Gandul zilei 14#/Thought of the day 14#

Cand eram mica cuprindeam toata lumea in doar o privire. Din micul colt ingust al casei, printre magazii si copaci vesnic verzi exista un triunghi de lumina, brazdat de o stralucire albastra pura.

In mintea mea de copil imatur, acea regiune ingusta era preferata mea, acolo obisnuiam sa imi imaginez ziua de maine, contempland la persoane nemaintalnite si orizonturi nedescoperite.

Priveam intinderea lumii cu incantare si imi doream sa cuceresc fiecare petic de pamant la pas, dintr-o zona aleasa aleatoriu, imi doream sa calatoresc. Nu vedeam obstacole, nu imi imaginam ca o sa patrund in caminul cuiva sau pe pamanturile unor persoane, doar ma inchipuiam mergand fara un scop anume, savurand necunoscutul.

Covorul verde si moale, parfumat in arome dulci si proaspete de primavara era preferatul meu; nu aveam nevoie de incaperi luxuriante sau de prieteni falsi, ci doar de acel moment de liniste si reverie. Admiram puritatea si naturaletea gradinii in plin sezon,  zumzetul albinelor voioase si harnice, pasii incalciti a paianjenilor incleiati in chitina si sunetul melodios al pasarilor primavaratice.

Cerul spune o multitudine de povesti. L-am admirat inca din primii ani ai vietii si il admir cu incantare si astazi, in plina iarna, in zile de decembrie cum decoreaza intinderea cereasca intr-un amalgam de nuante vii.

Cerul ne este prieten de drum oriunde am poposi. Daca deschidem ochii cu atentie si lasam deoparte grijile si frustrarile, vom descoperi cu emotie in suflet frumusetea si linistea pe care o confera cerul, in fiecare zi.

Spre exemplu, ieri urmaream cu interes prin intermediul geamului masinii imaginile fugitive ce treceau fulgerator, una dupa alta. Pe o foaie imensa de desen, creatorul lumii picteaza cu mana stanga, linii sterse si palide cu bucle intortocheate si incalcite. Printre ele se perinda pasari grabite si infrigurate, ce parca isi cauta iesirea din labirintul ceresc, pierdute printre arbori ingusti secatuiti de viata si frunze.

Cuvinte melodioase pentru zile frumoase

Auriu, Albastru deschis, albastru-roziatic, alb, alb-cenusiu si spre final negru – acestea sunt culorile iernii ce ne inunda in fiecare zi intinderea cereasca.

Cand intampini o zi grea respira adanc si priveste cerul. Daca este gri gandeste-te ca in spatele norilor pufosi se afla un cer senin, albastru si curat, exact ca sufletul tau; si ca, precum norii grei trebuie sa devina pufosi prin ploaie, asa si sufletul tau trebuie sa se aline prin cateva lacrimi.

Asadar, la inceputul zilei gandeste-te ca cerul se afla pretutindeni si povestea incepe de la picioarele tale.

kenrick-mills-728501-unsplash

(Sursa Imaginii – Unsplash)

English version

When I were small, I included everyone in just a glance. From the narrow corners of the house, there was a triangle of light, full of pure blue glow, among greenhouses and evergreen trees.

In my child immature mind, that narrow region was my favorite, I used to imagine tomorrow, contemplating unseen people and undiscovered horizons.

I watched the expanse of the world with delight and I wanted to conquer every patch of earth in a step, from a randomly chosen area, I wanted to travel. I did not see obstacles, I did not imagine I was going to get into someone’s home or some people’s lands, I just imagined going without a specific purpose, savoring the unknown.

The green and soft green carpet, fragrant in sweet and fresh spring flavors, was my favorite; I did not need fancy rooms or fake friends, but just that moment of silence and reverie. I loved the purity and nature of the garden in the full season, the buzzing of the hard working bees, the tangled steps of the spiders grazed in chitin and the melodious sound of the spring birds.

Heaven says a multitude of stories. I have admired him since the early years of my life and I admire him with delight today, in 2019 winter, in December as decorating the heavenly expanse in a mixture of living shades.

Heaven is our friend on the road wherever we go. If we open our eyes carefully and leave aside the worries and frustrations, we will discover with excitement in the soul the beauty and the peace that the sky gives us every day.

For example, yesterday I watched with interest through the window of the car the fugitive images that were flashing one after the other. On a huge sheet of drawing, the creator of the world paints with his left hand, broken and pale lines with crooked and loose curls. Among them were hurried and lost birds, as if looking for the exit of the heavenly labyrinth, lost among the lush, dry trees of life and leaves.

Warm words for beautiful days

Golden, light blue, rosy blue, white, gray and white to the end black – these are the winter colors that flood our sky every day.

When you encounter a heavy day, breathe deeply and look at the sky. If it is gray, think that behind the fluffy clouds is a clear, blue and clean sky, just like your soul; and that, like heavy clouds, they must become fluffy in the rain, so your soul must relax with some tears.

So at the beginning of the day think that the sky is everywhere and the story begins right at your feet.

gbarkz-500878-unsplash
(Image Source – Unsplash)
Reclame

De Craciunul acesta, sa ne scriem povestea!

Pentru mine, Craciunul este mai mult decat o sarbatoare. Incepand cu varsta de 5 anisori mi-am impachetat frumos, intr-un cufar vechi creat de bunicii mei tamplari cate o amintire din fiecare an de Craciun petrecut impreuna cu cei dragi. Micutul cufar are magia lui si fiecare lucru in parte spune cate o poveste.  

Primul lucrusor din cufar este o jumatate din mustata unui mos deghizat. Imi reamintesc si acum cu zambetul pe buze, de data cand parintii mei, vrand sa imi faca o bucurie au angajat un mos fals. Cand am realizat ca persoana in costumul rosu nu este adevaratul mos Craciun am inceput sa trag cu putere de mustata mult prea alba si mult prea lunga pentru a fi reala. M-am ales cu o jumatate de mustata „artizanala” si cu multe cadouri in acel an, insa cel mai pretios dar a fost reactia celor dragi si chicotele de veselie starnite.  

Al doilea lucrusor este o manusa rupta. Acea manusa provine din clipele cand in primii ani am mers cu colinda, precum este datina. Pe frigul naprasnic ce se asternuse in luna decembrie, cu fulgi de nea desi si vant suierator m-am pornit impreuna cu cativa colegi sa ne colindam vecinii din sat. Cu nasurile reci, lacrimi in ochisori si bujori in obrajori, cantam binecunoscutul colind: „Iata vin colindatori”, trecand de la o casa la alta cu entuziasm si bucurie in suflet, ca vestim nasterea Domnului.  

La despartirea de colegii mei, am mai mers cateva ulite singura. Ma gandeam la cat de bucuroasa eram, ca in acel an am strans foarte multe dulciuri si o suma bunicica de bani si ma grabeam intr-un mers incalcit prin vifornita, sa impart bucuria cu cei de acasa. Nu mica mi-a fost mirarea cand la o ulita pana acasa, la poarta unui vecin am zarit cativa copii sarmani. Erau veniti dintr-un sat vecin, de la cativa zeci de kilometri departare, pe jos. Micutii aveau hainele vechi, rupte si mult prea subtiri pentru gradele de afara. Cand mi-am coborat ochii catre picioare am zarit o sacosa imbotita, pe un sfert plina cu niste mere lovite si un colt de cozonac. In mana aveau 5.000 de lei (echivalentul a 50 de bani noi) si in ochi lacrimi. Fara sa gandesc le-am dat rucsacul meu, cu dulciuri si bani impreuna cu manusile impletite de mama, de lana calduroasa si intepatoare.  

Nu pot explica in cuvinte cat de bucurosi erau copii si cat de multe zambete am adus in acea seara. Le-am oferit tot ceea ce aveam in schimbul unor zambete si multumiri indestulatoare. Desi aveam doar 11 ani, stiam ca fac un lucru demn si de apreciat, eram multumita de mine. Zambind in sinea mea, mi-am croit pasii incalciti prin nametii greoi. Atunci cand am ajuns acasa nu aveam rucsacul cu dulciuri si manusile de la mama. Dar aveam un zambet larg in obrajii reci si dragoste in suflet. Ah, si manusa rupta de la un copil nevoias care nu stiu cum, a ramas la mine.  

Al treilea lucrusor are o insemnatate aparte pentru mine. In acel an de Sfantul Craciun am inteles importanta familiei in viata unei persoane si am invatat sa pretuiesc ceea ce am. In cadrul scolii am facut niste pachete pentru copii de la un orfelinat din judet. Am strans bani, leut cu leut si am creat cateva cadouri semnificative.  

Imi amintesc parca era ieri. Ne pornisem la drum pe o ceata groasa si pe un frig naprasnic. Din pacate, ninsoarea si inghetul nu poposira inca insa acel frig era prevestitor. Am ajuns in cateva ore la acel orfelinat, impreuna cu profesorii si colegii din cadrul liceului. La intrare ne-au intampinat „dascalii” si ingrijitorii acelui loc.  

Copii au pregatit un mic moment pentru noi, oaspetii lor. Am ascultat colinde si uraturi, sorcove si ritualuri specifice Craciunului. Fiecare copil era talentat in felul lui si fiecare copil in parte isi cunostea rolul la perfectie. Toata sceneta ce se asternea in fata noastra era ca un film bine jucat in care protagonistii erau oameni in miniatura cu suflete de aur.  

La finalul scenetei am impartit darurile. In ochii copiilor puteai citi din departare nerabdarea si dorinta, afectiunea si nevinovatia. Imi amintesc ca eu am daruit cadoul meu unui baietel. Cred ca avea la vreo 5-6 ani, era imbracat decent cu camasa si bluzita peste. Faptul izbitor la infatisarea acelui copil erau ochii sai, de un albastru briliant si o stralucire aparte. Pe cat de frumosi aratau, pe atat de tristi erau. Imi amintesc ca atunci cand m-a vazut ca ma indrept inspre el cu cadoul frumos impachetat am vazut o sclipire de speranta in ochi. Mi-a zambit si in coltul guritei i se ascundea sfios o gropita. A desfacut cadoul in fata mea, plin de uimire si satisfactie, nestiind ce sa apuce mai intai. Cu ochii in lacrimi, tremurand, a lasat cadoul deoparte si m-a imbratisat foarte strans. In urmatoarele clipe lacrimi calde si induiosatoare se scurgeau aievea pe fata copilului, ce spunea: „Nu pleca, te rog!”  

Nu stiam cum sa reactionez, emotionata m-am aplecat catre copil si l-am strans mai tare in brate si i-am soptit la ureche: „E bine, sunt aici acum! Dar nu iti fie frica, Dumnezeu e mereu cu tine! Nu esti singur!”  

La plecare, copilul pe care am ajuns sa aflu ca il chema Albert mi-a lasat o mica jucarie de plus, un mic ursulet, spalat de timp si lacrimi. Acum avea alte jucarii si voia ca si eu sa am ceva, un mic dar de la Albert.  

In vechiul cufar sunt mai multe lucruri si in fiecare an adaug cate un element semnificativ care sa marcheze un alt Craciun. In fiecare an, un alt lucru scrie o noua poveste magica.  

Asadar, in cinstea cufarului cu povesti, anul acesta voi adauga un nou lucru, o noua emotie. Pe data de 4 decembrie 2018, Opera Comica pentru Copii organizeaza cea de-a patra editie a spectacolului „Poveste de Craciun” la Sala Polivalenta din Bucuresti. Poveste de Craciun este un spectacol mozaic in regia lui Cristian Mihailescu, ce reuneste nume mari din artele spectacolului.  

Noi, in calitate de public, vom avea ocazia sa luam parte la momente cu artisti lirici si Baletul Operei Comice pentru Copii cu multi invitati supriza.  

Craciunul acesta, in 2018, haideti sa ne scriem povestea in cel mai frumos mod alaturi de micuti talentati cu suflete de aur si oameni valorosi!