Publicat în Ganduri/Thoughts, Povesti de viata/Life stories

Sfarsitul unui capitol inceput prematur/The End of a Chapter Began Prematurely

         Stiti acel moment din viata cand credeti ca totul merge ca pe roate? Cand esti fericit ca ai un job decent in domeniu, cand in familie si in viata de cuplu lucrurile par sa infloreasca pe zi ce trece? Si apoi, mai stiti, din nou, cand unul din acesti stalpi ai vietii se prabuseste? …. .

Deunazi am luat decizia de a inceta cooperarea cu societatea la care lucram. Am ales in acest mod deoarece am simtit ca nu este pentru mine, ca nu fac ceea ce trebuie.

Serviciul trebuie sa fie locul in care mergi cu placere, in care desfasori activitatile intr-un mod calm, fara batai de cap, locul in care mergi cu gandul ca stii ce trebuie sa faci, ca esti necesar si indispensabil. Or, cand situatia se prezinta in mod opus, cand este dezorganizare, cand se utilizeaza un limbaj nepotrivit si tonul, volumul cu care ti se adreseaza este dur si ridicat iti pierzi din avant si speranta.

Recunosc ca sunt afectata. Mi-am pus toata dorinta, toata speranta si tot sufletul in acest proiect. Am crezut ca acel job este pentru mine, ca ma defineste si ca voi ajunge sa ma dezvolt intr-un mediu familial, placut si cald.

O lectie de viata

      Desi am petrecut 3 luni in cadrul acelei companii, nu regret. Am avut de invatat cateva lucruri esentiale, ce cred eu, m-au slefuit agresiv si cu rost:

    1. In primul rand, lumea nu e roz. Nu toata lumea iti este prietena si in nici un caz nu toata lumea iti vrea binele;
    1. Nimeni nu o sa te ajute in evolutia ta, si daca iti doresc o ascensiune atunci tu esti singura persoana ce ti-o poate asigura;
    1. Ai grija ce comportament afisezi fata de ceilalti, fii atenta ce sentimente si stari daruiesti celor din jur, pot fi interpretate gresit. Nu te plange, ridica-te precum un pheonix din propria cenusa si mergi mai departe;
    1. Cheia catre o cariera de succes nu este sa te pui bine pe langa sefi. Poate, pe moment ti se poate arata „o fata morgana”, poate o sa intalnesti persoane fara stima de sine. Refuza din start si continua drumul tau; daca consideri ca nu esti lasata  in pace sa iti desfasori activitatile, pleaca.
    1. Fiecare persoana are propriile griji, nevoi si aspiratii. Insirandu-le pe ale tale in fata lor nu numai ca nu o sa te faca sa cresti, dar o sa te faca sa devii si slab;
    1. Ai grija ce vorbesti; vorbeste putin, calm si cu sens. Sunt unele informatii ce poate pentru tine par nesemnificative dar pentru altii sunt importante si secrete;
    1. Asculta inainte sa vorbesti. E posibil sa ai mai mult de castigat daca dai mai multa atentie cuvintelor celorlalti, e posibil sa eviti un anumit esec;
    1. Nu te grabi!!! Pentru mine, aceasta este o adevarata corvoada. Personal am fost extrem de iute si zapacita, nu ascultam pana la capat si faceam lucrurile rapid si fara noima. In momentul cand am realizat acest lucru si am facut lucrurile in logica si calm, mi s-a reprosat ca sunt inceata si ca nu gandesc logic; persoanele au tinut sa creada ce au intuit de la inceput despre mine si m-au invinuit si pe parcurs pentru acel defect, desi l-am corectat.
  1. Nu te pierde in fata persoanelor cu „grade”. In fata lui Dumnezeu, toti suntem egali, faptul ca sunt anumite persoane ce au functii mai inalte decat tine nu ar trebui sa te intimideze. Priveste persoanele in ochi serios, si afirma-te. Daca ai dreptate si ai facut ceea ce este corect, atunci nu ar trebui sa existe probleme.
  2. Apreciaza ceea ce ai. Desi am schimbat multe joburi pe parcursul studiilor, nu am realizat vreodata ca atmosfera de la locul de munca poate fi atat de importanta.
  3. Pastreaza o postura corecta. Adopta o pozitie dreapta, fara maini incrucisate si fara maini la spate. Vei parea mai demn si mai serios.
  4. Multumeste-i lui Dumnezeu. Este un motiv prin care ai trecut prin ce ai trecut. Poate ca Dumnezeu a vrut sa te incerce, sa iti testeze abilitatile si caracterul, sa te slefuiasca. Desi ai obosit in parcurgerea acelui munte, desi privelistea de final nu se compara cu ce te asteptai, ceea ce este cu adevarat important este calatoria, drumul parcurs si ce ai invatat.

La sfarsitul acestui articol vreau sa subliniez ca nu regret decizia luata, si ca in nici un caz nu imi pare rau ca am petrecut 3 luni de zile in cadrul acelei companii. Consider ca am invatat lucruri importante si esentiale ce ma vor ajuta la viitorul job si care ma vor forma ca persoana in aceasta viata.

„Sfârşitul nu este nici sfârşit, nici început, ci o continuare, cu toată înţelepciunea pe care ne-o insuflă experienţa.” – Hal Borland.

English version

        Do you know that moment in your life when you think everything is going well? When you are happy that you have a decent job in the field, when in the family and in the life of the couple things seem to blossom by the day that passes? And then, do you know again, when one of these poles of life collapses?

I made the decision to end the cooperation with the society I worked for. I chose this because I felt it was not for me that I was not doing the right thing.

The work place should be the place where you are enjoying pleasure, doing your activities calmly, without headaches, the place you are thinking about knowing you have to do, that you are necessary and indispensable. 

Or, when the situation is opposite, when it’s disorganized, when you use inappropriate language and tone, the volume you are addressing is tough and high, you are losing out of self respect and hope.

I admit I’m affected. I have put all my desire, hope and soul into this project. 

I thought that job is for me, that it defines me and that I will grow up in a family environment, pleasant and warm.

A lesson of life

Although I spent time in that company, I do not regret it. 

I had to learn a few essential things, which I think, polished me aggressively and purposefully:

  1. First of all, the world is not pink. Not everyone is your friend and under no circumstances not everyone wants your good;
  2. Nobody will help you in your evolution, and if I want you to ascend, then you are the only person who can assure you;
  3. Be careful about what behavior you are posing to others, be careful what feelings and attitude you give to others around you can be misinterpreted. Do not cry, get up like a pheonix from your ashes and move on;
  4. The key to a successful career is not getting along well with bosses. Perhaps, for the moment, the situation can look like a „morgan girl,” maybe you’ll meet people without self-esteem. Refuse from the start and continue your journey; if you think you are not left alone to carry out your activities, leave.
  5. Every person has his own worries, needs and aspirations. By insisting yours in front of them not only will not make you grow, but it will make you weak too;
  6. Mind your Language; speaks a little, calm and meaningful. There are some information that may seem insignificant to you, but others are important and secret;
  7. Listen before you talk. You may have more to gain if you pay more attention to the words of others, you may avoid a certain failure;
  8. Do not rush!!! For me, this was a real chore. Personally, I was extremely quick and messy, I did not listen to the end, and I was doing things quickly and bluntly. When I did this and did things in logic and calm, they reproached that I was slow and that I dont think logically; people wanted to believe what they had first guessed about me and blamed me for the defect, even though I corrected it.
    Do not lose yourself in front of people with „grades”. In the face of God, we are all equal, the fact that there are certain persons with higher functions than you should not intimidate. Look in the eye seriously, and speak. If you are right and did what is right, then there should be no problems.
  9. Appreciate what you have. Although I have changed many jobs throughout my studies, I have never realized that the atmosphere at work can be so important.
  10. Keep a correct posture. Adopt a right position, with no crossed hands and no hands behind. You will look more worthy and more serious.
  11. Thank God. It’s a reason you’ve been through what you’ve been through. Maybe God wanted to try you, to test your abilities and character, to polish you. 

Although you are tired of crossing that mountain, although the final view does not compare to what you expect, what is really important is the journey, the way you have gone and what you have learned.

At the end of this article, I want to emphasize that I do not regret the decision, and that I am not sorry to spend three months at that company. 

I think I have learned important and essential things that will help me in my future job and who will form me as a person in this life.

„The end is neither end nor beginning, but a continuation with all the wisdom that our experience brings us to.” – Hal Borland.

Publicat în Articole in limba engleza/English articles, Ganduri/Thoughts, Plasmuiri ale imaginatiei, Povesti de viata/Life stories

Vreau sa fac curatenie interioara/I want to do the „interior cleaning”

Astazi mi-as dori sa fac curatenie, pe interior. Sa folosesc un detergent puternic, concentrat si acid, cu clor si chimicale sa stearga orice urma de impuritate, de mizerie si angoasa.

Vreau stralucirea si oglindirea suprafetelor curate, vreau sa vad aranjate sertarele inimii, nu vreau haine negre aruncate val-vartej in dulapul sufletului, vreau o organizare in ganduri si minte, pe interior.

Imi doresc sa lustruiesc podelele launtrice cu orice dezinfectant am la indemana, sa scot petele de egoism si incapatinare, sa dizolv grasimea intarita de mandrie si ingamfare.


(Sursa Unsplash)

Vreau sa pasesc inspre ziua de maine fericita, cu incredere si cu ideea ca nu ma voi lipi pe talpi de namol, ca nu voi purta cu mine nefericirea si nelinistea zilei precedente.

Vreau sa deschid larg ferestrele, sa alung mirosul insuportabil provocat de neajunsuri, de cearta si sentimente inchise.  Vreau sa privesc soarele in ochi, sa ma orbeasca cu razele sale pure si neintinate, vreau sa ma incalzesc cu fericire, sa respir  speranta.

Astazi mai mult decat orice vreau sa renunt la ce nu mai am nevoie. Vreau sa arunc lucrurile materiale care ocupa mai mult spatiu decat materiile sufletesti, personale, decat ceea ce iubesc in prezent.

Vreau sa golesc lada cu amintiri ponegrite de vreme si carii, sa sterg mucegaiul alb de umbre depus cu atat de multa apasare si ura, sa uit persoane si intamplari infecte ce mi-au imbolnavit sufletul odinioara. Imi doresc sa adaug franturi din clipele fericite petrecute alaturi de oameni dragi, vreau sa pun peste zambete si tresariri, dragoste si sa inchid cu un lacat ferecat a carui cheie sa o port doar eu, deasupra inimii.


(Sursa Pexels)

De asemenea gunoiul va pleca si el. In punga verde inchis voi risipi stresul, nervii si cuvintele amare spuse la suparare, lacrimi si durere. Voi inchide punga strans si puternic cu o ata neagra, pe care sa nu o mai deschida nimeni niciodata, nici macar gunoierii sau oamenii strazii; nu imi doresc sa ofer nimanui nimic din murdaria sufletului meu.

La sfarsitul zilei voi fi obosita dupa atata munca depusa dar in sinea mea voi fi multumita, satisfacuta ca am curatat acele suprafete de demult inchistate cu mizerie si tristete. Voi privi curatenia din jur, stralucirea si puritatea locului, interiorului meu si voi zambi.

Acum ca am aruncat tot ce ma necajea, tot raul ce imi aducea lacrimi si durere nu mai este nimic de facut, poate doar de savurat momente curate si nealterate, de inspirat mirosul sperantei si al viitorului.

English version

Today I would like to cleanse myself. I want to use a strong, concentrated and acidic detergent with chlorine and chemicals to remove any trace of impurities, misery, and anxiety.

I want the brightness and mirroring of the clean surfaces, I want to see the drawers of the heart, I do not want black clothes thrown in the wardrobe of the soul, I want an organization in thoughts and minds inside.

I want to polish the interior floors with any disinfectant I have at my fingertips, to remove the patches of selfishness and incapacity, to dissolve the fat strengthened by pride and hunger.

I want to go to the happy tomorrow’s day, with confidence and the idea that I will not stick to the mud soles, that I will not carry with me the misfortune and the anxiety of the previous day.


(Source Google Images)

I want to open the windows wide, to remove the unbearable odor caused by shortcomings, quarrels and closed feelings. I want to look at the sun in my eyes, I want him to blind me with its pure and uncut rays, I want to warm myself happily, to breathe hope.

Today more than anything I want to give up what I no longer need. I want to throw away the material things that occupy more space than personal, personal, stuff than what I love today.

I want to empty the box with memories of the weather and the cavities, to wipe the white mold of shadows deposited with so much pressure and hate, to forget people and infrequent events that made my soul sick. I want to add jokes from the happy moments with loved ones, I want to put on smiles and twists, love and close it with a locked lock whose key only I wear, above my heart.

The garbage will also leave. In the dark green bag I will dispel the stress, the nerves and the bitter words said to angry, tears and pain. I will close the bag tight and strong with a black thread, which no one will ever open, not even the garbage or the street people; I do not want to give anyone anything out of the dirt of my soul.

At the end of the day I will be tired after all the work I have done, but in my heart I will be pleased, satisfied that I have cleaned those long-buried surfaces with misery and sadness. I will look at the cleansing around, the brightness and purity of my place, my interior, and I will smile.

Now that I have thrown everything that was not good for me, all the evil and tear-causing bad is nothing more to do, perhaps to enjoy pure and unaltered moments, to inspire the smell of hope and the future.

Publicat în Articole in limba engleza/English articles, Ganduri/Thoughts

Banii in bataia vantului/ Money in the wind

Ma gandeam astazi la un lucru banal, putin observat de noi toti.

Indiferent ce limba ai vorbi, banii au acelasi inteles si vorbesc mai bine decat oricine sau orice.

Situatia tragicomica aici, este ca de obicei persoanele ce au bani nu detin fericirea, si sunt fiinte dificil de perceput, complexe in timp ce persoanele ce NU au banii detin fericirea suprema, bucurandu-se de lucrurile mici; sunt fiinte simple, usor de inteles, transparente.

Avem nenumarate visuri, ne dorim lucruri scumpe, si muncim atat de mult pentru a ajunge undeva.

De foarte multe ori drumul inspre succes este pavat cu costuri neprevazute, banii zburand pe fereastra inainte de a fi ajuns la destinatie, la visul neindeplinit.


(Sursa fotografiei – Unsplash)

Trudim din zi si pana in noapte pentru a ne asigura salariul de maine deoarece asa am fost invatati; asa am vazut la parintii nostri… am simtit oboseala din ochi si neputinta din trupul lor istovit, am atins firicelele subtiri de sudoare de la tamplele imbatranite de vreme si am decis ca si noi vom da tot ce avem, ca si ei. Dar totusi diferit, sperand la o munca mai usoara si simpla.

Rulajul banilor este uimitor. Citim pe fetele bancnotelor nume mari ce au insemnat ceva pentru poporul din care provenim, insa nu deosebim si persoana ce a trudit sa ii obtina ca mai apoi sa ii trimita mai departe.

Din jobul de casier practicat in urma cu cativa ani am inteles ca banii sunt instrumente murdare de lucru, ca indiferent cati bani or sa imi treaca prin mana niciodata nu o sa ii posed, si ca niciodata nu or sa ramana la mine sau ca o sa imi confere vreo valoare.

La sfarsitul zilei realizez ca banii primiti nu o sa se masoare niciodata cu munca depusa, si ca toata aceasta harababura, tot acest rulaj al banilor nu o sa ia sfarsit niciodata.

Important este sa stii ca muncesti pentru tine in primul rand, pentru familie si cei dragi, si la final pentru bani. La urma urmei, fericirea sta in lucrurile marunte ce nu pot fi cumparate, in zambete si fericire, in iubire si sinceritate.

In cele 4 scanduri prinse in cuie nu vom lua niciodata nimic cu noi, indiferent cata avere si bani acumulam in decursul vietii.

Asadar dragi prieteni si dragi cititori, haideti sa strangem cu totii in aceasta scurta calatorie denumita viata mai multe suflete oneste, mai multe fapte bune si mai putini bani.

English version

I was thinking today of a trivial thing, a little noticeable to us all.

No matter what language you speak, money has the same meaning and speaks better than anyone or anything.

The tragicomic situation here is that people who have money do not usually have happiness, and they are difficult to perceive, complex while those who DO NOT have money have the ultimate happiness, enjoying little things; are simple, easy to understand, transparent beings.

We have countless dreams, we want expensive things, and we work so hard to get somewhere.

Very often the road to success is paved with unexpected costs, the money fleeing on the window before it arrives at the destination, to the unfulfilled dream.

We work day and night to get our salary tomorrow because that’s how we were taught; that’s how we saw at our parents… the way we felt the fatigue in the eyes and the helplessness of their exhausted body, we touched the thin strands of sweat from the aged forehead and we decided we would give everything we had as well. But still different, hoping for a simpler and easier job.

The money turnover is amazing. We read on the faces of banknotes big names that meant something for the people from where we come from, but we do not distinguish the person who worked hard to get them in order to send them further.
john-moeses-bauan-601691-unsplash(Photo source – Unsplash)

From the cashier job that I was doing a few years ago, I understood that money are dirty work tools, and that no matter how much money would pass through my hand, I would never have them, and that they would never stay with me and that it won’t give me any value.

At the end of the day I realize that the money you receive will never be measured by the work you’ve done, and that all this harassment, all this money turnover will never end.

It is important to know that you work for yourself first and foremost for your family and loved ones, and finally for the money. After all, happiness lies in small things that can not be bought, in smiles and happiness, in love and sincerity.

In the four nailed boards when we die we will never take anything with us, no matter how much wealth and money we accumulate in the course of our lives.

So dear friends and dear readers, let’s all get together in this short journey called life more honest souls, more good deeds and less money.

Publicat în Articole in limba engleza/English articles, Bufnite/Owls, Ganduri/Thoughts

Nu am chef azi…/I’m not in the mood today…

Astazi nici nu mai stiu ce simt. Stiu doar ca am atipit poate putin cam mult, si ma doare capul. Cu ochi apatici privesc catre fereastra incarcata de lumina robusta si deranjanta si trag draperia.

Cafeaua slaba de dimineata, cu prea mult lapte si prea putina cofeina m-au facut sa priveghez asupra situatiei de duminica, sa ma simt pe jumatate adormita, lipsita de energie si vitalitate.

Astazi vreau sa nu-mi pese, vreau doar sa ma relaxez. Vreau sa vad filme si sa ma intind in pat, sa fiu lenesa ca o pisica.

Urmeaza o saptamana plina de activitati din nou, o saptamana de agitatie si fuga continua catre rutina de toate zilele. De aceea astazi, duminica 26, vreau sa iau o pauza de la goana dupa abundenta si sa ma scald in nepasare.

Vreau sa cred ca pentru astazi, cel mai bun medicament este odihna si ca timpul liber recreeaza si innoieste.


English version

Today I do not even know what I feel. I just know that I may have overslept a little, and my head hurts. With apathetic eyes, I stare at the window full of robust and disturbing light and pull off the curtain.

The poor morning coffee, with too much milk and too little caffeine made me watch the Sunday situation, feel half asleep, lacking in energy and vitality.

Today I don’t care, I just want to relax. I want to watch movies and stretch myself in bed, to be lazy like a cat.

There will be a week full of activities again, a week of agitation and the run will continue to the everyday routine. That’s why today, on Sunday, 26, I want to take a break from the chase for abundance and to swim in indifference.

I want to believe that for today, the best medicine is rest and that free time recreates and innovates.


Publicat în Articole in limba engleza/English articles, Ganduri II/Thoughts II, Plasmuiri ale imaginatiei

Te provoc, timp hain!/I challenge you, cruel time!

Astazi ma simt nervoasa, suparata chiar. Imi este ciuda pe tine, timp hain. Mi te strecori atat de repede printre ganduri, clipe si ore incat nu te mai simt.

Mi-as dori sa iti aud ticaitul zgomotos, sa iti traiesc secundele in slow motion, sa ma simt captivata de tine… sa ma plictisesc de cat de incet treci, ca mai apoi sa te aduc inapoi in prezentul de maine.

Sunt suparata pe tine pentru ca nu te scurgi mai usor in asistenta persoanelor dragi ci in a persoanelor reci, ce nu merita nici macar umbra minutelor tale.

Nici nu stiu cand ai plecat astazi. M-ai lasat sa ma bucur de adierea diminetii tarzii, sa imi casc oboseala si sa imi plang slabirea trupului acestuia slab, ce parca nu mai tine cu mine ca odinioara.

Dupa cafeaua tare de dimineata, m-ai luat val-vartej si m-ai adus intr-o mare involburata de sarcini si probleme ca nu am stiut nici cand am inceput dar nici cand am terminat.

Timpule hain, nici nu m-ai lasat sa imi savurez bucatele de toate zilele. Mi-ai spus ca avem timp, si eu te-am crezut ca o naiva ce sunt.

Ma pacalesti ca o sa ajungem in toate locurile propuse in timp util, imi promiti marea cu sarea si ma lasi in desert, pustiita si necajita.

Astazi, mai mult decat in toate celelalte zile sunt suparata pe tine, timp arogant si hot. Astfel, maine, 24 august vom avea un pact. Tu sa-mi dai inapoi orele lungi si atat de desfirate in minute si secunde, sa-mi aduci inapoi caldura celor dragi si zambetele sincere ale familiei, sa-mi aduci inapoi ce mi-ai luat.

In caz contrar voi arunca si distruge toate orologiile si dispozitivele moderne de inregistrare ale contabilitatii tale, cu secunde, minute, ore si tot.

Nu imi pasa daca esti dispus sa risti sau nu. Maine e totul sau nimic.


English version

Today I feel nervous, upset even. I’m mad at you, cruel time. You slip so fast between thoughts, moments and hours that I can not feel you anymore.

I’d like to hear your noisy tingling, to spend your slow-motion seconds, to feel fascinated by you … to get bored of how slow you are going through, then to bring you back to tomorrow’s present.

I’m angry with you because you do not pass easier in presence of my loved ones but in the presence of cold people, which don’t deserve the shadow of your minutes.

I do not even know when you left today. You let me enjoy the late morning mourning, cling to my fatigue and cry at the weakness of my weak body, which doesen’t seem to care about me as once did.

After the hard morning coffee, you got me up and you brought me into a great deal of trouble and tasks that I did not know when I started or when I finished.

Oh cruel time, you have not let me enjoy my food all day. You told me we had time, and I thought you, like a naive I was.

You’re fooling me that we’ll get to all the proposed places in a timely manner, promise me the sea with salt and leave me in desert, desolate and uncomfortable.

Today, more than all the other days I am mad at you, arrogant and theif time. So, tomorrow, August 24 we will have a pact. You will give me back the long hours and so desolate in minutes and seconds, bring my loved ones warmth back to me and the sincere smiles of my family, bring me back what you got from me.

Otherwise, I will throw and destroy all the clocks and modern recording devices of your accounting, with seconds, minutes, hours, and so on.

I don’t care if you are willing to risk or no. Tomorrow is all or nothing.


Publicat în Articole in limba engleza/English articles, Ganduri II/Thoughts II, Ganduri/Thoughts

Lost time is never found again

Rutina a poposit si pe meleagurile mele iar timpul pare sa fie acccelerat.

La inceputul zilei, odata cu rasaritul soarelui ma pregatesc de o noua calatorie din aceasta scurta viata, de un element necesar si indispensabil, si anume locul de munca.

Somnoroasa, cu ochii intredeschisi ma aranjez in slow motion, parca cu vointa altcuiva, si imi arunc intr-o geanta cele necesare zilei respective.

In scurta deplasare catre slujba ma sprijin de un colt al ferestrei vehicului vechi de ani de zile si citesc randuri adunate de pe blog.

Odata ajunsa la birou imi croiesc drum inspre noul meu „spatiu personal”, sorbesc cateva picaturi dintr-o cafea fierbinte preparata pe fuga si incep sa continui munca din ziua precedenta.

Avize, rapoarte, retururi, bonuri de consum, toate asteapta sa fie facute in timp rapid, corecte si precise pentru a usura munca celor de sus.

Cu ochii atintiti in ecranul plat, ma pierd in cifre intortocheate, schimonosite de virgule, alte cifre si puncte dupa ele; notez date dintr-un program obosit de vreme si notiuni, introducandu-le in Excel, gandindu-le si asezandu-le in ordinea firii.

Scaunul de la birou e inconfortabil iar atmosfera e zgomotoasa… tipete se aud din stanga si din dreapta, nimic pare sa nu fie la locul lui si totul e alandala.

Privesc in jur pentru o lamurire, o rezolvare la problema mea dar toata lumea pare sa fie blocata in dezordinea ei, aruncand hartii si cuvinte fara rost.

Dezamagita de situatie, ma ingrop in alte documente si calcule, dorindu-mi sa fi stiut rostul si scopul meu in acel loc.

Afara soarele topeste persoane nervoase, lasand in urma sudoare si indignare. Inauntru, razele sale poposesc foarte putin, aerul cald fiind inlocuit de unul semi-rece, innabusit de aglomeratia persistenta de oameni agasanti ce pare a se amplifica.

daiga-ellaby-354462-unsplashDar orele se scurg cu repeziciune iar timpul pare sa isi fi uitat masura, scurgand din clepsindra smocuri de nisip.

Cei dragi? Uitati poate; se afla undeva, intr-un loc anume… in apelurile ratate de pe telefon. Mi-as dori sa ii aud, sa le descopar respiratia si starea de spirit. Mi-as dori sa ma invalmaseasca cu un val de energie si speranta, sa imi spuna ca totul va fi bine si eu nu sunt blocata undeva, intr-o cutie de chibrituri… .

English version

The routine has also landed in my land, and time seems to be accelerating.

At the beginning of the day, as the sun rises, I prepare for a new journey from this short life, a necessary and indispensable element, namely work.

Sleeping, with intriguing eyes, I get ready in slow motion, with someone else’s will, and I throw in a bag everything I need for that day of work.

In the short trip to the job I support myself to a corner of the window of the old vehicle who has years of functioning and read rows gathered from the blog.

Once I get at my office I’m making my way to my new „personal space”, sipping a few drops of the hot coffee made on the run and continue my activity from the day before.

Notices, reports, returns, consumer vouchers, all are expected to be made in quick, accurate and precise time to ease the work of the people above me.

With eyes fixed on the flat screen, I lose in twisted numbers, scattered by commas, other figures and points after them; I write down data from a tired program of weather and notions, introducing them into Excel, thinking about them and putting them in the order of nature.

The office chair is uncomfortable and the atmosphere is noisy… screaming is heard from the left and right, nothing seems to be in his place and everything is inside out.

I look around for clarification, a solution to my problem, but everyone seems to be stuck in their clutter, throwing pointless papers and words.

Disappointed by the situation, I bury myself in other documents and calculations, wanting to know my role and purpose in that place.

Outside the sun melts people, leaving sweat and indignation. Inside, its rays are very small, with the warm air being replaced by a semi-cold one, overwhelmed by the persistent agglomeration of the angry people that seems to be amplifying.

Hours rush out quickly and time seems to have forgotten the measure, leaking from the hourglass sandbags.

Loved ones? Forgotten; they’re somewhere, in a certain place… found in missed calls on the phone. I would like to hear them, to discover their breathing and mood. I would like them to embrace me with a wave of energy and hope, to tell me that everything will be fine and that I’m not stuck somewhere in a box of matches… .


Publicat în Bufnite/Owls, Ganduri/Thoughts, Plasmuiri ale imaginatiei, Povesti de viata/Life stories

Oameni si misconceptii despre tineri

In acest articol va voi istorisi doua intamplari recente din viata mea cotidiana si voi concluziona cateva idei pe seama acestora.


Duminica mi-am croit drum inspre chioscul dintre blocuri pentru a achizitiona cate ceva dulce, ceva „de rontait”, voiam sa ma rasfat putin inainte de inceperea muncii.

Involuntar, in timp ce paseam normal printre cararea ingusta ce conducea inspre zona mai populata, am auzit discutia unor octogenari daca le pot spune asa, aveau cativa ani petrecuti in aceasta viata tulburata.

„Badea Gheorghe: Eh, tineretul din ziua de astazi numai e cum a fost odata… ei sunt profitori si cauta doar bani… .

Badea Ion: Daa, asa este… .”

Cu coada ochiului am aruncat o privire iritata asupra batranilor si mi-am vazut de drum.


Astazi am luat un microbuz local pentru a ajunge la serviciu. Nu era o distanta atat de mare, doar 5 kilometri dar nu preferam sa imi incep dimineata cu un mers pe jos, presimteam ca va fi o zi lunga si voi avea nevoie de energie.

Asadar, m-am urcat in vehicul, am achitat suma transportului si m-am asezat linistita, langa o doamna mai in varsta.

Intamplarea face ca, in fata, pe primele scaune dupa al meu s-au asezat doi barbati, cred ca aveau in jur de 40-50 de ani cu aproximatie.

Cel din stanga, mare vorbaret; cel din dreapta, asculta dar dadea raspunsuri coerente si la obiect, veridice, era un profesor sau invatator pesemne.

„Gheorghe: Ce mai faci bai Gheorghe, de cand nu te-am mai vazut!

Ion: No bine, ma… uite vin de la scoala.

Gheorghe: Tot cu scoala, tot cu scoala?

Ion: Pai cum altfel? Au mai ramas cativa elevi restanti pe vara si mai scot si eu ceva… zise profesorul/invatatorul ganditor cu un suras zeflemitor.

Gheorghe: Eu! Eu imi doresc ca fiul meu sa invete sa se bucurie de copilarie, nu vreau sa ii umplu mintea cu toate obiceiurile astea tampite… telefon, televizor.

Ion: Da, da asa este. Nici la televizor nu ai ce vedea in ultima vreme, sunt doar ineptii.

Gheorghe: Euuu! Eu obisnuiam sa citesc carti, reviste… nimic nu scapa din mana mea!!! Dar acum, cu familia mi-am mai pierdut din obicei, nu mai am timp, ce sa fac!

Ion: Pai cum nu, tot timpul trebuie sa citesti, sa te simti cultivat si informat.

Gheorghe: El, el e pasionat de luna, de chestii astronomice! Intr-o seara m-a intrebat de ce nu este luna pe cer? Si eu i-am raspuns ca este acolo, numai ca sunt nori si e ceata si nu se vede. El mi-a zis, Tata, hai cu racheta sa vedem luna! Rase Gheorghe inspre sine, cu patos si mandrie.

Discutia celor doi era atat de aprinsa si de asurzitoare incat, vrand nevrand erai captiv in acel dialog ca spectator.

Gheorghe: Pai uita-te si tu!… Toti destrabalatii, toti salbaticii stau pe telefon… si se intoarce cu fata inspre mine… care eu, citeam un articol pe blog, sa mai treaca cumva clipele monotone si iritante din acea calatorie lunga cauzata de traficul matinal.

La penultima statie au coborat si cei doi vorbareti, care indreptandu-se spre usa automobilului aruncasera privirea spre mine, din nou, pentru a observa daca mai „butonam” telefonul, cautand si sperand la vreo aprobare.


Traim intr-o societate in care suntem judecati zilnic, dupa infatisare, dupa port si dupa comportament. De foarte multe ori se intampla ca judecatorii sa fie niste persoane lipsite de importanta care cauta atentie si aprobare, or care vor sa isi dovedeasca ceva personal.

Spre exemplu, in cazul primei intamplari I, am ramas stupefiata la auzul cuvintelor spuse de acei batrani, pur si simplu m-am blocat. De ce unii batrani ar crede lucrul acesta? Sunt foarte multe persoane de varsta mea care muncesc pe rupte pentru a intretine o familie sau pentru viitorul si bunastarea lor.

E drept ca unii tineri sunt exceptia de la regula si aleg sa isi duca traiul pe spatele parintilor sau al bunicilor, considerand ca le fac un favor, ca stau acasa si fac nimic. Dar asta nu inseamna ca trebuie sa generalizeze, sau ca trebuie sa considere ca toti suntem o apa si un pamant. Si ei au fost ca noi, si ei au trait varsta de 20 de ani, poate insotite de mai multe peripetii decat la cele gandite de noi, dar cine mai sta sa numere?

In cazul al doilea, am privit si ascultat cum noua generatie pasionata de tehnologie si informatica este decazuta in ochii unor mediocri, lipsiti de cultura sau sens.

Adica, tu ca profesor, astepti „ceva” de la un elev, il lasi repetent pentru ce? Sa fii tu omagiat, sa iti fie adus un cadou pentru simplul fapt ca iti faci treaba si duci la implinire ceea ce ai visat si dorit sa faci toata viata?

Daca un elev/student ramane repetent inseamna ca tu nu esti un profesor/invatator atat de bun. Sunt si elevi neascultatori care intradevar, pun la incercare rabdarea si abilitatea invatatorului de a-si profesa meseria dar tu ca dascal trebuie sa stii sa ii aduci pe calea cea buna. Nu exista elevi rai, ci elevi neintelesi.

Nu consider noua tehnologie neaparat ca pe un hot al copilariei. Da, intr-o oarecare masura capteaza atentia si curiozitatea micutului copil, creeaza dependenta dar hai sa fim seriosi, daca noi, la varsta copiilor de astazi, am fi avut atat de mult acces la informatie si tehnologie, nu am fi profitat?

Si aici, este vina parintilor intr-un mic procentaj. Tu, ca parinte, esti dator sa iti educi copilul, sa ii arati calea cea buna si corecta; sa stii sa fructifici fiecare moment din dezvoltarea sa ca individ, si sa ii oferi oportunitatea de a se bucura de fiecare element al copilariei, fie ca vorbim de simpla joaca in nisip, fie de jucarii, fie de tehnologie!

Intr-un fel nici nu cred ca inteleg. Parcurile sunt pline de copii, ii aud in fiecare zi chicotind si razand, practicand fel de fel de jocuri, din ce in ce mai inovative si mai surprinzatoare. Am un parc in fata blocului si in ciuda vremii capricioase si a ploii abundente, micutii inca se joaca! Ies prin ploaie, se dau pe tobogan, se joaca de-a prinsa… intr-o zi am zarit niste fetite sarind in balti, ude leoarca dar distrandu-se maxim.

Trebuie sa invatam sa ne bucuram din toate, si din ploaie, si din oameni falsi, sa intelegem ca suntem in secolul 21 si tehnologia avanseaza pe zi ce trece. Vad persoane in varsta care se minuneaza chiar si de noile jucarii ce sunt dezvoltare si le utilizeaza cu drag si interes, ca niste copii ce abia descopera lumea.

In ciuda parerilor meschine, a exceptiilor de la regula si a oamenilor lipsiti de sens, viata merge inainte, cu bucuriile copilariei si a varstei tineretii, cu bine si cu rau; niciodata nu vom avea doar soare, cum niciodata nu vor fi doar oameni drepti si cuminti.