De la 22 la 23, am mai imbatranit cu un an!/ From 22 to 23, I got older!

Buna ziua dragilor! Imi cer scuze din suflet ca nu am mai avut postari recente.

Am avut niste zile foarte incarcate si timpul nu mi-a permis sa imi mai astern gandurile si emotiile aici, in lumea Catalinei sau in Katherine’s world, cum ii mai zic eu.

Unul dintre faptele care, pe mine m-au marcat este inaintarea in varsta. Saptamana aceasta, pe 6 septembrie am implinit 23 de ani!

Pe data de 6 septembrie, in 1995, intr-o zi ploioasa de toamna la maternitatea din Falticeni, judetul Suceava, o oarecare graviduta, pe numele Georgeta a nascut o fetita de 3.200 kg cu nota 10, pe numele de Mariana Catalina.

Acea fetita eram eu, si retraiesc in fiecare an momentele venirii mele pe lume, alaturi de mama mea.

„Cataalinoo, daca ai sti tu… . Ziua in care te-am nascut, si acum o tin minte! La ora 4 si jumatate dimineata te-am nascut, imi relateaza ea cu lacrimi in ochi si privirea tintuita in pamant.

Asistentele nici macar nu ma bagau in seama, erau reci si nesimtite. Simteam ca imi dau duhul acolo pe scaun, in timp ce alte femei nasteau usor si rapid.

Incepand cu ora 5 dupa masa pana la 4 dimineata am asteptat sa vii pe lume. M-ai lovit cu picioarele si erai agitata, voiai sa vii cu orice pret. Si eu voiam, ca nu mai suportam durerea.

Am plans pe holuri, am tipat din toti rarunchii dar degeaba. Calmantele erau scumpe, si la fel si bunatatea personalului maternitatii.

Dimineata, pe la 4 jumatate ai aparut in aceasta lume nebuna, galagioasa si agitata. Plangeai din tot sufletul dar nu auzeam, eram surda la zgomot, durere si cele din jurul meu, te vedeam doar pe tine… .”

Nu ai cum sa nu asculti, sau sa nu te sensibilizezi la momente ca acestea. Povestea unei mame, indiferent de dialect sau accent ramane in suflet, o traiesti odata cu ea, mai ales daca este vorba despre nasterea ta.

Acum in pragul tineretii, la varsta de 23 de ani simt ca sunt implinita. Am o familie frumoasa, parinti dedicati si iubitori, persoane ce ar da orice sa ma stie fericita si satisfacuta. Am reusit sa imi finalizez studiile si acum lucrez in domeniul studiat de mine, Ingineria Alimentara.

Acum simt ca merg in viata pe calea dreapta si ca in viitor lucrurile vor merge inspre bine, ca si acum. Le multumesc parintilor pentru buna educatie, si pentru buna crestere, sotului meu pentru rabdare si afectiune, si tuturor prietenilor si cunostintelor ce sunt alaturi de mine pentru momentele frumoase petrecute impreuna; Va multumesc pentru ca ati facut sa infloresc in toti acesti ani, si nu sa imbatranesc!

English Version

Hello my dearest ones! I apologize for not having posted recent posts.

I had some very busy days and time did not allow me to put my thoughts and emotions back here, in the Catalina world or in Katherine’s world, as I call it.

One of the facts that I have marked is the aging. This week, on September 6, I turned 23!

On September 6, 1995, on a rainy day at the maternity hospital in Falticeni, Suceava County, somewhat pregnant, on the name of Georgeta, she gave birth to a girl of 3,200 kg with the 10th grade, Mariana Catalina.

That little girl was me, and I retreat every year the moments of my coming to the world with my mother.

„Cataalinoo, if you just knew … The day I gave birth to you, even now I remember it! At 4am, I give birth to you, said my mother with tears in her eyes gazing at the ground.

The nurses did not even notice me, they were cold and jerks. I felt like I was giving the spirit there in the chair, while other women were giving birth fast and easy.

Starting at 5 o’clock in the evening until 4 o’clock in the morning, I expected you to come into the world. You hit me with your feet and you were agitated, you wanted to come at any price. And I wanted it too, I could not bear the pain anymore.

I cried in hallways, I shouted but in vain. The painkillers were expensive, and so was the goodness of the maternity staff.

In the morning, at about four-thirty you appeared in this mad and agitated world. You were crying but I did not hear, I was deaf to the noise, the pain and those around me, I was just seeing you … ”

There’s no way you can not listen, or not be aware of at times like these. The story of a mother, regardless of dialect or accent remains in your heart, you live with her, especially if it is your own birth.

Now at the brink of my youth, at the age of 23, I feel like I am fulfilled. I have a beautiful family, devoted and loving parents, people who would give anything to see me happy and satisfied. I’ve been able to finalize my studies, and now I’m working in the field I’m studying, Food Engineering.

Now I feel like I’m living in the right path, and in the future things will go well, as they are now. I thank my parents for the good education and wisdom, my husband for patience and affection and all the friends and acquaintances that are with me for the beautiful moments spent together; Thank you for making me bloom all these years and not getting older!

10955533_1419678961679278_7428435501461202911_n

Drumul spre acumularea cunostintelor

Inca din primii ani ai vietii – reprezentati de copilarie, acea varsta fara de cusur ce ne da sansa de a visa si explora lumea pasim pe treptele scolii. Entuziasmati, nerabdatori si curiosi ne avantam cu stiinta, indrumati de parinti, prieteni si rude spre prima etapa a vietii noastre intelectuale.

La inceput din pricina furtunii de informatii curajul pare a ne pieri din intensitate si tindem sa ne interiorizam mai mult decat este necesar dar intr-un final suntem scosi la liman cu ajutorul indrumatorilor nostri.

Acesti indrumatori – educatori, invatatori, profesori – toti sunt situati intr-o scara ierarhica, schimband nivelul de la an la an cu prilejul cresterii si dezvoltarii noastre. Fiecare etapa are magia ei – daca in primii ani suntem invatati lucruri elementare de catre educator si avem inca sansa de a mai copilari prin elemente caracteristice ei, atunci in etapa urmatoare suntem prinsi in mreaja educatiei si a invataturii asidue – atunci descoperim sensul adevarat al informatiilor ce pana in momentul trecut ne pareau de nedescifrat iar aceasta reprezinta o provocare si mai mare pentru indrumator ce de data asta devine invatatorul.

Apoi, ultima etapa este reprezentata de momentul final al calatoriei cand mintile noastre sunt iluminate cu ajutorul profesorilor. Deschizatori de drumuri ce ne calauzesc pasii spre viitorul apropiat, ei sunt cei care ne definitiveaza nivelul nostru educational, cei care dau un sens, o insemnatate informatiilor acumulate pana in prezent.

De asemenea ei sunt cei care ne invata ca nestiinta poate fi vindecata in timp prin invatare impletita cu seriozitate si perseverenta. Ne dovedesc ca slabiciunea nu este punctul nostru forte si ca pentru a reusi in viata trebuie sa fim puternici si nu trebuie sa lasam obstacolele sa ne influenteze prin intermediul actiunilor lor – in ciuda faptului ca sunt descurajati de atatea ori de atitudinea si actiunile elevilor trec cu vederea si lupta in continuare cu demnitate si tarie sperand ca toata lupta si eforturile depuse nu sunt in zadar.

Exemple de rabdare si prietenie rar intalnite, profesorii, sunt cei care ne sprijinesc moral si spiritual indrumandu-ne catre ceea ce este bine fiindu-ne alaturi in momente de cumpana cand testarile, tezele si toate lucrarile complicate ne pun in dificultate.

Parerea mea este ca nu oricine are acest dar – aceasta rabdare, intelegere si compasiune si ca ar trebui sa privim cu respect orice persoana in cauza. Deoarece nu toata lumea isi daruieste intreaga viata in scopul indrumarii, instructiei si invatarii unui elev – care la o oarecare privire ar putea fi un strain, o persoana necunoscuta, investind dupa cum am spus si mai sus rabdare, intelegere, prietenie si timp, foarte mult timp. O viata de om daruita noua, elevilor, studentilor.

patrick-tomasso-71909-unsplash