Schimbul de noapte

Cu totii iubim povestile de viata,inspirationale.Sunt uneori  sursa de iluminare,daca pot spune asa,ce ne motiveaza  si ajuta chiar prin calatoria noastra din aceasta lume.Eu,cel putin le gasesc folositoare si importante in felul lor.De aceea incepand de astazi voi posta in fiecare zi cate o povestioara. Unele sunt creatii proprii,altele sunt preluate din viata cotidiana.Sper sa nu va displaca si sa va regasiti in ele!

“In urma cu 20 de ani,conduceam un taxiu pentru a putea trai.Era o viata de libertin,o viata pentru cineva ce nu isi dorea un sef.Ceea ce nu am realizat eu este ca taxiul meu era de asemenea si un departament.In timp ce conduceam in schimbul de noapte,taxiul meu devenea o confesiune in miscare.Pasagerii urcau,stateau in spatele meu in totala anonimitate si imi povesteau despre vietile lor.Am enumerate oameni a caror vieti m-au uimit,innobilat si cateva m-au facut sa rad si sa plang.

Oricum, nici una nu m-a emotionat mai mult decat cea a unei femei pe care am condus-o intr-o noapte de august.

Raspundeam unui apel dintr-o zona mai linistita a orasului.Am presupus ca am fost trimis sa ridic niste petrecareti sau pe cineva care s-a certat cu partenerul de viata,sau vreun lucrator ce se indreapta catre schimbul de noapte la vreo fabrica in partea industriala a orasului.

Cand am ajuns la ora 2.30 dimineata ,in cladire nu se putea zari decat o singura lumina slaba intr-un geam prafuit.In aceste circumstante multi soferi ar striga odata sau de doua ori,ar astepta un minut si apoi ar pleca.Insa eu am intalnit prea multi oameni impovarati ce depind de taxiuri ,fiind singurele lor modalitati de transport.Daca se intampla sa nu raspunda sunam la usa.M-am gandit ca poate pasagerul acesta ar avea nevoie de ajutorul meu.Asadar am batut in usa.

“Doar un minut”.A raspuns o voce fragila,in varsta.

Am putut auzi ceva fiind tras pe culoar.Usa s-a deschis dupa o pauza lunga.O femeie micuta de 80 de ani a aparut inaintea mea.Purta o rochie colorata si o palarie caramizie prinsa cu un voal.Arata ca o actrita din anii 1940.Avea o geanta mica langa ea.Apartamentul arata ca si cum n-ar mai fi fost locuit de ani.Toata mobila era acoperita cu cearsafuri.Nu erau ceasuri pe pereti si nici ustensile  de-ale casei.Era doar o cutiuta cu fotografii si o oglinda intr-un colt.

„Ai dori sa ma ajuti cu bagajul pana la masina?”M-a intrebat.Am dus geanta in masina si apoi m-am intors sa asist femeia.Mi-a luat bratul si am mers incetisor pana la masina.Imi tot multumea pentru bunatatea mea.”Nu-i nimic”,i-am raspuns.”Incerc sa-mi tratez pasagerii cum as vrea sa fie trata si mama mea”.”Oh,esti un baiat bun”,a spus.

Cand am ajuns in masina mi-a dat o adresa si m-a intrebat: „ Poti sa conduci prin centru?” … „Nu este cea mai scurta cale”,am raspuns repede. „Oh, nu ma supar”,a raspus.”Nu ma grabesc.Ma indrept catre un azil”.

Am privit in oglinda retrovizoare.Ochii ii straluceau.

„Nu am nici o familie lasata in urma”,a continuat.”Doctorul spune ca nu mai am mult timp”

M-am apropiat si am oprit aparatul ce inregistra kilometrii parcursi.

„Ce ruta ai dori sa parcurgem?”Am intrebat.
Am condus prin oras in urmatoarele doua ore.Mi-a aratat cladirea unde a lucrat odata ca un operator de lift.Am condus prin vecinatate unde ea si sotul ei au trait cand au fost proaspat casatoriti.M-a pus sa opresc in fata unei fabrici de mobila ce a fost candva locul unde se oficiau baluri,obisnuia sa mearga acolo in tinerete.Cateodata ma ruga sa opresc in fata unei cladiri sau a unui colt,unde ramanea pentru cateva clipe contempland la momente petrecute in acele locuri.

La prima aparitie a soarelui la apus,a spus „Sunt obosita.Sa mergem acum.”

Am condus in liniste la adresa pe care mi-a dat-o.Era o cladire joasa,ca o casa convalescenta.Doua femei in varsta au venit la taxi in momentul in care am ajuns.Erau solicitante si ii urmareau fiecare miscare.Cred ca o asteptau.

Am deschis portbagajul si i-am dus geanta la usa.Femeia era deja asezata intr-un scaun cu rotile.

„Cat iti datorez?”M-a intrebat,indreptandu-se spre poseta.

„Nimic.”Am raspuns.

„Trebuie sa castigi si tu ceva.”A raspuns.

„Sunt si alti pasageri.”Am raspuns.

M-am aplecat si am imbratisat-o.M-a strans tare.

„I-ai oferit unei batrane un moment de bucurie.”A raspuns.

„Multumesc.”

I-am strans mana si apoi m-am indreptat inspre lumina neclara a diminetii.O usa s-a inchis in urma mea.Era sunetul de inchidere a unei vieti.

Nu am mai dus alti pasageri in schimbul de dimineata.Am condus la intamplare,pierdut in ganduri.Pentru tot restul acelei zile.Abia puteam vorbi.Daca acea femeie dadea peste un sofer nervos,sau care era nerabdator sa-si sfarseasca schimbul?Daca o refuzam,si sunam doar o data ,si apoi plecam?Daca stau si ma gandesc mai bine nu cred ca am facut nimic mai important in toata viata mea.”

Suntem conditionati sa gandim ca vietile noastre se invart in jurul momentelor frumoase.Oricum,marile momente ale vietii ne prind nepregatiti – frumos impachetate in ceva ce altii ar considera un fapt lipsit de insemnatate.

Oamenii poate ca nu isi amintesc exact ce ai facut,sau ce ai spus,dar mereu isi vor aminti cum i-ai facut sa se simta!

Anunțuri

2 gânduri despre &8222;Schimbul de noapte&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s