Gandul zilei 19#/Thought of the day 19#

Este seara si tarziu. Mult prea tarziu pentru a concluziona elementele importante ale zilei, mult prea obositor. Mintea este incarcata de notiuni nemaintalnite iar picioarele se simt greoaie si obosite, trupul este istovit. Dar cine mai sta sa numere orele si minutele scurse? La urma urmei timpul este facut sa treaca.

Afara e intuneric. Seara s-a lasat pe nesimtite, cuprinzand lumea intr-o manta neagra si umeda. Pe drum se zaresc faruri aprinse ale unor masini ratacite intr-o intersectie mult prea ingusta si becuri ce lumineaza slab soseaua.

Pe trotuar poti asculta pasii incalciti si grabiti ai trecatorilor osteniti adancindu-se in belti formate de sezonul ce tocmai a trecut. Lumea este agitata si se grabeste, fiecare la randul lui asteptand sa ajunga la adapost, intr-un loc cald si primitor, ferit de intemperii si tristeti, intr-un loc numit acasa.

In statia de microbuz, bancile de lemn sunt umede si mult prea reci. Stropii ascutiti de apa trec fulgeratori prin adapostul temporar, iar vantul arunca furios cu valuri de frig si neputinta. Fire subtiri si albe se ivesc de nicaieri pe cer, luminand pentru un moment intinderea pamanteasca.

……………………………………………………………………………..

Dar este abia luni si este ora 9 seara. Se arata o saptamana intreaga in fata plina de provocari si incercari, o saptamana intensa si lunga. La sfarsitul zilei ma simt amortita si mult prea obosita pentru a mai putea descrie si alte lucruri, lucruri vazute si simtite, lucruri care pot fi spuse si lucruri care trebuie tinute in adancul sufletului.

La sfarsitul zilei vreau doar sa tac si sa ascult ploaia, sa simt picaturile de ploaie pe piele contopindu-se cu sudoarea unei zile prelungite.

English version

It’s evening and late. Far too late to conclude the important elements of the day, far too exhausting. The mind is loaded with unimaginable notions and the legs feel awkward and tired, the body is exhausted. But who else can count the hours and minutes spent? After all, time is gone.

Outside it’s dark. The evening was left unmoved, encompassing the world in a black and wet mantle. On the way there are light beams of lost cars in a too narrow intersection, and light bulbs illuminating the road.

On the sidewalk you can listen to the hurried footsteps of the wandering passers by deepening into puddle formed by the season that has just passed. The world is agitated and hurrying, each in turn waiting to go to shelter, in a warm and welcoming place, away from the weather and sadness, in a place called home.

In the minibus station, wood benches are damp and too cold. Sparkling water splashes are flashing through the temporary shelter, and the wind blows furiously with cold waves and powerlessness. Thin and white threads rise out of the sky, lighting up for a moment the earthly stretch.

But it’s only Monday and it’s 9 o’clock in the evening. It will be a full week full of challenges and trials, a long and intense week. At the end of the day I feel numb and too tired to be able to describe other things, things seen and felt, things that can be said and things to be kept deep in the soul.

At the end of the day I just want to hear the silence and listen to the rain, to feel the drops of rain on the skin merging with the sweat of a prolonged day.

Reclame

Drumul catre acasa

Este ora 9 dimineata. Picaturi mari de ploaie izbesc furios geamul treptat acompaniate de fulgere si tunete. Intunericul se intinde incet peste peisajul observat prin mica fereastra. Curioasa, fata deschide geamul sa simta aceste manifestari ale timpului de afara. La prima atingere a geamului, vantul patrunse furios in odaie aducand cu sine picuri agitati de ploaie … si frig. Da, acum e frig. Toamna a ajuns, inevitabil precum orice sezon, spaland orice urma de soare, caldura si bucurie a verii.

In ciuda vremii involburate, fata avea treaba azi. Era o zi destinata vizitei la parinti, la tara. In locul unde s-a nascut, in locul unde a cunoscut lumea asa cum e ea, in locul in care a crescut. In graba, isi impacheteaza cateva lucruri intr-o geanta, se schimba de haine, se aranjeaza si vru sa iese pe usa alaturi de sotul ei. In viteza ei, uita de pisica. De Fifi, de motanul adus de la parinti in urma cu cateva luni, un Ragdoll obtinut ditr-o imperechere fericita cu un motan din vecini. Era o frumusete de pisoi, inzestrat cu o blana pufoasa si moale, scaldata in culori de alb si cafeniu inchis si deschis. Insa pe cat era de frumos pe atat era de obraznic. Obisnuia sa doarma ziua si sa fie activ noaptea, deranjand lucruri de prin casa, izbind si facand zgomote felurite. Ii placea sa patrunda noaptea in dormitor, sa se aseze pe pieptul stapanilor si sa toarca necontenit – nu de putine ori ii trezi in acest fel, mieunand mieros la glasul obosit si adormit al oamenilor. Dar era odrasla lor si cu toate ca Fifi era obraznic, fata si baiatul iubeau motanul precum pe copilul lor. Fata impinse pisica pe hol, incuie usa si pornira la drum.

Afara, vremea era mai rea decat parea prin prisma geamului. Fire aspre de vant infasurau picaturile de ploaie lovind cu putere fata impiedicand pana sa si priveasca calea pe unde mergea. In pasi mari, incalciti, fata ajunsera la masina. In interiorul autoturismului era frig dar macar nu mai ploua asa dur. Usor, usor, kilometru cu kilometru, strabatand prin timpul crunt de septembrie, cei doi parasira orasul ajungand la tara. Acolo vremea era putin mai linistita. Vantul era mai lin, iar ploaia mult mai marunta si frigul mai putin intens. Odata ajunsi acolo, cei doi fura intampinati de parinti.

Fata fu incantata de reintalnire. Isi stranse cu iubire parintii in brate, le saruta mainile si se oprira la vorba. Ce ciudat este si timpul… schimbase totul. Parintii erau mai obositi decat de obicei, mai imbatraniti de timp si de griji. Anii trecuti erau vizibili acum pe pielea lor. Chipul parintilor frumos, lipsit de riduri si ganduri era acum incarcat cu linii adanci, brazdate de sprancene albe si par usor carunt. Nici starea lor fizica numai era ca in trecut, munca le-a taiat din avant. Ajungeau mai greu dintr-un loc in altul, drumul li s-a lungit… . Un lucru neschimbat a ramas glasul lor duios si lin, rabdarea cu care actionau, amintirea de ACASA.

Dupa o discutie lunga si mult asteptata, fata isi gasi drumul ei catre iesire. Privi cu jind la locurile unde a copilarit. Era dur… atatea amintiri ii apareau in suflet si in gand, fiecare mai speciala ca alta. Balconul construit de tatal ei, era mereu loc de reverie si de visare, loc de joaca si relaxare cu copii de varsta ei. Curtea s-a pastrat aceeasi. Mai plina de flori tomnatice si iarba uscata numai ca era foarte incarcata de reminiscenta. Fata isi mai dorea sa isi piarda vremea citind carti pe treapta casei, sa se rostogoleasca cu pisicii si catelul, sa se mai joace cu copii vecinilor … . Timpul insa a trecut, anii s-au scurs. Fata a crescut atat de repede incat nu a realizat cand … cand a plecat de acasa, cand a terminat facultatea, cand s-a casatorit.

Privind cu dor inapoi, fata parasi casa parinteasca alaturi de sotul ei. Facuse cu mana parintilor, salutasera cu nostalgie si pornira spre noua casa. O lacrima se scurse pe obrazul fetei … .

Fata – Mariana – autorul, ar da orice pentru a se intoarce in timp la acei ani. Insa este imposibil, asa ca impreuna cu ea sa pretuim ce mai avem ramas acum, in momentul acesta. Casa unde am crescut, parintii sunt totul. Singurele amintiri care ne raman – lucruri care spun cine am fost si cine suntem, persoane care ne iubesc pentru ceea ce suntem si care ar da totul pentru fericirea si linistea noastra.

Bucurati-va de locurile parintesti, admirati-le. Iubiti-va parintii cat ii mai aveti, iar daca sunteti departe sunati-i, reamintitile ce mult inseamna pentru voi. Iar daca sunt plecati departe, pentru totdeauna, rugati-va pentru ei.

 

 

 

Casa noastra e in sufletul nostru… si eu ma simt din nou acasa!

Buna seara, dragi cititori. Simt ca parca a trecut o vesnicie de cand nu am mai scris nimic, de cand nu mi-am mai dedicat timpul voua, de cand nu m-am mai eliberat de ganduri.

In ultimii ani au avut loc schimbari majore in viata mea ce m-au schimbat pe mine ca si persoana, dar care m-au si maturizat. Incepand cu inceputul… in urma cu un an am dorit din tot sufletul sa incerc sa invat mai mult despre activitatea de blogger si m-am implicat intr-un act de voluntariat la o firma de Content Writing din judetul meu. Treptat, scriind acolo si dedicandu-mi ideile si pasiunea catre acel job am renuntat la a scrie aici. Mi-am dorit din tot sufletul sa cladesc ceva din pasiunea mea – scrisul, insa nu a fost cu succes. Dorinta de a transforma din pasiunea mea-jobul meu, mi-a ruinat visul. Atmosfera de la serviciu, caci asta imi doream a fi, era incarcata, plina de tensiune. Imi doream sa nu gresesc in ceea ce fac, in scrierea articolelor si ma straduiam sa ii fac pe plac sefei mele care nu parea impresionata de eforturile mele. Mai mult, in loc sa ma sprijine – sa ma ajute sa excelez, ea imi indica doar greselile si ma critica incontinuu, astfel neavand timpul necesar pentru a scrie corespunzator articolele cerute.

Pas cu pas am inceput sa ma gandesc la scriere ca la ceva obisnuit, monoton si greoi, am inceput sa asimilez dorinta mea arzatoare cu datoria mea, ce voiam a fi pe atunci locul meu de munca. Veneam obosita de la voluntariat acasa, caci petreceam 8 h pe zi incercand sa fiu pe placul sefei si sa fac ceea ce se cerea, incercand si dupa orele de voluntariat, din nou sa invat si sa inteleg unde gresesc. Observand ca timp ca de o jumatate de luna, aproape toate eforturile mele erau in zadar, si absolut nimic din ceea ce faceam nu era corect am decis sa renunt. Daca in trecut priveam cu drag scrisul pe blog, pe atunci imi parea o oroare si imi era frica sa incerc sa o fac din nou.

Consider ca nu te poti ridica intr-un domeniu daca nu esti ajutat, initiat in ceea ce trebuie sa faci. Nu ai de unde sa stii bazele unui domeniu daca nu esti instruit corespunzator, ci doar tras in jos de angajatii ce nu vor sa le iei locul in viitor.

Acum, ma bucur ca m-am intors aici, unde nu ma preseaza nimeni sa scriu intr-un anumit mod, unde nu am parte de critici si de rautaciosi. Pe blogul meu, unde scrisul este o activitate realizata doar din placere, din suflet pentru oameni frumosi!