S-a mai stins un suflet…

In viata aceasta scurta cunoastem persoane speciale, deosebite care aduc un plus de culoare si veselie, care improspateaza trairea zilei.

Ma refer de fapt, la bunici. Dupa ce dragii mei bunici au decedat mi-am indreptat afectiunea catre bunicii sotului meu, care la fel ca si ai mei, au fost oameni buni cu suflet sfant si drept.

Sunt de parere ca bunicii, de oriunde ar fi sau trai, sunt aceeiasi. Dragostea si respectul catre bunicii de pretutindeni ar trebui sa fie similara ca cea pentru ai nostri.

Bunicii…

Vorbesc despre acele persoane care au crescut generatii si generatii, care au trait indestul de mult incat sa poata povesti nepotilor cu dor si patima de acele vremuri gri.

Acele persoane care au cunoscut adevaratul sens al cuvantului „a munci”, tragand din zori si pana noapte, fara pauza si oboseala, impreuna pentru familie si bunastare.

Acelor suflete dragi care si-au dedicat viata muncii la tara, care au iubit truda si bogatiile pamantului daruite de la bunul Dumnezeu pana la ultima suflare.

Cei care si-au petrecut decenii intregi unul la bratul celuilalt, bucurandu-se impreuna de zile bune si zile rele. Acele persoane care nu si-au spus ramas bun dupa prima cearta, ci care si-au zambit timid dupa cateva momente de tacere, s-au luat in brate si au continuat calatoria vietii ca un tot unitar.

Acele persoane care se bucurau de prima ceasca de cafea in pragul diminetii, sorbind cu nesat si discutand impreuna despre familie, vecini si viata.

Cei care nu s-au ofilit dupa ani intregi de casnicie ci au dovedit ca precum o pasare Phoenix mariajul trebuie sa reinvie in fiecare moment al vietii, in ciuda tuturor imprejurarilor nefavorabile.

Acele persoane care au iubit Biserica si cuvantul Domnului, care au urmat regulile grupului din sat, postind posturi intregi, iubind viata fara de pacat.

Cateva cuvinte de ramas bun…

Ieri am condus pe ultimul drum o persoana draga mie si familiei, pe bunica sotului meu. O femeie blanda, calma si calculata, o femeie iubitoare de familie si oameni buni, o femeie minunata.

Cerul a plans plecarea ei din aceasta lume, scaldand tot satul intr-o mare de lacrimi reci si acide. Oamenii veniti din sat, rude, prieteni si cunoscuti cu totii ne-am adunat pentru a o conduce pe ultimul drum pe bunica, cum o stim noi sau pe draga Aurica.

Ea a mers sa fie intr-un final impreuna cu cel pe care l-a iubit toata viata ei, cu partenerul alaturi de care si-a petrecut toata viata. Pas cu pas, rugaciune cu rugaciune, ne indreptam catre locul de veci, cum este datina intr-o caruta trasa de cai, prin noroi si drum neasfaltat.

Desi lumea striga si plangea plecarea ei, Bunica nu mai raspundea ca odinioara, avand trupul inmarmurit si greu, prins in cosciugul de lemn. Doar cerul raspundea la reactiile celor din jur, stergand lacrimi calde si pline de dor.

Acum familia este mai saraca fara cei doi membri iubiti, bunica si bunicul. Nu va mai fi nimeni la tara care sa ne intampine la poarta cu cuvintele: „Eei, dragii bunicului” sau „Puii mamii dragi”. Nu ne va mai face nimeni bors de pui cum doar bunica stia sa faca, friptura sau alte bunataturi.

Ne vor ramane in suflet si in amintire, acele doua persoane minunate care ne-au facut copilaria mai frumoasa, care ne-au invatat si ne-au adus pe calea cea buna in viata. La sfarsitul zilei suntem recunoscatori Domnului ca ne-a imbogatit viata cu asa persoane frumoase, am fost norocosi ca i-am avut.

Ramas bun, suflete dragi! Odihniti-va in pace!

photo-1508963493744-76fce69379c0

(Sursa Imaginii – Unsplash)

Scrisoare catre tine, drag prieten

Stii ce? Mereu mi-ai spus ca esti deznadajduita, ca nu stii ce sa faci si ca tot timpul ai probleme in controlarea vietii tale, ca nu gasesti raspunsul la intrebarile tale. Dar te-ai intrebat vreodata, de ce?! De ce cauti fericirea ta in a altora? De ce cauti sa te sprijini de ,,umarul ,, unei persoane mereu, de ce ai nevoie de atata atentie si de ce cauti mai mult decat ai? De ce cauti atat de mult sa iti gasesti acele persoane care stii ca vor valora pentru tine mai mult decat viata ta?

Cand stii ca Dumnezeu iti va oferi totul,doar ca ai nevoie de rabdare. De ce? Chiar crezi ca vei alege ceva mai bun decat iti va oferi EL? De ce cautand fericirea alaturi de Domnul te impleticesti pe drum si ajungi sa suferi la fiecare popas? Oare nu stii ca EL are toate grijile, nevoile, frustrarile, tristetile, ingrijorarile si durerile tale? Chiar consideri ca e orb?! Tot, dar tot ceea ce face EL este pentru binele tau si nimic nu e impotriva ta.

Pana acum mi-ai parut o enigma, sincer. Am incercat sa te descopar si sa te inteleg cat mai mult cu putinta doar ca mi-a venit greu. Esti o persoana complicata, nu stiu daca ai vreo definitie. In fiecare zi ma uimesti cu ceva nou si nu tot timpul cu ceva bun. Incerci sa cauti fericire, prietenie dar nu stii cum sa jonglezi cu situatia. Nu mergi pana la capatul liniei si mereu bajbai cautand raspunsuri.

Acum esti ok, zambitoare… as spune fericita dar nu stiu daca ai fost vreodata, daca ti-ai permis in viata asta dreptul de a fi fericita, de a zambi cu tot sufletul. Cauti raspunsurile in locuri, persoane inaccesibile. Cunosti riscurile mai bine decat oricine, caci stii ca te fac sa suferi mai mult decat orice. Dar nu, tu risti mereu sperand ca va aparea perfectiunea.

Am tot incercat sa iti explic si viata ta a facut-o, nu doar eu, ca perfectiunea nu exista. Fericirea sta in lucrurile marunte, simple nu in cele complicate. Realizeaza ca alergand dupa luna vei rata stelele.Si luna e mereu departe, departe de tine. Pe cand stelele sunt mereu acolo pentru tine, veghind la fiecare miscare si fapta a ta. Ele si-ar da si viata pentru tine, doar ca tu sa vezi asta. O vei face? Doar tu stii raspunsul dar ai grija ca si stelele isi vor pierde din stralucire si nu vor mai luci asupra ta daca mai continui asa.

Adancindu-te in relatii cu alte persoane, uiti de celelalte si iti concentrezi toata atentia pe acea singura relatie care in gandirea ta te face cea mai fericita. Traiesti pentru ea, respiri pentru ea, o simti doar pe ea. Uiti de tine si te daruiesti complet ei, de cei din jur nu mai are rost sa pomenesc ca… nu exista.

Privesti superficial persoanele din jurul tau si le consideri aproape inutile. Persoane ,,idioate,, care nu gandesc, ci doar exista. Persoane care traiesc pentru tine doar cand ai nevoie de un lucru sau ceva. Ajung sa cred ca pana si hug-urile si cuvintele frumoase spuse sunt doar de decor, de dragul situatiei. Arunci la suparare cuvinte care nici nu ai idee ce mult dor.

Ai frustrari, amintiri ce nu te lasa sa inchizi ochii noaptea. Plangi de dorul amintirilor placute si ai vrea sa nu le fi simtit, sa nu fi trecut pe acolo dar nu mai poti schimba trecutul iar acum, Domnul e departe de tine.Ti-e dor de EL, IL cauti in fiece lucru sau carte sau film sau melodie care te poate alina. Fredonezi plangand melodii ce stii ca nu vor mai avea acelasi farmec, ca in timpurile de demult.

Cauti raspunsurile si calea cea dreapta pe drumul cel gresit. Tratezi persoanele din jurul tau cu indiferenta si raceala doar pentru ca nu ai stiut sa te comporti cum doreai cu ,,acea persoana,, ,gandind ca poate asa vei putea fi mai dura cu tine, cu asteptarile tale. Te-ai gandit ca gresesti?!

Ti-am scris aceste randuri nu pentru a te supara, ci pentru a te face sa realizezi ca gresesti, drag prieten si ca drumul pe care ai continuat pana acum nu e cel bun, nu e cel dorit de tine. Raspunsurile, dupa cum ti-am mai spus, sunt in tine. Deschide-ti ochii si sufletul la realitate, trezeste-te si priveste-ti viata asa cum este ea!

Imagineaza-ti doar ce bine si ce frumos ar fi sa poti renunta la toate frustrarile, grijile inutile si gandurile ce te chinuiesc. As putea spune ca ai putea trai si te-ai putea bucura cu adevarat de micile fericiri ale vietii. Priveste viata din prisma unui om bolnav, pe moarte, prin ochii unui orb, abia atunci vei putea realiza cat de norocoasa esti si cu cate lucruri frumoase te-a inzestrat Dumnezeu!

 

display_silhouette-photography-girl-sunset-sea-dark-water