Lost time is never found again

Rutina a poposit si pe meleagurile mele iar timpul pare sa fie acccelerat. La inceputul zilei, odata cu rasaritul soarelui ma pregatesc de o noua calatorie din aceasta scurta viata, de un element necesar si indispensabil, si anume locul de munca.

Somnoroasa, cu ochii intredeschisi ma aranjez in slow motion, parca cu vointa altcuiva, si imi arunc intr-o geanta cele necesare zilei respective. In scurta deplasare catre slujba ma sprijin de un colt al ferestrei vehicului vechi de ani de zile si citesc randuri adunate de pe blog.

Odata ajunsa la birou imi croiesc drum inspre noul meu „spatiu personal”, sorbesc cateva picaturi dintr-o cafea fierbinte preparata pe fuga si incep sa continui munca din ziua precedenta. Avize, rapoarte, retururi, bonuri de consum, toate asteapta sa fie facute in timp rapid, corecte si precise pentru a usura munca celor de sus.

Cu ochii atintiti in ecranul plat, ma pierd in cifre intortocheate, schimonosite de virgule, alte cifre si puncte dupa ele; notez date dintr-un program obosit de vreme si notiuni, introducandu-le in Excel, gandindu-le si asezandu-le in ordinea firii.

Scaunul de la birou e inconfortabil iar atmosfera e zgomotoasa… tipete se aud din stanga si din dreapta, nimic pare sa nu fie la locul lui si totul e alandala. Privesc in jur pentru o lamurire, o rezolvare la problema mea dar toata lumea pare sa fie blocata in dezordinea ei, aruncand hartii si cuvinte fara rost.

Dezamagita de situatie, ma ingrop in alte documente si calcule, dorindu-mi sa fi stiut rostul si scopul meu in acel loc.

Afara soarele topeste persoane nervoase, lasand in urma sudoare si indignare. Inauntru, razele sale poposesc foarte putin, aerul cald fiind inlocuit de unul semi-rece, innabusit de aglomeratia persistenta de oameni agasanti ce pare a se amplifica.

daiga-ellaby-354462-unsplash

(Sursa Imaginii – Unsplash)

Dar orele se scurg cu repeziciune iar timpul pare sa isi fi uitat masura, scurgand din clepsindra smocuri de nisip.

Cei dragi? Uitati poate; se afla undeva, intr-un loc anume… in apelurile ratate de pe telefon. Mi-as dori sa ii aud, sa le descopar respiratia si starea de spirit. Mi-as dori sa ma invalmaseasca cu un val de energie si speranta, sa imi spuna ca totul va fi bine si eu nu sunt blocata undeva, intr-o cutie de chibrituri… .

English version

The routine has also landed in my land, and time seems to be accelerating. At the beginning of the day, as the sun rises, I prepare for a new journey from this life, a necessary and indispensable element, particularly work.

Sleepy, with intriguing eyes, I get ready in slow motion, as if with someone else’s will, and I throw in a bag everything I need for that day of work.

Once I get at the office I’m making my way to my new „personal space” sipping a few drops of the hot coffee made on the run and continue my activity from the day before. Notices, reports, returns, consumer vouchers, all are expected to be made in quick, accurate, and precise time to ease the work of the people above me.

I get lost in twisted numbers, scattered by commas, other figures, and points after them. I write down data from a tired program of weather and notions, introducing them into Excel, thinking about them, and settling them in the order of nature.

The office chair is uncomfortable, and the noise is loud, nothing appears to be in the place, and everything is inside out. I look around for clarification, a solution to my problem, but everyone seems to be stuck in their clutter, throwing pointless papers and words.

Disappointed by the situation, I bury myself in other documents and calculations, wanting to know my role and purpose in that place.
People melt outside the sun, leaving sweat and indignation.
Inside, the sun rays are weak, and the warm air is covered by a semi-cold air, overshadowed by the constant agglomeration of angry people, which seems to be amplifying.

Hours rush out quickly, and time seems to have forgotten the measure, leaking from the hourglass sandbags.

Loved ones, hmmm? Forgotten; they’re somewhere, in missed phone calls. I’d like to hear them, to feel their breathing and their mood. I would like them to embrace me with a wave of energy and hope, to reassure me that everything is going to be all right.

talal-ahmad-412336-unsplash

(Image Source – Unsplash)

9 gânduri despre “Lost time is never found again

  1. Bine ai venit in campul muncii si a rutinei de la leafa la leafa, cu mici pauze in weekenduri. Cam asta va fi viata ta…. pana vei gasi ceva ce o sa- ti placa cu adevarat, sau macar sa iei o caruta de bani si sa te duci pt bani la munca 😊

    • … lucrez de 3 ani.
      Era doar o descriere a unei zile mai putin plăcute de la serviciu.
      Stai linistit ca sunt destul de familiarizata cu ceea ce înseamnă jobul de zi cu zi si nu este nevoie sa generalizezi 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.