Publicat în Evenimente/Events, Povesti de viata/Life stories

Absolvire si emotii. Discurs final de an.

Ieri am trecut printr-un moment important pentru viata mea, am participat la cursul festiv al facultatii de Inginerie Alimentara, programul de studii Controlul si Expertiza Produselor Alimentare. Spun moment important deoarece este ultimul curs festiv si ultima experiente de genul din viata mea de tanar student.

Ziua de ieri a fost emotionanta din mai multe puncte de vedere… impreuna cu colegii mei si cu indrumatorii ce ne-au fost alaturi 4 ani lungi am marcat acest eveniment si l-am scris in cartea vietii cu litere de aur. Am retrait clipe de pe bancile facultatii, ne-am adus aminte de lucrurile amuzante dar si cele triste ce ne-au facut ceea ce suntem astazi, absolventi ai facultatii de Inginerie Alimentara.

As dori sa public aici discursul pe care l-am rostit ieri in cadrul acestui eveniment important pentru colegii mei ce poate, pe viitor vor dori sa il revada.

Discurs final de an

Onorați părinți, stimate doamne profesoare, stimați domni profesori, dragi colege si dragi colegi. Am să mă străduiesc, în limita amintirilor şi cunoştinţelor, să vă demostrez că anii de facultate, de o frumuseţe tulburătoare şi inegalabilă, rămân unici în viaţa fiecăruia.

Pentru că sunt anii ultimelor în­­trebări, certitudini şi emoţii. Şi pentru că de ei ne leagă aduce­ri-amin­te frumoase sau mai puţin frumoase: prima notă mare la chimie oferita de doamna Leahu (şi ultima, de altfel), 5-ul firav la rubrica Fizicii din catalogul profesoarei Jarcau, foamea şi starea de semi-leşin după 6 ore de cursuri si sa recunoastem, viteza cu care părăseam, cu capul vârât la maximum între umeri, incinta facultatii, în tentativă de chiul.

Colegi şmecheri, fete prea serioase şi prea tocilare, am fost uniţi apoi de febra exa­menelor de mai târziu, am devenit între timp „noi”. Ne unesc zilele în care impartaseam emoţiile propagate cu viteza luminii dinaintea examenelor sau subiectele şubrede peste care ne-am aplecat frunţile fierbinţi.

Ne unesc clipele frumoase şi greşelile, tot ce am învăţat aici şi acum despre câte emoţii poate să aducă apropierea finish-ului unui an şcolar! Mai ales atunci când, despărţindu-ne de acest an şcolar, ne numim absolventi. Emoţiile-s provocate de neliniştea prevestitoare fiecărei despărţiri, de examenele ce ne aşteaptă şi, poate, de zilele acestea frumoase, atât de îm­bie­toare la o plimbare. Ne des­parţim de emo­ţiile canceroase de dinaintea examenelor, de colega de bancă. Sau, şi mai trist, ne des­parţim de cafelele aparatelor – de acel ,,gagaut,, falsificat, de setea care ne chinuie după o oră de sport, de banca prea în­gustă, de colegii de suferinţă alături de care am cunoscut atâtea bucurii şi necazuri, satisfacţii şi împliniri.

Profesorilor nostri le multumim pentru ca ne-au oferit ocazia sa descoperim lucruri noi care ne vor folosi in activitatea ce urmeaza, pentru ca au transformat relatia rigida student – profesor intr-una de comunicare deschisa si prietenie si pentru ca ne-au format ca oameni. Va multumim pentru toate intrebarile, uneori copilaresti, la care v-ati straduit sa gasiti raspunsuri, pentru acele cuvinte cheie pe care ni le-ati oferit ca punct de plecare in cautarile de pe Google sau Wikipedia.

Știm  că n-a fost ușor, știm că nu v-am ascultat întotdeauna, ba unii dintre noi au fost uneori chiar obraznici, dar dumneavoastră ați înțeles că acesta a fost felul nostru, al fiecăruia,  de a vă arăta că avem nevoie de dascăli cu vocație, care să știe să ne ia pe fiecare exact așa cum suntem, să ne prețuiască, să ne ajute să ne cunoaștem, să ne descoperim, să prețuim prieteniile, să iubim cuvântul și cărțile și să ne formăm astfel niște caractere putenice,  capabile să înfrunte viața adevărată. Dacă am reușit sau nu, ca împreună să facem asta, nu vom putea ști decât peste ani, pentru că piatra de încercare a caracterului nostru este timpul.

Acum 4 ani intram pe poarta acestei facultati cu inima strânsă și fără să cunoaștem pe nimeni, iar acum, când ne pregătim s-o părăsim, luăm cu noi pe lângă foarte multe amintiri frumoase, și mulți prieteni adevărați. Dumneavoastră veți rămâne aici, vin acum din urmă alți studenti, aveți datoria  de a trece acum trecutul la amintiri și de a vă concentra pe viitor. Ne vom gândi la dumneavoastră la fiecare început, știind că sufletele vă vibrează când zăriți pâlcurile de studenti ce se îndreaptă voioși spre facultate, și ne vom aminti cu drag că odată, demult, în grupul de copiii către care priviți acum eram și noi.

In numele colegilor mei, vreau sa le multumesc parintilor nostri care ne-au indrumat pasii pe aceasta cale si ne-au sustinut in anii de facultate, pentru ca ne-au trezit in fiecare dimineata la timp sa ajungem la ore si pentru ca ne-au fost alaturi in toate momentele noastre importante, inclusiv astazi aici.

Astazi este un moment de sfarsit si totodata un nou inceput, o noua viata ne asteapta. Este momentul cand cele acumulate pe bancile scolii vor fi puse in practica si vor legitima valoarea castigata in timpul facultatii. Noi avem astazi nu numai pregătirea necesară unor buni specialişti, ci şi capacitatea de a reuşi în viaţă. Cu siguranţă, după numeroasele examene prin care am trecut şi experienţa căpătată în anii de facultate, suntem pregătiţi să facem faţă obstacolelor care ne vor astepta de acum înainte.

Dupa Absolvire, vom fi membri cu drepturi depline in sintagma inginerilor si vom trai toate acele lucruri frumoase pe care viata ni le-a pregatit: un loc de munca, casatoria, copii, rate la banca, privirile suspicioase ale sefilor.

Imi doresc sa ne intalnim cu totii peste 10 ani aici, la fel de entuziasti, zambitori si veseli, însă cu firile șlefuite de experiențele maturizării, fără a vă fi lăsat vreo umbră pe chipuri.

Vă mulțumesc pentru atenția acordată!

 

cropped-156152-batch-28-blog-5-of-5-main-113017-01-1.jpg

 

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.