Sfarsitul unui capitol inceput prematur/The End of a Chapter Began Prematurely

         Stiti acel moment din viata cand credeti ca totul merge ca pe roate? Cand esti fericit ca ai un job decent in domeniu, cand in familie si in viata de cuplu lucrurile par sa infloreasca pe zi ce trece? Si apoi, mai stiti, din nou, cand unul din acesti stalpi ai vietii se prabuseste? …. .

Deunazi am luat decizia de a inceta cooperarea cu societatea la care lucram. Am ales in acest mod deoarece am simtit ca nu este pentru mine, ca nu fac ceea ce trebuie.

Serviciul trebuie sa fie locul in care mergi cu placere, in care desfasori activitatile intr-un mod calm, fara batai de cap, locul in care mergi cu gandul ca stii ce trebuie sa faci, ca esti necesar si indispensabil. Or, cand situatia se prezinta in mod opus, cand este dezorganizare, cand se utilizeaza un limbaj nepotrivit si tonul, volumul cu care ti se adreseaza este dur si ridicat iti pierzi din avant si speranta.

Recunosc ca sunt afectata. Mi-am pus toata dorinta, toata speranta si tot sufletul in acest proiect. Am crezut ca acel job este pentru mine, ca ma defineste si ca voi ajunge sa ma dezvolt intr-un mediu familial, placut si cald.

O lectie de viata

      Desi am petrecut 3 luni in cadrul acelei companii, nu regret. Am avut de invatat cateva lucruri esentiale, ce cred eu, m-au slefuit agresiv si cu rost:

    1. In primul rand, lumea nu e roz. Nu toata lumea iti este prietena si in nici un caz nu toata lumea iti vrea binele;
    1. Nimeni nu o sa te ajute in evolutia ta, si daca iti doresc o ascensiune atunci tu esti singura persoana ce ti-o poate asigura;
    1. Ai grija ce comportament afisezi fata de ceilalti, fii atenta ce sentimente si stari daruiesti celor din jur, pot fi interpretate gresit. Nu te plange, ridica-te precum un pheonix din propria cenusa si mergi mai departe;
    1. Cheia catre o cariera de succes nu este sa te pui bine pe langa sefi. Poate, pe moment ti se poate arata „o fata morgana”, poate o sa intalnesti persoane fara stima de sine. Refuza din start si continua drumul tau; daca consideri ca nu esti lasata  in pace sa iti desfasori activitatile, pleaca.
    1. Fiecare persoana are propriile griji, nevoi si aspiratii. Insirandu-le pe ale tale in fata lor nu numai ca nu o sa te faca sa cresti, dar o sa te faca sa devii si slab;
    1. Ai grija ce vorbesti; vorbeste putin, calm si cu sens. Sunt unele informatii ce poate pentru tine par nesemnificative dar pentru altii sunt importante si secrete;
    1. Asculta inainte sa vorbesti. E posibil sa ai mai mult de castigat daca dai mai multa atentie cuvintelor celorlalti, e posibil sa eviti un anumit esec;
    1. Nu te grabi!!! Pentru mine, aceasta este o adevarata corvoada. Personal am fost extrem de iute si zapacita, nu ascultam pana la capat si faceam lucrurile rapid si fara noima. In momentul cand am realizat acest lucru si am facut lucrurile in logica si calm, mi s-a reprosat ca sunt inceata si ca nu gandesc logic; persoanele au tinut sa creada ce au intuit de la inceput despre mine si m-au invinuit si pe parcurs pentru acel defect, desi l-am corectat.
  1. Nu te pierde in fata persoanelor cu „grade”. In fata lui Dumnezeu, toti suntem egali, faptul ca sunt anumite persoane ce au functii mai inalte decat tine nu ar trebui sa te intimideze. Priveste persoanele in ochi serios, si afirma-te. Daca ai dreptate si ai facut ceea ce este corect, atunci nu ar trebui sa existe probleme.
  2. Apreciaza ceea ce ai. Desi am schimbat multe joburi pe parcursul studiilor, nu am realizat vreodata ca atmosfera de la locul de munca poate fi atat de importanta.
  3. Pastreaza o postura corecta. Adopta o pozitie dreapta, fara maini incrucisate si fara maini la spate. Vei parea mai demn si mai serios.
  4. Multumeste-i lui Dumnezeu. Este un motiv prin care ai trecut prin ce ai trecut. Poate ca Dumnezeu a vrut sa te incerce, sa iti testeze abilitatile si caracterul, sa te slefuiasca. Desi ai obosit in parcurgerea acelui munte, desi privelistea de final nu se compara cu ce te asteptai, ceea ce este cu adevarat important este calatoria, drumul parcurs si ce ai invatat.

La sfarsitul acestui articol vreau sa subliniez ca nu regret decizia luata, si ca in nici un caz nu imi pare rau ca am petrecut 3 luni de zile in cadrul acelei companii. Consider ca am invatat lucruri importante si esentiale ce ma vor ajuta la viitorul job si care ma vor forma ca persoana in aceasta viata.

„Sfârşitul nu este nici sfârşit, nici început, ci o continuare, cu toată înţelepciunea pe care ne-o insuflă experienţa.” – Hal Borland.

English version

        Do you know that moment in your life when you think everything is going well? When you are happy that you have a decent job in the field, when in the family and in the life of the couple things seem to blossom by the day that passes? And then, do you know again, when one of these poles of life collapses?

I made the decision to end the cooperation with the society I worked for. I chose this because I felt it was not for me that I was not doing the right thing.

The work place should be the place where you are enjoying pleasure, doing your activities calmly, without headaches, the place you are thinking about knowing you have to do, that you are necessary and indispensable. 

Or, when the situation is opposite, when it’s disorganized, when you use inappropriate language and tone, the volume you are addressing is tough and high, you are losing out of self respect and hope.

I admit I’m affected. I have put all my desire, hope and soul into this project. 

I thought that job is for me, that it defines me and that I will grow up in a family environment, pleasant and warm.

A lesson of life

Although I spent time in that company, I do not regret it. 

I had to learn a few essential things, which I think, polished me aggressively and purposefully:

  1. First of all, the world is not pink. Not everyone is your friend and under no circumstances not everyone wants your good;
  2. Nobody will help you in your evolution, and if I want you to ascend, then you are the only person who can assure you;
  3. Be careful about what behavior you are posing to others, be careful what feelings and attitude you give to others around you can be misinterpreted. Do not cry, get up like a pheonix from your ashes and move on;
  4. The key to a successful career is not getting along well with bosses. Perhaps, for the moment, the situation can look like a „morgan girl,” maybe you’ll meet people without self-esteem. Refuse from the start and continue your journey; if you think you are not left alone to carry out your activities, leave.
  5. Every person has his own worries, needs and aspirations. By insisting yours in front of them not only will not make you grow, but it will make you weak too;
  6. Mind your Language; speaks a little, calm and meaningful. There are some information that may seem insignificant to you, but others are important and secret;
  7. Listen before you talk. You may have more to gain if you pay more attention to the words of others, you may avoid a certain failure;
  8. Do not rush!!! For me, this was a real chore. Personally, I was extremely quick and messy, I did not listen to the end, and I was doing things quickly and bluntly. When I did this and did things in logic and calm, they reproached that I was slow and that I dont think logically; people wanted to believe what they had first guessed about me and blamed me for the defect, even though I corrected it.
    9.
    Do not lose yourself in front of people with „grades”. In the face of God, we are all equal, the fact that there are certain persons with higher functions than you should not intimidate. Look in the eye seriously, and speak. If you are right and did what is right, then there should be no problems.
  9. Appreciate what you have. Although I have changed many jobs throughout my studies, I have never realized that the atmosphere at work can be so important.
  10. Keep a correct posture. Adopt a right position, with no crossed hands and no hands behind. You will look more worthy and more serious.
  11. Thank God. It’s a reason you’ve been through what you’ve been through. Maybe God wanted to try you, to test your abilities and character, to polish you. 

Although you are tired of crossing that mountain, although the final view does not compare to what you expect, what is really important is the journey, the way you have gone and what you have learned.

At the end of this article, I want to emphasize that I do not regret the decision, and that I am not sorry to spend three months at that company. 

I think I have learned important and essential things that will help me in my future job and who will form me as a person in this life.

„The end is neither end nor beginning, but a continuation with all the wisdom that our experience brings us to.” – Hal Borland.

Suflet trist. Partea IV.

Dimineata nu se lasa asteptata. Elena se trezi tocmai in mijlocul rasaritului in timp ce soarele motaia somnoros vestind o noua zi luminoasa si calduroasa, cocosii isi faceau veseli datoria cantand cu spor si drag iar pasarile ciripeau melodios sarind dintr-un arbore in altul. Era o zi de miercuri superba insa Elena nu-si permitea sa zaboveasca, era ora 6 20. Avea nevoie sa ajunga la timp la gara, nu isi permitea sa intarzie. Isi perie in graba dintii in timp ce isi tragea anevoie ciorapii si fustita. Isi lua in pripa camasa pe ea, isi incheie nasturii in timp ce isi tragea o bluzita neagra si apoi se pieptana, isi lua bagajele si fugi in drum pentru a prinde microbuzul.

Isi luara ramas bun de la parintii ei si porni in calatoria nu mult asteptata dar habar nu avea ce urma a i se asterne in cale… .

Spre fericirea Elenei masina era cvasiplina. In fata majoritatea locurilor erau libere, apoi treptat, precum inaintai pe culoarul automobilului puteai observa ca majoritatea scaunelor erau ocupate. Oameni la a doua varsta ce mergeau in drumul lor, in tristetile si batranetile lor urmati de oameni trecuti bine prin viata la varsta de 40 -50 de ani ca mai apoi atentia sa-ti fie distrasa de tineri, copii.

In spate se aflau cativa adolescenti galagiosi ce discutau de-ale lor si faceau haz de o babuta beteaga ce din pacate, saracuta cazuse prada curiozitatii si prostiei tinerilor dintr-un motiv neintemeiat. Femeia scapase telefonul ei pe jos si spre surprinderea ei, el se dezmembra. Sarira tot din el si cartela si baterie si tot. Momente penibile provocate de jafuri „made in China” …asta era Romania si nu aveam ce-i face.

Victime erau batranica beteaga si foarte multe alte persoane a caror pusculita nu dadea pe dinafara de goala ce era. Intr-un final sporovaiala prosteasca a tinerilor fu oprita de cateva priviri ucigatoare si cateva cuvinte aspre rostite cu furie de catre niste calatori iritati de comportamentul inadaptatilor. Era o atmosfera linistita acum in masina. Fiecare persoana medita asupra lucrurilor stiute doar de ei si Dumnezeu, batranii priveau cu jind asupra peisajului ce alerga necontenit prin prisma ferestrei geamurilor prafuite si invechite incercand sa capteze o imagine de ansamblu asupra locului.

Pana si tinerii incetasera discutiile si isi vedeau de treaba tacuti. Dar Elena? Elena era si ea prinsa in mreaja gandurilor. Gandea la aceasta excursie,la cum va fi,la ce va fi si mai ales la Sam. Cu cat timpul se scurgea mai repede cu atat o simtea mai distanta si mai rece, mai prinsa in activitatile ei si in special, mai indiferenta fata de ea. O durea aceasta distantare si isi dorea sa poata trece peste ea usor insa ii venea greu sa faca asta.

4 ani de zile nu-i poti sterge cu buretele si nici amintirile. Iti raman atarnate acolo de centrul inimii si iti imbolnavesc mintea si corpul cu ganduri negre si suspinari dureroase; ti-e aproape imposibil sa te descotorosesti de ele. Isi dorea cu ardoare ca momentele acestea, ultimele momente ce le va petrece impreuna cu ea sa nu se sfarseasca, sa dureze asa …toata viata si Sam sa ii fie alaturi si la bine si la rau in ciuda tuturor.

Si visa asa…in modul acesta multa vreme. Ii placea sa construiasca scenarii in cutia aia mica care stie tot – creierul si sa tinda atat de mult inspre realizarea lor incat sa i se indeplineasca.”Pentru ca daca crezi in ceva,se va implini”. Insa din pacate visarea Elenei fu oprita de frana brusca a mijlocului de transport ce vestea faptul ca a poposit in gara alaturi de pasageri.

Se ridica repede de pe scaunul moale si pasi inspre iesirea din masina… .Coborase dintr-un vehicul si avea sa se urce intr-altul insa de data asta insotita. Sam o astepta vesela intr-un colt al garii, langa un automat de cafea. Astazi arata waw!…Isi puse pe ea rochia daruita de Elena  in urma cu un an. Sam slabise mult si acum tesutul hainei se aseza mai frumos si elegant pe corpul ei dezvoltat si gratios. Era superba! Insa avea prea multe bagaje; Aveai impresia ca merge spre capatul lumii si ca nu se mai intoarce. Trei genti uriase si poseta stateau pe langa ea apropiate suspect – avea bani in ele? Elena surase la gandul acesta, isi lasa gandurile iritante in urma si porni in pas grabit catre prietena ei.

–          Draga mea,dar pleci catre capatul lumii?!

–          As vrea eu, dar cine stie pe unde ne vor purta picioarele! Raspunse Sam sireata si amuzata totodata.

–          Te-am asteptat o vreme…a facut pana harbu`?

–          Da si am venit pe jos, raspunse Elena in gluma.

–          Ei, atunci se intelege.

Sam lasara cafeaua ei ce raspandea aburi in aerul de dimineata inca rece si isi imbratisa prietena. Primira o imbratisare tot la fel de calduroasa din partea Elenei ce dura cam 30 de secunde; Insa nici Sam nu se desprinse din stransoare, se pare ca lipsa Elenei chiar o deranjase pana la urma.

–          Dar… unde sunt ceilalti?

–          Aaa! Ceilalti! …Pai au plecat, raspunse Sam linistita.

–          Cum adica au plecat?!

–          Paai da, au plecat.Se pare ca s-au decis in ultima clipa sa isi schimbe planurile si au uitat sa anunte. Pana si Sorina si Ana sunt dezamagite, si ele au ramas pe dinafara.

–          Ook, si noi ce mai cautam aici? Daca ei au plecat?

–          Pai cautam. Un tren …care sa ne ajute sa ii prindem urma. Ei au plecat cu trenul de ora 6 deci noi vom merge cu cel de ora 8 fara. Ii vom ajunge, stai linstita.

Elena tocmai linistita nu era. Nu avusese experiente prea placute in materie de vehicule si intarzieri… iar acum se simtea vinovata. Putea sa fi sunat seara dinainte la profesoara sa intrebe concret despre ceea ce se va intampla insa emotiile si incantarea ii risipise orice farama de gandire coerenta. Nici nu mai era sigura, nici pe ea si nici pe Sam. I se parea totul o escapada prost gandita si acum se afla in gara cu nici un plan la dispozitie insa cu o tona de nesiguranta si furie.

–          Nu stiu Sam, nu mi se pare in regula. Ar trebui sa plecam acasa.

–          Cum adica sa plecam acasa?! Raspunse Sam intrigata.

–          Pai asa bine… nu cred ca ii vom mai ajunge pe ei veci, cine stie ce mijloace de transport vor mai schimba pana vor ajunge si noi… noi batem campii.

–          Ei, si ce daca! Macar o facem cu un scop… e calatoria noastra Elena. Ultima… si daca tu crezi ca eu o sa las o aiurita de profesoara si planurile ei meschine sa ne strice vacanta impreuna, te inseli.

Replica lui Sam a lasat-o pe Elena fara raspuns. Avea dreptate si inca foarte mare dreptate. De asemenea o uimi si pofta ei de viata, de calatorie si curaj. Era o tipa puternica, mai puternica decat Elena. De fapt ea fusese ceea ce ii daruise speranta si ii insuflase dorinta de a merge mai departe. Cat despre „excursie” o intelegea… la urma urmei ambele aveau acelasi scop – cel de a calatori impreuna. Ce daca nu vor fi impreuna cu ceilalti colegi si profesoara?! Nu vor fi in stare sa se descurce? Elena credea tocmai contrariul, si credea in Sam.