Hairstyle ideas – idei coafuri

Fetelor, cu toate stim cat este de dificil uneori sa ne aranjam parul. Fie ca este lung, mediu sau scurt trebuie sa recunoastem ca uneori e o bataie de cap aranjarea acestuia. In fiecare zi avem noi treburi, noi taskuri care ne solicita intr-un fel sau altul si de exemplu nu putem lasa parul liber, pe spate deoarece ne deranjeaza in realizarea acestora sau poate ne e cald.

Sa fim serioase, nu putem purta in fiecare zi parul in acelasi mod pentru ca ar fi plictisitor.

Iata cateva exemple de coafuri:

tutoriale-coafuri-16

 

tutoriale-coafuri-6

d412a18f803e53ec3ca9a528b61eba03

260997740875505126_VjJRRsvE_c221661612880784221_SyKiBSXq_c

 

221661612880784223_k3FCrtns_c

411586853414697014_lG7I159F_c

 

411586853414697025_GxrZVMCL_c

7bd21c5bdf28bc5478c57adb32825ade

 

0d837610c24c58cf7a13dfe22cb8da6f

9156b91cbea8659d06796941c1fe76df

506e7093753d9484a06151a60ce8a334

5190cb84c29630e3a206742276f1ec1e

667a1669d650eba390d43b01d31b9dbd

108367934753087159_wK9dBsh4_c

108367934753150625_xx7MfYqS_c

108367934753152585_7TMGcmHF_c

 

 

Reclame

Superstitii bufnite

Dupa cum spuneam si in celalalt articol despre bufnite, ele sunt pasari nocturne de prada ce isi desfasoara majoritatea activitatii noaptea. Fiind privite cu ura si scepticism de catre majoritatea oamenilor, ele inspira teama si nesiguranta. Iata cateva superstitii despre bufnite:

– Aduce ghinion sa vezi o bufnita la lumina zilei. Sa visezi o bufnita, indica o cale foarte ingusta de scapare dintr-o situatie disperata de boala sau chiar moarte.

– Ele pot vesti: schimbarile vremii, nasterea unui prunc (când cântecul seamana cu scâncetul unui copil mic) si chiar nunta (cântecul deasupra casei in care este o fata mare).

– Bufnita este, dintre pasarile nocturne, mesagerul cel mai de temut al mortii, nu numai la noi, ci peste tot in Europa. Numita si pasarea mortilor  in tinutul Maramuresului sau vesnica Piaza rea a tuturor oamenilor ea vesteste moartea atunci când cânta pe casa sau in preajma ei (pe poarta, pe cumpana fântânii, pe grajd sau pe un pom din gradina), potrivit urmatoarei credinte populare: „Când cânta cucumeaua (cucuveaua) pe cosul casei, ori pe alte oleaburi, e rau de pustietate; cica moare cineva din casa aceea“. Expresia „i-a cântat cucuveaua“ a luat nastere chiar de la credinta ca aceasta pasare prevesteste moartea.  Cântecul ei deasupra unei case in care tocmai a murit cineva va atrage moartea din nou: „Când mortul se afla in casa, si cânta cucuvaia pe casa, are sa mai moara cineva din casa aceea“.

Bufnita este in folclorul românesc o aparitie de rau augur. Cântecul ei in spatiul diurn este perceput ca prevestitor de rele, de boli, tocmai pentru ca este o incalcare, o inversare a conditiei sale nocturne: „/…/mai ales cântecul se aude ziua, mare nenorocire, e semn de holera, de ciuma“

Totusi, bufnita nu este conotata in totalitate negativ. Poate in mod surprinzator, ea se numara printre mesagerii primaverii: „Când bufnita prin luna lui februar va cânta, e semn de primavara timpurie“

Multe dintre prevestirile bufnitei sunt legate de vreme. Cântecul ei, in functie de anotimpul, locul si momentul in care cânta, are semnificatii diferite, toate indicând schimbarea vremii. Când se aude dinspre rasarit va fi vreme buna, iar când se aude dinspre apus, anunta vreme rea. Cântecul ei pe inserat, vara, prevesteste ploaia, iar iarna, ninsoarea. In general, indiferent de locul in care cânta (cu exceptia cimitirului), se crede ca bufnita vesteste schimbarea vremii, mai ales ploaia.

În multe culturi, bufniţele au o reputaţie proastă; sunt asociate cu boala, moartea, în general cu întîmplări nefericite.

În Africa, în America, în Europa, în Orientul Mijlociu se întâlnesc aceleaşi conotaţii: funerar, funest, lugubru, semn rău.

Excepţiile de la această viziune sunt puţine: în hinduism, o astfel de pasăre e asociată zeiţei Lakshmi, divinitate a prosperităţii, norocului, fertilităţii şi generozităţii, iar vechii greci asociau cucuveau cu înţelepciunea, considerând-o pasărea Atenei (zeiţa înţelepciunii, în panteonul grec). Urmele acestei concepţii mai supravieţuiesc în bufniţa-personaj înţelept, care dă lămuriri şi sfaturi bune, o imagine ce apare mai ales în poveştile şi desenele animate pentru copii .

Romanii, în schimb, dădeau o semnificaţie funerară prezenţei acestor păsări de noapte. Şi cum romanii şi-au întins influenţa (inclusiv culturală) peste o mare parte a Europei, tot continentul are, până în ziua de azi o mare problemă cu păsările astea. Iar această proastă reputaţie le face vulnerabile; sunt adesea atacate (uneori omorâte) cu pietre şi beţe, chiar şi de către copii.

Aceste credinţe sunt, din păcate, foarte greu de clintit; vechimea lor şi statutul lor de „învăţături din bătrâni” le fac foarte stabile şi persistente, spre paguba păsărilor, care le cad victimă adesea.

Bufniţele, evident, nu-s aducătoare de moarte, nici de boală, ba dimpotrivă, având în veder câte rozătoare consumă, sunt chiar benefice: multe specii de rozătoare au un ritm de înmulţire de-a dreptul năucitor şi, dacă n-ar fi ţinute sub control, ar ajunge să copleşească totul. Rozătoarele sunt, adesea, purtătoare de agenţi patogeni pe care îi pot transmite omului – aşa că o boală, dacă vine, e mult mai probabil să vină de la şobolani decât de la cucuveaua care a cântat pe casă.

În Europa, legătura strânsă dintre populaţiile de rozătoare şi păsările răpitoare de noapte, împreună cu ascensiunea ideilor privind practicile „verzi” de combatere a dăunătorilor, a dus la apariţia unei concepţii care se răspândeşte, încet-încet, în ţările din vestul continentului: folosirea acestor păsări în avantajul omului.

O familie de strigi oploşită într-un hambar şi lăsată să-şi vadă de treabă poate consuma, în decursul unui an, aproximativ 3.000 de rozătoare mici. 3.000 de şoareci şi şobolani mai puţin în gospodăriile din jur! Curat, natural… fără momeli otrăvite, capcane şi mortăciuni de care trebuie să te debarasezi!

 

Asadar superstitiile sunt variate. De noi depinde cat de mult credem in ele si in ce proportie intarim ideea ca ar fi adevarate.

Bufnite

Bufnitele sunt pasari cunoscute pentru sunetele lor distinctive, habitatul nocturn si zborul silentios. Sunt pasari atat de familiare incat au propriile lor legende si povesti in cultura populara. Fiind atat de vestite au ajuns sa fie personaje de nelipsit din filme de groaza sau desene animate. Cum adolescentii din vremea de azi sunt total innebuniti dupa tot ce e nou, fascinant si mistic bufnitele nu aveau cum sa lipseasca din lista lor de favorite.

Fiind pasari de prada se hranesc cu mamifere mici, pasari mici si reptile exceptie fac insa bufnitele mai mari din Asia si Africa ce se hranesc cu pasari mai mari. Bufnitele nu-si pot mesteca hrana pentru ca, asemanator altor pasari, nu au dinti. Tocmai de aceea bufnitele isi inghit bucatile mici din prada iar bucatile mai mari le rup in bucati mai mici inainte sa le inghita. Mai tarziu, regurgiteaza bucati de materiale nedigerabile cum ar fi oasele, blana si penele

Bufnitele fac parte din Ordinul Strigiformea;

Ordinul Strigiformea este impartit in 2 familii, bufnitele de hambar (Tytonidae) si bufnitele obisnuite (Strigidae). Bufnitele sunt pasari interesante si chiar daca nu pare, se impart in peste 220 de specii apartinand Ordinului Strigiformea. In trecut au existat alte 4 familii de bufnite insa au disparut:  Ogygoptyngidae, Palaeoglaucidae, Protostrigidae, Sophiornithidae.

Majoritatea bufnitelor sunt nocturne. Cele care fac exceptie (cum ar fi bufnita pigmeu) sunt active dimineata devreme si la apus, in timp ce altele (cum ar fi bufnita cu urechi scurte – Asio flammeus) sunt active pe timpul zilei.

Ochii bufnitelor sunt fixati in orbite.

Bufnitele sunt incapabile sa-si miste ochii in orbite, astfel ele trebuie sa-si intoarca capul pentru a vedea in diferite directii. Intrucat ochii bufnitelor sunt pozitionati in fata, acestea au o viziune binoculara bine dezvoltata.

Bufnitele au penele adaptate la zborul silentios.

Penele bufnitelor s-au adaptat special pentru a le permite minimizarea sunetului produs pe timpul zborului. De exemplu, marginile din fata ale penelor primare au capete rigide care reduc sunetul, in timp ce marginile din spate au capete moi care ajuta la reducerea turbulentelor. Penele pufoase acopera restul suprafetei aripilor, pentru a reduce si mai mult sunetul.

Bufnitele au facut parte dintotdeauna din folclorul uman si legende.

Bufnitele sunt prezente in desenele din pesteri din Franta de acum 15000, 20000 de ani. Ele apar si in hieroglifele Egiptene. Bufnitele au avut numeroase roluri simbolice in cultura si au reprezentat ghinion, moarte, prosperitate si intelepciune.

Smocurile de pene prezente pe capul unor bufnite, cunoscute sub denumirea de „pufuri de urechi” au rol decorativ;

Urechile bufnitelor sunt localizate pe discul facial, in spatele ochilor, si sunt ascunse de pene. Bufnitele au un simt auditiv acut care le ajuta sa localizeze si sa captureze prada. La unele specii, urechile sunt localizate asimetric, pe oricare parte a discului facial, imbunatatind astfel abilitatea de identificare a originii sunetului. Astfel, bufnitele detecteaza diferenta de timp necesara sunetului pentru a ajunge la urechi.

Bufnitele au picioare puternice asemanatoare rapitorilor, cu doua degete pozitionate in fata si doua in spate.

Structura piciorului bufnitelor este denumita zigodactila. Acest lucru inseamna ca doua degete sunt pozitionate in fata, in timp ce doua sunt in spate. Acest aranjament permite bufnitelor sa captureze si sa tina prada mult mai usor. Cateodata, al treilea deget poate fi rotit in fata, intr-o pozitie folosita in mod obisnuit pentru agatare.

Bufnitele au cioc lung, incarligat.

La multe specii, ciocul este partial ascuns de pene, astfel incat pare mult mai mic decat este. Bufnitele isi folosest ciocul ascutit pentru a rupe hrana.

Majoritatea au o talie mijlocie – cam cât un porumbel sau ceva mai mari, cât o cioară, să zicem.

Alte adaptări la această viaţă de vânători ai nopţii includ:

  • Pene filiforme – ca nişte peri – în zona ciocului; aceste pene specializate au rol tactil; cu ele, bufniţele „simt” prada;
  • Discuri faciale – ansamblul penelor mărunte dispuse în cer în jurul ochilor. Acest aranjament special al penelor direcţionează undele sonore spre urechile păsării, ajutând-o să localizeze prada după sunetele produse;
  • Remige (pene ale aripilor) cu un „design” special; între altele, aceste pene au margini franjurate, care amortizează zgomotul produs de aripi. De aceea, bufniţele au un zbor silenţios, ivindu-se neauzit, ca nişte năluci, din întuneric – alt element care le face temute de om şi asociate cu spiritele şi morţii;
  • Unele specii au urechile aşezate asimetric, pentru a capta sunetele mai eficient într-un spaţiu tridimensional. (Urechile nu sunt acele „smocuri” de pene care pot fi văzute la unele bufniţe; adevăratele urechi sunt nişte deschideri largi în zona capului şi sunt, în general, ascunse în penaj;
  • Cioc şi gheare mari şi ascuţite – ca la orice pasăre de pradă; la speciile de bufniţe de mari dimensiuni, care se hrănesc cu prăzi pe măsură, ghearele au o forţă de strângere şi zdrobire impresionantă.

Bufnitele creeaza o mare varietate de sunete.

Bufnitele creeaza o varietate mare de sunete si vocalize. Sunetul familiar de huiduit este de obicei folosit pentru declararea teritoriului, desi nu toate speciile sunt capabile sa huiduiasca. Alte sunete pe care bufnitele le pot produce sunt hasaieli, scrasneli si urlete.

În România trăiesc aproximativ 10 specii, de la micuţa ciuvică (Glaucidium passerinum), de mărimea unei mierle, până la buhă. Li se adaugă striga, huhurezii, ciuful, minuniţa, ciuşul, cucuveaua – un întreg alai de prădători noptatici, mari şi mici, raraeori văzuţi, uneori auziţi (dar, de obicei, rar recunoscuţi după glas), mereu prezenţi, însă, şi activi, unii dintre ei chiar şi în parcurile oraşelor.

 

Păsări cu „chip”

Sunt, intr-adevăr, pasari aparte, ceea ce explică, oarecum, teama superstitioasă a omului în fata lor. Însasi infatisarea lor e tulburatoare: cine nu se simte impresionat în faţa unor pasari care, în loc de a te privi inexpresiv şi cas, strambandu-şi caraghios capul intr-o parte, cum fac pasarile care au ochii asezati de o parte şi de alta a capului, te privesc cu fata indreptata spre tine – „ca un om” -, tintuindu-te cu o privire uneori severă, alteori parca incruntată, alteori surprinsa, ori ganditoare, ori parand de o suverana nepasare, ca şi cand te-ar dispretui profund?

 

Mereu m-au fascinat aceste animale. Prin felul lor de a fi mi-au captivat interesul, desi unele persoane sunt putin cam inspaimantate de prezenta lor, dat fiind faptul ca sunt prevestitoare de moarte, vesti rele. Totul este special la ele, incepand cu penajul care este de o frumusete incantatoare la unele specii si postura lor micuta pana la acei ochi intensi ce privesc in noapte. Dupa cum spuneam majoritatea oamenilor le detesta in primul rand pentru ca sunt pasari de noapte, de prada si in al doilea rand pentru ca aduc ghinion, dar dupa parerea mea acestea sunt doar niste superstitii nefondate.

Soparla

Aceasta este o poveste adevarata ce s-a intamplat in Japonia.

Pentru a renova casa,cineva din Japonia a deschis un perete.Casele japoneze au un spatiu intre peretii de lemn. Cand a daramat peretii, a aflat ca era o soparla ce era blocata acolo din cauza unui cui ce era batut din greseala in piciorul ei.

El o vede, simte mila pentru ea si in acelasi timp este curios pentru ca in timp ce verifica cuiul a observat ca era batut acolo de 10 ani.

Ce s-a intamplat?

Soparla a supravietuit in acea pozitie timp de 10 ani! Intr-un loc intunecat fara a se misca, era imposibil sa fi supravietuit, putea innebuni.

Apoi s-a intrebat cum aceasta soparla a supravietuit pentru 10 ani fara sa faca un singur pas – pentru ca piciorul lui era batut in cui!

Asa ca s-a oprit din munca sa si a observat soparla, ceea ce facea si ceea ce manca. Mai tarziu, nestiind de unde a venit, o alta soparla a aparut cu mancare in gura sa.

Ahh! El era uimit si atins profund. In timp ce soparla era blocata in cui, o alta soparla o hranea… in ultimii 10 ani… .

Asa dragoste, asa o dragoste frumoasa! Asa o dragoste chiar  pentru aceasta mica creatura… !

Ce poate face dragostea?! Poate face minuni! Dragostea poate face minuni!

Imagineaza-ti! A facut acest lucru neobosita pentru mai mult de 10 ani, fara a-si pierde speranta ca intr-o zi va fi liber!

Imagineaza-ti ce  aceasta mica creatura poate face si o persoana binecuvantata cu o minte stralucitoare nu poate.

Am fost atinsa cand am auzit aceasta poveste si am inceput sa ma intreb despre relatiile dintre membrii familiei, prieteni, iubiti, frati si surori. Cum tehnologia informatiilor si comunicatiilor avanseaza, accesul nostru la informatii devine mai accesibil, mai aproapiat. Dar distanta dintre fiintele umane… devine la fel de apropiata?!

david-clode-453269-unsplash

Despre orasul Falticeni

Falticeniul este un oras situat in partea de sud-est a judetului Suceava.

Prima atestare scrisă este din 15 martie 1490, când vistiernicul Isac a cumpărat satul Fulticenii de pe Şomuz de la Neacşa, fiica lui Hanea, cu 200 de zloţi ţărăneşti iar cea de a doua, din 12 martie 1554, când Alexandru Lăpuşneanu a dăruit moşia cu acelaşi nume Mănăstirii Moldoviţa .

Despre oraşul Fălticeni se spune în “Marele Dicţionar Geografic al României” că este întemeiat de Ioniţă Başotă în anul 1780, prin hrisovul domnitorului Constantin Moruzi, din 8 august şi că îndată după întemeiere, târgul Şoldăneşti. Oraşul s-a numit, la început, Târgul Şoldăneşti sau Târgul Şomuzului, iar prin anaforaua din 29 martie 1826, emisă de către domnitorul Ioniţă Sandu Sturdza, Târgul Fălticeni. Fălticenii sunt o transformare în oraş a unor sate existente încă de pe la 1400. Numele s-a schimbat din Şoldăneşti în Fălticeni în anul 1836 după numele satului şi moşiei Fălticenii Vechi.

Din anumite cercetări se spune că orașul a existat înainte de data hrisovului domnesc din 8 august 1780. Satul Folticeni este menționat în documente din 1490 și 1550, când voievodul Alexandru Lăpușneanu scrie că satul și terenul aferent aparțin Mănăstirii Moldovița.

Oficial, așa cum reiese din hrisovul dat de domnitorul Constantin Moruzi, orașul a luat ființă la 8 august 1780 pe moșia Șoldănești a stolnicului Ioniță Bașotă. Așezarea este mult mai veche, așa cum susține și Artur Gorovei, deoarece vechimea ei se confundă cu vechimea satului Fălticenii-Vechi despre care vorbesc documentele din secolul al XII-lea .În 1925 oraşul este conectat la o reţea de curent electric. Perioada interbelică aduce o dezvoltare econumică şi culturală iar epoca comunistă inustrializează puternic oraşul, numărul locuitorilor crescând foarte mult. Printre personalitatile care s-au nascut, sau au locuit in acest oras sunt: Matei Milo, Nicu Gane, Ion Creanga, Mihail Sadoveanu, Eugen si Horia Lovinescu, Nicolae Labis, Grigore Ilisei, Artur Gorovei, Ion Irimescu, Dimitrie Leonida, Mihai Bacescu, sportiva Maria Olaru si altii.

300px-Falticeni_promenada

 

Fotografie0326-300x225

Site-uri pentru si despre pisici

„O pisica are propria ei opinie despre fiintele umane. Nu spune prea multe, dar iti poti da seama si singur ca nu ai vrea sa auzi tot adevarul” spune  Jerome K. Jerome , o afirmatie adevarata daca ar fi sa studiem indeaproape . 

Fiind prietena noastra in momente de restriste mai tot timpul alaturi de noi. Prin felul ei de a fi atrage simpatia persoanelor din jurul ei acaparand atentia printr-un fel sau altul. Ii place sa fie in preajma persoanelor ce o rasfata si ii ofera afectiune. Ei bine aceasta ,,magie ” pe care o raspandesc aceste animalute a fost observata de foarte multe persoane si pentru a-i oferi cat mai multa importanta au aparut aceste site-uri cu si despre pisici.

Iata cateva site-uri : 

http://www.zooland.ro/Articole-despre-pisici.html –> Un site cu si despre pisici care ontine articole despre ingrijirea pisicilor, despre rasfatarea lor, despre viata lor. Un site ce merita vizitat!

http://pisica.ro/ –> Un site al revistei ,,Pisica”, ce sustine de asemenea viata pisicilor, ingrijirea lor.

http://www.pisici.com/ -> Asociatia felina romana pentru iubitorii de pisici; Iata un site ce sustine de asemenea felinele din Romania, fondata la 11.12.1991 – statutul aprobat si inregistrat oficial la Ministerul Agriculturii si Alimentatiei, Bucuresti România (1991).

http://www.animalutul.ro/pisica/ –> Un site despre animale, ce nu priveaza si prezenta informatiilor despre pisici.

http://www.animale.ro/pisici –> Un site despre animalute, de asemenea cu informatii despre viata felinelor, ingrijirea lor si sustine si adoptiile.

http://www.adoptiipisici.ro/–> Un site ce sustine adoptiile pentru pisici, un site ce promoveaza protectia animalelor.

http://www.pufosi.org/ –> Celebrul site cu si despre pisici, continand informatii despre pisici, poze postate de stapanii animalutelor, unele mai amuzante decat celelalte. Un site excelent !

http://cameracupisici.blogspot.ro/ –> Un blog ce sustine adoptiile de pisici.

clark-young-412037-unsplash

Despre pisica mea

Nu stiu despre voi, insa pe mine m-au fermecat pisicile inca de cand eram mica. Prin felul lor de a fi, prin comportamentul lor pisicesc ma determinau sa ma joc cu ele de dimineata pana seara cu toate ca parintii mei erau putin cam rezervati in privinta lor; Aveau acele idei care bineinteles, mie mi se pareau irationale pe vremea aia. Ii auzeam spunandu-mi revoltatori: ,,Nu atinge pisica, vei inghiti fara sa stii un par de-al lor si te vei imbolnavi!!!” sau ,,Uite te-a zgariat pisica !! Ti-am spus sa fii mai atenta!” Si oricat de mult m-ar fi certat cei dragi nu as fi renuntat niciodata la joaca mea cu ele. Pur si simplu le adoram.

Insa sincera sa fiu, nici un pisoi din cati am avut nu m-a ,,cucerit” mai mult ca pisoiul meu Remus. Stiu ca numele suna cam neobisnuit pentru o pisica, insa pe atunci imi parea numele cel mai potrivit. La inceput era un pisoi extrem de sperios, mi-a luat mult timp sa ma imprietenesc cu el, era mai tot timpul ascuns printr-un colt al camerei de unde nimeni nu-l putea observa. In timp s-a atasat de mine mai mult decat as fi crezut. Era mai mereu prin preajma mea sau prin picioarele parintilor, oricat de iritant putea fi acest lucru dar cu timpul s-au obisnuit si ei.

Dis-de-dimineata venea in camera mea, se urca pe pat, verifica sa vada daca dorm si in cazul in care observa ca nu ma clinteam din pat se aseza pe patura si dormea si el langa mine. Imi reamintesc ca intr-o dimineata m-a prins cam ,,cu fata la cearceaf” si fara sa vreau, nestiind ce se aseaza langa mine l-am aruncat exact pe dulapul ce se afla la cativa metri de pat. Spre surprinderea mea, Remus s-a intors inapoi si s-a asezat langa mine, de data asta ceva mai departe.

Chiar si vecinele mele s-au atasat de el, dezmierdandu-l si oferindu-i cate ceva bun.        Din pacate, Remus a inteles altceva din bunatatea vecinilor si a ales sa se delecteze cu un crap la gratar in timp ce oamenii nu erau prin preajma. Pana cand s-au intors ei sa ia pranzul, Remus deja isi terminara masa si pleca linistit.

Ehee dar cu timpul Remus al meu crescuse, nu mai era interesat de joaca si cam uitase sa mai treaca pe acasa. Desi venea cam rar, il rasfatam precum un rege ori de cate ori aveam sansa. La tara, unde locuiam eu pe vremea aia, aveam doi verisori, Costel si Lenuta. Nu mai retin exact cu ce l-am suparat pe verisorul meu asa rau, incat fara stirea mea a dus motanul de acasa. Nu cred ca este necesar sa va spun cat de suparata am fost pe el si cate zile am plans nestiind unde este Remus si daca mai este in viata.

Cu timpul mi-am schimbat locuinta, am avut mai multi pisici insa nici unul nu mi-a placut la fel de mult ca Remus. Trecusera cam 3-4 ani de cand plecase si am ajuns sa-l uit incetul cu incetul. Apoi intr-o zi eram in sufragerie si faceam curatenie; am lasat usile si geamurile larg deschise pentru a intra aer curat. Indreptandu-ma spre alta camera si cautand detergentul pentru geamuri am observat un pisoi negru cu alb, cu mustatile taiate, batut … intr-o stare jalnica. A mieunat de doua trei ori cautand atentie. La o privire mai atenta mi-am dat seama ca acel pisoi era chiar Remus.

L-am primit cu drag inapoi si i-am oferit grija si atentia de care dusese lipsa. Treptat s-a obisnuit iar cu mine si cu familia mea. Acum Remus se plimba prin sat dupa pisici si atragand atentia vecinilor, acestia il prindeau si il ascundeau pentru zile bune in stiu eu ce debara de-a lor cu scopul sa le vina de hac sobolanilor. Cand venea pe acasa dupa zile bune,  il zaream batut, cu mustatile arse si istovit. Neavand ce sa ii fac, il priveam cum pleaca si numai vine cu zilele, uneori saptamanile.

Nu am sa uit niciodata pe vecinul meu ce l-a omorat pentru simplul fapt ca din cauza foamei si a batailor repetate nu mai putea prinde soareci. Am urat si voi uri mereu persoanele ce nu stiu sa pretuiasca animalele!

Deoarece in copilaria mea am fost o persoana mai timida si mai retrasa mi-am gasit uneori refugiul si prietenii in aceste animale iar ele vor insemna mereu ceva special pentru mine !

 

eb1b4cbee3a4a0ff7e149f9dd7219e47--photography-tricks-amazing-photography