Sistemul birocratic din Romania si Somajul

Buna ziua dragii mei! Au trecut cateva zile de cand nu am mai scris nimic si imi cer scuze… doar ca a fost prima mea saptamana de lucru dupa finalizarea facultatii si a trecut putin cam greu. De dimineata pana seara eram la serviciu iar seara, abia reuseam sa gatesc si sa deretic prin casa.

Acum ca tot ma angajez la aceasta companie noua, Catyral, trebuie sa scot si actele de angajare.

Pe scurt, actele de angajare constau in: cazier, medicina muncii (care nu este alcatuita doar dintr- o simpla adeverinta pentru cei ce vor lucra in domeniul alimentar ci din analize rigurioase, care sa ateste ca esti sanatos si capabil sa muncesti intr-o fabrica), copiile banale dupa certificatul de nastere, de casatorie si actul de identitate, copie dupa ultima diploma de studii, in cazul meu adeverinta deoarece diploma de studii se elibereaza intr-un an.

DAR! Si zic dar, deoarece mai urmeaza ceva :-)) , noii absolventi ai anului 2018 de facultate beneficiaza de o prima de insertie in munca de la somaj.

Da, absolventii, pe langa salariul de la compania care angajeaza mai primesc o suma de bani de la stat (s-au gandit si ei sa faca o fapta buna), prin intermediul somajului, ca bonus de angajare. Nu este o suma extrem de mare, este vorba de 1500 de lei care se acorda in doua transe, una la inceputul insertiei si una dupa un an, este vorba de 750 de lei inainte si 750 de lei dupa. Angajatorul TREBUIE sa angajeze pe termen nedeterminat sau pe 10 luni pentru ca sa poti beneficia de acea subventie. Nu este o suma mare, dar pentru o persoana care se afla la inceputuri, ca si mine, conteaza.

Proaspat absolventii vor trebui sa depuna un dosar cu actele necesare pana la 60 de zile de la data absolvirii. Aici din nou, actele cerute or sa fie: copie dupa cartea de identitate, copie dupa adeverinta de studii, adeverinta medicala,  si  copie dupa certificatul de nastere si de casatorie (aceste copii nu se mentioneaza de la inceput de pe site, ca sa bati drumul aiurea, pana la somaj-serviciu-acasa).

De asemenea, si angajatorii vor primi o suma de bani pentru „acceptarea si instruirea” tinerilor absolventi, de numai 2.250 lei pe luna.

castigul-salarial-a-crescut

Intamplare adevarata de miercurea trecuta, 1 august

361bdf66a0b637d6e0de836bd06500325

Saptamana care tocmai a trecut a trebuit sa merg la somaj, sa depun acel dosar de insertie si sa ma interesez despre repartizarea in campul muncii.

Odata ajunsa la somaj, mi-am tras un biletel de ordine catre camera nr. 10 (stiam numarul caci am mai fost odata la acea institutie pentru a ma interesa de ce este nevoie pentru angajare si ce trebuie sa fac pentru a ma „infiltra” ca un angajat cu drepturi in aceasta societate) si m-am asezat cumintica pe un scaun.

Langa mine se mai aflau alte 4 persoane interesate ca si mine, de beneficiile unui tanar absolvent de facultate\liceu si in urma mea mai erau inca 4, si se preconizau a mai veni.

Biletul, nr. 7, okay, asteptam. Fiecare persoana trebuia sa astepte in jur de 20 de minute pentru a intra in evidenta autoritatilor competente, pentru a li se realiza acel „carnetel” de somaj si pentru a fi recomandat catre angajatorii interesati de noi forte de munca.

Sporovaind cu acele cateva persoane care se aflau in situatia mea, timpul parea sa se scurga mai repede si din acele 4 persoane mai ramasese una. Iupii, vine si randul meu!

Cand ma bucuram mai tare ca o sa intru si eu curand, si o sa scap de timpul pierdut pe culoarele institutiei, vine o angajata in graba si ne intreaba pentru ce asteptam.

Doamna inopinata isi fixeaza privirea catre mine si ma intreaba:

„- Domnisoara (care doamna, cred ca ma tradeaza fata si statura de copil 😀 ), dumneavoastra pentru ce asteptati?

– Doresc sa intru in evidenta dvs… sa depun acel dosar cu acte pentru angajare si sa ma interesez despre ce am de facut, urmeaza sa ma angajez la o companie.

– Aveti actele de repartitie? Actele de la firma angajatoare?

– Momentan nu, dupa cum am spus, doresc doar sa ma interesez despre ce documente as avea nevoie pentru viitoarea angajare si sa depun acel dosar de inregistrare in baza dumnevoastra de date.

– Aa, pai nu trebuie sa asteptati aici… mergeti la camera nr. 6!

– Dar eu am inteles ca trebuie sa astept la camera nr. 10!

– Ati inteles gresit, numarul 6 este cel la care trebuie sa mergeti, cel din capatul culoarului!

– In regula, multumesc.

Priveam in jos acum… nu mai stiam ce as putea face. Trecusera o ora jumatate de cand asteptam la acel rand, si acum urma sa fiu mutata la altul. Slava domnului ca acolo eram singura care astepta!

Ma resemnez, si ma indrept catre capatul culoarului. Ma indrept catre usa, bat cu simt, si astept sa mi se raspunda. Observand ca nimeni nu raspunde si ca era liniste am tras de usa. Surpriza! Biroul gol.

Ma indrept din nou catre acea doamna si ii spun ca nu este nimeni in birou.

Domnul de la securitate spunea ca probabil sunt in pauza de cafea, iar angajata dupa cercetari „riguroase” a ajuns la concluzia ca doamnele sunt in sedinta. Mi-a fost recomandat sa astept in capatul culoarului din nou, ca or sa se intoarca la un moment dat.

Mi-am zis ca o sa stau cu multimea care astepta la camera nr. 10, si asa in capatul culoarului eram singura, si din punctul meu de vedere acele doamne nu aveau sa se reintoarca prea curand.

Din discutie in discutie, m-am hotarat sa fac schimb de biletul de ordine, ca oricum la acea camera nu mai aveam treaba, dar am pastrat totusi biletul ei in dosarul ce acum era sifonat de la atata plimbari si strans in mapa.

Dupa alte cateva minute hotarasc sa ma intorc la camera nr. 6, ca poate s-or fi intors de la sedinta. Da de unde… in birou batea vantul libertatii… .

Ma imping intr-un colt de perete pentru a obtine o pozitie mai „confortabila”, caci acolo nu erau scaune de asteptare, si privesc pe ceasul de la mana cum se scurg secunde, minute.

Doamna cu pricina, care mi-a sugerat sa astept ma priveste cu mila si imi spune:

„- Vai, nu trebuia astepti atat de mult aici… nu inteleg de ce dureaza atat. Mergi inapoi la camera nr. 10!!”

Din celalalt capat al culoarului se aude persoana care striga in microfon: „Biletul nr. 8!!”

Ma ridic din coltul „confortabil”, iau ghiozdanul in mana si o sterg catre culoarul din fata fara a-i multumi doamnei angajate de „bunavointa” de care a dat dovada. Macar biletul persoanei cu care am facut schimb sa il prind!

Intru rapid in camera 10, gafaind usor si adresandu-ma primei persoane pe care o vad, doamna care data trecuta a fost amabila cu mine, si mi-a spus totul despre cum functioneaza somajul si ce acte ar trebui sa aduc.

Acea doamna ma priveste confuza si din dreapta mea, aud un domn ursuz, mormaind niste cuvinte in greata, dupa care la un moment dat ridica tonul:

” – La mine sunteti, domnisoara! V-am mai spus odata!!”

– Imi cer scuze, nu v-am auzit.

– Ei nu auziti… voi astia tineri niciodata nu auziti nimic… bombanea el in surdina.”

Nu i-am mai zis nimic… m-am asezat pur si simplu pe scaun, i-am inmanat dosarul cu actele necesare sugerate de catre doamna confuza si am asteptat sa imi trag sufletul.

Pe domnul, il cunosteam de data trecuta, de cand am fost sa ma interesez de documentele necesare pentru intrarea in evidenta somajului; el a fost cel care, in mod binevoit a plecat la cafea, timp de jumatate de ora… si apoi, dupa o ora am fost nevoita sa ii solicit doamnei confuze acum, cunostintele pentru obtinerea informatiei atat de necesare mie.

Incepe sa caute prin acel dosar, imi arunca actele din original in fata si imi inmaneaza niste hartii sa le semnez si sa le completez.

Curioasa, ca orice om, am intrebat pentru ce sunt necesare acele acte, si in ce ordine trebuie completate.

Bineinteles, ca domnul ursuz nu a avut rabdare sa imi asculte intrebarile si mi-a spus sa tac fara nici un menajament. (Pana la urma ce rost avea sa stiu eu toate acele informatii?! Si de ce era important sa stiu eu toate acele lucruri? La urma urmei, domnul ursuz lucra in domeniul statului, ce conteaza ca eu avea sa ii platesc salariul pe viitor).

Inghit galusca si completez acele hartii cum stiu eu, vazandu-mi de treaba mea.

Primesc toate documentele necesare, domnul imi spun ca atunci cand mi se va face angajarea si voi primi toate actele de la angajator sa le aduc pentru a putea demara cu acest proiect.

Cand sa ma ridic de pe scaun, doamna directoare impreuna cu personalul de la camera 6 ma invita in biroul lor pentru a primi alte formulare inspre completare; probabil erau o completare la dosarul principal.

Linistita la gandul ca totul se va termina si voi ajunge si eu sa finalizez cu actele pe ziua respectiva, ma indrept catre camera nr. 6, ciocanesc in usa si mai apoi intru.

O doamna mai plinuta, la cei 50 de ani ai sai, imi raspunde tulburata:

” – De ce bati la usa?! Nu vezi ca sunt intr-o discutie?! Asteapta pe hol cand iti spun!!

La capatul rabdarilor, si putin nervoasa ii raspund doamnei in cauza:

” – Doamna nu ma intereseaza, eu sunt aici deoarece am fost trimisa de doamna directoare, am nevoie de niste formulare!

Doamna uimita de raspunsul meu rastit, ma fixeaza cu privirea si imi raspunde din nou, pe un ton mai linistit:

” – Asteapta putin cand iti spun, mai am ceva de discutat si nu poti ramane aici!”

Tocmai cand ma pregateam sa ies de pe usa intra doamna directoare, val-vartej si ii spune doamnei ca trebuie sa imi dea niste formulare de completat pentru o viitoare angajare si ca este important sa le primesc acum. In final, cineva e de partea mea!

Doamna care ma tot trimitea afara, imi ofera pana la urma niste formulare, imi da un pix si ma trimite pe hol sa le completez ca mai apoi sa le duc din nou la camera nr. 10.

Imi grabesc pasii, de data aceasta mai linistita si ma duc pe hol, la o masa aruncata sa scriu formularele alea odata si sa ies de acolo.

O tipa statea trantita pe doua scaune si privea in zare… cred ca se gandea la nemurire sau ceva, ca in timp ce musca fara pofta dintr-un croissant i se scurgea saliva pe mustata.

I-am spus sa se fereasca putin deoarece am de completat niste formulare; aievea, parca nici nu i-as fi spus, daca lenesii aveau un echivalent omenesc atunci ea era cel mai bun exemplu.

Completez formularele si ma duc la camera nr. 10 pentru a i le oferi domnului ursuz.

Domnul ursuz era din nou la cafea si de data aceasta mi le-a primit doamna confuza, sugerandu-mi ca data viitoare sa pun mai putine intrebari si sa ascult mai mult.

Concluzii

Daca este sa urasc ceva pe lumea asta din tot sufletul atunci este birocratia romaneasca. Pe oriunde mergi, indiferent ce pas important faci in cariera ta, pentru dezvoltarea profesionala si personala este nevoie de un teanc de hartii, atat in original cat si in copie, care sa ateste si sa dovedeasca ca esti capabila si pregatita de a trece la etapa urmatoare.

Asadar, in acest fel, pierdem atat timpul nostru pretios care ar putea fi investit in alte scopuri, dar pierdem si rabdarea, stabilitatea psihica din cauza nivelului mediocru si a ritmului greoi in care se desfasoara sectorul de activitate al statului.

Din cauza ca am fost oprita din a pune acele intrebari acum trebuie sa caut pe anofm.ro raspunsuri pe care nu-s sigura ca o sa le gasesc sau inteleg 100%.

La sfarsitul zilei, concluzionez ca sistemul birocratic din Romania este cel mai josnic si ca nici angajatii lui nu-s mai departe. In cazul in care vrei sa obtii o indemnizatie, cum este si situatia mea acum, esti la mana lor si trebuie sa joci cum iti canta.

Aud multa lume care crede in schimbare si afirma cu toata vehementa si certitudinea ca Romania de maine o sa fie mai buna. Intrebarea mea este CAND?!

f7511edcedf260672ae0938c99a5983d-1063x560-00-86