Jurnalul lui Chris.

A tot plouat de o saptamana,atat de multa ploaie a facut fiecare zi sa para nelinistita si posomorata.Ea a sunat si a anuntat ca va veni.Era a treia oara cand a venit sa ma vada in saptamana aceea.I-am acceptat scuza – venise de la o distanta relativ lunga la ora 7 jumatate dimineata sa ne intalnim.Statea intr-un colt singura,carandu-si umbrela rosie dupa ea.Amicul ei a lasat-o intr-un loc ferit de ploaie.Ploua iar ea tremura.Parea slaba si fragila in ploaia dura,purtand cateva haine subtiri ce nu-i tineau de cald.

M-am dus inspre ea si i-am spus : „N-ar trebui sa vii sa ma vezi”,si lucruri de genul cum ca n-ar trebui sa fim impreuna.

Ea a spus : „Mi-e dor de tine”.

I-am spus rece : „Haide sa mergem.Te voi duce acasa.”

Ea nu s-a deschis umbrela,stiam ca voia sa o deschid eu pe a mea.I-am spus:”Deschideti umbrela,sa mergem.”

Fara voia ei,si-a deschis umbrela si a mers cu mine pana la masina.Ea a spus ca nu a luat micul dejun si nici cina si a intrebat daca putem sa oprim in vreun loc sa mancam.

Am raspuns,cu inima impietrita : „Nu!”

Dezamagita m-a rugat sa o conduc la statia de tren,spunand ca va lua trenul pana acasa.

Poate ca era din cauza ploii,toate trenurile erau pline de oameni cu umbrele si valize care erau nerabdatori sa ajunga acasa nepasandu-le de cine trecea pe langa ei.Am asteptat,si am asteptat,iar ea ma privea atat de inocent… . Faptul ca am fost impreuna pentru asa mult timp,bineinteles ca o stiam si ii intelegeam privirea.Inteleg cum trebuie sa se fi simtit cand a venit de la asa mare distanta pe o vreme ca aceasta sa ma vada si faptul ca eu o tratam in felul acesta.Era dureros.Am privit-o in ochii ei mari,gandindu-ma la faptul ca nu ar trebui sa o las sa plece,simtindu-ma vinovat … m-am gandit ca as fi putut s-o invit sa stea la mine peste noapte.

Insa realitatea a lovit din nou,si i-am spus rece :”Hai sa mergem la statia de tren.”

Locuiam in aceeasi cladire de apartament,la acelasi etaj.In urma cu ceva timp eram patru persoane,si ne intelegem bine.Mancam cina impreuna,priveam filme impreuna si cateodata mergeam si in camping.Eram ca o familie,insa nu stiu cum am sfarsit indragostindu-ma de ea.Poate ca s-a intamplat in timpul ultimului an de colegiu…iar faptul ca am trait impreuna pentru 2 ani a fost ceva.Ambii am dezvoltat,in timp sentimente reciproce.Dupa ce a absolvit,a mers acasa si eu am mai ramas un an pentru a-mi termina studiile.

In timpul acelui an mergeam s-o vad doar in vacantele din timpul scolii,insa nu pentru mult timp.Asa ne-am petrecut acel an.

Mergeam pe o parte a strazii.Ea era in fata mea si eu eram in spatele ei.Umbrelei ei i se rupse o spita.Arata ca un soldat ranit,carandu-si carabina ruginita dupa ea,mergand inceput.De foarte multe ori intra adanc in ganduri si mergea aproape pe mijlocul strazii.Era cat pe ce sa fie lovita de masinile ce erau in trecere.Am vrut sa o iau in brate,insa cu toata dragostea ce i-o purtam si durerea constanta din stomacul meu nu am putut face nimic.Pe drum am trecut pe langa parcul prin care mergeam de obicei impreuna.

M-a rugat si a spus : „Haide sa mergem in parc pentru o vreme,te rog.Promit ca voi merge acasa dupa aceasta.”

Inima mea impietrita s-a inmuiat la rugamintea ei,insa totusi mi-am pus o fata de om nervos si am mers spre parc.Stateam pe banca aratand ca si cum as vrea sa plec.S-a apropiat de stejarul cel mai apropiat de ea si cauta ceva.Stiam ce cauta.Era ceea ce am scris impreuna pe acel stejar cu stilou anul trecut.Daca imi amintesc bine,scria :

Chris si Susan beau ciocolata calda.Sa speram ca Susan si Chris isi vor aminti aceasta zi,iubindu-se mereu,pentru totdeauna.”

S-a tot uitat pentru o vreme,apoi s-a intors cu lacrimi in ochi.A spus :”Chris ,nu pot sa gasesc ce am scris,nu mai e nimic acolo.”

M-am simtit atat de rau la auzirea vestii,era ca un curent de durere ce zbura catre inima mea,durere ce n-am mai simtit inainte.

Dar tot ceea ce am putut face a fost sa ma prefac ca nu-mi pasa si sa spun :”Putem sa plecam acum?”

Mi-am deschis umbrela mea neagra mare in timp ce ea statea acolo,nedorindu-si sa plece inca,sperand ca tot mai este o sansa.

Mi-a spus:”Tu ai inventat povestea despre tine si cealalta fata,nu?Stiu ca te deranjez din cand in cand,insa nu putem sa incepem de la capat relatia?”

Nu am spus nici un cuvant,m-am uitat uitat in jos si am dat din cap.Dupa care,am continuat sa mergem pana la statia de tren,nespunandu-ne nici un cuvant.

Cu patru ani in urma doctorul mi-a spus ca am cancer,dar s-a descoperit devreme,asadar era inca vindecabil.M-am gandit ca eram ok,si am continuat sa-mi traiesc viata obisnuita din nou,uitand despre cancer.Nu m-am gandit la cancer si nici nu m-am mai intors la doctor.Pana acum o luna,cand stomacul meu ma durea de doua saptamani,si cosmarul a luat amploare.Prima data am crezut ca durerea va disparea,dar a devenit mai puternica pana am ajuns sa nu mai suport.M-am intors la doctor si mi-am facut o raza.Fotografia a aparut.Era  o pata mare neagra ce dovedea adevarul ce eu nu-l puteam accepta.Eram la cea mai frumoasa perioada a vietii,cand totul incepea sa se sfarseasca.Am vrut ca eu si cei din jurul meu sa nu treaca printr-o durere mare,asa ca m-am decis sa ma sinucid.Dar nu puteam sa-i las sa afle despre intentiile mele,in special pe Susan,persoana pe care o iubesc cel mai mult din lume,care inca nu stie adevarul.Susan era inca tanara,nu trebuia sa treaca prin asa ceva.

Asadar am inventat cateva povesti si am mintit-o.Era un lucru crud,si i-am frant inima,insa era cel mai rapid mod de a sterge 3 ani de sentimente.Nu aveam mult timp pentru ca in curand incepeam sa pierd par,si ea avea sa afle in cele din urma.Dar acum sunt aproape de reusita.Aceasta drama se va sfarsi in curand.Inca 30 de minute si totul se va intampla,tot ce aveam in minte.Trenul a incetat sa mearga si am chemat un taxi pentru ea.Stateam acolo si asteptam pierdandu-ne ultimele momente in tacere.Am vazut taxiul de la distanta.Mi-am retinut lacrimile si i-am spus :”Ai grija de tine,ai multa grija de tine.”

Ea nu a raspuns ,m-a privit adanc si apoi si-a deschis umbrela stricata in timp ce pasea inspre strada.In strada,am devenit doua forme de viata singuratice,una rosie,una neagra indepartate una de alta.Am deschis usa pentru ea,iar ea s-a urcat apoi am inchis portalul ce ne va separa pentru totdeauna.Am stat langa masina,privind prin fereasta intunecata la prima si ultima dragoste din viata mea.Masina a iesit in strada.In sfarsit nu am mai putut sa-mi mentin tristetea si minciunile innodate in inima mai mult timp.Am facut din mana rapid si am fugit dupa taxi,pentru ca stiam ca va fi ultima data cand o voi vedea.Voiam ca ea sa stie ca o iubesc.Am vrut sa-i spun atat de mult asta.Oricum,taxi-ul deja s-a intors catre un colt.Lacrimi calde au inceput sa-mi cada pe fata,amestecate cu picaturi reci de ploaie.Nu eram rece din cauza ploii.Eram rece inauntru.

Ea a plecat si nu am mai primit apeluri de la ea.Nici macar azi.Stiu ca nu mi-a vazut lacrimile,pentru ca au fost spalate de ploaie.Am plecat fara regrete.Dar nu sunt Chris … sunt Susan,folosindu-mi memoria si acest jurnal pe care l-am gasit la un an dupa ce el a plecat scriind aceste ultime cuvinte.

Anunțuri

4 gânduri despre “Jurnalul lui Chris.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s