Iubire târzie

– Nehotăriri –
E dimineaţă din nou.Altă zi a început să treacă ca şi celelalte ,în rând. A trecut mult timp de când incidentul s-a întâmplat dar nu înţeleg de ce simt să fi plecat atât de puţine clipe.În mintea mea,amintirile au rămas mai vii decât oricând şi oricât de mult aş încerca să le alung,să le fac să dispară nu pot.Îmi forţez creierul şi mintea şi imaginaţia şi tot doar să pleci,să nu te mai simt.Pe moment,ideea de a fi puternică şi de a trece peste îmi pare mai bună că niciodată.Şi mă agăţ de ea cu disperare ,disipând orice clipă petrecută împreună,de la una care mi-a adus zâmbete până la cea care m-a făcut să plâng zile întregi.Jocul îmi merge bine o zi,o săptămâna,o luna … poate şi mai mult.Până când revii iar. De ce? De ce n-ai plecat încă?! De ce după atâta timp tot mai am momente când vărs lacrimi pentru tine?! Nu pot să mă înţeleg. Încerc cu tot posibilul să fac cum pot să te alung,dar tu rămâi mereu.Şi când pleci din gândurile mele cotidiene şi din imaginaţia mea apari în vise.Şi toate te strigă,te vor înapoi şi ar da orice să te aibă din nou.Pline de amărăciune,tristeţe şi monotonie.
Însă realitatea e alta. Raţiunea e alta.Tot la fel de sumbră şi grea dar una care te respinge.Una care e conştientă că trebuie să lupte ,să realizeze ceea ce trebuie în viaţă şi să treacă peste persoanele care m-au făcut să sufăr.Să le uite. Una care n-a acceptat trădarea şi faptele tale rele,lacrimile aduse şi vorbele urâte.Ci le-a făcut loc în centru,făcând să dispară cele bune.Una care e conştientă de răul adus de ţine şi care ar da orice să nu mai exişti în ea.Să pleci şi să o laşi să îşi continue drumul în viaţă,fără tine.E acea parte care nu mai oferă o a două şansă şi nu suportă lacrimile.E acea parte care s-a ridicat când tu m-ai făcut să cad.O parte ce ascunde în ea o suferinţă fără margini ,dar care o înfăşoară frumos într-o răutate şi într-un egoism inexplicabil.O parte care nu înţelege de ce m-am implicat în asta şi care ar fi vrut să nu fi trecut pe aici.O parte care mă mustră pentru toată greşelile mele şi care nu are loc de iertare,cuvinte frumoase sau sentimente.Una matură ,cu planuri şi idei şi noi speranţe.Una care nu se lasă de la un prim colaps,ci se ridică ştergându-se de praf mergând mai departe.Una care calcă în picioare răutăţile şi care nu cedează uşor.Una care a învăţat să culeagă binele din rău întorcându-l în favoarea ei.Una în care tu ,tu nu eşti de fapt! Şi dacă sufletul e trist acum,din cauza viselor de peste noapte,în timp se va regenera.Am încredere în el,căci el a fost mereu cu mine. Nu persoanele pasagere … .Sufletul ascunde partea mai fină,mai sensibilă ,mai slabă care nu ştie să lupte.Dar care împreună cu raţiunea fac echipa bună.Şi care în timp,vor aducezâmbete şi bucurii,de asta sunt sigură. Bucurii şi zâmbete care se vor naşte din simplitate,din speranţa şi bunătate şi nu vor fi dependente de tine 🙂 .

n52387453bbd73

The sad butterfly

Intunericul captase totul, inima,suflet si dorinte .Astfel intrebarea era doar una singura.Cand va veni lumina?Va dainui mereu in intuneric sau va triumfa victorios in speranta ,dragoste si vise? Ea nu stia.Dar voia sa afle.Trecuse atat de mult timp de la cele petrecute incat durerea lasase loc nepasarii,nepasarea loc indiferentei si astfel isi facu loc ura.Dar nu una urata,densa si crunta. Ci una usoara,dar puternica.Construita in timp prin intermediul oamenilor rai si a persoanei iubite odata,intr-un alt spatiu,intr-o alta dimensiune,un loc ce acum pare ruina. Plin de culori sumbre si monotone,plin de amaraciune si nefericire.Un loc ce trebuia uitat. Trebuia ca sufletul sa paraseasca acel cocon inchistat in tristete si durere. Trebuia sa infloreasca din nou.Doar ca prin intermediul urii,a indiferentei si sentimentelor negre.Era ceva nemaintalnit,ceva nou,ceva diferit.Un fluture cu aripile negre usor pictate in rosu si alb.Aripi marete,solide si reci.Pe interior pline cu dragoste si speranta iar in exterior mazgalite cu nepasare ,in treacat cu putina ura,distanta si indiferenta.Si totusi,exteriorul nu era atat de rau.Daca priveai mai atent acea mantie cu care se acoperise puteai observa ca era inselatoare.Doar trebuia sa dai deoparte ceata cu care acoperise in mod voluntar decorul. Coloritul aripilor spunea atat de multe… . Negrul reprezinta ura si sentimentele reci aduse in dar,rosul suferinta si sacrificiile,pasiunea si implicarea ei,iar albul puritatea si sinceritatea,dragostea si adevarul investite.Erau atat de multe detalii,atat de multe specificatii .Toate legate de ea.Dar totusi,toate aceste bariere,si sentimente si nefericiri nu o facusera treptat decat sa-si doreasca din nou atitutinea dinainte.

Sa fie acel fluture frumos de alta data.

tumblr_l1f50vJOjT1qa944oo1_1280

Inceput …

             Era destul de tarziu acum,gandi ea.Toate lucrurile care au fost,care s-au intamplat in trecut nu-si mai gaseau locul in prezent,erau inutile.Si mai mult decat atat o raneau peste limite si mereu o faceau sa se intoarca inapoi sa isi regandeasca actiunile si faptele facute in trecut. Da si greseli,destul de multe greseli.Amintiri,fapte,ganduri,idei ; toate erau acolo,desi ea incercase sa le alunge cat mai mult cu putinta.A incercat pana sa si treaca mai departe,si-a spus ca nu se mai poate asa. Suferinta nu aduce nimic bun,nimic altceva decat lacrimi,dureri de inima si stare de rau.Ea stia asta mai bine decat oricine,si totusi uneori nu se putea abtine sa nu retraiasca acele momente.Acele clipe relativ frumoase care o facusera sa zambeasca si sa admita din toata inima ca era fericita.Da,fericita. Scopul ei in viata a fost sa fie fericita,sa traiasca cu zambetul pe buze fiecare zi,cu sufletul deschis fara frica,fara frustrari si fara conditii.Sa fie ea,pur si simplu ea.Sa traiasca vesela,in comuniune cu cei de langa ea.Sa nu-i pese daca a esuat intr-o situatie si sa treaca cu usurinta peste greutati,intampinand necunoscutul cu bratele deschise.Sa fie ,mai presus de toate optimista.Caci o atitudine ca aceasta te ajuta sa primesti fiecare colaps ca pe un pas inainte.Te invie… .Si in ciuda faptului ca incercase de atatea ori nu isi pierduse speranta.Trist este ca aproape de fiecare data cand a incercat asta ,a esuat lamentabil.Increderea in persoane necunoscute,lipsa stimei de sine si atitudinea de copil n-au dus-o nicaieri,ci i-au facut rau,foarte mult rau.Au ranit-o atat de profund incat o posibila ridicare si vindecare era aproape imposibila.In ochii ei mari,nu exista.Era ca un vis de neatins,o himera ce se iveste inaintea ochilor pentru o secunda si dispare fara urma.Un copil pustiit,gol pe dinauntru,cu inima sfasiata si sufletul tandari,asa era ea.Ii venea greu sa mai existe,sa mai respire.Considera fiecare pas inainte ca pe o povara si nu se putea adapta.Cei apropiati ei,putini ramasi,incercau sa o ajute.Insa fiecare incercare de-a lor nu ii faceau altceva decat un mare rau ei.Ea nu intrevedea o schimbare,o iesire din aceasta situatie.Se adancise atat de mult in tristete si amaraciune incat nu voia sa evadeze.Se acomodase cu lacrimile,singuratatea si intunericul.Era un nou ambient pentru ea,unul la care nu voia sa renunte asa usor.Nu dorea sa lupte. Isi pierduse toate puterile,iar sufletul ei cel slab cedase … .

large