Drumul catre acasa

Este ora 9 dimineata. Picaturi mari de ploaie izbesc furios geamul treptat acompaniate de fulgere si tunete. Intunericul se intinde incet peste peisajul observat prin mica fereastra. Curioasa, fata deschide geamul sa simta aceste manifestari ale timpului de afara. La prima atingere a geamului, vantul patrunse furios in odaie aducand cu sine picuri agitati de ploaie … si frig. Da, acum e frig. Toamna a ajuns, inevitabil precum orice sezon, spaland orice urma de soare, caldura si bucurie a verii.

In ciuda vremii involburate, fata avea treaba azi. Era o zi destinata vizitei la parinti, la tara. In locul unde s-a nascut, in locul unde a cunoscut lumea asa cum e ea, in locul in care a crescut. In graba, isi impacheteaza cateva lucruri intr-o geanta, se schimba de haine, se aranjeaza si vru sa iese pe usa alaturi de sotul ei. In viteza ei, uita de pisica. De Fifi, de motanul adus de la parinti in urma cu cateva luni, un Ragdoll obtinut ditr-o imperechere fericita cu un motan din vecini. Era o frumusete de pisoi, inzestrat cu o blana pufoasa si moale, scaldata in culori de alb si cafeniu inchis si deschis. Insa pe cat era de frumos pe atat era de obraznic. Obisnuia sa doarma ziua si sa fie activ noaptea, deranjand lucruri de prin casa, izbind si facand zgomote felurite. Ii placea sa patrunda noaptea in dormitor, sa se aseze pe pieptul stapanilor si sa toarca necontenit – nu de putine ori ii trezi in acest fel, mieunand mieros la glasul obosit si adormit al oamenilor. Dar era odrasla lor si cu toate ca Fifi era obraznic, fata si baiatul iubeau motanul precum pe copilul lor. Fata impinse pisica pe hol, incuie usa si pornira la drum.

Afara, vremea era mai rea decat parea prin prisma geamului. Fire aspre de vant infasurau picaturile de ploaie lovind cu putere fata impiedicand pana sa si priveasca calea pe unde mergea. In pasi mari, incalciti, fata ajunsera la masina. In interiorul autoturismului era frig dar macar nu mai ploua asa dur. Usor, usor, kilometru cu kilometru, strabatand prin timpul crunt de septembrie, cei doi parasira orasul ajungand la tara. Acolo vremea era putin mai linistita. Vantul era mai lin, iar ploaia mult mai marunta si frigul mai putin intens. Odata ajunsi acolo, cei doi fura intampinati de parinti.

Fata fu incantata de reintalnire. Isi stranse cu iubire parintii in brate, le saruta mainile si se oprira la vorba. Ce ciudat este si timpul… schimbase totul. Parintii erau mai obositi decat de obicei, mai imbatraniti de timp si de griji. Anii trecuti erau vizibili acum pe pielea lor. Chipul parintilor frumos, lipsit de riduri si ganduri era acum incarcat cu linii adanci, brazdate de sprancene albe si par usor carunt. Nici starea lor fizica numai era ca in trecut, munca le-a taiat din avant. Ajungeau mai greu dintr-un loc in altul, drumul li s-a lungit… . Un lucru neschimbat a ramas glasul lor duios si lin, rabdarea cu care actionau, amintirea de ACASA.

Dupa o discutie lunga si mult asteptata, fata isi gasi drumul ei catre iesire. Privi cu jind la locurile unde a copilarit. Era dur… atatea amintiri ii apareau in suflet si in gand, fiecare mai speciala ca alta. Balconul construit de tatal ei, era mereu loc de reverie si de visare, loc de joaca si relaxare cu copii de varsta ei. Curtea s-a pastrat aceeasi. Mai plina de flori tomnatice si iarba uscata numai ca era foarte incarcata de reminiscenta. Fata isi mai dorea sa isi piarda vremea citind carti pe treapta casei, sa se rostogoleasca cu pisicii si catelul, sa se mai joace cu copii vecinilor … . Timpul insa a trecut, anii s-au scurs. Fata a crescut atat de repede incat nu a realizat cand … cand a plecat de acasa, cand a terminat facultatea, cand s-a casatorit.

Privind cu dor inapoi, fata parasi casa parinteasca alaturi de sotul ei. Facuse cu mana parintilor, salutasera cu nostalgie si pornira spre noua casa. O lacrima se scurse pe obrazul fetei … .

Fata – Mariana – autorul, ar da orice pentru a se intoarce in timp la acei ani. Insa este imposibil, asa ca impreuna cu ea sa pretuim ce mai avem ramas acum, in momentul acesta. Casa unde am crescut, parintii sunt totul. Singurele amintiri care ne raman – lucruri care spun cine am fost si cine suntem, persoane care ne iubesc pentru ceea ce suntem si care ar da totul pentru fericirea si linistea noastra.

Bucurati-va de locurile parintesti, admirati-le. Iubiti-va parintii cat ii mai aveti, iar daca sunteti departe sunati-i, reamintitile ce mult inseamna pentru voi. Iar daca sunt plecati departe, pentru totdeauna, rugati-va pentru ei.

 

 

 

Anunțuri

Toamna gri, nu credeam c-o sa mai vii …

In ultima vreme timpul s-a mai racit. Caldurile toropitoare si soarele arid au lasat loc aerului mai rece, reamintindu-ne de toamna cea gri. Usor, usor, fila cu fila, parca si calendarul ne face sa realizam ca s-au sfarsit lunile de vara, de huzur si relaxare.

Diminetile sunt mai aspre si mai racoroase insotite de vanturi suieratoare. Amiezile sunt incetosate de ploi lungi si dese iar serile sunt mai reci decat pana acum. Soarele ce odinioara stralucea falnic pe cerul albastru senin, acum sta ascuns dupa nori mari si involburati. Culorile verii se duc usor si ele, lasand in urma lor ramasite galbene, ruginii specifice sezonului tomnatic. Frunzele parasesc copacii rand pe rand, aliniindu-se haotic pe pamant formand un covor multicolor vestejindu-se treptat.

La tara, locuitorii harnici isi strang recolta anului ce tocmai se sfarseste, pregatindu-se cu drag si spor, precum furnicile, de anotimpurile reci ce vor sosi. Strangand merindele rezultate in urma trudei si nu in ultimul rand aprovizionandu-se cu combustibil – lemn, oamenii muncesc pentru o toamna dar si o iarna linistita si fara griji.

Animalele si micutele vietati, simt si ele prezenta frigului ce se apropie cu pasi repezi. Astfel fiecare vietate – de la cele mai mici la cele mai mari,  isi consolideaza casuta si isi aduna ultimele resurse pentru a putea supravietui viforului ce va sa vina. Pasarile isi parasesc cuiburile fugind de vremuri rele in zone mai calde, unde toamna si iarna nu poposesc.

……………………………………………………………………………………………………………………………………………………..

Picaturi mari de ploaie lovesc cu sete pamantul sufocat de caldura verii ce dispare in neant. In cateva secunde toata intinderea pamanteasca este scaldata in apa rece de ploaie, suflata de vantul puternic si rece specific toamnei. Oamenii se ascund sub incaperi reci, trepte de magazine. In surdina se aud spitele unei umbrele vechi deschizandu-se. In privirea persoanelor infrigurate se zareste mahnirea – s-a stins anotimpul cald! …

Dar va mai fi vara la anul … .

bedfcc4b0f2794bf3b3c046f012575ac--rain-go-away-rain-fall

Ramas bun, suflete dragi!

Pana acum, totul a fost cum trebuia sa fie. In copilarie, „la bunici” era refugiul si locul meu de suflet unde ma regaseam mai mereu. Apoi, treptat in timp ce anii s-au scurs din clepsidra timpului minut cu ora, ora cu zile, zile cu luni si luni cu ani vizitele au devenit din ce in ce mai scurte. Prioritatile s-au schimbat, eu am crescut si totul parca s-a mutat in alta lume. Dar cu toate astea, era o magie aparte. Ceva ce ma chema si ma tinea prinsa acolo. Imi reamintesc de acel sentiment de liniste si pace odata ce ajungeam la bunici. Mi-e greu a descrie acea fericire si incantare ce ma invaluia. Acea senzatie de apartenenta si caldura, de familie.

Inca de cand intram in zona respectiva, in apropierea satucului vechi, pastrat in viata de peisajul rural natural si oamenii locului eram fericita. Stiam ca urmeaza sa ma reintalnesc cu persoane dragi mie; Ca o sa ii revad. Pe banca din fata portii, era bunica. Calda, plina de emotie si gingasie ne astepta ca de obicei. Prezenta ei, bucuria cu care ne intampina si mai ales imbratisarea ei afectuoasa era minunata. Apoi, cu rabdare si dragoste ne conducea in casa. Acolo, ii revedeam pe cei dragi mie – unchi, matusi, verisori, si nu in ultimul rand, pe bunicul. Cu fata senina si jucausa cauta mereu sa aduca zambetul pe buze celor prezenti. Mereu avea cate o vorba buna si un sfat demn de urmat. Glumele sale si amintirile din pragul anilor tineretii starneau zambetul si celui mai trist om iar atmosfera era de poveste.

Obisnuiam sa stau cu bunica in mica casuta de vara unde se gatea si sa ii povestesc lucruri neinsemnate din viata unui copil, sa ii cant si sa o fac sa chicoteasca de imaginatia si mintea unui copil nematurizat. Obisnuiam sa mergem impreuna in livada mare sa culegem fructe si sa povestim despre lucruri; Ea imi impartasea din gandurile ei, imi dadea povete bune si ma indrepta inspre ce este bun in viata.

Timpul a fost hain. Firele de timp s-au scurs prea devreme din clepsidra si din pacate s-a ajuns la final. Unul nedorit si urat pe cat posibil. Intai a plecat bunica intr-un sezon de toamna si a venit acum, in pragul primaverii si vremea de plecare a bunicului.

Tot ceea ce am sunt amintiri. Cateva relatate mai sus, cateva pastrate. Fapte si zile dragi petrecute impreuna ce nu le voi da uitarii. Imagini si ganduri ce nu ma vor parasi prea curand in viata asta. Ii multumesc lui Dumnezeu ca mi-a inzestrat viata cu asa oameni frumosi insa sunt trista ca a trebuit sa plecati. O sa imi fie dor de voi si stiu ca mereu veti ramane in inima si in mintea mea. Pentru toate clipele frumoase, pentru momentele de neuitat. Pentru lacrimile de fericire si zambete, pentru emotie si speranta, pentru indrumare si rabdare, pentru voi.

5190079044_c7ccc1fb89_b

Părinții

Mă gândeam zilele trecute,cat de importanta este datoria unui parinte.Câtă atenție,câtă grijă,câtă afecțiune și dragoste ne oferă.Cât de dificil le este să ne crească,să ne educe,să ne îngrijească … și totuși în ciuda acestora o fac cu atât de multă dragoste. Pe cât de greu este acest task,pe atât de ușor li se pare;Doar dragostea face ca toata greutatea să se transforme în ușurință.

Încă din primii ani iși sacrifică timpul,munca și toate țelurile avute până în prezent doar de dragul nostru.Precum am menționat mai sus,atenția,grija,afecțiunea,dragostea nu lipsesc.Mereu sunt acolo și se înmulțesc odata cu un prim surâs,un prim gângurit,un prim cuvânt.Noi,copii,reprezentăm universul pentru ei.Soarele răsare odată cu trezirea noastră,ploaia pare mai vesela odata cu dansul nostru încurcat și împiedicat  în mijlocul ei,apusul pare o oază de fericire în care,ziua lungă tocmai se scurge,însă nu și iubirea ,,gardienilor,, față de noi revărsând șiroaie de sentimente împăturite în lacrimi de fericire și speranță.Culorile par mai vii,prinzând aripi și zburând liber pe peisajul așternut în fața ochilor.Fiecare clipă e un moment de sărbătoare și bucurie ,iar fiecare progres înspre treptele numărate ale vieții un motiv de veselie.Momentele nenumărate în care eșuăm lamentabil în realizarea urcării altei trepte sunt aducătoare de lacrimi fierbinți din partea noastra,dar și de incurajări puternice și vorbe frumoase,care pentru noi la acea vreme,nu inseamnă decât sunete încâlcite fără sens.De îndată ce descoperim și alte universuri noi,apare curiozitatea,ce ne sfâșie pe interior și ne dă dorința absurdă de a ști mai multe,cât mai multe.Astfel,în călătoria noastră de inițiere,dorim să avem independență absolută, să mergem cu primii noștri pași înspre lumea cea întoarsă cu susul în jos,să luăm la ,,puricat,, fiecare element ce ni se pare mai interesant,dar apoi să ne întoarcem cu capul plecat,la dragii noștri părinți cerând ghidare și ajutor.Iar ei,ei ne privesc cu dragoste și zâmbesc încântați de îndârjirea,curajul si avântul nostru ,sprijinindu-ne la fiecare pas ,scăldându-ne în afecțiune și pasiune.Ar face orice pentru fericirea și liniștea noastră. Odată cu trecerea nisipului din clepsidră se învârt și acele ceasornicului.Astfel în ochii părinților,creștem intr-o zi,cât alții în 10.Dar din păcate odată cu creșterea se naște și distanțarea noastră.Confuzia stârnește indiferență,apoi apare judecata – că de ce nu am avut copilăria prietenului meu,mi-aș fi dorit mai mult … . Apoi ura,ura pentru imposibilitatea realizării tuturor viselor copilului,din pricina situației de acasă.Obișnuim să vedem toate lucrurile rele,neluând în calcul și cele pozitive – care domină mai mereu,dar la care suntem orbi.

,,Dupa ce puiul crește,părăsește cuibul”. Acesta este momentul cel mai trist,in care părinții se găsesc neputincioși și realizează că este momentul când puii lor au devenit maturi și pot trăi fără dragostea lor ,atât de importantă … .

Noi,suntem lumina ochilor pentru ei,retina ce le permite să distingă detaliile vieții și care le aduce culoare în micul lor mediu.Pentru a intreține asta,fac tot posibilul ca lumina lor să rămână aprinsă,în cel mai strălucitor mod cu putință.Și trudesc săracii,din zi și până în noapte.Doar cel de sus știe câte lanțuri și valuri de sudoare au vărsat ei pentru noi,câte nopti nedormite și zile petrecute în nesomn și osteneală,doar pentru noi.

În această zi,mi-aș dori să ne facem puțin timp pentru ei.Să nu mai fim egoiști adăugând acea scuză demult expirată , cum că nu mai este timp.Căci actele noastre nu vor putea răsplati niciodată dragostea lor,eforturile și faptele frumoase dăruite;Haideți să le oferim câteva momente acum,cât putem pentru a-i asculta și intelege.Haideți să răsplătim cadoul lor in schimbul a câteva minute din călătoria aceasta scurtă numită viață,acum,cât mai putem.Iar cei a căror părinți sunt plecați departe,iremediabil ,pentru totdeauna … măcar o rugăciune.

baby-with-parents

Ipostaze

I

              29 aprilie 2015.Doar o zi racoroasa de miercuri,primavara.O zi in care soarele si razele lui calduroase au disparut din peisaj,lasand ploaia si vantul sa acopere toata bucuria si veselia cu monotonia si reveria.La primul contact cu lumea de afara aerul rece si ploaia isi fac simtite prezenta.O briza de aer rece,acompaniata de cateva picuri reci de ploaie iti provoaca o senzatie de trezire mai dura decat efectul amestecului plantei de cafea.Oameni grabiti,alearga fiecare in drumul sau,dorindu-si parca cu mai multa ardoare sa cuprinda mai mult timp in palma si sa-l manipuleze conform viselor.Se ciocnesc in graba,unul de altul ,din greseli intentionate ,scuzandu-se sfiosi strabatand drumul stiut de atata vreme.O pisica pufoasa neagra isi cauta un loc caldut,ferit de aglomeratie si masini.In graba ei,taie calea unor fiinte la fel de grabite scapand cu greu insultelor aduse din vina superstitiilor; ciori de aceeasi culoare,cu penajul scamosat isi incep reuniunea cu cativa metri mai sus de harababura de la sol,dantuind si ele zapacite acel dans vechi,strigand simultan sunetul specific lor.

II

           Dar in clepsidra,nisipul e trecut de jumatate.E dupa amiaza,si orele au zburat fara sa intrebe.Lucrurile incep sa se miste in slow motion.Pana si oamenii,pioni pe un joc de sah,par a-si fi incetinit ritmul.Ceea ce nu se poate spune si despre atmosfera.Picurii de ploaie au inceput sa curga tot mai des,vijelios spulberate de curentii de aer.Si totusi,era o pata de culoare… .

III

           Am zarit-o in multime.Cu pasii marunti,incalciti isi face loc printre trecatori.Timid,usurel paseste pe aleea scorojita de timp si de atatia oameni grabiti strivita inainte cu multi ani.Era usor de observat.Ochii ti se loveau de imaginea ivita instantaneu si te determina sa privesti.Printre atatia trecatori pripiti de timp,rutina si vremea cea urata ,ea era singura persoana ce nu se ferea de vantul crud,rece si picaturile spontane de ploaie ce se iveau cand ici cand colo.Trupul fetei se mladia usor in bataia vantului,in incercarea de a merge mai departe.Hainele prea subtiri ,agatate de curentii de aer pluteau usor in atmosfera uda si rece.Paru-i lung si matasos dansa gratios odata ce ea inainta in mers.Chipul desenat parca de mari pictori,era vizibil doar pe jumatate fiindu-i ascuns de umbrela.O umbrela mare si colorata ii era partenera in aceasta calatorie scurta.Iar ea tinea strans de manerul ei in speranta de a nu-si pierde acoperirea si sustinerea.Pe sub umbrela puteai descoperi insa o cu totul alta poveste.Acea aspectuoasa persoana pe afara ,era o cu totul alta pe dinauntru.Ochii ei oglindeau o tristete nemaintalnita.Fereastra sufletului ei spunea o cu totul alta poveste.Ploaia ii adusese la viata amintiri triste din trecut ,ce o macinau de o perioada mai indelungata.Involuntar,i-am citit gandurile:

,,Toate lucrurile care au fost,care s-au intamplat in trecut nu-si mai gaseau locul in prezent,erau inutile.Si mai mult decat atat o raneau peste limite si mereu o faceau sa se intoarca inapoi sa isi regandeasca actiunile si faptele facute in trecut. Da si greseli,destul de multe greseli.Amintiri,fapte,ganduri,idei ; toate erau acolo,desi ea incercase sa le alunge cat mai mult cu putinta.A incercat pana sa si treaca mai departe,si-a spus ca nu se mai poate asa. Suferinta nu aduce nimic bun,nimic altceva decat lacrimi,dureri de inima si stare de rau.Ea stia asta mai bine decat oricine,si totusi uneori nu se putea abtine sa nu retraiasca acele momente.Acele clipe relativ frumoase care o facusera sa zambeasca si sa admita din toata inima ca erafericita.Da,fericita. Scopul ei in viata a fost sa fie fericita,sa traiasca cu zambetul pe buze fiecare zi,cu sufletul deschis fara frica,fara frustrari si fara conditii.Sa fie ea,pur si simplu ea.Sa traiasca vesela,in comuniune cu cei de langa ea.Sa nu-i pese daca a esuat intr-o situatie si sa treaca cu usurinta peste greutati,intampinand necunoscutul cu bratele deschise.Sa fie ,mai presus de toate optimista.Caci o atitudine ca aceasta te ajuta sa primesti fiecare colaps ca pe un pasi inainte.Te invie… .Si in ciuda faptului ca incercase de atatea ori nu isi pierduse speranta.Trist este ca aproape de fiecare data cand a incercat asta ,a esuat lamentabil.Increderea in persoane necunoscute,lipsa stimei de sine si atitudinea de copil n-au dus-o nicaieri,ci i-au facut rau,foarte mult rau.Au ranit-o atat de profund incat o posibila ridicare si vindecare era aproape imposibila.In ochii ei mari,nu exista.Era ca un vis de neatins,o himera ce se iveste inaintea ochilor pentru o secunda si dispare fara urma.Un copil pustiit,gol pe dinauntru,cu inima sfasiata si sufletul tandari,asa era ea.Ii venea greu sa mai existe,sa mai respire.”

=

Cu umbrela deoparte,hainele si parul jilav,cu privirea lasata in jos si lacrimile spalate  de ploaie la cativa pasi mai departe ,pe aleea gloduroasa aproape de acasa,m-am descoperit pe mine … !Si pe tine,cel ce te regasesti in randurile mele.

da5c9290452b11fbb22797a08d343b40

Un nou inceput

Buna dragi cititori. A trecut multa vreme de cand nu am mai scris nimic. Iar s-a repetat istoria.Inca de la examenul de bacalaureat toata atentia si concentrarea mea s-au dus pe invatat,apoi in timpul ramas dupa pe munca,apoi pe studiat din nou la facultate… si tot asa.Au fost destule lucruri ce mi-au captat timpul si m-au tinut departe de voi,de mine.Lucruri si persoane ce au primit mai mult decat era necesar si nu au meritat efortul. Stiu,acestea nu sunt motive solide; si nu sunt demne de voi,cititorii mei.

Dar trebuie sa recunosc ca mi-a lipsit acest loc.Mi-a lipsit foarte mult.Din cauza faptului ca nu am mai notat aici nimic,am reusit sa ma inchid in mine mai mult,si asta nu e o reusita.Dar ma aflu astazi aici deoarece ceva in mine ma impulsioneaza sa scriu din nou,si sa incep un nou capitol in spatiul virtual.Si de data aceasta voi fi sincera. Nu stiu exact cat de des imi voi asterne gandurile aici,piedici sunt felurite si nu contenesc sa apara mereu si mereu altele insa voi incerca cat voi putea sa imi mentin postarile daca nu la zi,atunci la saptamana.Pentru ca am nevoie sa ma regasesc din nou,sa ma avant intr-o noua calatorie a gandurilor si cuvintelor,a povestilor si a unei lumi noi,cine stie … .Insa pentru a pasi intr-o alta dimensiune si pentru a avea succes am nevoie de voi.Pana in prezent am inteles si am aflat prin intermediul propriilor mele experiente ca impreuna totu-i mai usor.Sper ca si de acuma sa ma bucur de prezenta voastra,ca si pana in momentul de fata si cu ajutorul vostru  sa depasesc tot ce-i mai dificil.

Va multumesc!

sad-doll-blonde-big-eyes-t2

Dragostea ce n-a fost sa fie…

Zilele trecute cercetand internetul – plin de lucruri variate,am descoperit un fir al unei povesti ce mi s-a parut interesante si triste si am decis sa il dezvolt.Sper sa va placa  !

,,Oamenii ce vor citi aceasta poveste vor crede ca am gresit,si inteleg acest lucru.Totusi,asta nu m-a oprit sa ma indragostesc de unul dintre studentii mei.

Aveam 25 de ani cand am inceput sa predau in liceu.Predam limba ucraineana.Era primul meu an de profesie,in liceu si eram foarte stresata.Cand am aplicat pentru job,mi-au spus ca eram prea tanara si neexperimentata.Oricum,ei aveau mare nevoie de un profesor si m-au angajat.In prima zi un grup de baieti au intrat in clasa razand galagios batand palmele (hi5).Le-am spus de cateva ori sa se aseze in timp ce asteptam in fata clasei ca toti sa ajunga si sa se aseze in banci.Cand am repetat a treia oara unul dintre baieti m-a fixat cu privirea si continua sa ma priveasca.Fata sa era plina de surprindere.Apoi a privit la ceilalti baieti si le-a spus sa se aseze.M-am simtit putin cam jenata de modul in care ma privea.Mai tarziu am aflat ca numele sau era Landon.El era un student mai vechi ce trebuia sa participe la un curs de limba straina pentru a absolvi.Landon era unul dintre baietii din echipa de inot si era foarte frumos.Fetele „roiau” in jurul lui.In prima saptamana de scoala,am simtit ca il tratez diferit.Era foarte serios la ore si chiar daca fetele din clasa il provocau el nu le dadea atentie,si acest lucru m-a surprins.

Timpul a trecut rapid si in curand se sfarseau 2 luni de predare.Intr-o zi,a lipsit la un test si a trebuit sa ii dau un test de completare.I l-am dat dupa ore.A stat tacut in banca si a rezolvat testul in 15 minute.Dupa care s-a oprit si se uita la mine.L-am intrebat daca s-a intamplat ceva si raspunsul lui m-a socat.

,,Domnisoara S,nu te deranjeaza felul in care acei baieti iti vorbesc?”.Pentru un minut nu am stiut ce sa raspund.Apoi am spus:

,,In ce fel?”

,,Glumele lor.”

Baietii din clasa mereu glumeau cu mine spunandu-mi ca sunt prea tanara pentru a fi o profesoara.Eu nu ma consider frumoasa dar trebuie sa recunosc ca sunt destul de atractiva si foarte diferita de ceilalti profesori.Nu numai ca eram cea mai tanara,dar ma imbracam si diferit de asemenea,elegant.Am raspuns spunand:

,,Nu au vorbit serios si nu m-a afectat.Stiu ca se prosteau doar.”

Am continuat sa vorbim pentru o vreme pana mi-am amintit ca el trebuia sa isi termine testul si am spus:

,,Termina-ti testul,se face tarziu.”

Landon a zambit si a spus : ,,Am terminat!”

,,Serios?”Am raspuns eu surprinsa.A luat nota maxima pe acel test.

Dupa acea zi Landon a inceput sa stea dupa ore pentru ajutor in plus,afirmand ca are nevoie de mai multa pregatire.Ramanea ultimul in clasa si plecam impreuna la locul de parcare.Vorbeam despre multe lucruri si adesea glumeam.Dupa acea zi prietenii din clasa lui nu au mai glumit cu mine asa mult.

A trecut ceva timp si intr-o zi primesc un apel de la birou.Mi-au spus ca au ceva pentru mine si m-au rugat sa trimit un student sau doi sa ridice acel ceva.Am spus da si am trimis un baiat si o fata.Fata s-a intors cateva minute mai tarziu zambindu-mi si mi-a spus sa-mi inchid ochii.Am protestat o vreme.Am auzit un zgomotos : „Aduceti inauntru!” si ,,Deschide ochii!” si de asemenea „Waaw,waaw…”.Cand mi-am deschis ochii am zarit un buchet urias de trandafiri.La acel moment am crezut ca sunt probabil 50 de trandafiri.Dar am aflat mai tarziu ca erau doar 26,pentru ca era aniversarea mea de 26 de ani.Era un plic in varful acesteia si cand l-am deschis am recunoscut scrisul lui Landon de indata.Am rosit si cand m-am uitat la  el zambea si mi-a facut cu ochiul.

A ramas dupa ore si mi-a urat :

,,La multi ani domnisoara S!”.Am rosit din nou si i-am spus:,,De ce ai facut asta?”

,,Pentru ca e ziua ta.”A vrut sa plece inspre usa si am intrebat:,,De ce la scoala?”

El s-a intors,avea un zambet larg pe fata si mi-a raspus:,,Am vrut sa asigur restul baietilor ca tu deja ai pe cineva in viata ta.”Dupa asta a plecat din clasa.

Timpul se scurgea cu repeziciune.El continua sa vina la mine dupa ore si vorbeam.Stiam ca gresesc dar nu ma puteam opri.Cand i-am spus sa nu mai vina pentru ca nu mai avea nevoie de ajutor suplimentar mi-a spus: ,,Dar am nevoie de tine!”

Cumva a reusit sa faca rost de numarul meu de telefon si a inceput sa-mi trimita mesaje.Imi trimitea mesaje in clasa unde se aflau si ceilalti studenti.Odata,am izbucnit in ras cand mi-a trimis ceva amuzant.Studentii m-au privit nauciti.

In curand m-a invitat la o intalnire si am spus da.Am mers in afara orasului la ski si atunci m-a sarutat prima data.Din pacate fericirea nu a durat mult.

Peste putin timp studentii au inceput sa ne barfeasca.Un baiat a spus ca l-am tratat pe Landon diferit.Multe zvonuri au inceput sa zboare prin campus.Ne-a fost foarte greu si pana la urma am mers la directoare si i-am povestit totul.Ea mi-a raspuns:,,De asta m-am temut de la inceput.Nu am vrut sa te angajez din cauza experientei ci din cauza faptului ca esti atat de tanara.”A urmat prin  a spune ca este o modalitate de rezolvare.

Landon a fost schimbat de la orele mele.Intreaga scoala si prietenii sai au inceput sa ma priveasca ciudat.El incerca sa imi vorbeasca.A creat scene ce au cauzat aparitia altor zvonuri.Nu stiam ce sa fac.Am participat la o sedinta recenta la scoala si inainte de a se tine sedinta mi-am spus mie insumi ca voi demisiona.Apoi le-am spus-o si lor chiar daca nu era bine sa plec de la scoala fara un inlocuitor,aceasta era cea mai buna alegere.Ei au fost multumiti de demisia mea si m-au asigurat multumiti ca nu va fi nici o problema si ca vor gasi imediat pe cineva sa ma inlocuiasca.M-am asteptat la un raspuns de genul.Cativa colegi aveau lacrimi in ochi dar si eu plangeam.Am parasit scoala de indata.Am avut o buna recomandare de la scoala, dar directoarea m-a sfatuit ca o prietena sa incep sa predau la scoala de mijloc – gimnaziul ,ca mai apoi sa progresez la celelalte nivele.I-am zambit pur si simplu.M-a imbratisat si a inceput sa planga.Imi spunea ca viata nu e corecta.

In doua saptamani m-am mutat.Landon a incercat sa ma contacteze.Mi-a lasat mesaje si am simtit ca mor cand le stergeam.Nu voiam sa fiu influentata de ele si am refuzat sa ma intalnesc cu el.Dupa ce am plecat,proprietarul casei unde am locuit m-a sunat si mi-a spus ca era o scrisoare in casuta postala pentru mine.I-am dat noua mea adresa si am primit scrisoarea in 3 zile.Era o scrisoare de la Landon.Mainile imi tremurau,dar am continuat sa o deschid si sa o citesc.A scris ca ma iubeste si ca nu va mai iubi niciodata alta persoana cat m-a iubit pe mine,pentru ca inima sa e cu mine pentru totdeauna.Si-a cerut scuze pentru ca mi-a creat probleme si mi-a trimis o poza cu noi zambind in momentele fericite.Am plans zile intregi.Mi-am luat vacanta restul anului si am inceput sa lucrez anul viitor ca o profesoara in gimnaziu.

Anii au trecut.Nu m-am putut intalni cu alt baiat chiar daca erau multi interesati.Am inceput sa devin o persoana rece.

Patru ani au trecut si un prieten vechi de la scoala lui Landon se pregatea sa se casatoreasca.Mi-a cerut sa ma reintorc si sa-i fiu domnisoara de onoare.M-a speriat gandul de a-l reintalni.Totusi,am mers.Cumparam rochiile pentru nunta cand o tanara de 20 de ani ne-a intrebat daca avem nevoie de ajutor.Am privit-o mai atenta si am recunoscut-o.Era una dintre fostele mele eleve.Incercam sa-mi amintesc numele ei in timp ce ma uitam la ea,si ea s-a apropiat spunandu-mi:,,Domnisoara S.?”

Am inceput sa vorbim despre viata ei si eu i-am povestit cateva ceva despre mine.Conversatia s-a oprit dintr-o data si ea m-a intrebat:,,Nu vrei sa stii despre Landon?”Am privit-o si ea a continuat.

,,Dupa ce a fost schimbat de la ora dvs,era foarte stresat si voia sa iti vorbeasca si ne tot ruga sa iti trimitem scrisori.Totusi,au trecut decat doua zile si urmatorul lucru aflat e ca vrei sa pleci.El a fugit catre clasa ta auzind ca esti la scoala si nu te-a gasit,apoi a plecat la birou dupa tine,lucru care a fost in van.Avea o fata atat de trista in timp ce te cauta,nu cred ca voi uita vreodata acea privire… .Dupa aceasta nu a mai mers la ore.Intr-o zi,cati baieti au inceput sa vorbeasca urat despre tine.A sarit pe ei si i-a batut foarte rau.Singurul lucru ce l-a salvat au fost notele bune de la orele vechi.Am absolvit si am auzit ca s-a inrolat in armata.In timpul verii inainte de a se inrola petrecea foarte mult si a devenit obraznic.A devenit foarte implicat in armata si aproape isi facea o cariera.Cu jumatate de an in urma am aflat ca a fost omorat in Iraq.Ceremonia de ramas bun a fost uriasa si toata lumea plangea si spunea ca le vine greu sa creada ca s-a dus.Cateva persoane vorbeau despre voi.Unul dintre prietenii sai a spus ca Landon a avut dreptate cand a spus ca tu ai fost prima si ultima sa iubire.’’

Fata plangea cand si-a terminat povestea.Lacrimile au inceput a curge pe obrajii mei incontrolabil.Am plans zile intregi,si am fost deprimata saptamani.Prietenul meu si-a gasit o alta domnisoara de onoare si m-a sustinut mult.

Doi ani au trecut de cand am intalnit acea fata.Stau singura acum cu 26 de trandafiri si o fotografie de-a lui Landon cu mine.Am simtit nevoia sa plang dar nu mai am lacrimi.Am multe regrete acum pentru ca nu am luptat pentru dragostea mea,ca nu am protejat-o,ca nu am sustinut-o cum a incercat Landon.Pur si simplu am renuntat la el si dragostea noastra.Lacrimile incep a curge necontenit pe obrajii mei pentru ca stiu ca nu voi mai iubi niciodata precum l-am iubit pe el.”