Ipostaze

I

              29 aprilie 2015.Doar o zi racoroasa de miercuri,primavara.O zi in care soarele si razele lui calduroase au disparut din peisaj,lasand ploaia si vantul sa acopere toata bucuria si veselia cu monotonia si reveria.La primul contact cu lumea de afara aerul rece si ploaia isi fac simtite prezenta.O briza de aer rece,acompaniata de cateva picuri reci de ploaie iti provoaca o senzatie de trezire mai dura decat efectul amestecului plantei de cafea.Oameni grabiti,alearga fiecare in drumul sau,dorindu-si parca cu mai multa ardoare sa cuprinda mai mult timp in palma si sa-l manipuleze conform viselor.Se ciocnesc in graba,unul de altul ,din greseli intentionate ,scuzandu-se sfiosi strabatand drumul stiut de atata vreme.O pisica pufoasa neagra isi cauta un loc caldut,ferit de aglomeratie si masini.In graba ei,taie calea unor fiinte la fel de grabite scapand cu greu insultelor aduse din vina superstitiilor; ciori de aceeasi culoare,cu penajul scamosat isi incep reuniunea cu cativa metri mai sus de harababura de la sol,dantuind si ele zapacite acel dans vechi,strigand simultan sunetul specific lor.

II

           Dar in clepsidra,nisipul e trecut de jumatate.E dupa amiaza,si orele au zburat fara sa intrebe.Lucrurile incep sa se miste in slow motion.Pana si oamenii,pioni pe un joc de sah,par a-si fi incetinit ritmul.Ceea ce nu se poate spune si despre atmosfera.Picurii de ploaie au inceput sa curga tot mai des,vijelios spulberate de curentii de aer.Si totusi,era o pata de culoare… .

III

           Am zarit-o in multime.Cu pasii marunti,incalciti isi face loc printre trecatori.Timid,usurel paseste pe aleea scorojita de timp si de atatia oameni grabiti strivita inainte cu multi ani.Era usor de observat.Ochii ti se loveau de imaginea ivita instantaneu si te determina sa privesti.Printre atatia trecatori pripiti de timp,rutina si vremea cea urata ,ea era singura persoana ce nu se ferea de vantul crud,rece si picaturile spontane de ploaie ce se iveau cand ici cand colo.Trupul fetei se mladia usor in bataia vantului,in incercarea de a merge mai departe.Hainele prea subtiri ,agatate de curentii de aer pluteau usor in atmosfera uda si rece.Paru-i lung si matasos dansa gratios odata ce ea inainta in mers.Chipul desenat parca de mari pictori,era vizibil doar pe jumatate fiindu-i ascuns de umbrela.O umbrela mare si colorata ii era partenera in aceasta calatorie scurta.Iar ea tinea strans de manerul ei in speranta de a nu-si pierde acoperirea si sustinerea.Pe sub umbrela puteai descoperi insa o cu totul alta poveste.Acea aspectuoasa persoana pe afara ,era o cu totul alta pe dinauntru.Ochii ei oglindeau o tristete nemaintalnita.Fereastra sufletului ei spunea o cu totul alta poveste.Ploaia ii adusese la viata amintiri triste din trecut ,ce o macinau de o perioada mai indelungata.Involuntar,i-am citit gandurile:

,,Toate lucrurile care au fost,care s-au intamplat in trecut nu-si mai gaseau locul in prezent,erau inutile.Si mai mult decat atat o raneau peste limite si mereu o faceau sa se intoarca inapoi sa isi regandeasca actiunile si faptele facute in trecut. Da si greseli,destul de multe greseli.Amintiri,fapte,ganduri,idei ; toate erau acolo,desi ea incercase sa le alunge cat mai mult cu putinta.A incercat pana sa si treaca mai departe,si-a spus ca nu se mai poate asa. Suferinta nu aduce nimic bun,nimic altceva decat lacrimi,dureri de inima si stare de rau.Ea stia asta mai bine decat oricine,si totusi uneori nu se putea abtine sa nu retraiasca acele momente.Acele clipe relativ frumoase care o facusera sa zambeasca si sa admita din toata inima ca erafericita.Da,fericita. Scopul ei in viata a fost sa fie fericita,sa traiasca cu zambetul pe buze fiecare zi,cu sufletul deschis fara frica,fara frustrari si fara conditii.Sa fie ea,pur si simplu ea.Sa traiasca vesela,in comuniune cu cei de langa ea.Sa nu-i pese daca a esuat intr-o situatie si sa treaca cu usurinta peste greutati,intampinand necunoscutul cu bratele deschise.Sa fie ,mai presus de toate optimista.Caci o atitudine ca aceasta te ajuta sa primesti fiecare colaps ca pe un pasi inainte.Te invie… .Si in ciuda faptului ca incercase de atatea ori nu isi pierduse speranta.Trist este ca aproape de fiecare data cand a incercat asta ,a esuat lamentabil.Increderea in persoane necunoscute,lipsa stimei de sine si atitudinea de copil n-au dus-o nicaieri,ci i-au facut rau,foarte mult rau.Au ranit-o atat de profund incat o posibila ridicare si vindecare era aproape imposibila.In ochii ei mari,nu exista.Era ca un vis de neatins,o himera ce se iveste inaintea ochilor pentru o secunda si dispare fara urma.Un copil pustiit,gol pe dinauntru,cu inima sfasiata si sufletul tandari,asa era ea.Ii venea greu sa mai existe,sa mai respire.”

=

Cu umbrela deoparte,hainele si parul jilav,cu privirea lasata in jos si lacrimile spalate  de ploaie la cativa pasi mai departe ,pe aleea gloduroasa aproape de acasa,m-am descoperit pe mine … !Si pe tine,cel ce te regasesti in randurile mele.

da5c9290452b11fbb22797a08d343b40

Iubire târzie

– Nehotăriri –
E dimineaţă din nou.Altă zi a început să treacă ca şi celelalte ,în rând. A trecut mult timp de când incidentul s-a întâmplat dar nu înţeleg de ce simt să fi plecat atât de puţine clipe.În mintea mea,amintirile au rămas mai vii decât oricând şi oricât de mult aş încerca să le alung,să le fac să dispară nu pot.Îmi forţez creierul şi mintea şi imaginaţia şi tot doar să pleci,să nu te mai simt.Pe moment,ideea de a fi puternică şi de a trece peste îmi pare mai bună că niciodată.Şi mă agăţ de ea cu disperare ,disipând orice clipă petrecută împreună,de la una care mi-a adus zâmbete până la cea care m-a făcut să plâng zile întregi.Jocul îmi merge bine o zi,o săptămâna,o luna … poate şi mai mult.Până când revii iar. De ce? De ce n-ai plecat încă?! De ce după atâta timp tot mai am momente când vărs lacrimi pentru tine?! Nu pot să mă înţeleg. Încerc cu tot posibilul să fac cum pot să te alung,dar tu rămâi mereu.Şi când pleci din gândurile mele cotidiene şi din imaginaţia mea apari în vise.Şi toate te strigă,te vor înapoi şi ar da orice să te aibă din nou.Pline de amărăciune,tristeţe şi monotonie.
Însă realitatea e alta. Raţiunea e alta.Tot la fel de sumbră şi grea dar una care te respinge.Una care e conştientă că trebuie să lupte ,să realizeze ceea ce trebuie în viaţă şi să treacă peste persoanele care m-au făcut să sufăr.Să le uite. Una care n-a acceptat trădarea şi faptele tale rele,lacrimile aduse şi vorbele urâte.Ci le-a făcut loc în centru,făcând să dispară cele bune.Una care e conştientă de răul adus de ţine şi care ar da orice să nu mai exişti în ea.Să pleci şi să o laşi să îşi continue drumul în viaţă,fără tine.E acea parte care nu mai oferă o a două şansă şi nu suportă lacrimile.E acea parte care s-a ridicat când tu m-ai făcut să cad.O parte ce ascunde în ea o suferinţă fără margini ,dar care o înfăşoară frumos într-o răutate şi într-un egoism inexplicabil.O parte care nu înţelege de ce m-am implicat în asta şi care ar fi vrut să nu fi trecut pe aici.O parte care mă mustră pentru toată greşelile mele şi care nu are loc de iertare,cuvinte frumoase sau sentimente.Una matură ,cu planuri şi idei şi noi speranţe.Una care nu se lasă de la un prim colaps,ci se ridică ştergându-se de praf mergând mai departe.Una care calcă în picioare răutăţile şi care nu cedează uşor.Una care a învăţat să culeagă binele din rău întorcându-l în favoarea ei.Una în care tu ,tu nu eşti de fapt! Şi dacă sufletul e trist acum,din cauza viselor de peste noapte,în timp se va regenera.Am încredere în el,căci el a fost mereu cu mine. Nu persoanele pasagere … .Sufletul ascunde partea mai fină,mai sensibilă ,mai slabă care nu ştie să lupte.Dar care împreună cu raţiunea fac echipa bună.Şi care în timp,vor aducezâmbete şi bucurii,de asta sunt sigură. Bucurii şi zâmbete care se vor naşte din simplitate,din speranţa şi bunătate şi nu vor fi dependente de tine 🙂 .

n52387453bbd73

Confesiuni

Stii ce ? Mereu mi-ai spus ca esti deznadajduita,ca nu stii ce sa faci si ca tot timpul ai probleme in controlarea vietii tale,ca nu gasesti raspunsul la intrebarile tale.Dar te-ai intrebat vreodata,de ce?! De ce cauti fericirea ta in a altora? De ce cauti sa te sprijini de ,,umarul ,, unei persoane mereu,de ce ai nevoie de atata atentie si de ce cauti mai mult decat ai?De ce cauti atat de mult sa iti gasesti acele persoane care stii ca vor valora pentru tine mai mult decat viata ta? Cand stii ca Dumnezeu iti va oferi totul,doar ca ai nevoie de rabdare. De ce? Chiar crezi ca vei alege ceva mai bun decat iti va oferi EL? De ce cautand fericirea alaturi de Domnul te impleticesti pe drum si ajungi sa suferi la fiecare popas? Oare nu stii ca EL are toate grijile,nevoile,frustrarile,tristetile,ingrijorarile si durerile tale? Chiar consideri ca e orb ?! Tot,dar tot ceea ce face EL este pentru binele tau.Si nimic ,dar nimic nu e impotriva ta.

Pana acum mi-ai parut o enigma,sincer.Am incercat sa te descopar si sa te inteleg cat mai mult cu putinta,doar ca mi-a venit greu.Esti o persoana complicata,nu stiu daca ai vreo definitie.In fiecare zi ma uimesti cu ceva nou,si nu tot timpul cu ceva bun. Incerci sa cauti fericire,prietenie dar nu stii cum sa jonglezi cu situatia.Nu mergi pana la capatul liniei si mereu bajbai cautand raspunsuri. Acum esti ok,zambitoare… as spune fericita dar nu stiu daca ai fost vreodata,daca ti-ai permis in viata asta dreptul de a fi fericita,de a zambi cu tot sufletul.Cauti raspunsurile in locuri,persoane inaccesibile.Si cunosti riscurile mai bine decat oricine,caci stii ca te fac sa suferi mai mult decat orice. Dar nu,tu risti mereu sperand ca va aparea perfectiunea. Am tot incercat sa iti explic,si viata ta a facut-o ,nu doar eu, ca perfectiunea nu exista.Fericirea sta in lucrurile marunte,simple ,nu in cele complicate. Realizeaza ca alergand dupa luna vei rata stelele.Si luna e mereu departe,departe de tine.Pe cand stelele sunt mereu acolo pentru tine,veghind la fiecare miscare si fapta a ta.Si ele si-ar da si viata pentru tine,doar ca tu sa vezi asta.O vei face? Doar tu stii raspunsul,dar ai grija ca si stelele isi vor pierde din stralucire si nu vor mai luci asupra ta daca mai continui asa.

Adancindu-te in relatii cu alte persoane ,uiti de celelalte si iti concentrezi toata atentia pe acea,singura relatie care in gandirea ta te face cea mai fericita.Traiesti pentru ea,respiri pentru ea,o simti doar pe ea.Uiti de tine si te daruiesti complet ei,de cei din jur nu mai are rost sa pomenesc ca … nu exista.Privesti superficial persoanele din jurul tau si le consideri aproape inutile.Persoane ,,idioate,, care nu gandesc ,ci doar exista.Persoane care traiesc pentru tine doar cand ai nevoie de un lucru,sau ceva.Ajung sa cred ca pana si hug-urile si cuvintele frumoase spuse sunt doar de decor,de dragul situatiei.Arunci la suparare cuvinte care nici nu ai idee ce mult dor.Ai frustrari,amintiri,ce nu te lasa sa inchizi ochii noaptea. Plangi de dorul amintirilor placute si ai vrea sa nu le fi simtit,sa nu fi trecut pe acolo.Dar nu mai poti schimba trecutul,iar acum,Domnul e departe de tine.Ti-e dor de EL,IL cauti in fiece lucru sau carte,sau film sau melodie care te poate alina.Fredonezi plangand melodii ce stii ca nu vor mai avea acelasi farmec,ca in timpurile de demult.Cauti raspunsurile si calea cea dreapta pe drumul cel gresit.Tratezi persoanele din jurul tau cu indiferenta si raceala doar pentru ca nu ai stiut sa te comporti cum doreai cu ,,acea persoana,, ,gandind ca poate asa vei putea fi mai dura cu tine,cu asteptarile tale.Te-ai gandit ca gresesti?!

Ti-am scris aceste randuri nu pentru a te supara,ci pentru a te face sa realizezi ca gresesti,drag prieten,si ca drumul pe care ai continuat pana acum nu e cel bun,nu e cel dorit de tine.Raspunsurile,dupa cum ti-am mai spus,sunt in tine. Deschide-ti ochii si sufletul la realitate,trezeste-te si priveste-ti viata asa cum este ea! Imagineaza-ti doar ce bine si ce frumos ar fi sa poti renunta la toate frustrarile,grijile inutile si gandurile ce te chinuiesc. As putea spune ca ai putea trai ,si te-ai putea bucura cu adevarat de micile fericiri ale vietii.Priveste viata din prisma unui om bolnav,pe moarte, prin ochii unui orb ,abia atunci vei putea realiza cat de norocoasa esti si cu cate lucruri frumoase te-a inzestrat Dumnezeu!

 

Suflet trist – Inceputuri ->Part. V.

Panoul de control anunta intoarcerea trenului 258 in gara.Era trenul lor,cel care le deschidea portile inspre calatoria vietii si necunoscut.Era momentul.

Sam isi insfaca bucuroasa gentile si porni catre tren alaturi de Elena.Insa trenul acesta arata diferit…diferit de cel care si-l inchipuise ele.Era mai ponosit,mai invechit si chiar murdar.Ele aveau rezervate compartimentul I si spre surprinderea lor in acel tren erau doar 5 compartimente.Ignorara acest lucru si se urcara in tren fericite.Dar apoi,de ce sa faca nazuri?Ce mai conteaza mijlocul de transport cand de fapt el va fi cel care le va conduce catre necunoscut?

Ziua care parea sa inceapa bine s-a posomorat,devenind mai monotona si mai racoroasa.Picaturi mari de apa incepura sa cada zgomotos pe trenul ruginit imitand batai ale focurilor de arma trantite in peretii duri si batrani al mijocului de transport pe linii ferate.Lacrimile ploii se scurgeau pe geamurile prafuite acoperite de o perdea gri imbibata in pamant.Un miros sinistru plutea in aer raspandind teroare si greata.Scaunele mari si rigide ce intrau in alcatuirea compartimentului erau acoperite de o fasie de material inchis la culoare cu motive ciudate brodate circular.Se pare ca scaunele erau cele care imbunatateau atmosfera compartimentului conferindu-i un aer mai putin grotesc si mai mult gotic.Timpul parea sa treaca greu,acele ceasornicului stagnand in miscari lente si neritmate,iar sunetele scoase de aceasta masinarie erau deranjante,zgariind timpanul la auz.Geamul ilustra in fata fetelor o adevarata lucrare video in genul anilor 80.Fereastra era sparta intr-un colt,o perdea ponosita acoperea o pata rosie sangerie cu firele sale desirate,neimpletite corespunzator,si de asemenea asternea prin pragul ei un film – filmul peisajelor.Erau peisaje acoperite de verdeata,de plante si arbori datatoare de miresme si culoare si de asemenea cu parcurgerea drumului puteai observa si peisaje monotone,galbejite de soarele arzator,dogorite de caldura prea puternica si de cruzimea soarelui.Erau nenumarate imagini de felurite forme si dimensiuni care furara atentia si privirea fetelor.Insa ele,ele erau obosite…emotiile si fericirea ce le-au insotit pana acum se diminuara treptat lasand loc oboselii si meditatiei.Ambele gandeau in particular la ce se va intampla.Orele se scurgeau ,una dupa alta in ciuda poftei de viata si a dorintei de cunoastere a tinerelor.O grea apasare pusera stapanire pe pleoapele lor facandu-le sa devina mai grele,mai irezistibile in pofida somnului ce se intrezarea de departe.Dintr-o data cedara.Greutatea ce apasara pe organismele lor slabite le smulse si cea mai mica farama de putere si luciditate.Pleoapele devenisera precum talgerele si le era aproape imposibil sa tina ochii deschisi.

In bataia vantului lin de vara si racoarea persistenta adusa de ploaia recenta,in compartimentul I din trenul 258 fetele adormira.

snow_trains_thigh_highs_sleeping_scarf_anime_girls_1500x1061_wallpaper_Wallpaper_1600x1200_www.wallpaperswa.com

Suflet trist – Inceputuri – Partea IV.

Dimineata nu se lasa asteptata.Elena se trezi tocmai in mijlocul rasaritului in timp ce soarele motaia somnoros vestind o noua zi luminoasa si calduroasa,cocosii isi faceau veseli datoria cantand cu spor si drag iar pasarile ciripeau melodios sarind dintr-un arbore in altul.Era o zi de miercuri superba insa Elena nu-si permitea sa zaboveasca,era ora 6 20.Avea nevoie sa ajunga la timp la gara,nu isi permitea sa intarzie.Isi perie in graba dintii in timp ce isi tragea anevoie ciorapii si fustita.Isi lua in pripa camasa pe ea,isi incheie nasturii in timp ce isi tragea o bluzita neagra si apoi se pieptana,isi lua bagajele si fugi in drum pentru a prinde microbuzul.

Isi luara ramas bun de la parintii ei si porni in calatoria nu mult asteptata.Dar habar nu avea ce urma a i se asterne in cale…

Spre fericirea Elenei masina era cvasiplina.In fata majoritatea locurilor erau libere,apoi treptat,precum inaintai pe culoarul automobilului puteai observa ca scaunele erau ocupate.Oameni la a doua varsta ce mergeau in drumul lor,in tristetile si batranetile lor urmati de oameni trecuti bine prin viata la varsta de 40 -50 de ani ca mai apoi atentia sa-ti fie distrasa de tineri,copii.In spate se aflau cativa adolescenti galagiosi ce discutau de-ale lor si faceau haz de o babuta beteaga ce din pacate,saracuta cazuse prada curiozitatii si prostiei tinerilor dintr-un motiv neintemeiat.Femeia scapase telefonul ei pe jos si spre surprinderea ei,el se dezmembra.Sarira tot din el,si cartela si baterie si tot.Momente penibile provocate de jafuri „made in China” …asta era Romania,si nu aveam ce-i face.Victime erau batranica beteaga si foarte multe alte persoane a caror pusculita nu dadea pe dinafara de goala ce era.Intr-un final sporovaiala prosteasca a tinerilor fu oprita de cateva priviri ucigatoare si cateva cuvinte aspre rostite cu furie de catre niste calatori iritati de comportamentul inadaptatilor.Era o atmosfera linistita acum in masina.Fiecare persoana medita asupra lucrurilor stiute doar de ei si Dumnezeu,batranii priveau cu jind asupra peisajului ce alerga necontenit prin prisma ferestrei geamurilor prafuite si invechite incercand sa capteze o imagine de ansamblu asupra locului.Pana si tinerii incetasera discutiile si isi vedeau de treaba tacuti.Dar Elena?Elena era si ea prinsa in mreaja gandurilor.Gandea la aceasta excursie,la cum va fi,la ce va fi si mai ales la Sam.Cu cat timpul se scurgea mai repede cu atat o simtea mai distanta si mai rece,mai prinsa in activitatile ei si in special,mai indiferenta fata de ea.O durea aceasta distantare,si isi dorea sa poata trece peste ea usor,insa ii venea greu sa faca asta.4 ani de zile nu-i poti sterge cu buretele,si nici amintirile.Iti raman atarnate acolo de centrul inimii si iti imbolnavesc mintea si corpul cu ganduri negre si suspinari dureroase;ti-e aproape imposibil sa te descotorosesti de ele.Isi dorea cu ardoare ca momentele acestea,ultimele momente ce le va petrece impreuna cu ea sa nu se sfarseasca,sa dureze asa …toata viata.Si Sam sa ii fie alaturi si la bine si la rau in ciuda tuturor.Si visa asa…in modul acesta multa vreme.Ii placea sa construiasca scenarii in cutia aia mica care stie tot – creierul;si sa tinda atat de mult inspre realizarea lor incat sa i se indeplineasca.”Pentru ca daca crezi in ceva,se va implini” .Insa din pacate visarea Elenei fu oprita de frana brusca a mijlocului de transport ce vestea faptul ca a poposit in gara alaturi de pasageri.Se ridica repede de pe scaunul moale si pasi inspre iesirea din masina… .Coborase dintr-un vehicul si avea sa se urce intr-altul,insa de data asta insotita.Sam o astepta vesela intr-un colt al garii,langa un automat de cafea.Astazi arata waw!…Isi puse pe ea rochia daruita de Elena  in urma cu un an.Sam slabise mult si acum tesutul hainei se aseza mai frumos si elegant pe corpul ei dezvoltat si gratios.Era superba!Insa avea prea multe bagaje;Aveai impresia ca merge spre capatul lumii si ca nu se mai intoarce.Trei genti uriase si poseta stateau pe langa ea apropiate suspect – avea bani in ele?Elena surase la gandul acesta,isi lasa gandurile iritante in urma si porni in pas grabit catre prietena ei.

–          Draga mea,dar pleci catre capatul lumii?!

–          As vrea eu,dar cine stie pe unde ne vor purta picioarele!Raspunse Sam sireata si amuzata totodata.

–          Te-am asteptat o vreme…a facut pana harbu`?

–          Da,si am venit pe jos,raspunse Elena in gluma.

–          Ei,atunci se intelege.

Sam lasara cafeaua ei ce raspandea aburi in aerul de dimineata inca rece si isi imbratisa prietena.Primira o imbratisare tot la fel de calduroasa din partea Elenei ce dura cam 30 de secunde;Insa nici Sam nu se desprinse din stransoare,se pare ca lipsa Elenei chiar o deranjase pana la urma.

–          Dar… unde sunt ceilalti?

–          Aaa!Ceilalti! …Pai au plecat,raspunse Sam linistita.

–          Cum adica au plecat?!

–          Paai da,au plecat.Se pare ca s-au decis in ultima clipa sa isi schimbe planurile si au uitat sa anunte.Pana si Sorina si Ana sunt dezamagite.Si ele au ramas pe dinafara.

–          Ook,si noi ce mai cautam aici?Daca ei au plecat?

–          Pai cautam.Un tren …care sa ne ajute sa ii prindem urma.Ei au plecat cu trenul de ora 6 deci noi vom merge cu cel de ora 8 fara.Ii vom ajunge,stai linstita.

Elena tocmai linistita nu era.Nu avusese experiente prea placute in materie de vehicule si intarzieri …iar acum se simtea vinovata.Putea sa fi sunat seara dinainte la profesoara sa intrebe concret despre ceea ce se va intampla.Insa emotiile si incantarea ii risipise orice farama de gandire coerenta.Si nici nu mai era sigura,nici pe ea si nici pe Sam.I se parea totul o escapada prost gandita si acum se afla in gara cu nici un plan la dispozitie insa cu o tona de nesiguranta si furie.

–          Nu stiu Sam,nu mi se pare in regula.Ar trebui sa plecam acasa.

–          Cum adica sa plecam acasa?!Raspunse Sam intrigata.

–          Pai asa bine…nu cred ca ii vom mai ajunge pe ei veci,cine stie ce mijloace de transport vor mai schimba pana vor ajunge.Si noi …noi batem campii.

–          Ei,si ce daca!Macar o facem cu un scop…e calatoria noastra Elena.Ultima…si daca tu crezi ca eu o sa las o aiurita de profesoara si planurile ei meschine sa ne strice vacanta impreuna,te inseli.

Replica lui Sam a lasat-o pe Elena fara raspuns.Avea dreptate,si inca foarte mare dreptate.De asemenea o uimi si pofta ei de viata,de calatorie si curaj.Era o tipa puternica,mai puternica decat Elena.De fapt ea fusese ceea ce ii daruise speranta si ii insuflase dorinta de a merge mai departe.Si cat despre „excursie” o intelegea…la urma urmei ambele aveau acelasi scop – cel de a calatori impreuna.Si daca nu vor fi impreuna cu ceilalti colegi si profesoara ce?!Nu vor fi in stare sa se descurce?Elena credea tocmai contrariul.Si credea in Sam.

Suflet trist – partea III

Amintirile ii erau inca proaspete.Trecura secunde,ore,zile si luni de la intamplarea nefericita insa fantoma trecutului i se ivea in fiecare zi mai statornica si mai puternica decat in zilele precedente.

Povestea propriu-zisa

„Telefonul suna incontinuu.Dar ei nu-i pasa;Nu voia sa mai auda de nimeni si nimic.Decizia parintilor ei a fost destul de dura si a venit precum un fulger – neasteptata.Nu putea intelege de ce nu primea consimtamintul lor …era majora acum,putea decide pentru ea,pentru viata ei.Ea le-a respectat deciziile tot timpul si i-a sprijinit in tot;De ce nu puteau si ei,macar odata sa ii indeplineasca acea mica dorinta?Nu putea intelege…si la urma urmei nu voia sa inteleaga.Ea reusise in ceea ce isi propuse,terminase liceul cu bine si se gandea si la facultate,le facuse pe placul lor intr-un fel si ii facusera mandri de ea si faptele sale.Nu isi dorea decat sa petreaca cateva saptamani in compania prietenei sale intr-o excursie,ce era atat de grav?! … bine poate ca faptul ca acea excursie era la mii de kilometri departare intr-o tara necunoscuta;Dar ea era capabila sa isi poarte de grija si nu era singura.O avea pe Sam,prietena ei de-o viata,de ce s-ar teme?

Soneria telefonului incepuse sa devina destul de enervanta,si din instinct deschise clapita telefonului raspunzand instant la apel.

– Alo?!

– Buna Elena,ce faci?raspunse o voce vesela.

– Ah,tu erai … rau fac.

– Pai de ce rau?

– Nu o pot face Sam.Nu ma lasa ai mei …

– Nici nu trebuie.

– Cum adica?!

– Stii ce zi e azi?

– Marti 26 iulie …si ce daca?

– Ei bine,profesoara noastra draga(Doamna Constantin,diriginta imposibil de enervanta) maine organizeaza o mica excursie de doua saptamani in Ceahlau.Hai sa mergem in excursia asta,macar va fi o excursie,probabil in asta te va lasa si la urma urmei e ceva organizat.Nu mergem doar noi de capul nostru …;Ar fi fost o idee buna.Dar nu se compara cu tot entuziasmul si emotiile pe care le-au avut ele in timp ce planuiau adevarata lor escapada in Londra,si apoi Elena nici nu o prea suferea pe profesoara in cauza.Si totusi,parca nu-i venea sa creada…cum de si-a schimbat planurile asa subit?Pana ieri era foarte incantata de ideea lor de a merge in o cu totul alta parte decat Romania,tara lor draga(de care erau satule pana peste cap)si acum?!Acum era diferita.Era la fel de incantata de excursia in Ceahlau.Elena nu putea crede …

–          Hey,mai esti acolo?

–          Da…ma gandeam.

–          Nu te mai gandi.Actioneaza!Spune-le alor tai,impacheteaza-ti ce ai nevoie si haide.Maine dimineata la 7 e plecarea.Am fugit sa ma pregatesc si eu.Vorbim,te pup!

–          Ok,dar stai putin …

Telefonul s-a inchis in timp ce Elena dorea sa mai adauge ceva.Era totul prea in pripa,prea de tot.De ce s-ar fi grabit Sam atat doar pentru o excursie in Ceahlau?!Nu era felul ei de a fi,de a se comporta.Nici nu stia cum sa reactioneze si ce sa faca.Cei 4 ani petrecuti impreuna la aceeasi scoala le-au adus impreuna si le-a conferit sansa de a se cunoaste reciproc,insa acum Elena parea sa nu o mai cunoasca pe Sam.Dar trebuia sa faca asta,pentru ea.Nu mai aveau sansa de a ramane mult timp prietene apropiate pentru ca circumstantele le desparteau.Sam trebuia sa plece in alta tara la munca iar Elena e sa isi continuie studiile peste ceva timp.Aceasta mica escapada ar fi ultima lor oportunitate de a-si arata prietenia reciproc si de a mai petrece timp impreuna si Elena nu vru sa o rateze.

Pana la ora 8 seara toate erau infaptuite.Discutasera cu parintii ei despre excursia in Ceahlau si spre surprinderea ei parintii au fost de acord.Li s-a parut o idee mai buna excursia in tara si hotara sa-si lase singurul lor odor sa se bucure de mica vacanta.Isi impachetasera cu drag bagajele,si acum ca terminase tot ce avea de facut se retrase in locul ei special – balconul casei.Se asezase pe fotoliul moale ce era pus in coltul balconului si incepuse sa priveasca in jos,spre intinderea ce i se infatisa inaintea ochilor sai.Soarele disparuse de ceva vreme si acum intunericul acaparase aproape toata lumina puternica ce veghease pe parcursul zilei.Cativa copii inca se mai jucau pe afara la lumina slaba a unui bec innegrit de vreme si praf localizat in varful unui stalp,adolescentii sedeau pe o banca si discutau de-ale lor,satenii ocupati cu munca cotidiana iesira la o barfa…era o seara obisnuita in satucul ei.Linistea era innabusita de joaca copiilor si cearta unor vecini inflacarati de anumite chestii lipsite de importanta.In aceasta atmosfera tot ceea ce ii mai ramase sa faca era sa mediteze asupra zilei de maine si a celor ce vor urma.Insa ceva nu i se parea in regula…Sam nu scapase nici un cuvant despre excursia planificata de ele cu cateva luni mai inainte incat acum parea ca actioneaza ca si cum ar sti ce se va petrece si ar avea un cu totul alt plan.Se gandise si regandise de cateva ori incat pana la urma ajunse sa accepte provocarea intinsa de Sam cu ideea ca poate nu va fi chiar atat de rau.

Insa ceva nu se potrivea … .Dar orice ar fi se va descoperi maine,conchise Elena obosita lasandu-si povara gandurilor pe ziua de maine atipind in adierea vantului cald de vara.

Suflet trist – partea II

Ploaia s-a oprit.Frigul si picaturile de ploaie aduse de batalia cereasca a elementelor specifice si a climatului au facut loc astrului luminos pe intinderea boltei ceresti.Fascicolele trimise de stea coloreaza tinutul intr-o simfonie de culori impletite printr-o armonie neinteleasa.Licariri coloristice dau viata tinutului indepartat oferindu-i orasului capacitatea de a respira sub actiunea elementelor componente ale acestuia.

Lichidul transparent si limpede adus de ploaia mult asteptata straluceste in bataia inceata a soarelui lenes ce parca abia isi revine dintr-o hibernare mult prea scurta.Micutele fiinte umane isi scad pasii rapizi mergand cu mai putina graba prin mahalalele prafuite invechite de timp si vreme.Ca intr-un film vechi rulat de alinierea simetrica a fotografiilor zgariate din graba si neatentie ritmul pare ca nu exista.O dezorganizare continua si dizgratioasa loveste taramul determinandu-l sa revina la vechea sa rutina monotona.

Dar ea … .Ea nu mai e fericita.Ploaia s-a oprit,si de asemenea si veselia ei si-a gasit sfarsitul.Ochii sai coboara in jos a deznadejde si tristete creandu-i pe chipul sau frumos o amara expresie de dezamagire.Sufletul ei suspina,corpul i se impotriveste dorintei de a merge mai departe. Dar orice ar fi trebuie sa mearga mai departe.Nu isi putea permite sa renunte acum,nu dorea sa isi innece sufletul in nestiinta si durere.Nu putea inceta sa viseze.Visul era viata ei,ceva ce apartinea intru totul ei si nu putea fi luat de nimeni.Chiar daca uneori visurile traite de ea erau cosmaruri traite pe viu gasea puterea sa treaca peste.La urma urmei ploaia i-a inviat niste sentimente si i-a insuflat speranta si vointa de a reusi sa patrunda in viitorul necunoscut.

Ploaia i-a udat vesmintele si parul in intregime astfel incat acum parea precum un copil al strazii,uitat de parinti si lume.Apa i se prelingea de pe par pe chip si mai departe pe corp trimitandu-i fiori reci.Isi scutura parul si isi stoarce hainele mult prea ude pentru a fi uscate de doar o privire atenta a soarelui la malul unui rau murdar aflat in apropiere.Pantofii sai uzati si vechi sunau zgomotos pe betonul turnat in valuri pe pontonul vechi nefolosit de ani intregi.Dar nu putea sta in loc…

Mergea fara tinta.Nu avea idee unde o vor purta picioarele obosite de data aceasta si privea orice drum ca pe o noua cale de supravietuire prin jungla urbana.Dupa cativa kilometri anevoiosi strabatuti prin soarele acum foarte nemilos si arzator oboseala o toropi.Lipsita de vlaga si putere se opri in mijlocul unui parc parasit cazand in genunchi .Lacrimile incepura a-i curge fara incetare umezindu-i buzele si mainile.Ajunse la capatul asteptarilor iar toate puterile o parasisera,pana si acel mic licar de speranta adus de ploaia precedenta.Se intinse pe iarba proaspat udata de picaturile agere de apa venite de la o fantana arteziana din apropiere si incepuse sa-si adune puterile amintindu-si cu durere cele petrecute in urma cu cateva luni … .