S-a mai stins un suflet…

In viata aceasta scurta cunoastem persoane speciale, deosebite care aduc un plus de culoare si veselie, care improspateaza trairea zilei.

Ma refer de fapt, la bunici. Dupa ce dragii mei bunici au decedat mi-am indreptat afectiunea catre bunicii sotului meu, care la fel ca si ai mei, au fost oameni buni cu suflet sfant si drept.

Sunt de parere ca bunicii, de oriunde ar fi sau trai, sunt aceeiasi. Dragostea si respectul catre bunicii de pretutindeni ar trebui sa fie similara ca cea pentru ai nostri.

Bunicii…

Vorbesc despre acele persoane care au crescut generatii si generatii, care au trait indestul de mult incat sa poata povesti nepotilor cu dor si patima de acele vremuri gri.

Acele persoane care au cunoscut adevaratul sens al cuvantului „a munci”, tragand din zori si pana noapte, fara pauza si oboseala, impreuna pentru familie si bunastare.

Acelor suflete dragi care si-au dedicat viata muncii la tara, care au iubit truda si bogatiile pamantului daruite de la bunul Dumnezeu pana la ultima suflare.

Cei care si-au petrecut decenii intregi unul la bratul celuilalt, bucurandu-se impreuna de zile bune si zile rele. Acele persoane care nu si-au spus ramas bun dupa prima cearta, ci care si-au zambit timid dupa cateva momente de tacere, s-au luat in brate si au continuat calatoria vietii ca un tot unitar.

Acele persoane care se bucurau de prima ceasca de cafea in pragul diminetii, sorbind cu nesat si discutand impreuna despre familie, vecini si viata.

Cei care nu s-au ofilit dupa ani intregi de casnicie ci au dovedit ca precum o pasare Phoenix mariajul trebuie sa reinvie in fiecare moment al vietii, in ciuda tuturor imprejurarilor nefavorabile.

Acele persoane care au iubit Biserica si cuvantul Domnului, care au urmat regulile grupului din sat, postind posturi intregi, iubind viata fara de pacat.

Cateva cuvinte de ramas bun…

Ieri am condus pe ultimul drum o persoana draga mie si familiei, pe bunica sotului meu. O femeie blanda, calma si calculata, o femeie iubitoare de familie si oameni buni, o femeie minunata.

Cerul a plans plecarea ei din aceasta lume, scaldand tot satul intr-o mare de lacrimi reci si acide. Oamenii veniti din sat, rude, prieteni si cunoscuti cu totii ne-am adunat pentru a o conduce pe ultimul drum pe bunica, cum o stim noi sau pe draga Aurica.

Ea a mers sa fie intr-un final impreuna cu cel pe care l-a iubit toata viata ei, cu partenerul alaturi de care si-a petrecut toata viata. Pas cu pas, rugaciune cu rugaciune, ne indreptam catre locul de veci, cum este datina intr-o caruta trasa de cai, prin noroi si drum neasfaltat.

Desi lumea striga si plangea plecarea ei, Bunica nu mai raspundea ca odinioara, avand trupul inmarmurit si greu, prins in cosciugul de lemn. Doar cerul raspundea la reactiile celor din jur, stergand lacrimi calde si pline de dor.

Acum familia este mai saraca fara cei doi membri iubiti, bunica si bunicul. Nu va mai fi nimeni la tara care sa ne intampine la poarta cu cuvintele: „Eei, dragii bunicului” sau „Puii mamii dragi”. Nu ne va mai face nimeni bors de pui cum doar bunica stia sa faca, friptura sau alte bunataturi.

Ne vor ramane in suflet si in amintire, acele doua persoane minunate care ne-au facut copilaria mai frumoasa, care ne-au invatat si ne-au adus pe calea cea buna in viata. La sfarsitul zilei suntem recunoscatori Domnului ca ne-a imbogatit viata cu asa persoane frumoase, am fost norocosi ca i-am avut.

Ramas bun, suflete dragi! Odihniti-va in pace!

photo-1508963493744-76fce69379c0

(Sursa Imaginii – Unsplash)