrimi in ochi dar si eu plangeam. Am parasit scoala de indata. Am avut o buna recomandare de la scoala, dar directoarea m-a sfatuit ca o prietena sa incep sa predau la scoala de mijloc – gimnaziul, ca mai apoi sa progresez la celelalte nivele. I-am zambit pur si simplu. M-a imbratisat si a inceput sa planga. Imi spunea ca viata nu e corecta.

In doua saptamani m-am mutat. Landon a incercat sa ma contacteze. Mi-a lasat mesaje si am simtit ca mor cand le stergeam. Nu voiam sa fiu influentata de ele si am refuzat sa ma intalnesc cu el. Dupa ce am plecat, proprietarul casei unde am locuit m-a sunat si mi-a spus ca era o scrisoare in casuta postala pentru mine. I-am dat noua mea adresa si am primit scrisoarea in 3 zile. Era o scrisoare de la Landon. Mainile imi tremurau, dar am continuat sa o deschid si sa o citesc. A scris ca ma iubeste si ca nu va mai iubi niciodata alta persoana cat m-a iubit pe mine, pentru ca inima sa e cu mine pentru totdeauna. Si-a cerut scuze pentru ca mi-a creat probleme si mi-a trimis o poza cu noi zambind in momentele fericite. Am plans zile intregi. Mi-am luat vacanta restul anului si am inceput sa lucrez anul viitor ca o profesoara in gimnaziu.

Anii au trecut. Nu m-am putut intalni cu alt baiat chiar daca erau multi interesati. Am inceput sa devin o persoana rece.

Patru ani au trecut si un prieten vechi de la scoala lui Landon se pregatea sa se casatoreasca. Mi-a cerut sa ma reintorc si sa-i fiu domnisoara de onoare. M-a speriat gandul de a-l reintalni. Totusi,am mers. Cumparam rochiile pentru nunta cand o tanara de 20 de ani ne-a intrebat daca avem nevoie de ajutor. Am privit-o mai atenta si am recunoscut-o. Era una dintre fostele mele eleve. Incercam sa-mi amintesc numele ei in timp ce ma uitam la ea, si ea s-a apropiat spunandu-mi:,,Domnisoara S.?”

Am inceput sa vorbim despre viata ei si eu i-am povestit cateva ceva despre mine. Conversatia s-a oprit dintr-o data si ea m-a intrebat:,,Nu vrei sa stii despre Landon?”Am privit-o si ea a continuat.

,,Dupa ce a fost schimbat de la ora dvs, era foarte stresat si voia sa iti vorbeasca si ne tot ruga sa iti trimitem scrisori. Totusi,au trecut decat doua zile si urmatorul lucru aflat e ca vrei sa pleci. El a fugit catre clasa ta auzind ca esti la scoala si nu te-a gasit, apoi a plecat la birou dupa tine, lucru care a fost in van. Avea o fata atat de trista in timp ce te cauta, nu cred ca voi uita vreodata acea privire… . Dupa aceasta nu a mai mers la ore. Intr-o zi, cativa baieti au inceput sa vorbeasca urat despre tine. A sarit pe ei si i-a batut foarte rau. Singurul lucru ce l-a salvat au fost notele bune de la ore. Am absolvit si am auzit ca s-a inrolat in armata. In timpul verii inainte de a se inrola petrecea foarte mult si a devenit obraznic. A devenit foarte implicat in armata si aproape isi facea o cariera. Cu jumatate de an in urma am aflat ca a fost omorat in Iraq. Ceremonia de ramas bun a fost uriasa si toata lumea plangea si spunea ca le vine greu sa creada ca s-a dus. Cateva persoane vorbeau despre voi. Unul dintre prietenii sai a spus ca Landon a avut dreptate cand a spus ca tu ai fost prima si ultima sa iubire.’’

Fata plangea cand si-a terminat povestea. Lacrimile au inceput a curge pe obrajii mei incontrolabil. Am plans zile intregi si am fost deprimata saptamani. Prietenul meu si-a gasit o alta domnisoara de onoare si m-a sustinut mult.

Doi ani au trecut de cand am intalnit acea fata. Stau singura acum cu 26 de trandafiri si o fotografie de-a lui Landon cu mine. Am simtit nevoia sa plang dar nu mai am lacrimi. Am multe regrete acum pentru ca nu am luptat pentru dragostea mea, ca nu am protejat-o, ca nu am sustinut-o cum a incercat Landon. Pur si simplu am renuntat la el si dragostea noastra. Lacrimile incep a curge necontenit pe obrajii mei pentru ca stiu ca nu voi mai iubi niciodata precum l-am iubit pe el.”