Song of the day 39#

Older
Sasha Sloan
I used to shut my door while my mother screamed in the kitchen
I’d turn the music up, get high and try not to listen
To every little fight, ‘cause neither one was right
I swore I’d never be like them
But I was just a kid back then
The older I get the more that I see
My parents aren’t heroes, they’re just like me
And loving is hard, it don’t always work
You just try your best not to get hurt
I used to be mad but now I know
Sometimes it’s better to let someone go
It just hadn’t hit me yet
The older I get
I used to wonder why, why they could never be happy
I used to close my eyes and pray for a whole ‘nother family
Where everything was fine, one that felt like mine
I swore I’d never be like them
But I was just a kid back then
The older I get the more that I see
My parents aren’t heroes, they’re just like me
And loving is hard, it don’t always work
You just try your best not to get hurt
I used to be mad but now I know
Sometimes it’s better to let someone go
It just hadn’t hit me yet
The older I get
The older I get the more that I see
My parents aren’t heroes, they’re just like me
And loving is hard, it don’t always work
You just try your best not to get hurt
I used to be mad but now I know
Sometimes it’s better to let someone go
It just hadn’t hit me yet
The older I get
Reclame

Situatia transportului in comun in Romania si alte probleme

Microbuzul este principalul mijloc de transport in comun cel mai adesea utilizat de catre oameni. Oameni de oriunde, oameni simpli, oameni sofisticati, oameni tineri, oameni in varsta, insa toti cu acelasi scop: de a ajunge undeva.

Imi amintesc de momentele cand faceam naveta pentru a ajunge la locul de munca. Schimbam 4 microbuze pe zi si mergeam inca 600 de metri pentru a ajunge la destinatie. Ei bine, in aceste circumstante am avut timp sa observ atmosfera din aceste mici vehicule si tipologii de comportamente.

O plimbare prin Suceava cu microbuzul TPL

In statie sunt zeci de oameni insirati pe o linie dreapta care isi asteapta cu nerabdare microbuzul pentru a ajunge la locul unde se desfasoara activitatile lor cotidiene. Tineri, imbracati prea subtire pentru vremea de afara, insa cu speranta in ochi, si putere in trup, isi izbesc iritati incaltamintea de terenul asfaltat.

Oamenii in varsta privesc cu nerabdare catre sensul giratoriu pe care circula nenumarate masini, nerespectand regulile rutiere. Imbracati cu „n” straturi de haine, isi vara capul in geaca groasa, respirand din greu. Fetele le sunt palide si zbarcite, pielea le este traversata de timp si intamplari, ochii cazuti din pleoape… dar mai au speranta. Speranta ca o sa ajunga acel blestemat mijloc de transport si chinul lor o sa ia sfarsit.

Tocmai cand aparuse caldura in suflet si bucuria, Tpl-ul se opreste la semafor. Ironic, oamenii asteapta cuminti precum copii la prima ora din an, doar niste fete tinere de liceu isi scuipa mania, sporovaind mult prea galagios situatia pentru prima ora a diminetii.

Cand in sfarsit, mijlocul de transport ajunge in fata aleei, usile i se deschid mecanic, scartaind a durere. O multime de oameni privesc cu neputinta in fata grupului nou venit ce incearca sa patrunda in automobil.

Nimeni nu iubeste aglomeratia, cu atat mai putin persoanele in varsta, bolnave ce nu au la dispozitie destul aer respirabil. Ne impingem unul in altul, lovindu-ne fara sa vrem, calcandu-ne in picioare la propriu.

In aer este un amalgam de mirosuri, din care unele mai putin placute. Se simte mirosul proaspat al diminetii de mahmureala, al nespalatului pe dinti si al transpiratiei. Ici-colo mai simti cate un iz de parfum expirat, cumparat dintr-un chiosc din cartier. Este o realitate a vietii cotidiene, pe care nimeni nu o iubeste, insa o admite asa cum este ea. Dura, aglomerata si murdara.

Soferii au refuzat sa mai coopereze. Cunosc situatia si totusi nu iau nici o masura. In ciuda faptului ca toate scaunele sunt ocupate, mai sunt zeci de oameni in picioare si inca se mai aduna. Ne simtim cu totii, ca intr-o cutie de metal, rece si mult prea plina pentru incarcatura pe care ar trebui sa o duca.

Concluziile dure si reale ale anului 2019

O stiu ei, si o stim si noi. Nu sunt destule mijloace de transport in comun care sa acopere multimea de oameni, iar structurarea celor cateva existente este la pamant. Ele nu ajung niciodata la timp, si atunci cand ajung sunt burdusite de suflete ingramadite. Astfel, lumea intarzie la serviciu, la medic si la intalniri importante. Dar cui ii pasa?! Cu siguranta, nu conducerii.

Asta e realitatea anului 2019 pe care o traim cu totii, fie ca vorbim de comunitatea Suceveana, fie ca vorbim de alte comunitati. In aceasta dimineata citeam articolul Larisei, in care povestea cu indignare cum un cetatean din Bucuresti isi fuma cu nesimtire puturoasa tigara in mijlocul multimii din mijlocul de transport in comun.

Situatia este aceeasi oriunde. Nesimtire, nepasare, complacere. Imi vine sa si rad uneori cand ma gandesc la ce spera politicienii, „dragii” ce ne conduc. Ei vor sa iesim din Uniunea Europeana deoarece vor independenta, un trai mai bun pentru Romania. Dar cum poti tu asigura acest lucru cand Romania este mai mult decat datoare vanduta, cand tu nu esti capabil sa asiguri salariile bugetarilor, cand absolut tot sistemul este bolnav?! Si ei viseaza la avioane… .

Am oferit doar un exemplu, despre transportul in comun in acest articol dar problemele sunt mult mai complexe decat par. Este trist ca in loc sa ma bucur de tineretea mea, sa descopar bucuriile vietii, la 23 de ani stau si descriu o realitate crunta a Romaniei in care traim astazi. Ne maturizam mult prea devreme din cauza problemelor existente, luptand in tara cu morile de vant. Dar asta e Romania in care traim, si se pare ca din pacate, asta ne ocupa tot timpul.

1200px-flag_of_romania.svg

Song of the day 38#

Best Day of My Life
I had a dream so big and loud
I jumped so high I touched the clouds
Wo-o-o-o-o-oh, wo-o-o-o-o-oh
I stretched my hands out to the sky
We danced with monsters through the night
Wo-o-o-o-o-oh, wo-o-o-o-o-oh
I’m never gonna look back
Woah, never gonna give it up
No, please don’t wake me now
This is gonna be the best day of my life
My li-i-i-i-i-ife
This is gonna be the best day of my life
My li-i-i-i-i-ife
I howled at the moon with friends
And then the sun came crashing in
Wo-o-o-o-o-oh, wo-o-o-o-o-oh
But all the possibilities
No limits just epiphanies
Wo-o-o-o-o-oh, wo-o-o-o-o-oh
I’m never gonna look back
Woah, never gonna give it up
No, just don’t wake me now
This is gonna be the best day of my life
My li-i-i-i-i-ife
This is gonna be the best day of my life
My li-i-i-i-i-ife
I hear it calling outside my window
I feel it in my soul (soul)
The stars were burning so bright
The sun was out ‘til midnight
I say we lose control (control)
This is gonna be the best day of my life
My li-i-i-i-i-ife
This is gonna be the best day of my life
My li-i-i-i-i-ife
This is gonna be, this is gonna be, this is gonna be
The best day of my life
Everything is looking up, everybody up now
This is gonna be the best day of my life
My li-i-i-i-i-ife

Citate motivationale pentru o zi productiva/Motivational quotes for a productive day

Sunt momente in viata noastra cand avem nevoie de un mic impuls, o mica bataie pe umar pentru a ne reaminti ca trebuie sa mergem mai departe, sa evoluam. Citatele motivationale sunt o sursa nelimitata de energie si motivatie, ne insufla speranta in lucrurile bune si ne ajuta sa privim diferit realitatea.

  1. Numai eu imi pot schimba viata, nimeni nu o poate face pentru mine – Carol Burnett;
  2. Bine, Mai bine, Cel mai bine. Sa nu renunti pana cand binele devine mai bine si mai bine devine cel mai bine – St. Jerome;
  3. Schimba-ti viata astazi. Nu paria pe viitor, actioneaza acum, fara intarziere – Simone de Beauvoir;
  4. Optimismul este credinta ce conduce catre realizare. Insa nimic nu poate fi realizat fara speranta si incredere – Helen Keller;
  5. Odata cu o noua zi vin si noi puteri, noi ganduri – Eleanor Roosevelt;
  6. Trecutul nu poate fi schimbat, dar viitorul este inca in puterea ta – Autor necunoscut;
  7. Esecul nu ma va depasi niciodata, daca determinarea mea pentru a reusi este destul de puternica – Og Mandino;
  8. Intotdeauna pare imposibil pana e facut – Nelson Mandela;
  9. Nu conteaza cat de incet mergi, atata timp cat nu te opresti! – Confucius;
  10. Pastreaza-ti ochii in stele si picioarele pe pamant – Theodore Roosevelt;
  11. Nu poti trece marea, daca stai si privesti valurile – Bo Jackson;
  12. Nu gandi, doar fa – Horace;
  13. Talentul tau este darul lui Dumnezeu. Ce faci cu el este cadoul tau catre Dumnezeu – Leo Buscalia
  14. Daca iti doresti sa cuceresti frica, nu sta acasa si te gandi la asta. Mergi afara si devino ocupat – Dale Carnegie;
  15. Fara munca din greu, nu creste nimic altceva decat buruieni – Gordon B. Hinckley
  16. Daca poti sa visezi la asta, atunci poti sa o faci – Walt Disney;
  17. Daca ai cazut ieri, ridica-te astazi! – H.G. Wells;
  18. Bine facut este mai bine decat bine spus – Benjamin Franklin;
  19. Incepe de unde esti. Foloseste ceea ce ai. Fa ceea ce poti – Arthur Ashe;
  20. Ceea ce faci astazi iti poate imbunatati toate zilele de maine – Ralph Marston;
  21. Cand ajungi la capatul franghiei, leaga un nod si tine-te de el – Franklin D. Roosevelt;
  22. Asteapta problemele si mananca-le la micul dejun – Alfred A. Montapert;
  23. O sa gasesc o cale ori o sa creez una – Philip Sadney;
  24. Un cineva a fost odata un nimeni, care si-a dorit si a facut – John Burroughs;
  25. Viitorul le apartine celor ce cred in frumusetea viselor lor – Eleanor Roosevelt.

matthew-fassnacht-557788-unsplash

(Sursa Fotografiei – Unsplash)

English version

There are moments in life when we need a little impulse, a little beating on the shoulder to remind us that we have to go further, evolve. Motivational quotes are an unlimited source of energy and motivation, inspire hope in good things, and help us to look at reality in a different way.

  1. Only I can change my life, no one can do for me – Carol Burnett
  2. Okay, Better, Best. Do not give up until the good becomes better and better becomes best – St. Jerome;
  3. Change your life today. Not betting in the future, now acting, without delay – Simone de Beauvoir;
  4. Optimism is the belief that leads to accomplishment. But nothing can be done without hope and trust – Helen Keller;
  5. With new day come new powers, new thoughts – Eleanor Roosevelt;
  6. The past can not be changed, but the future is still in power – Unknown author;
  7. Failure will never exceed me if my determination for success is strong enough – Og Mandino;
  8. It always seems impossible to do it – Nelson Mandela;
  9. It does not matter how fast you go, as long as you do not stop! – Confucius;
  10. Keep your eyes in the stars and feet on earth – Theodore Roosevelt;
  11. You can not cross the sea if you sit and watch the waves – Bo Jackson;
  12. Do not think, just do – Horace;
  13. Your talent is the gift of God. What you do with it is your gift to God – Leo Buscalia
  14. If you want to conquer fear, do not stay home and think about it. Go outside and get busy – Dale Carnegie;
  15. Without hard work, nothing grows but weeds – Gordon B. Hinckley
  16. If you can dream about that, then you can do it – Walt Disney;
  17. If you fell yesterday, get up today! – H.G. Wells;
  18. Well done is better than well said – Benjamin Franklin;
  19. Start where you are from. Use what you have. Do what you can – Arthur Ashe;
  20. What you do today can improve all the tomorrow’s days – Ralph Marston;
  21. When we get to the end of the rope, we tie a knot and you – Franklin D. Roosevelt;
  22. Wait for the problems and eat them at breakfast – Alfred A. Montapert;
  23. They will find a way or create one – Philip Sadney;
  24. One was once someone who wanted and did – John Burroughs;
  25. The future belongs to those who believe in the beauty of their dreams – Eleanor Roosevelt.
bundo-kim-635311-unsplash
(Photo Source  – Unsplash)

Gandul zilei 16#/Thought of the day 16#

Am vazut articole in desfasuratorul meu de pe blog, articole triste, articole depresive. Nu imi dau seama daca de vina este frigul de afara sau doar inima lor le este tulburata. Cunosc persoane care posteaza in fiecare zi articole despre depresie, despre cum se chinuie sa ajunga ziua de maine pentru ca pur si simplu nu pot vedea o rezolvare la problema lor.

Nu voi da nume acum, nu ma intereseaza sa nominalizez pe cineva, deoarece situatia imi este familiara. De foarte multe ori viata ne pune in situatii din care pentru a iesi, trebuie sa luptam, trebuie sa ne schimbam. Sa iesim din zona de confort si sa cucerim lumea.

Povestea vietii mele in cateva randuri…

Imi aduc aminte ca, dupa ce am finalizat liceul am vrut sa imi iau viata in propriile maini, am vrut sa fiu responsabila. Le-am spus parintilor ca vreau sa lucrez cu orice pret, indiferent de conditii si salariu, ca vreau sa fiu utila.

Asadar, primul meu job, la 18 ani a fost, pe hartie, muncitor sortator. In realitate, faceam mult mai multe. Ma trezeam dimineata la 5, pentru ca la 6 sa fiu in fabrica de lemn. Slefuiam, chituiam, asezam lemne, sortam, lucram cu utilaje mecanizate, ambalam, ridicam… aproape orice activitate ce se desfasura in acea fabrica ma cuprindea si pe mine.

Ajungeam seara la orele 5-6, de foarte multe ori si 9-10 in momentele cand ajungea tirul cu marfa, deoarece trebuia sa ajut. De luni pana sambata, de la 6 la 5 munceam din greu. Slabisem in 3 luni 20 de kg. Daca in trecut, plangeam cand ma zgaria ceva, acum era o obisnuinta. Aveam degetele pline de aschii si eram lovita.

Acasa, am inceput sa renovam, si incepusem sa ma implic si acolo. Dadeam cu var si atunci a fost prima data cand am inceput sa pictez pe pereti. Dar nu ma intelegeti gresit, nu eram nefericita, ci din contra. Ma incanta ideea ca muncesc pentru banutii mei, si eram sigura ca ma vor ajuta in ascensiunea mea la facultate. Luam 600 de lei pe luna si am insistat sa imi primesc banii la sfarsitul celor 3 luni. Astfel, fiecare aschie, fiecare efort pe care il faceam la serviciu si acasa ma ajuta. Credeam si simteam asta.

In acel moment al vietii, am ajuns sa cunosc o persoana diferita. Initial, nu mi-am dorit acest lucru dar totul s-a intamplat pe parcurs. De dimineata pana seara eram la lucru, iar noaptea pictam si vorbeam la telefon. Dormeam 3 ore pe noapte si eram istovita.

La un moment dat, am finalizat munca si ma pregateam pentru facultate. Acel el pe care l-am cunoscut, era de varsta mea si la fel ca si mine, se pregatea sa mearga la facultate, dar in alt oras. Mi-am dorit sa merg impreuna cu el la acea facultate insa parintii mei s-au opus.

Insa el, a fost un idiot. Dupa dezaprobarea parintilor mei de a merge impreuna la aceeasi facultate s-a schimbat total fata de mine. A inceput sa imi vorbeasca urat si sa ma jigneasca. A inceput sa vorbeasca urat fata de parintii mei, si atunci am stiut ca s-a terminat.

Prima luna la facultate a fost dezastru. Nu cunosteam pe nimeni iar materia predata nu semana cu absolut nimic din ce invatasem in liceu. Inca mai sufeream dupa acea etapa tumultuoasa din viata mea si abia ma puteam concentra. In acel moment locuiam in micul oras cu o matusa de-a mea pe care nu o cunoscusem niciodata. O persoana rece, de care nu ma puteam atasa, si careia nu-i puteam dezvalui durerile sufletului meu.

Singurele persoane care ma intelegeau si imi erau alaturi erau parintii mei. Insa ei nu ascultau ceea ce aveam eu de spus, doar imi concluzionau faptele, punandu-ma in fata cu realitatea dura si aspra. Astfel, fiecare zi era o noua zi pentru varsat lacrimi si jeluit. In special seara, cand ramaneam singura. Plangeam si ma rugam. Ma rugam si plangeam.

Dupa o vizita acasa, la parintii mei care si ei erau ingrijorati in privinta mea, plangand cot la cot cu mine, mi-a fost pusa o intrebare simpla de catre tatal meu: „Catalina, tu ce iti doresti? Daca vrei, lasa-te de facultate si vino si lucreaza din nou, la fabrica.”

In acel moment, mi s-a oprit tot filmul trecutului care se derula la nesfarsit in capul meu si am realizat adevarul. Chiar imi doream acel lucru? Sa muncesc intr-o fabrica pentru tot restul vietii mele? Raspunsul a venit inainte sa-l pot gandi. NU, NORMAL CA NU.

Atunci mi-am impachetat lucrurile si am plecat in graba catre oras. Am luat decizia de a-mi schimba „chiriasa” si de a ma concentra cu totul pe studii. Nu putea fi atat de greu, daca am ajuns pana la facultate atunci sigur puteam face fata.

Inainte sa-mi dau seama, ma mutasem impreuna cu o vecina si alte 4 fete la o doamna foarte draguta, cu cel mai cald si primitor suflet. Apartamentul era plin de galagie, de vorba si veselie. Treptat, am reusit sa ma perfectionez si la studii, in scurt timp deslusind tainele incurcate ale chimiei.

Pana in vara eram o alta persoana, eram sigura pe mine si puternica. Imi recapatasem increderea in mine si eram gata sa infrunt necunoscutul, cu orice pret. In scurt timp, totul a inceput sa capete sens, am desfasurat activitati de voluntariat, m-am implicat in diverse evenimente, invatam si munceam din nou. Inainte sa imi dau seama, eram inconjurata de oameni si eram mai mult decat fericita, eram implinita.

Anii au trecut usor, usor. Am mai avut parte de provocari, de stari depresive, de tristeti insa nici una nu m-a doborat. Cu ajutorul lui Dumnezeu am absolvit facultatea, m-am casatorit si acum sunt in cautarea locului „perfect” de munca.

Am fost certata, am fost jignita si am trecut prin tot felul de scenarii negative insa am invatat un singur lucru. Nu exista o cale usoara, pentru a ne imbunatati abilitatile si capacitatile trebuie sa trecem prin toate furtunile. Important este sa luam lucrurile exact asa cum sunt, culegand doar partile bune. La urma urmei, fiecare sut in fund reprezinta un pas inainte.

Viata nu este o calatorie usoara, niciodata nu a fost si niciodata nu va fi. Nu putem elimina cu totul obstacolele din calea noastra, si cu siguranta nu le vom depasi prin depresie si anxietate.

In momentele dificile ale vietii trebuie sa avem rabdare, incredere in noi si sa ne indreptam cu pasi marunti dar siguri catre viitor. Trebuie sa ne amintim ca suntem puternici si ca putem face asta. Se spune ca suferintele pregatesc oameni obisnuiti pentru un destin extraordinar, trebuie doar sa deschidem ochii si sa acceptam realitatea.

English version

I’ve seen articles in my blogger feed, sad articles, depressing articles. I can not tell if to blame is the outside cold or just their heart is disturbed. I know people posting articles every day about depression, how they struggle to get to tomorrow because they just can not see a solution to their problem.


I will not give any names now, I do not care to nominate someone because their situation is familiar to me. Very often life puts us in situations where to get out, we have to fight, we have to change. Let’s get out of the comfort zone and conquer the world.

                                                 The story of my life in a few lines …

I remember that after finishing high school I wanted to take my life in my own hands, I wanted to be responsible. I told my parents that I want to work at all costs, regardless of conditions and salary, that I want to be useful.So my first job at age 18 was a sorting worker, on the paper.

In fact, I did a lot more. I woke up at 5 o’clock in the morning to be in the wood factory at 6 o’clock. I polished, I was laying varnish, sorting, I was working with mechanized machines, I packed, I picked up heavy wood packs… almost any activity that took place in that factory included me. I was arriving home at 17-18 hours, very often, and 21-22 at the times when we had to load the cargo trailer, because I had to help.

From Monday to Saturday, from 6 am to 17 pm, I worked hard. I had lost 20 kg in 3 months. If in the past I was crying when I was scratched by something, it was now a habit. I had my fingers full of matchwood and I was hit. At home, we started to renovate, and I started to get involved there. It was the first time I started painting on the walls. But do not misunderstand me, I was not unhappy, but on the contrary.

I was delighted with the idea of ​​working for my money, and I was sure they would help me in my ascension to university. I took 600 lei a month and insisted on receiving my money at the end of the 3 months. So every matchwood, every effort I made at work and at home helped me. I thought and felt that.At that moment of life, I came to know a different person, I fell in love. Initially, I did not want this, but everything happened along the way.

From morning till night I was at work, and at night I was painting and talking on the phone. I slept for 3 hours a night and I was exhausted. At one point I finished my work and I was preparing for college. The one I met was my age and, just like me, was preparing to go to college, but in another city. I wanted to go with him to that faculty but my parents opposed.I loved him as the sun loves the sky and moon the stars. I wanted to spend every moment of my life with him, to be together.

But he was an idiot. After my parents’ disapproval of going together to the same faculty has changed completely to me. He began to talk to me badly and to offend me. She started to talk badly to my parents, and then I knew it was over.The first month at college was a disaster. I did not know anybody, and the taught matter did not resemble anything I had learned in high school. I still suffered after that tumultuous phase of my life and I could hardly concentrate.

At that moment I was living in the little town with my own aunt I had never met. A cold person, whom I could not attach to, and whom I could not reveal to my soul. The only people who understood and were next to me, were my parents. But they did not listen to what I had to say, they only concluded my deeds, putting me in front of the hard and harsh reality. So every day was a new day for tears and sadness. Especially in the evenings when I was alone. I was crying and praying. I was praying and crying.

After a home visit, to my parents who were also worried about me, crying side by side with me, I was asked a simple question by my father: „Catalina, what do you want? If you want, you can quit college and come and work again at the factory. „At that moment, all the movie of the past, which unfolded endlessly in my head stopped, and I realized the truth. Did I really wanted that thing? To work in a factory for the rest of my life? The answer came before I could think it. NO, NORMALLY NOT.

Then I packed my stuff and left for the city. I made the decision to change my „tenant” and focus entirely on studies. It could not have been that hard, if I got to college then I could definitely deal with it. Before I realized, I had moved with a neighbor and four other girls to a very nice lady with the warmest and most welcoming soul. The apartment was full of laughter, talk and joy. Gradually I succeeded in perfecting my studies, shortly revealing the tainted mysteries of chemistry.

By the summer, I was another person, I was sure of myself and a strong one. I had regained confidence in myself and was ready to face the unknown at all costs. Soon after, everything started to make sense, I volunteered, I got involved in various events, I learned and worked again.

Before I realized, I was surrounded by people and I was more than happy, I was fulfilled. Years passed easily. I’ve had challenges, I have been depressed, I have been sad, but none of them has broken me down. With God’s help, I graduated from college, got married, and now I’m looking for the „perfect” work place.

I was argued, I was offended and I went through all sorts of negative scenarios but I learned one thing. There is no easy way, to improve our abilities and capabilities we must go through all the storms. It is important to take things just as they are, picking up only good parts. After all, every kick in the bottom is a step forward.

Life is not an easy journey, it has never been and will never be. We can not completely eliminate the obstacles in our path, and we certainly will not overcome them by depression and anxiety.

In the difficult moments of life, we must have patience, trust in us, and move forward with small but secure steps towards the future. We have to remember that we are strong and that we can do that. It is said that the sufferings prepare ordinary people for an extraordinary destiny, we only need to open our eyes and accept the reality.

picc
(Photo Source – Personal library)

Recenzie Luna de foc – Kami Garcia si Margaret Stohl

In urma cu cateva zile am achizitionat o carte dintr-o statie OMW. Stiu, poate suna putin deplasat insa, imi doream sa cumpar o carte si sa intru intr-o noua aventura a lumii cititului. Astfel, coperta si cateva randuri spilcuite din carte adulmecate pe fuga, m-au determinat sa o cumpar. Si nu am regretat alegerea, credeti-ma.

Imi era dor de parfumul deosebit al cartilor noi, de atingerea paginilor si de calatoria mintii pe care o ofera. Ultima data cand am citit din scoarta o carte de acest gen ma aflam in liceu. Imi amintesc ca am devorat carti precum: Vampirii din MorganVille, Jurnalele Vampirilor, Twilight, Zori de zi inclusiv seriile „vampiresti” ale lui Anne Rice: Interviu cu un vampir, Vampirul Lestat s.a.m.d . Eram atrasa de acest gen SF, mistic si nemaintalnit, iar acest lucru nu s-a schimbat nici in ziua de azi.

Luna de foc – Kami Garcia si Margaret Stohl

Luna de foc este o carte ce face parte din seria Cronicile Casterilor scrisa de Kami Garcia si Margaret Stohl. Seria cuprinde volumele: A 16-a luna, Cartea Lunilor si Luna de foc (Eu am inceput cu ultimul volum… pai cum altfel? 😁).

Personajele principale – Ethan Wate si Lena Duchannes – (descendenta din Marea Familie a Casterilor) isi continua povestea de dragoste printre intamplarile tumultoase ce precipita oraselul Gatlin din Carolina de Sud. Roiuri de lacuste, caldura insuportabila si furtuni devastatoare iau cu asalt Gatlin-ul, tulburand pana si puterile supranaturale ale Casterilor.

Naratiunea este privita dintr-o perspectiva masculina – Ethan Wate, apartinand genului paranormal fantasy. Ethan este fiul unei „pastratoare” si a unui barbat obisnuit, in acest volum avand un rol definitoriu in firul intamplarilor.

Lena Duchannes, fata cu puteri supranaturale, este captiva in mrejele necunoscutului, descifrand semnificatia si consecintele revendicarii acesteia. Jumatate de partea Intunericului, jumatate de partea Luminii, Lena isi descopera puterile si adevarata istorisire a familiei sale, alaturi de personaje puternic conturate.

Amma – personaj secundar cu un caracter puternic si savuros. Fiind initial ingrijitoarea casei, Amma a ramas „stalpul” caminului dupa decesul mamei lui Ethan,  fiind si protectoarea familiei. Aceasta practica tehnicile voodoo pe care le considera o religie si le utilizeaza in scopuri benefice, incercand sa alunge demonii care inconjoara Gatlinul si incolteste membrii familiei ei.

Macon Ravenwood – Un personaj la fel de puternic si deosebit. Acesta acorda o atentie speciala modului in care arata, fiind mereu elegant si impecabil. De asemenea, acesta are un rol important in protejarea familiei sale, sustinandu-i pe Lena si Ethan.

Doua personaje importante in sirul narativ sunt Link si Ridley. Link trece de la stadiul de baiat la stadiul de barbat, atragand atentia si fiind ravnit de fetele din liceu. In acest volum, Ridley isi pierde puterile dar compenseaza cu comportamentul nonconformist, atragand si ea, la randul ei privirile colegilor de liceu. Daca Link si Ridley au format un cuplu in volumul precedent, atunci in Luna de Foc, situatia se schimba.

De asemenea, in acest volum isi vor face simtita prezenta si alte personaje cu roluri decisive si intrigante. Fiecare are rolul de a conferi o nota debordanta cartii si o magie aparte.

Luna de foc este un volum deosebit din seria Cronicile Casterilor, cu o naratiune complexa ce se concentreaza mai mult pe partea de supranatural. Personajele principale si secundare sunt bine conturate si definite, iar povestea te tine cu sufletul la gura.

Pareri personale

Am mai auzit pareri care asemanau foarte mult seria Cronicile Casterilor cu seria Twilight. Din punctul meu de vedere, asemanarea dintre cele doua serii este vaga, as spune chiar inexistenta.

Sa luam spre exemplu cateva situatii. In Twilight personajele poseda puterile vampirilor: se hranesc cu sange, actioneaza noaptea, nu pot sta in lumina naturala a soarelui etc. In Cronicile Casterilor personajele poseda puteri deosebite, as putea spune, acestea se hranesc cu visele si gandurile muritorilor si au simturile dezvoltate.

In Cronicile Casterilor, personajele sunt mult mai intense si mult mai bine conturate. Povestea nu se canalizeaza doar asupra afectiunii celor doua personaje principale ci si asupra supranaturalului, a inexplicabilului.

Un aspect care mie imi place este firul palpitant si neasteptat al povestii. Seria este plina de enigme si secrete, iti pune creierul in miscare si te face sa gandesti, sa legi puzzle-uri. In momentul cand savurezi o carte si nu o poti lasa din mana, in momentul in care esti intrigat si curios, indragostit si amuzat atunci poti spune ca citesti o carte buna.

Citate care m-au emotionat din carte:

„Chestiile la care te pricepi si chestiile la care nu te pricepi sunt doar parti diferite ale aceluiasi lucru. Este ca si cazul oamenilor pe care ii iubesti si ai oamenilor pe care nu ii iubesti – si al oamenilor care te iubesc si al celor care nu te iubesc. Singurul lucru cu adevarat important este sa pretuiesti anumiti oameni.”

„Calea usoara si calea corecta nu sunt niciodata unul si acelasi lucru.”

„Ce este just in lume/ te-ai scindat in doua/ de parca ar putea sa fie/ o jumatate pentru mine/ o jumatate pentru tine/Ce este drept cand n-a mai ramas nimic de impartit/ ce este al tau cand durerea o port eu”

Profetia Ammei: „Ramai cu mine! Iute se insereaza/ Bezna-i adanca. Doamna apara!/Cand alinare-n jur n-oi mai gasi/ Ajuta-mi Doamne, si cu mine fii!/Grabnic apuse ziua ce-am trait/ Dulci bucurii si glorii s-au sfarsit/Totul se schimba, lumea va pieri… /Tu cel ce nu te schimbi, cu mine fii!”

Date tehnice:

Titlu original : Beautiful Chaos

Autor : Kami Garcia si Margaret Stohl

Editura Romaneasca : Rao

Traducere : Cristina Mihaela Tripon

Numar de pagini : 507

Aparitie : 2014

Această prezentare necesită JavaScript.