De la 22 la 23, am mai imbatranit cu un an!/ From 22 to 23, I got older!

Buna ziua dragilor! Imi cer scuze din suflet ca nu am mai avut postari recente.

Am avut niste zile foarte incarcate si timpul nu mi-a permis sa imi mai astern gandurile si emotiile aici, in lumea Catalinei sau in Katherine’s world, cum ii mai zic eu.

Unul dintre faptele care, pe mine m-au marcat este inaintarea in varsta. Saptamana aceasta, pe 6 septembrie am implinit 23 de ani!

Pe data de 6 septembrie, in 1995, intr-o zi ploioasa de toamna la maternitatea din Falticeni, judetul Suceava, o oarecare graviduta, pe numele Georgeta a nascut o fetita de 3.200 kg cu nota 10, pe numele de Mariana Catalina.

Acea fetita eram eu, si retraiesc in fiecare an momentele venirii mele pe lume, alaturi de mama mea.

„Cataalinoo, daca ai sti tu… . Ziua in care te-am nascut, si acum o tin minte! La ora 4 si jumatate dimineata te-am nascut, imi relateaza ea cu lacrimi in ochi si privirea tintuita in pamant.

Asistentele nici macar nu ma bagau in seama, erau reci si nesimtite. Simteam ca imi dau duhul acolo pe scaun, in timp ce alte femei nasteau usor si rapid.

Incepand cu ora 5 dupa masa pana la 4 dimineata am asteptat sa vii pe lume. M-ai lovit cu picioarele si erai agitata, voiai sa vii cu orice pret. Si eu voiam, ca nu mai suportam durerea.

Am plans pe holuri, am tipat din toti rarunchii dar degeaba. Calmantele erau scumpe, si la fel si bunatatea personalului maternitatii.

Dimineata, pe la 4 jumatate ai aparut in aceasta lume nebuna, galagioasa si agitata. Plangeai din tot sufletul dar nu auzeam, eram surda la zgomot, durere si cele din jurul meu, te vedeam doar pe tine… .”

Nu ai cum sa nu asculti, sau sa nu te sensibilizezi la momente ca acestea. Povestea unei mame, indiferent de dialect sau accent ramane in suflet, o traiesti odata cu ea, mai ales daca este vorba despre nasterea ta.

Acum in pragul tineretii, la varsta de 23 de ani simt ca sunt implinita. Am o familie frumoasa, parinti dedicati si iubitori, persoane ce ar da orice sa ma stie fericita si satisfacuta. Am reusit sa imi finalizez studiile si acum lucrez in domeniul studiat de mine, Ingineria Alimentara.

Acum simt ca merg in viata pe calea dreapta si ca in viitor lucrurile vor merge inspre bine, ca si acum. Le multumesc parintilor pentru buna educatie, si pentru buna crestere, sotului meu pentru rabdare si afectiune, si tuturor prietenilor si cunostintelor ce sunt alaturi de mine pentru momentele frumoase petrecute impreuna; Va multumesc pentru ca ati facut sa infloresc in toti acesti ani, si nu sa imbatranesc!

English Version

Hello my dearest ones! I apologize for not having posted recent posts.

I had some very busy days and time did not allow me to put my thoughts and emotions back here, in the Catalina world or in Katherine’s world, as I call it.

One of the facts that I have marked is the aging. This week, on September 6, I turned 23!

On September 6, 1995, on a rainy day at the maternity hospital in Falticeni, Suceava County, somewhat pregnant, on the name of Georgeta, she gave birth to a girl of 3,200 kg with the 10th grade, Mariana Catalina.

That little girl was me, and I retreat every year the moments of my coming to the world with my mother.

„Cataalinoo, if you just knew … The day I gave birth to you, even now I remember it! At 4am, I give birth to you, said my mother with tears in her eyes gazing at the ground.

The nurses did not even notice me, they were cold and jerks. I felt like I was giving the spirit there in the chair, while other women were giving birth fast and easy.

Starting at 5 o’clock in the evening until 4 o’clock in the morning, I expected you to come into the world. You hit me with your feet and you were agitated, you wanted to come at any price. And I wanted it too, I could not bear the pain anymore.

I cried in hallways, I shouted but in vain. The painkillers were expensive, and so was the goodness of the maternity staff.

In the morning, at about four-thirty you appeared in this mad and agitated world. You were crying but I did not hear, I was deaf to the noise, the pain and those around me, I was just seeing you … ”

There’s no way you can not listen, or not be aware of at times like these. The story of a mother, regardless of dialect or accent remains in your heart, you live with her, especially if it is your own birth.

Now at the brink of my youth, at the age of 23, I feel like I am fulfilled. I have a beautiful family, devoted and loving parents, people who would give anything to see me happy and satisfied. I’ve been able to finalize my studies, and now I’m working in the field I’m studying, Food Engineering.

Now I feel like I’m living in the right path, and in the future things will go well, as they are now. I thank my parents for the good education and wisdom, my husband for patience and affection and all the friends and acquaintances that are with me for the beautiful moments spent together; Thank you for making me bloom all these years and not getting older!


Te provoc, timp hain!/I challenge you, cruel time!

Astazi ma simt nervoasa, suparata chiar. Imi este ciuda pe tine, timp hain. Mi te strecori atat de repede printre ganduri, clipe si ore incat nu te mai simt.

Mi-as dori sa iti aud ticaitul zgomotos, sa iti traiesc secundele in slow motion, sa ma simt captivata de tine… sa ma plictisesc de cat de incet treci, ca mai apoi sa te aduc inapoi in prezentul de maine.

Sunt suparata pe tine pentru ca nu te scurgi mai usor in asistenta persoanelor dragi ci in a persoanelor reci, ce nu merita nici macar umbra minutelor tale.

Nici nu stiu cand ai plecat astazi. M-ai lasat sa ma bucur de adierea diminetii tarzii, sa imi casc oboseala si sa imi plang slabirea trupului acestuia slab, ce parca nu mai tine cu mine ca odinioara.

Dupa cafeaua tare de dimineata, m-ai luat val-vartej si m-ai adus intr-o mare involburata de sarcini si probleme ca nu am stiut nici cand am inceput dar nici cand am terminat.

Timpule hain, nici nu m-ai lasat sa imi savurez bucatele de toate zilele. Mi-ai spus ca avem timp, si eu te-am crezut ca o naiva ce sunt.

Ma pacalesti ca o sa ajungem in toate locurile propuse in timp util, imi promiti marea cu sarea si ma lasi in desert, pustiita si necajita.

Astazi, mai mult decat in toate celelalte zile sunt suparata pe tine, timp arogant si hot. Astfel, maine, 24 august vom avea un pact. Tu sa-mi dai inapoi orele lungi si atat de desfirate in minute si secunde, sa-mi aduci inapoi caldura celor dragi si zambetele sincere ale familiei, sa-mi aduci inapoi ce mi-ai luat.

In caz contrar voi arunca si distruge toate orologiile si dispozitivele moderne de inregistrare ale contabilitatii tale, cu secunde, minute, ore si tot.

Nu imi pasa daca esti dispus sa risti sau nu. Maine e totul sau nimic.


English version

Today I feel nervous, upset even. I’m mad at you, cruel time. You slip so fast between thoughts, moments and hours that I can not feel you anymore.

I’d like to hear your noisy tingling, to spend your slow-motion seconds, to feel fascinated by you … to get bored of how slow you are going through, then to bring you back to tomorrow’s present.

I’m angry with you because you do not pass easier in presence of my loved ones but in the presence of cold people, which don’t deserve the shadow of your minutes.

I do not even know when you left today. You let me enjoy the late morning mourning, cling to my fatigue and cry at the weakness of my weak body, which doesen’t seem to care about me as once did.

After the hard morning coffee, you got me up and you brought me into a great deal of trouble and tasks that I did not know when I started or when I finished.

Oh cruel time, you have not let me enjoy my food all day. You told me we had time, and I thought you, like a naive I was.

You’re fooling me that we’ll get to all the proposed places in a timely manner, promise me the sea with salt and leave me in desert, desolate and uncomfortable.

Today, more than all the other days I am mad at you, arrogant and theif time. So, tomorrow, August 24 we will have a pact. You will give me back the long hours and so desolate in minutes and seconds, bring my loved ones warmth back to me and the sincere smiles of my family, bring me back what you got from me.

Otherwise, I will throw and destroy all the clocks and modern recording devices of your accounting, with seconds, minutes, hours, and so on.

I don’t care if you are willing to risk or no. Tomorrow is all or nothing.


Friends become forgetful in time…

       Hello dear readers and bloggers! Oh, I apologize again, because of too tight work and homework I can not go to write so often. I promise, however, that I will write at least once a week, and I will always be back here on the blog to read your posts that you write with so much dedication and talent.

         Everyone knows that weddings are an occasion for joy and fulfillment in a person’s life. Marriage is the beginning of a new journey from this short life, it is the celebration of every moment of life with your beloved person and in the future with the little miracles that will represent everything for you and will complete your destiny.

But also during the wedding party you can rejoin old friends, acquaintance forgotten over time.

Last night I witnessed a less pleasant happening, namely the reunion of a few friends from childhood, people who grew up together and shared good and bad but who separated themselves along the way, the thread of everyone’s life tangling on another snare.

„Friend” nr. 1

„- Hey! How are you? You have not given any sign of life!

– Well, what else to do … good and bad to anyone !!

– What do you mean ?!

– I mean …

– How have you been?

– Well, I’ve been married in the meantime and working now, so my life is unfolding. You? Do not you have any thoughts about marriage?

– Me? No, he says, leaving his gaze in the ground. Now I’m working abroad … I’ve been to a warehouse, something. I worked.

– Oh, that’s good man! Are you okay?

„Yes, I’m fine …” he muttered to himself a few words.

Several incoherent replies followed because the interlocutor did not offer logical words.

„Friend” no. 2

„- Hey man! How are you?

– Hey, look at the wedding!

– How are you? You have not given any sign of life!

– Well, when … I work, I’m with my chores. How are you? You are fine?

„Yeah, with my wife here, I got married in the meantime,” he said proudly.

– Oh, man congratulations. I wish you happiness!

– Thank you!”

Behind the dialogue were hidden faces, considerations and elbows drawn to the next person.

At the exit, a photo of the bride was wanted. „Friends” took pictures before the couple, although they asked the first. During the photo session, the two friends laugh in jealousy and made signs about the couple.


True friendship resists time, distance and silence. The example I offer does not fit at all in this pattern, but on the contrary offers the opposite.

When we are children we do not know hate, we are not familiar with envy or other negative feelings; we choose the people around us as they make us feel, we are pure both inside and outside. We do not judge by appearances and preconceived thoughts, we are childish and accept reality as it is.


In this example, people or „friends” are those who disapprove of behavior. An old friend is met by a comradeship worthy of friendship, family not by a few words spoken by the facade, and by an indirect so obvious language.

In this life we ​​know so many people, we become friends with people of various souls and body appearances. Samuel Butler said that friendships are like the money: easy to make and difficult to keep … in the same context, I also conclude that friendships should have nothing to do with money and social status, and that it should be difficult to be made and easy to keep.

I wish you a nice sunday!


Prietenii se uita in timp…


Buna ziua dragi cititori si bloggeri! Oh, imi cer scuze din nou, din cauza programului prea restrans la serviciu si a treburilor de pe acasa nu mai apuc sa scriu asa de des. Promit totusi ca voi scrie macar o data la o saptamana, si voi reveni cu drag mereu aici, pe blog pentru a citi randurile voastre pe care le scrieti cu atata dedicatie si talent.


Toata lumea stie ca nuntile sunt o ocazie de bucurie si de implinire in viata unei persoane. Casatoria inseamna inceputul unei noi calatorii din aceasta scurta viata, inseamna celebrarea fiecarui moment din viata alaturi de persoana iubita si pe viitor alaturi de micutele minuni ce vor reprezenta totul pentru voi si va vor completa destinul.

Dar de asemenea, in cadrul petrecerii de dupa cununie te poti reintalni cu vechi prieteni, cunostinte uitate in timp.

Aseara am fost martora a unei intamplari mai putin placute, si anume reintalnirea dintre cativa prieteni din copilarie, persoane ce au crescut impreuna si au impartit si bune si rele dar care s-au despartit pe parcurs, firul vietii fiecaruia impletindu-se pe alt snur.


„Prietenul” nr. 1

” – Hey! Ce mai faci? Nu ai mai dat nici un semn de viata!

– Pai ce sa mai fac… bine si rau la nimeni!!

– Cum adica?!

– Adica!!…

– Tu ce ai mai facut?

– Pai m-am casatorit intre timp si cu munca acum, asa se desfasoara viata mea. Tu? Nu ai ganduri de casatorie?

– Eu? Nuu… spune el, lasandu-si privirea in pamant. Acum lucrez in strainatate… am mai fost pe la un depozit, ceva. Am muncit.

– Aha, e bine man! In rest esti bine?

– Daa, sunt bine… mormai el inspre sine cateva cuvinte.”

Au mai urmat cateva replici incoerente datorita faptului ca interlocutorul nu oferea raspunsuri demne de o conversatie logica.

„Prietenul nr. 2”

” – Buna man! Ce mai faci?

– Hey bine, uite la nunta si eu!

– Ce mai faci? Nu ai mai dat nici un semn de viata!

– Pai cand… muncesc si eu, sunt cu ale mele. Tu ce mai faci? Esti bine?

– Da, uite cu nevasta pe aici, m-am casatorit intre timp, spuse el mandru.

– Oo, felicitari man. Sa fiti fericiti!

– Multumim!”

In spatele dialogului se ascundeau priviri fatise, considerari si coate batute inspre persoana de langa.

La iesire, s-a dorit o fotografie cu mirii. „Prietenii” au facut poze inaintea cuplului, desi ei au cerut primii. In timpul sesiunii foto, cei doi radeau in zeflemea si isi faceau semne cu privire la cuplu.


Adevarata prietenie rezista timpului, distantei si tacerii. Exemplul oferit de mine nu se incadreaza deloc in acest tipar, ba din contra ofera opusul.

Cand suntem copii nu cunoastem ura, nu suntem familiriazati cu invidia sau alte sentimente negative; alegem persoanele din jur in functie de cum ne fac sa ne simtim, suntem puri atat in interior cat si pe exterior. Nu judecam in functie de aparente si gandiri preconcepute, suntem puerili si acceptam realitatea asa cum este ea.


In exemplul dat, persoanele sau „prietenii” sunt cei care dezamagesc prin comportament. Un prieten vechi se intampina printr-o conduita demna de tovarasie, familiala nicidecum prin cateva cuvinte spuse de fatada, si printr-un limbaj indirect atat de evident.

In viata aceasta cunoastem atat de multe persoane, ne imprietenim cu oameni de diverse infatisari sufletesti si trupesti. Samuel Butler spunea ca prieteniile sunt ca banii: ușoare de făcut și greu de păstrat… in acelasi context, finalizez si eu cu gandul ca prieteniile ar trebui sa nu aiba nimic de a face cu banii si pozitia sociala, si ca ar trebui sa fie greu de facut si usor de pastrat.

O duminica placuta va doresc!


Complexitatea unei femei si notiuni

Femeia este o fiinta complexa si puternica. Organismul nostru, al femeilor, spre deosebire de cel al barbatilor este mult mai elaborat si complicat.

Organismul  unei femei


Imunitatea noastra este puternica, avem pielea calda si de 10 ori mai sensibila decat a barbatilor. Clipim de doua ori mai des datorita nivelului ridicat de estrogen.

Inima noastra este mai mica si astfel tensiunea arteriala este scazuta; inimile bat cu putere la 78 de batai pe minut in medie.

Avem soldurile mai late cu 8 cm decat la barbati; dam viata minunatelor fapturi – copiilor, iubim necontenit si suntem umile. In timpul sarcinii avem pofte extrem de ciudate dorindu-ne sa consumam lucruri ce nu au legatura cu alimentele precum sapun, tencuiala sau carbune.

Nu avem capacitatea de a consuma cantitati mari de alcool (si nici nu dorim) resimtind efectele din cauza cantitatii mici de apa din organism, spre deosebire de organismul barbatilor.

Detinem pe limba mai multi receptori pentru gustul dulce decat barbatii si suntem adevarate gurmande; de aici si pasiunea pentru gatit.

Avem mirosul fin inca de la nastere datorita bulbilor olfactivi mai bogati in celule, distingem diferit culorile si suntem sensibile la toate elementele din jurul nostru.

Nu avem atat de multa toleranta la durere, din cauza faptului ca avem mai multi receptori nervosi si ranile noastre se vindeca mai greu decat la barbati.

Hormonii si sensibilitatea


De obicei gandim cu inima si nu cu creierul, lasam sentimentele sa decida in locul neuronilor si din aceasta cauza suferim de migrene si intram in depresii, plangem des si mult, suntem emotive si delicate.

Cu cateva zile inaintea menstruatiei vom fi extrem de sensibile si afective. Devenind mai vulnerabile din punct de vedere emotional decat in alte zile, corpul ne dicteaza sa reactionam mai intens la lucrurile ce se intampla in jurul nostru.

Mereu suntem ingrijorate despre un lucru sau o persoana. Tindem sa ne framantam inaintea unui eveniment si punem raul inaintea binelui, dorind sa eliminam orice element negativ din jurul nostru.

Sanatatea, reputatia, cariera, modul in care aratam constituie si ele piese importante ale unui ansamblu ce ne defineste.

Familia este pe primul loc si confortul lor este prioritatea noastra; vrem sa oferim tot ceea ce ne dorim noua: afectiune, suport emotional si nu in ultimul rand fericirea lor.


Această prezentare necesită JavaScript.

Femeia este o creatura menita sa fie iubita, nu INTELEASA.

Lost time is never found again

Rutina a poposit si pe meleagurile mele iar timpul pare sa fie acccelerat. La inceputul zilei, odata cu rasaritul soarelui ma pregatesc de o noua calatorie din aceasta scurta viata, de un element necesar si indispensabil, si anume locul de munca.

Somnoroasa, cu ochii intredeschisi ma aranjez in slow motion, parca cu vointa altcuiva, si imi arunc intr-o geanta cele necesare zilei respective. In scurta deplasare catre slujba ma sprijin de un colt al ferestrei vehicului vechi de ani de zile si citesc randuri adunate de pe blog.

Odata ajunsa la birou imi croiesc drum inspre noul meu „spatiu personal”, sorbesc cateva picaturi dintr-o cafea fierbinte preparata pe fuga si incep sa continui munca din ziua precedenta. Avize, rapoarte, retururi, bonuri de consum, toate asteapta sa fie facute in timp rapid, corecte si precise pentru a usura munca celor de sus.

Cu ochii atintiti in ecranul plat, ma pierd in cifre intortocheate, schimonosite de virgule, alte cifre si puncte dupa ele; notez date dintr-un program obosit de vreme si notiuni, introducandu-le in Excel, gandindu-le si asezandu-le in ordinea firii.

Scaunul de la birou e inconfortabil iar atmosfera e zgomotoasa… tipete se aud din stanga si din dreapta, nimic pare sa nu fie la locul lui si totul e alandala. Privesc in jur pentru o lamurire, o rezolvare la problema mea dar toata lumea pare sa fie blocata in dezordinea ei, aruncand hartii si cuvinte fara rost.

Dezamagita de situatie, ma ingrop in alte documente si calcule, dorindu-mi sa fi stiut rostul si scopul meu in acel loc.

Afara soarele topeste persoane nervoase, lasand in urma sudoare si indignare. Inauntru, razele sale poposesc foarte putin, aerul cald fiind inlocuit de unul semi-rece, innabusit de aglomeratia persistenta de oameni agasanti ce pare a se amplifica.


(Sursa Imaginii – Unsplash)

Dar orele se scurg cu repeziciune iar timpul pare sa isi fi uitat masura, scurgand din clepsindra smocuri de nisip.

Cei dragi? Uitati poate; se afla undeva, intr-un loc anume… in apelurile ratate de pe telefon. Mi-as dori sa ii aud, sa le descopar respiratia si starea de spirit. Mi-as dori sa ma invalmaseasca cu un val de energie si speranta, sa imi spuna ca totul va fi bine si eu nu sunt blocata undeva, intr-o cutie de chibrituri… .

English version

The routine has also landed in my land, and time seems to be accelerating. At the beginning of the day, as the sun rises, I prepare for a new journey from this life, a necessary and indispensable element, particularly work.

Sleepy, with intriguing eyes, I get ready in slow motion, as if with someone else’s will, and I throw in a bag everything I need for that day of work.

Once I get at the office I’m making my way to my new „personal space” sipping a few drops of the hot coffee made on the run and continue my activity from the day before. Notices, reports, returns, consumer vouchers, all are expected to be made in quick, accurate, and precise time to ease the work of the people above me.

I get lost in twisted numbers, scattered by commas, other figures, and points after them. I write down data from a tired program of weather and notions, introducing them into Excel, thinking about them, and settling them in the order of nature.

The office chair is uncomfortable, and the noise is loud, nothing appears to be in the place, and everything is inside out. I look around for clarification, a solution to my problem, but everyone seems to be stuck in their clutter, throwing pointless papers and words.

Disappointed by the situation, I bury myself in other documents and calculations, wanting to know my role and purpose in that place.
People melt outside the sun, leaving sweat and indignation.
Inside, the sun rays are weak, and the warm air is covered by a semi-cold air, overshadowed by the constant agglomeration of angry people, which seems to be amplifying.

Hours rush out quickly, and time seems to have forgotten the measure, leaking from the hourglass sandbags.

Loved ones, hmmm? Forgotten; they’re somewhere, in missed phone calls. I’d like to hear them, to feel their breathing and their mood. I would like them to embrace me with a wave of energy and hope, to reassure me that everything is going to be all right.


(Image Source – Unsplash)



              29 aprilie 2015. Doar o zi racoroasa de miercuri in plina primavara. O zi in care soarele si razele lui calduroase au disparut din peisaj, lasand ploaia si vantul sa acopere toata bucuria si veselia cu monotonia si reveria. La primul contact cu lumea de afara aerul rece si ploaia isi fac simtite prezenta. O briza de aer rece acompaniata de cateva picuri reci de ploaie iti provoaca o senzatie de trezire mai dura decat efectul amestecului plantei de cafea. Oameni grabiti alearga fiecare in drumul sau dorindu-si parca cu mai multa ardoare sa cuprinda mai mult timp in palma si sa-l manipuleze conform viselor. Se ciocnesc in graba, unul de altul, din greseli intentionate scuzandu-se sfiosi strabatand drumul stiut de atata vreme. O pisica pufoasa neagra isi cauta un loc caldut, ferit de aglomeratie si masini. In graba ei, taie calea unor fiinte la fel de grabite scapand cu greu insultelor aduse din vina superstitiilor; ciori de aceeasi culoare, cu penajul scamosat isi incep reuniunea cu cativa metri mai sus de harababura de la sol, dantuind si ele zapacite acel dans vechi strigand simultan sunetul specific lor.


           Dar in clepsidra, nisipul e trecut de jumatate. E dupa amiaza si orele au zburat fara sa intrebe. Lucrurile incep sa se miste in slow motion. Pana si oamenii, pioni pe un joc de sah, par a-si fi incetinit ritmul, ceea ce nu se poate spune si despre atmosfera. Picurii de ploaie au inceput sa curga tot mai des, vijelios spulberate de curentii de aer.


           Am zarit-o in multime. Cu pasii marunti si incalciti isi face loc printre trecatori. Timid, usurel paseste pe aleea scorojita de timp si de atatia oameni grabiti strivita inainte cu multi ani. Era usor de observat. Ochii ti se loveau de imaginea ivita instantaneu si te determina sa privesti. Printre atatia trecatori pripiti de timp, rutina si vremea cea urata, ea era singura persoana ce nu se ferea de vantul crud, rece si picaturile spontane de ploaie ce se iveau cand ici cand colo. Trupul fetei se mladia usor in bataia vantului, in incercarea de a merge mai departe. Hainele prea subtiri, agatate de curentii de aer pluteau usor in atmosfera uda si rece. Paru-i lung si matasos dansa gratios odata ce ea inainta in mers. Chipul desenat parca de mari pictori era vizibil doar pe jumatate fiindu-i ascuns de umbrela. O umbrela mare si colorata ii era partenera in aceasta calatorie scurta. Iar ea tinea strans de manerul ei in speranta de a nu-si pierde acoperirea si sustinerea. Pe sub umbrela puteai descoperi insa o cu totul alta poveste. Acea aspectuoasa persoana pe afara era o cu totul alta pe dinauntru. Ochii ei oglindeau o tristete nemaintalnita, fereastra sufletului ei spunea o cu totul alta poveste. Ploaia ii adusese la viata amintiri triste din trecut, ce o macinau de o perioada mai indelungata. Involuntar,i-am citit gandurile:

,,Toate lucrurile care au fost, care s-au intamplat in trecut nu-si mai gaseau locul in prezent erau inutile. Si mai mult decat atat o raneau peste limite si mereu o faceau sa se intoarca inapoi sa isi regandeasca actiunile si faptele facute in trecut. Da si greseli, destul de multe greseli. Amintiri, fapte, ganduri, idei; toate erau acolo, desi ea incercase sa le alunge cat mai mult cu putinta. A incercat pana sa si treaca mai departe, si-a spus ca nu se mai poate asa. Suferinta nu aduce nimic bun, nimic altceva decat lacrimi, dureri de inima si stare de rau. Ea stia asta mai bine decat oricine si totusi uneori nu se putea abtine sa nu retraiasca acele momente. Acele clipe relativ frumoase care o facusera sa zambeasca si sa admita din toata inima ca era fericita. Da,fericita. Scopul ei in viata a fost sa fie fericita, sa traiasca cu zambetul pe buze fiecare zi, cu sufletul deschis fara frica, fara frustrari si fara conditii. Sa fie ea,pur si simplu ea. Sa traiasca vesela in comuniune cu cei de langa ea. Sa nu-i pese daca a esuat intr-o situatie si sa treaca cu usurinta peste greutati, intampinand necunoscutul cu bratele deschise. Sa fie mai presus de toate optimista. Caci o atitudine ca aceasta te ajuta sa primesti fiecare colaps ca pe un pasi inainte. Te invie… . Si in ciuda faptului ca incercase de atatea ori nu isi pierduse speranta. Trist este ca aproape de fiecare data cand a incercat asta, a esuat lamentabil. Increderea in persoane necunoscute, lipsa stimei de sine si atitudinea de copil n-au dus-o nicaieri, ci i-au facut rau, foarte mult rau. Au ranit-o atat de profund incat o posibila ridicare si vindecare era aproape imposibila. In ochii ei mari, nu exista. Era ca un vis de neatins, o himera ce se iveste inaintea ochilor pentru o secunda si dispare fara urma. Un copil pustiit, gol pe dinauntru, cu inima sfasiata si sufletul tandari, asa era ea. Ii venea greu sa mai existe, sa mai respire.”


Cu umbrela deoparte, hainele si parul jilav, cu privirea lasata in jos si lacrimile spalate  de ploaie la cativa pasi mai departe, pe aleea gloduroasa aproape de acasa, m-am descoperit pe mine … !Si pe tine, cel ce te regasesti in randurile mele.


Iubire târzie

E dimineaţă din nou. Altă zi a început să treacă ca şi celelalte, în rând. A trecut mult timp de când incidentul s-a întâmplat dar nu înţeleg de ce simt să fi plecat atât de puţine clipe. În mintea mea, amintirile au rămas mai vii decât oricând şi oricât de mult aş încerca să le alung, să le fac să dispară nu pot.

Îmi forţez creierul şi mintea şi imaginaţia şi tot doar să pleci, să nu te mai simt. Pe moment, ideea de a fi puternică şi de a trece peste îmi pare mai bună că niciodată. Şi mă agăţ de ea cu disperare, disipând orice clipă petrecută împreună, de la una care mi-a adus zâmbete până la cea care m-a făcut să plâng zile întregi.

Jocul îmi merge bine o zi, o săptămâna, o luna … poate şi mai mult. Până când revii iar. De ce? De ce n-ai plecat încă?! De ce după atâta timp tot mai am momente când vărs lacrimi pentru tine?! Nu pot să mă înţeleg. Încerc cu tot posibilul să fac cum pot să te alung dar tu rămâi mereu. Şi când pleci din gândurile mele cotidiene şi din imaginaţia mea apari în vise. Toate te strigă, te vor înapoi şi ar da orice să te aibă din nou. Pline de amărăciune, tristeţe şi monotonie.
Însă realitatea e alta. Raţiunea e alta. Tot la fel de sumbră şi grea dar una care te respinge. Una care e conştientă că trebuie să lupte, să realizeze ceea ce trebuie în viaţă şi să treacă peste persoanele care m-au făcut să sufăr.Să le uite. Una care n-a acceptat trădarea şi faptele tale rele, lacrimile aduse şi vorbele urâte. Ci le-a făcut loc în centru, făcând să dispară cele bune.

Una care e conştientă de răul adus de ţine şi care ar da orice să nu mai exişti în ea. Să pleci şi să o laşi să îşi continue drumul în viaţă,f ără tine. E acea parte care nu mai oferă o a două şansă şi nu suportă lacrimile. E acea parte care s-a ridicat când tu m-ai făcut să cad. O parte ce ascunde în ea o suferinţă fără margini dar care o înfăşoară frumos într-o răutate şi într-un egoism inexplicabil.

O parte care nu înţelege de ce m-am implicat în asta şi care ar fi vrut să nu fi trecut pe aici. O parte care mă mustră pentru toată greşelile mele şi care nu are loc de iertare, cuvinte frumoase sau sentimente. Una matură, cu planuri, idei şi noi speranţe. Una care nu se lasă de la un prim colaps, ci se ridică ştergându-se de praf mergând mai departe.

Una care calcă în picioare răutăţile şi care nu cedează uşor. Una care a învăţat să culeagă binele din rău întorcându-l în favoarea ei. Una în care tu, tu nu eşti de fapt! Şi dacă sufletul e trist acum, din cauza viselor de peste noapte, în timp se va regenera. Am încredere în el, căci el a fost mereu cu mine. Nu persoanele pasagere … .

Sufletul ascunde partea mai fină, mai sensibilă, mai slabă care nu ştie să lupte. Dar care împreună cu raţiunea fac echipa bună si care în timp, vor aduce zâmbete şi bucurii, de asta sunt sigură. Bucurii şi zâmbete care se vor naşte din simplitate, din speranţa şi bunătate şi nu vor fi dependente de tine.


Scrisoare catre tine, drag prieten

Stii ce? Mereu mi-ai spus ca esti deznadajduita, ca nu stii ce sa faci si ca tot timpul ai probleme in controlarea vietii tale, ca nu gasesti raspunsul la intrebarile tale. Dar te-ai intrebat vreodata, de ce?! De ce cauti fericirea ta in a altora? De ce cauti sa te sprijini de ,,umarul ,, unei persoane mereu, de ce ai nevoie de atata atentie si de ce cauti mai mult decat ai? De ce cauti atat de mult sa iti gasesti acele persoane care stii ca vor valora pentru tine mai mult decat viata ta?

Cand stii ca Dumnezeu iti va oferi totul,doar ca ai nevoie de rabdare. De ce? Chiar crezi ca vei alege ceva mai bun decat iti va oferi EL? De ce cautand fericirea alaturi de Domnul te impleticesti pe drum si ajungi sa suferi la fiecare popas? Oare nu stii ca EL are toate grijile, nevoile, frustrarile, tristetile, ingrijorarile si durerile tale? Chiar consideri ca e orb?! Tot, dar tot ceea ce face EL este pentru binele tau si nimic nu e impotriva ta.

Pana acum mi-ai parut o enigma, sincer. Am incercat sa te descopar si sa te inteleg cat mai mult cu putinta doar ca mi-a venit greu. Esti o persoana complicata, nu stiu daca ai vreo definitie. In fiecare zi ma uimesti cu ceva nou si nu tot timpul cu ceva bun. Incerci sa cauti fericire, prietenie dar nu stii cum sa jonglezi cu situatia. Nu mergi pana la capatul liniei si mereu bajbai cautand raspunsuri.

Acum esti ok, zambitoare… as spune fericita dar nu stiu daca ai fost vreodata, daca ti-ai permis in viata asta dreptul de a fi fericita, de a zambi cu tot sufletul. Cauti raspunsurile in locuri, persoane inaccesibile. Cunosti riscurile mai bine decat oricine, caci stii ca te fac sa suferi mai mult decat orice. Dar nu, tu risti mereu sperand ca va aparea perfectiunea.

Am tot incercat sa iti explic si viata ta a facut-o, nu doar eu, ca perfectiunea nu exista. Fericirea sta in lucrurile marunte, simple nu in cele complicate. Realizeaza ca alergand dupa luna vei rata stelele.Si luna e mereu departe, departe de tine. Pe cand stelele sunt mereu acolo pentru tine, veghind la fiecare miscare si fapta a ta. Ele si-ar da si viata pentru tine, doar ca tu sa vezi asta. O vei face? Doar tu stii raspunsul dar ai grija ca si stelele isi vor pierde din stralucire si nu vor mai luci asupra ta daca mai continui asa.

Adancindu-te in relatii cu alte persoane, uiti de celelalte si iti concentrezi toata atentia pe acea singura relatie care in gandirea ta te face cea mai fericita. Traiesti pentru ea, respiri pentru ea, o simti doar pe ea. Uiti de tine si te daruiesti complet ei, de cei din jur nu mai are rost sa pomenesc ca… nu exista.

Privesti superficial persoanele din jurul tau si le consideri aproape inutile. Persoane ,,idioate,, care nu gandesc, ci doar exista. Persoane care traiesc pentru tine doar cand ai nevoie de un lucru sau ceva. Ajung sa cred ca pana si hug-urile si cuvintele frumoase spuse sunt doar de decor, de dragul situatiei. Arunci la suparare cuvinte care nici nu ai idee ce mult dor.

Ai frustrari, amintiri ce nu te lasa sa inchizi ochii noaptea. Plangi de dorul amintirilor placute si ai vrea sa nu le fi simtit, sa nu fi trecut pe acolo dar nu mai poti schimba trecutul iar acum, Domnul e departe de tine.Ti-e dor de EL, IL cauti in fiece lucru sau carte sau film sau melodie care te poate alina. Fredonezi plangand melodii ce stii ca nu vor mai avea acelasi farmec, ca in timpurile de demult.

Cauti raspunsurile si calea cea dreapta pe drumul cel gresit. Tratezi persoanele din jurul tau cu indiferenta si raceala doar pentru ca nu ai stiut sa te comporti cum doreai cu ,,acea persoana,, ,gandind ca poate asa vei putea fi mai dura cu tine, cu asteptarile tale. Te-ai gandit ca gresesti?!

Ti-am scris aceste randuri nu pentru a te supara, ci pentru a te face sa realizezi ca gresesti, drag prieten si ca drumul pe care ai continuat pana acum nu e cel bun, nu e cel dorit de tine. Raspunsurile, dupa cum ti-am mai spus, sunt in tine. Deschide-ti ochii si sufletul la realitate, trezeste-te si priveste-ti viata asa cum este ea!

Imagineaza-ti doar ce bine si ce frumos ar fi sa poti renunta la toate frustrarile, grijile inutile si gandurile ce te chinuiesc. As putea spune ca ai putea trai si te-ai putea bucura cu adevarat de micile fericiri ale vietii. Priveste viata din prisma unui om bolnav, pe moarte, prin ochii unui orb, abia atunci vei putea realiza cat de norocoasa esti si cu cate lucruri frumoase te-a inzestrat Dumnezeu!



Suflet trist. Partea V.

Panoul de control anunta intoarcerea trenului 258 in gara. Era trenul lor, cel care le deschidea portile inspre calatoria vietii si necunoscut. Era momentul.

Sam isi insfaca bucuroasa gentile si porni catre tren alaturi de Elena. Insa trenul acesta arata diferit… diferit de cel care si-l inchipuise ele. Era mai ponosit, mai invechit si chiar murdar. Ele aveau rezervate compartimentul I si spre surprinderea lor in acel tren erau doar 5 compartimente. Ignorara acest lucru si se urcara in tren fericite dar apoi, de ce sa faca nazuri? Ce mai conteaza mijlocul de transport cand de fapt el va fi cel care le va conduce catre necunoscut?

Ziua care parea sa inceapa bine s-a posomorat, devenind mai monotona si mai racoroasa. Picaturi mari de apa incepura sa cada zgomotos pe trenul ruginit imitand batai ale focurilor de arma trantite in peretii duri si batrani al mijocului de transport pe linii ferate. Lacrimile ploii se scurgeau pe geamurile prafuite acoperite de o perdea gri imbibata in pamant. Un miros sinistru plutea in aer raspandind teroare si greata.

Scaunele mari si rigide ce intrau in alcatuirea compartimentului erau acoperite de o fasie de material inchis la culoare cu motive ciudate brodate circular. Se pare ca scaunele erau cele care imbunatateau atmosfera compartimentului conferindu-i un aer mai putin grotesc si mai mult gotic. Timpul parea sa treaca greu, acele ceasornicului stagnand in miscari lente si neritmate iar sunetele scoase de aceasta masinarie erau deranjante, zgariind timpanul la auz. Geamul ilustra in fata fetelor o adevarata lucrare video in genul anilor 80.

Fereastra era sparta intr-un colt, o perdea ponosita acoperea o pata rosie sangerie cu firele sale desirate, neimpletite corespunzator si de asemenea asternea prin pragul ei un film – filmul peisajelor. Erau peisaje acoperite de verdeata, de plante si arbori datatoare de miresme si culoare si de asemenea cu parcurgerea drumului puteai observa si peisaje monotone, galbejite de soarele arzator, dogorite de caldura prea puternica si de cruzimea soarelui.

Erau nenumarate imagini de felurite forme si dimensiuni care furara atentia si privirea fetelor. Insa ele, ele erau obosite… emotiile si fericirea ce le-au insotit pana acum se diminuara treptat lasand loc oboselii si meditatiei. Ambele gandeau in particular la ce se va intampla. Orele se scurgeau, una dupa alta in ciuda poftei de viata si a dorintei de cunoastere a tinerelor. O grea apasare pusera stapanire pe pleoapele lor facandu-le sa devina mai grele, mai irezistibile in pofida somnului ce se intrezarea de departe. Dintr-o data cedara. Greutatea ce apasara pe organismele lor slabite le smulse si cea mai mica farama de putere si luciditate. Pleoapele devenisera precum talgerele si le era aproape imposibil sa tina ochii deschisi.

In bataia vantului lin de vara si racoarea persistenta adusa de ploaia recenta, in compartimentul I din trenul 258 fetele adormira.