Ploaia – suflet trist – partea I

Cerul e intunecat.Nouri mari cenusii si plumburii brazdeaza intinderea cereasca neinfinita.Si dintr-o data,cerul parca renunta la lupta asidua impotriva norilor furiosi cedand glorios.Picaturi cristaline ,stralucitoare si limpezi cad lin peste oraselul tulburat.La inceput mai incet,dand impresia unei ploite de primavara,ca mai apoi sa-si inteteasca puterile lovind zgomotos si zglobiu peisajul urban.Ritmul alert al jocului lacrimilor cerului pune in miscare fiintele pamantane determinandu-le sa isi grabeasca pasii spre cautarea unui loc ferit de bataia ploii care sa le ofere caldura si adapost.

Insa ea nu e asa …Danseaza prin ploaie ca si cum ar fi in mediul ei,strabatand orasul in pasi lenti si melodiosi  neratand micile balti formate de minusculele cratere din asfaltul prafuit.Picurii mari si uzi ii patrund in tesaturile hainelor relativ subtiri si de asemenea spalandu-i tenul si parul transpirat de caldura ucigatoare ce cotropise mai devreme tinutul.Ploaia o face fericita.Se simte renascuta in dusul dorit venit pe neasteptate tocmai in plina strada.Sare prin balti ca un copil mic furand privirile iscoditoare si mirate ale trecatorilor grabiti.Dar ea nu baga in seama reactia celorlalti,continuandu-si mica demonstratie ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat.

O femeie mai in varsta isi croieste drum inspre ea dorind sa ii ofere o umbrela,un paravan contra apei cazatoare ce pare a fi de necontenit.Zambitoare ii multumeste femeii pentru gestul frumos infaptuit si ii inmaneaza inapoi umbrela in gest de respect spunandu-i ca batrana are mai multa nevoie de umbrela decat are ea si se indeparteaza.

Parea un strain intr-o mare de necunoscuti curiosi ce nu ii intelegeau comportamentul.Nici nu trebuia.Ea isi facea drum prin ploaie pentru a se relaxa si a uita de cele ce o apasau.Era singurul lucru ce o facea sa uite de probleme si sa paseasca spre o noua lume – cea a fericirii.Daca pana in prezent zambetul si veselia ii erau umbrite de problemele cauzate de ceilalti si de reactiile dure ale strainilor presarate cu vremea inabusitor de fierbinte astazi a simtit nevoia sa evadeze.Dorea ca ploaia sa ii spele pana si ultima farama de regret si tristete din suflet sadindu-i  cel mai frumos sentiment in inima – speranta.Avea nevoie de acest sentiment pentru a putea merge mai departe,in ciuda tuturor nesanselor si piedicilor ce i se iveau din neant.Si ea nu putea sa renunte,era o luptatoare.Avusese curajul de a supravietui in acest razboi al intereselor,egoismului si lacomiei timp de 18 ani … nu putea renunta tocmai acum.Si pentru a putea razbate avea nevoie de speranta.Culegea acest sentiment de oriunde putea – din faptele ce o inaltau,din putinele aprecieri ale celorlalti,si nu in ultimul rand din aceste mici escapade ce ii reiinviau pofta de viata si zambetul.

Din pacate ziua era pe sfarsite,si la fel si evadarea ei.Dar va mai ploua ….

 

girl-with-her-bunny-in-the-rain-2716

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s