Amintiri vestede si trairi in plina toamna

Acum cateva secunde am dat peste un articol foarte special despre toamna, scris de un anume blogger, Calator prin viata. M-am legat de acest articol deoarece m-a inspirat si mi-a trezit amintiri din primii ani de viata.

Calator prin viata m-a adus inapoi in copilarie, in amintiri nascute in plina toamna pe vremea recoltei. Cum am putut uita asa usor acele momente nu pot sa imi explic. Probabil din cauza rutinei, din cauza stresului care se aduna in fiecare zi din prea multe activitati ce necesita atentia si concentrarea mea deplina.

Imi aduc aminte ca in septembrie incepea adevarata munca a recoltei. Momentele in care veneam ostenita de la scoala de ore lungi si materii greoaie si trebuia sa imi ajut parintii la stransul de pe camp sunt inca vii.

Incepand cu stransul fanului proaspat cosit toamna de-a doua oara, cu culesul merelor si a prunelor, pana la stransul cartofilor murdari si a porumbului uscat de pe camp.

In fiecare zi imi petreceam timpul alaturi de dragii mei parinti ajutand dupa putinta, cu drag si spor. Bine, probabil nu cu atat de mult drag deoarece imi doream sa ma odihnesc dupa ore, insa acum, privind inapoi mi-as dori sa vin acasa de la jobul obositor psihic sa ajut la cel fizic.

Culesul cartofilor murdari de pe camp, statul in genunchi si lupta cu micii gandacei asupriti de faptul ca le stricam munca construita de-a lungul verii. Ridicatul sacilor mult prea grei pentru trupul si varsta mea, si totusi indarjirea de a continua activitatea si excesul de zel.

Adusul acasa a porumbului copt aramiu de pe camp, „desfacarea stiuletilor”, curatenia panuselor uscate de pe pamantul sfaramat sub greutatea acestora. Pisicii veseli si jucausi trantindu-se intentionat in marea de foi vestede de porumb, printre stiuleti si strujeni incalciti. Apoi stransul strujenilor grei la un loc si stivuirea acestora de gardul vechi de lemn.

Toate aceste activitati se desfasurau pe temperaturi scazute, cu sufletul ascuns sub baticul imbotit si invechit de timp, cu trupul acoperit de o „boanda” veche de lana groasa cusuta de mama.

…………………………………………………………………………..

Am ajuns la concluzia ca in aceasta viata scurta vrem sa facem atat de multe lucruri in acelasi timp, incat de la prea multe task-uri ajungem sa uitam sa ne bucuram de magia momentului. Dam uitarii motivul pentru care realizam acel task si ne invalmasim in mai multe lucruri deodata, ca apucatii.

De asemenea nu realizam ca odata ce facem mai multe lucruri in acelasi timp nu vor mai fi atat de calitative. Nu vor reprezenta pentru noi ceea ce ar putea reprezenta mai putine task-uri, ordonate si gandite corespunzator.

Ne bucuram cu sufletul la gura de sfarsitul de saptamana ca mai apoi sa ajungem sa uram zilele de luni deoarece revenim din nou la marea de atributii saptamanale. Si nu o singura persoana este afectata, ci noi toti. Nu suntem atenti la cei din jurul nostru si trantim cuvinte urate fara sa le gandim macar o secunda.

Suntem: aglomerati, incarcati, suparati, iritati, enervati si agitati. Dar daca am invata sa traim din nou?

Odata, in pragul copilariei ne-am bucurat de adevaratele daruri ale vietii, de frumusetea din jur, de oameni imperfecti, de simplitate. Atunci cand poate ca nu fiecare zi a fost buna intru totul, insa in fiecare zi ceva bun s-a intamplat, ca si in prezent. Singurul lucru ce s-a schimbat astazi este modalitatea noastra de a privi lucrurile.

priscilla-du-preez-vBJj49qM7mQ-unsplash

(Image Source – Unsplash)