Clatite si zapada

Se pare ca dupa atata vreme rea, astazi a mai iesit putin si soarele. Cerul a fost mai senin si temperaturile au mai crescut. A fost un inceput de primavara frumos, desi primavara e putin cam departe. E abia 11 ianuarie… dar macar partea buna e ca pot visa 😀 !

Ceea ce parea o zi posomorata si lipsita de insemnatate s-a dovedit a fi una plina. Am avut musafiri, mi-am facut curatenie in camera si am fost la cumparaturi alaturi de o prietena. Nici nu am simtit cand a trecut ziua!

Mai spre seara am avut pofta de niste clatite. Si am lasat relaxarea si invatatul ( ca deh,vine sesiunea) si mi-am satisfacut pofta. M-am echipat, mi-am pregatit cele necesare gatitului si am pus niste muzica mai vesela pe fundal, imi era dor sa ascult si altceva decat piese monotone. Asadar, cu melodii pline de viata pe fundal am gatit clatite.

Cred ca la un moment dat eram prea cuprinsa de atmosfera melodiei caci dansam in timp ce gateam… si am observat cam vreo 3 vecini din blocul de vis-a-vis privindu-ma cam fix. Am inchis geamul si mi-am continuat activitatea.

Am depasit portia mea si am facut pentru toata lumea ceva bun.

DSC04968

Rezultatul a fost unul asteptat iar fetele au fost incantate.

DSC04978

Mai spre seara, cand obosisem de la atatea clatite si m-am hotarat sa reduc putin volumul la muzica am zarit ca afara cerul cernea fulgi marisori de zapada. S-a zis cu primavara mea … .

P.S – Postarile mai serioase revin dupa sesiune. Va pup!

The rebirth of the colorful butterfly

Intunericul captase totul, inima, suflet si dorinte. Astfel intrebarea era doar una singura: cand va veni lumina? Va dainui mereu in intuneric sau va triumfa victorios in speranta, dragoste si vise?

Ea nu stia, dar voia sa afle. Trecuse atat de mult timp de la cele petrecute incat durerea lasase loc nepasarii, nepasarea loc indiferentei si astfel isi facu loc ura. Dar nu una urata, densa si crunta ci una usoara, dar puternica. Construita in timp prin intermediul oamenilor rai si a persoanei iubite odata, intr-un alt spatiu, intr-o alta dimensiune, un loc ce acum pare ruina.

Plin de culori sumbre si monotone, plin de amaraciune si nefericire. Un loc ce trebuia uitat. Trebuia ca sufletul sa paraseasca acel cocon inchistat in tristete si durere. Trebuia sa infloreasca din nou doar ca prin intermediul urii, a indiferentei si sentimentelor negre. Era ceva nemaintalnit, ceva nou, ceva diferit.

Un fluture cu aripile negre usor pictate in rosu si alb. Aripi marete, solide si reci. Pe interior pline cu dragoste si speranta iar in exterior mazgalite cu nepasare, in treacat cu putina ura, distanta si indiferenta.

Si totusi, exteriorul nu era atat de rau. Daca priveai mai atent acea mantie cu care se acoperise puteai observa ca era inselatoare. Trebuia sa dai deoparte ceata cu care acoperise in mod voluntar decorul. Coloritul aripilor spunea atat de multe… . Negrul reprezinta ura si sentimentele reci aduse in dar, rosul suferinta si sacrificiile, pasiunea si implicarea ei iar albul puritatea si sinceritatea, dragostea si adevarul investite.

Erau atat de multe detalii, atat de multe specificatii, toate legate de ea. Totusi, toate aceste bariere si sentimente, nefericiri nu o facusera treptat decat sa-si doreasca din nou sa posede atitutinea de dinainte.

Sa fie acel fluture frumos de alta data.

tumblr_l1f50vJOjT1qa944oo1_1280

La capatul puterilor

             Era destul de tarziu acum, gandi ea. Toate lucrurile care au fost, care s-au intamplat in trecut nu-si mai gaseau locul in prezent, erau inutile si mai mult decat atat o raneau peste limite si mereu o faceau sa se intoarca inapoi sa isi regandeasca actiunile si faptele facute in trecut.

Da si greseli, destul de multe greseli. Amintiri, fapte, ganduri, idei; toate erau acolo, desi ea incercase sa le alunge cat mai mult cu putinta. A incercat pana sa si treaca mai departe, si-a spus ca nu se mai poate asa.

Suferinta nu aduce nimic bun, nimic altceva decat lacrimi, dureri de inima si stare de rau. Ea stia asta mai bine decat oricine si totusi uneori nu se putea abtine sa nu retraiasca acele momente. Acele clipe relativ frumoase care o facusera sa zambeasca si sa admita din toata inima ca era fericita. Da,fericita.

Scopul ei in viata a fost sa fie fericita, sa traiasca cu zambetul pe buze fiecare zi, cu sufletul deschis fara frica, fara frustrari si fara conditii. Sa fie ea, pur si simplu ea. Sa traiasca vesela, in comuniune cu cei de langa ea. Sa nu-i pese daca a esuat intr-o situatie si sa treaca cu usurinta peste greutati, intampinand necunoscutul cu bratele deschise. Sa fie, mai presus de toate optimista.

Caci o atitudine ca aceasta te ajuta sa primesti fiecare colaps ca pe un pas inainte. Te invie… si in ciuda faptului ca incercase de atatea ori nu isi pierduse speranta. Trist este ca aproape de fiecare data cand a incercat asta, a esuat lamentabil.

Increderea in persoane necunoscute, lipsa stimei de sine si atitudinea de copil n-au dus-o nicaieri, ci i-au facut rau, foarte mult rau. Au ranit-o atat de profund incat o posibila ridicare si vindecare era aproape imposibila. In ochii ei mari, nu exista.

Era ca un vis de neatins, o himera ce se iveste inaintea ochilor pentru o secunda si dispare fara urma. Un copil pustiit, gol pe dinauntru, cu inima sfasiata si sufletul tandari, asa era ea.

Ii venea greu sa mai existe, sa mai respire. Considera fiecare pas inainte ca pe o povara si nu se putea adapta. Cei apropiati ei, putini ramasi, incercau sa o ajute. Insa fiecare incercare de-a lor nu ii faceau altceva decat un mare rau ei. Ea nu intrevedea o schimbare, o iesire din aceasta situatie. Se adancise atat de mult in tristete si amaraciune incat nu voia sa evadeze. Se acomodase cu lacrimile, singuratatea si intunericul.

Era un nou ambient pentru ea ,unul la care nu voia sa renunte asa usor. Nu dorea sa lupte. Isi pierduse toate puterile iar sufletul ei cel slab cedase… .

large