Song of the day 39#

Older
Sasha Sloan
I used to shut my door while my mother screamed in the kitchen
I’d turn the music up, get high and try not to listen
To every little fight, ‘cause neither one was right
I swore I’d never be like them
But I was just a kid back then
The older I get the more that I see
My parents aren’t heroes, they’re just like me
And loving is hard, it don’t always work
You just try your best not to get hurt
I used to be mad but now I know
Sometimes it’s better to let someone go
It just hadn’t hit me yet
The older I get
I used to wonder why, why they could never be happy
I used to close my eyes and pray for a whole ‘nother family
Where everything was fine, one that felt like mine
I swore I’d never be like them
But I was just a kid back then
The older I get the more that I see
My parents aren’t heroes, they’re just like me
And loving is hard, it don’t always work
You just try your best not to get hurt
I used to be mad but now I know
Sometimes it’s better to let someone go
It just hadn’t hit me yet
The older I get
The older I get the more that I see
My parents aren’t heroes, they’re just like me
And loving is hard, it don’t always work
You just try your best not to get hurt
I used to be mad but now I know
Sometimes it’s better to let someone go
It just hadn’t hit me yet
The older I get

Situatia transportului in comun in Romania si alte probleme

Microbuzul este principalul mijloc de transport in comun cel mai adesea utilizat de catre oameni. Oameni de oriunde, oameni simpli, oameni sofisticati, oameni tineri, oameni in varsta, insa toti cu acelasi scop: de a ajunge undeva.

Imi amintesc de momentele cand faceam naveta pentru a ajunge la locul de munca. Schimbam 4 microbuze pe zi si mergeam inca 600 de metri pentru a ajunge la destinatie. Ei bine, in aceste circumstante am avut timp sa observ atmosfera din aceste mici vehicule si tipologii de comportamente.

O plimbare prin Suceava cu microbuzul TPL

In statie sunt zeci de oameni insirati pe o linie dreapta care isi asteapta cu nerabdare microbuzul pentru a ajunge la locul unde se desfasoara activitatile lor cotidiene. Tineri, imbracati prea subtire pentru vremea de afara, insa cu speranta in ochi, si putere in trup, isi izbesc iritati incaltamintea de terenul asfaltat.

Oamenii in varsta privesc cu nerabdare catre sensul giratoriu pe care circula nenumarate masini, nerespectand regulile rutiere. Imbracati cu „n” straturi de haine, isi vara capul in geaca groasa, respirand din greu. Fetele le sunt palide si zbarcite, pielea le este traversata de timp si intamplari, ochii cazuti din pleoape… dar mai au speranta. Speranta ca o sa ajunga acel blestemat mijloc de transport si chinul lor o sa ia sfarsit.

Tocmai cand aparuse caldura in suflet si bucuria, Tpl-ul se opreste la semafor. Ironic, oamenii asteapta cuminti precum copii la prima ora din an, doar niste fete tinere de liceu isi scuipa mania, sporovaind mult prea galagios situatia pentru prima ora a diminetii.

Cand in sfarsit, mijlocul de transport ajunge in fata aleei, usile i se deschid mecanic, scartaind a durere. O multime de oameni privesc cu neputinta in fata grupului nou venit ce incearca sa patrunda in automobil.

Nimeni nu iubeste aglomeratia, cu atat mai putin persoanele in varsta, bolnave ce nu au la dispozitie destul aer respirabil. Ne impingem unul in altul, lovindu-ne fara sa vrem, calcandu-ne in picioare la propriu.

In aer este un amalgam de mirosuri, din care unele mai putin placute. Se simte mirosul proaspat al diminetii de mahmureala, al nespalatului pe dinti si al transpiratiei. Ici-colo mai simti cate un iz de parfum expirat, cumparat dintr-un chiosc din cartier. Este o realitate a vietii cotidiene, pe care nimeni nu o iubeste, insa o admite asa cum este ea. Dura, aglomerata si murdara.

Soferii au refuzat sa mai coopereze. Cunosc situatia si totusi nu iau nici o masura. In ciuda faptului ca toate scaunele sunt ocupate, mai sunt zeci de oameni in picioare si inca se mai aduna. Ne simtim cu totii, ca intr-o cutie de metal, rece si mult prea plina pentru incarcatura pe care ar trebui sa o duca.

Concluziile dure si reale ale anului 2019

O stiu ei, si o stim si noi. Nu sunt destule mijloace de transport in comun care sa acopere multimea de oameni, iar structurarea celor cateva existente este la pamant. Ele nu ajung niciodata la timp, si atunci cand ajung sunt burdusite de suflete ingramadite. Astfel, lumea intarzie la serviciu, la medic si la intalniri importante. Dar cui ii pasa?! Cu siguranta, nu conducerii.

Asta e realitatea anului 2019 pe care o traim cu totii, fie ca vorbim de comunitatea Suceveana, fie ca vorbim de alte comunitati. In aceasta dimineata citeam articolul Larisei, in care povestea cu indignare cum un cetatean din Bucuresti isi fuma cu nesimtire puturoasa tigara in mijlocul multimii din mijlocul de transport in comun.

Situatia este aceeasi oriunde. Nesimtire, nepasare, complacere. Imi vine sa si rad uneori cand ma gandesc la ce spera politicienii, „dragii” ce ne conduc. Ei vor sa iesim din Uniunea Europeana deoarece vor independenta, un trai mai bun pentru Romania. Dar cum poti tu asigura acest lucru cand Romania este mai mult decat datoare vanduta, cand tu nu esti capabil sa asiguri salariile bugetarilor, cand absolut tot sistemul este bolnav?! Si ei viseaza la avioane… .

Am oferit doar un exemplu, despre transportul in comun in acest articol dar problemele sunt mult mai complexe decat par. Este trist ca in loc sa ma bucur de tineretea mea, sa descopar bucuriile vietii, la 23 de ani stau si descriu o realitate crunta a Romaniei in care traim astazi. Ne maturizam mult prea devreme din cauza problemelor existente, luptand in tara cu morile de vant. Dar asta e Romania in care traim, si se pare ca din pacate, asta ne ocupa tot timpul.

1200px-flag_of_romania.svg