Nu stiu despre voi, insa pe mine m-au fermecat pisicile inca de cand eram mica. Prin felul lor de a fi, prin comportamentul lor pisicesc ma determinau sa ma joc cu ele de dimineata pana seara cu toate ca parintii mei erau putin cam rezervati in privinta lor; Aveau acele idei care bineinteles, mie mi se pareau irationale pe vremea aia. Ii auzeam spunandu-mi revoltatori: ,,Nu atinge pisica, vei inghiti fara sa stii un par de-al lor si te vei imbolnavi!!!” sau ,,Uite te-a zgariat pisica !! Ti-am spus sa fii mai atenta!” Si oricat de mult m-ar fi certat cei dragi nu as fi renuntat niciodata la joaca mea cu ele. Pur si simplu le adoram.
Insa sincera sa fiu, nici un pisoi din cati am avut nu m-a ,,cucerit” mai mult ca pisoiul meu Remus. Stiu ca numele suna cam neobisnuit pentru o pisica, insa pe atunci imi parea numele cel mai potrivit. La inceput era un pisoi extrem de sperios, mi-a luat mult timp sa ma imprietenesc cu el, era mai tot timpul ascuns printr-un colt al camerei de unde nimeni nu-l putea observa. In timp s-a atasat de mine mai mult decat as fi crezut. Era mai mereu prin preajma mea sau prin picioarele parintilor, oricat de iritant putea fi acest lucru dar cu timpul s-au obisnuit si ei.
Dis-de-dimineata venea in camera mea, se urca pe pat, verifica sa vada daca dorm si in cazul in care observa ca nu ma clinteam din pat se aseza pe patura si dormea si el langa mine. Imi reamintesc ca intr-o dimineata m-a prins cam ,,cu fata la cearceaf” si fara sa vreau, nestiind ce se aseaza langa mine l-am aruncat exact pe dulapul ce se afla la cativa metri de pat. Spre surprinderea mea, Remus s-a intors inapoi si s-a asezat langa mine, de data asta ceva mai departe.
Chiar si vecinele mele s-au atasat de el, dezmierdandu-l si oferindu-i cate ceva bun. Din pacate, Remus a inteles altceva din bunatatea vecinilor si a ales sa se delecteze cu un crap la gratar in timp ce oamenii nu erau prin preajma. Pana cand s-au intors ei sa ia pranzul, Remus deja isi terminara masa si pleca linistit.
Ehee dar cu timpul Remus al meu crescuse, nu mai era interesat de joaca si cam uitase sa mai treaca pe acasa. Desi venea cam rar, il rasfatam precum un rege ori de cate ori aveam sansa. La tara, unde locuiam eu pe vremea aia, aveam doi verisori, Costel si Lenuta. Nu mai retin exact cu ce l-am suparat pe verisorul meu asa rau, incat fara stirea mea a dus motanul de acasa. Nu cred ca este necesar sa va spun cat de suparata am fost pe el si cate zile am plans nestiind unde este Remus si daca mai este in viata.
Cu timpul mi-am schimbat locuinta, am avut mai multi pisici insa nici unul nu mi-a placut la fel de mult ca Remus. Trecusera cam 3-4 ani de cand plecase si am ajuns sa-l uit incetul cu incetul. Apoi intr-o zi eram in sufragerie si faceam curatenie; am lasat usile si geamurile larg deschise pentru a intra aer curat. Indreptandu-ma spre alta camera si cautand detergentul pentru geamuri am observat un pisoi negru cu alb, cu mustatile taiate, batut … intr-o stare jalnica. A mieunat de doua trei ori cautand atentie. La o privire mai atenta mi-am dat seama ca acel pisoi era chiar Remus.
L-am primit cu drag inapoi si i-am oferit grija si atentia de care dusese lipsa. Treptat s-a obisnuit iar cu mine si cu familia mea. Acum Remus se plimba prin sat dupa pisici si atragand atentia vecinilor, acestia il prindeau si il ascundeau pentru zile bune in stiu eu ce debara de-a lor cu scopul sa le vina de hac sobolanilor. Cand venea pe acasa dupa zile bune, il zaream batut, cu mustatile arse si istovit. Neavand ce sa ii fac, il priveam cum pleaca si numai vine cu zilele, uneori saptamanile.
Nu am sa uit niciodata pe vecinul meu ce l-a omorat pentru simplul fapt ca din cauza foamei si a batailor repetate nu mai putea prinde soareci. Am urat si voi uri mereu persoanele ce nu stiu sa pretuiasca animalele!
Deoarece in copilaria mea am fost o persoana mai timida si mai retrasa mi-am gasit uneori refugiul si prietenii in aceste animale iar ele vor insemna mereu ceva special pentru mine !
